Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 144/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 144/R/2008
Ședința publică din data de 21 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Covrig
JUDECĂTORI: Ana Covrig, Vasile Goja Monica Șortan
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul R împotriva încheierii penale din data de 7 februarie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. 1 și 2.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul R, aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, av., cu delegație avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul R arată că își menține recursul declarat în cauză.
Apărătorul inculpatului R, întrebat fiind de către instanță, arată că a reușit să studieze dosarul cauzei și că a formulat și concluzii scrise în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului R învederează instanței că inculpatul a formulat în cauză, recurs împotriva încheierii prin care s-a menținut măsura arestului preventiv luată față de acesta. Având în vedere dispozițiile Codului d e procedură penală și că prima instanța nu a invocat apariția unor temeiuri noi, apreciază că în cauză trebuie analizate temeiurile inițiale, respectiv trebuie făcută analiza subzistenței temeiurilor de fapt și a temeiurilor de drept, care au stat la baza arestării.
Referitor la temeiul de fapt prev. de art. 143.pr.pen. respectiv la existența unor probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, solicită a se avea în vedere că încheierea prin care s-a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpat, nu individualizează expres probele care stau la baza luării acestei măsuri, instanța de fond arătând în mod generic că " din ansamblul actelor și lucrărilor existente la dosar rezultă presupunerea că inculpatul .", fără a face trimitere la probe. Solicită a se avea în vedere că motivarea este o condiție esențială a unei decizii și că în procesul penal regula este cercetarea în stare de libertate și excepția în stare de arest. Atrage atenția totodată, asupra recentei condamnări a României de către CEDO în cauza Boldea contra României, în care s-a făcut referire la insuficiența motivării hotărârii judecătorești.
Referitor la temeiurile de drept, constată că arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus și ulterior menținut, pentru pericolul concret pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, respectiv temeiul prev. de art. 148 lit. f pr.pen, însă în opinia sa pentru a prezenta pericol pentru ordinea publică, acesta trebuie să fie concret, ordinea publică trebuie să fie individualizată concret, iar pericolul să se bazeze pe probe. Constată că prima instanță a făcut trimitere doar la faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar provoca un sentiment de neîncredere a cetățenilor în justiție, dar solicită a se avea în vedere că doar o hotărâre definitivă poate provoca un sentiment de încredere a cetățenilor în justiție. Nu trebuie uitat de asemenea, nici faptul că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, care s-a născut în procesul penal pentru a spori încrederea în justiție.
Referitor la necesitatea menținerii măsurii arestului preventiv pentru buna desfășurarea a procesului penal, solicită a se constata că acesta este un obiectiv general și nu un temei de drept distinct al pericolului pentru ordinea publică, deci nu poate fi invocat în susținerea temeiurilor de drept pentru privarea de libertate.
în continuare a inculpatului.
Solicită a se avea în vedere că în încheierea penală atacată nu se face referire la persoana inculpatului, pericolul pentru ordinea publică fiind dat în cauză, conform argumentelor instanței, exclusiv de gravitatea faptei, cu toate că pericolul pentru ordinea publică e dat de persoana inculpatului și nu de faptă, persoana inculpatului fiind foarte importantă și nu fapta în sine. În acest sens, solicită a se avea în vedere decizia nr. 76/2005 pronunțată de Curtea Constituțională, unde se statuează că pericolul pentru ordinea publică nu rezultă și nu se confundă cu pericolul social al faptei, ci trebuie să fie constatat pe baza altor împrejurări privind, în special persoana inculpatului.
Totodată, solicită a se avea în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, beneficiază de tot sprijinul familiei sale și a dat dovadă de un comportament, ce nu pune în pericol buna desfășurare a procesului penal.
Pentru aceste motive, consideră că pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului, nu este dovedit în speță prin fapte concrete sau probe, ci se face trimitere doar la criterii de apreciere și nu la probe, respectiv la indicii privind existența pericolului pentru ordinea publică.
În susținerea recursului solicită a se avea în vedere și practica CEDO, care a arătat că anumite infracțiuni pot cauza o stare de neliniște socială, dar aceasta trebuie să fie dovedită prin fapte concrete, care trebuie indicate prin hotărârea judecătorească. În acest sens, solicită a se avea în vedere cazul Letellier contra Franței, cu mențiunea că arestarea preventivă în cursul procesului penal nu trebuie să servească pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate. Apreciază că, în contradicție cu această jurisprudență, nu se indică cum e atinsă ordinea publică și care sunt faptele care ar amenința ordinea publică prin eliberarea acuzatului, fiind un caz tipic în care pericolul pentru ordinea publică e unul general și în care se anticipează o pedeapsă privativă de libertate.
Referitor la susținerile instanței de fond, solicită a se avea în vedere că durata măsurii arestului preventiv nu este imputabilă inculpatului, care și-a exercitat dreptul de recurs sau de a formula cereri în exercitarea dreptului la apărare.
Apreciind că pericolul pentru ordinea publică nu este un temei suficient și actual, întrucât inculpatul este cercetat de 5 luni și J și că, chiar dacă la momentul arestării acestuia ar fi existat un pericol al lăsării în libertate a inculpatului, la acest moment pericolul s-a diminuat. Solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și punerea inculpatului în stare de libertate.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, însoțită de controlul judiciar și de cel facultativ, care ar fi suficient pentru buna desfășurare a procesului penal.
Reprezentanta Parchetului apreciază că, criteriile formulate de inculpat în susținerea recursului sunt nefondate, dacă se are în vedere că Tribunalul Maramureșa statuat corect că, în cauză temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, respectiv cel prev. de art. 148 lit. f pr.pen. nu și-a încetat aplicarea și subzistă în continuare.
Din punctul său de vedere, critica vizând nearătarea probelor care au servit în pronunțarea soluției atacate este netemeinică, dacă se are în vedere că o analiză amănunțită a probelor ar putea fi interpretată ca o antepronunțare. Apreciază că instanța de fond, menținând măsura arestului preventiv luată față de inculpat, a făcut o analiză a condițiilor prevăzute de textul de lege - art. 148 lit. f pr.pen. arătând că vis-a-vis de condițiile privind pedeapsa, s-a avut în vedere că pericolul pentru ordinea publică rezultă din modul în care a fost concepută activitatea infracțională și cum s-a derulat aceasta, precum și din importanța relațiilor sociale încălcate prin fapta inculpatului.
Consideră totodată, că timpul scurs de la momentul luării măsurii arestului preventiv și până în prezent nu este imputabil instanței și nici inculptului, dacă se are în vedere exercițiul drepturilor la care inculpatul a înțeles să recurgă. În acest sens, solicită a se avea în vedere că în cauză au existat și cereri de amânare formulate de către diverși apărători ai inculpatului, aspecte care însă nu pot fi imputate instanței și nici nu pot conduce la punerea în libertate inculpatului. Mai mult, solicită a se avea în vedere că timpul scurs de la arestarea preventivă a inculpatului nu e în contradicție cu conceptul de termen rezonabil stabilit de CEDO și practica acesteia.
Apreciază că menținerea măsurii arestului preventiv față de inculpat este o soluție temeinică și legală, raportat la natura și gravitatea faptei de corupție reținută în sarcina acestuia prin rechizitoriu, având în vedere că există cel puțin indicii, dar și probe, care confirmă presupunerea că inculpatul a săvârșit fapta. În acest sens, a se avea în vedere interceptările audio-video, declarațiile denunțătorului, declarațiile martorilor și împrejurarea că inculpatul a fost surprins la momentul săvârșirii infracțiunii.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii penale atacate ca temeinică și legală, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul R, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și cercetarea sa în stare de libertate, pentru a i se permite să se întoarcă în familie, alături de fetița sa de 5 ani.
CURTEA
Prin încheierea penală din 7 februarie 2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, în baza art.300/2 și 160/b pr.pen. s-a constatat temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive a inculpatului R și s-a menținut această măsură.
Pentru a pronunța aceasta soluție, prima instanță a reținut că, prin ordonanța nr. 67/P/2007 din 23 august 2007 Direcției Naționale Anticorupție- Serviciul Teritorial Cluj, inculpatul Raf ost reținut preventiv pentru 24 de ore cu începere de la 23 august 2007 ora 22,50până la data de 24 august 2007 ora 16,40.
Prin încheierea penală nr. 76/R/4 septembrie 2007 Curții de APEL CLUJs -a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 29 de zile cu începere de la 4 septembrie 2007 până la data de 2 octombrie 2007 și s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 2 din 4 septembrie 2007.
La data arestării inculpatului R, instanța de judecată a avut în vedere dispozițiile art. 148 lit f Cod procedură penală referitor la presupunerea că a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai M de 4 ani și că există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Prin încheierile penale din 20 septembrie 2007, 6 noiembrie 2007 și 18 decembrie 2007 ale Tribunalului Maramureșs -a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și s-a menționat măsura dispus față de acesta.
Din cuprinsul actelor și lucrărilor aflate la dosar, rezultă presupunerea că inculpatul R în calitatea sa de director comercial al Companiei Naționale a Prețioase și SA B-M, în perioada octombrie 2006-august 2007 pretins de la denunțătorul suma de 27.000 euro, din care a primit 12.500 euro în scopul de a înlesni acestuia câștigarea unei licitații organizate de companie și derularea unui contract, încheiat în urma licitației.
De asemenea, rezultă presupunerea că în luna octombrie 2006 ca reprezentant al SC SRL A-I, denunțătorul a câștigat o licitație organizată de companie, când inculpatul i-a pretins plata sumei de 20.000 euro și a condiționat încheierea ulterioară a unui contract în condițiile în care societatea câștigătoare nu prezentase toate actele necesare pentru licitație.
De asemenea, rezultă presupunerea că denunțătorul a achitat suma totală de 10.500 euro în trei tranșe și contractul a fost reziliat înainte de finalizarea activității contractuale.
După înregistrarea denunțului, s-a mai întâlnit cu inculpatul care a afirmat că în luna august 2007 se va desfășura o altă licitație la sediul companiei și care l-a sfătuit să participe din nou, oferindu-i consiliere cu privire la actele ce le va prezenta și care se presupune că a condiționat câștigarea licitației la plata unei sume de 7.000 euro.
S-a reținut în actul de sesizare că la data de 23 august 2007, inculpatul Raf ost prins în flagrant când a primit suma de 2.000 euro, care se presupune că reprezintă avans din cei 7.000 euro care au fost pretinși pentru câștigarea licitației.
În cauză, este incident temeiul arestării preventive prevăzut de art.148 lit f Cod procedură penală deoarece se presupune că inculpatul a comis o infracțiune în formă continuată pentru legea care prevede pedeapsa închisorii mai M de 4 ani și există indicii că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, raportat la presupus mod de concepere a activității infracționale și împrejurările în care s-a desfășurat, precum și importanța relațiilor sociale ce se presupune că s-au încălcat.
De la data înregistrării dosarului pe rolul acestei instanțe, s-au invocat excepții și s-au formulat cereri, recursuri de către inculpat care au presupus trimiterea dosarului cauzei în recurs, ceea ce a întârziat efectuarea de cercetări în faza de judecată, astfel că termenul scurs de la data reținerii și apoi arestării acestuia nu este imputabil instanței de judecată.
În raport de natura și gravitatea concretă a presupusei fapte comise de inculpat, de gradul ridicat de pericol social pe care îl au asemenea fapte de corupție, tribunalul a considerat că se impune menținerea arestării preventive a inculpatului pentru desfășurarea corespunzătoare a cercetării judecătorești, în cadrul căreia acesta are posibilitatea de a solicita și administra toate probele pe care le consideră necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a acuzațiilor din rechizitoriu.
Împotriva încheierii de menținere a măsurii arestării preventive, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii și punerea sa în libertate, iar în subsidiar, casarea încheierii și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
S-a arătat în motivarea recursului, în esență că, în pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere persistența temeiurilor care au determinat inițial arestarea, însă încheierea este nelegală pentru că, motivarea este una generică, nu face trimitere, nu analizează în concret, probele care justifică suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune.
În ceea ce privește temeiurile de drept ale arestării, respectiv cel prev. de art.148 lit.f pr.pen. se constată de asemenea, că instanța nu a motivat nici acest temei, nu arătat care sunt probele din care rezultă pericolul concret pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului. S-a făcut referire doar la un singur pericol concret - crearea unui sentiment de neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, în condițiile în care, menținerea privării de libertate a unei persoane este doar unul din elementele minimale care contribuie la această încredere. Celelalte criterii amintite de instanță în aprecierea acestui pericol nu pot fi susținute (modul de concepere a activității infracționale, împrejurările în care s-a desfășurat aceasta, importanța relațiilor sociale ce se presupune că s-au încălcat).
Instanța nu a făcut nicio referire la persoana inculpatului, pentru că lăsarea în libertate a acestuia este cea care poate afecta ordinea publică, ci face confuzie între pericolul social al faptei și pericolul pentru ordinea publică, arătând că acesta din urmă rezidă tocmai în natura și gravitatea faptei presupus a fi comise de inculpat. În plus, acest pericol nu este dovedit prin probe sau fapte concrete. Criteriile folosite de instanță nu trebuie confundate cu probele care să susțină existența acestui pericol și, în plus, instanța vorbește de "indicii" și nu de "probe".
Se arată de asemenea că, și jurisprudența CEDO în materie, contrazice concluziile instanței în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, modul în care trebuie dovedit acest pericol ( cauza Letellier Franța, ).
Inculpatul este arestat de 5 luni, iar această perioadă de detenție reprezintă, practic, o anticipare a unei pedepse privative de libertate. Trebuie avută în vedere și diminuarea acestui pericol, odată cu trecerea timpului.
Verificând încheierea atacată, în baza materialului și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, Curtea constată nefondat recursul în cauză, pentru următoarele considerente.
Inculpatul recurent Raf ost arestat la 4 septembrie 2007 pe timp de 29 de zile, conform mandatului de arestare preventivă nr. 2 din 4 septembrie 2007 emis de către Curtea de APEL CLUJ.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, DNA - Serviciul Teritorial Cluj din 14 septembrie 2007 emis în dosar nr. 67/P/2007, a fost trimis în judecată inculpatul R, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art.254 alin.1,2 pen. cu aplic. art.41 alin.2 pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000.
Potrivit rechizitoriului, se reține în sarcina inculpatului că a săvârșit infracțiunea de luare de mită, constând în aceea că, în calitate de director comercial al Companiei Naționale a Prețioase și B M, în perioada octombrie 2006-august 2007 pretins de la denunțătorul suma de 27.000 euro, din care a primit efectiv 12.500 euro în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, și anume, de a încheia un contract câștigat în urma unei licitații organizate de Compania, respectiv pentru a asigura în favoarea denunțătorului câștigarea unei licitații.
În virtutea dispozițiilor art. 300/1 pr.pen. și, ulterior, a dispozițiilor art. 300/2 și art.160/b pr.pen. instanța investită cu soluționarea cauzei a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și, prin încheierile Tribunalului Maramureș din 20.09.2007, 06.11.2007, 18.12.2007 s-a menținut această măsură.
La fel s-a procedat și prin încheierea din 07.02.2008, când instanța, în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor legale privind verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive, constatând că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Temeiul arestării inculpatului, l-a constituit cazul prev. art.148 lit.f pr.pen. respectiv infracțiunea ce face obiectul cercetării este pedepsită cu închisoarea mai M de 4 ani și există probe că, lăsarea în libertate a inculpatului, prezintă pericol pentru ordinea publică.
Așa fiind, întemeiat, instanța a constatat că, subzistă în continuare presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta care i se reține în sarcină, adică indiciile temeinice al comiterii acesteia, în sensul dispozițiilor art. 143 și 68/1 pr.pen.
Este adevărat că instanța nu a arătat în concret care sunt aceste indicii, nu a făcut o analiză a acestora, folosind formularea generală " din actele și lucrările aflate la dosar", dar acest aspect nu echivalează cu nemotivarea soluției, ci, așa cum s-a arătat și în practică, se poate aprecia că motivarea decurge direct din alte constatări argumentate ale instanței, astfel că instanța de recurs poate, pe baza acestor constatări, să verifice motivarea și, eventual, să o completeze. Este și cazul încheierii atacate, care constată legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, făcând trimitere la încheierea prin care s-a luat această măsură - încheierea penală nr.76/R/04.09.2007 a Curții de APEL CLUJ. Ori, această încheiere arată concret, care sunt aceste indicii, din care se desprinde presupunerea rezonabilă a comiterii faptei de către inculpat: denunțul și declarațiile numitului din cursul urmăririi penale (filele 1-4, 11, 8-10, 12-14, 16-19 dosar ), declarațiile martorilor, ( filele 171-172, 167-168, 165-166,183-184, 169-170 dosar ), procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și a înregistrărilor ambientale dintre denunțător și inculpat (58-99), planșele fotografice privind momentele operative ale întâlnirii dintre denunțător și inculpat ( filele 100-106, 147-150,154-161), procesul-verbal de constatare a flagrantului ( filele 151-153).
De altfel, motivarea unei încheieri, prin care instanța se pronunță strict pe legalitatea și temeinicia arestării preventive - se limitează, așa cum arată și obiectul cauzei de judecat, doar la a arăta dacă temeiurile arestării subzistă sau nu și, dacă da, dacă acestea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Este inutil a se relua, de fiecare dată când se verifică această măsură, analiza tuturor indiciilor, în sensul art.143 pr.pen. care au stat la baza arestării, atâta vreme cât instanța le apreciază ca întemeiate și face trimitere la momentul arestării. Este alta situația, bineînțeles, când apar temeiuri noi care justifică privarea de libertate sau când se constată că cele care au determinat arestarea au încetat - situații când instanța este obligată să le menționeze și să le argumenteze.
De vreme ce, încă nu a fost demarată cercetarea judecătorească, firesc, așadar, a se reține de către instanță subzistența temeiurilor de fapt avute în vedere la data arestării, dat fiind că, presupunerea rezonabilă privind comiterea faptei de către inculpat nu a cunoscut nici un fel de modificare, nefiind administrată nicio probă până în prezent în fața instanței de judecată.
În ceea ce privește subzistența temeiul de drept al arestării - cel prev. de art. 148 lit.f pr.pen. - de asemenea, reține instanța de fond că, acesta este incident în continuare în cauză. Este evidentă și nu ridică nici un fel de problemă, îndeplinirea în continuare a primei condiții a temeiul de drept invocat, respectiv, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta presupus a fi comisă de inculpat - închisoarea mai M de 4 ani.
diferite apar însă, în ceea ce privește îndeplinirea celei de a doua condiții a textului legal în discuție - existența probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Nu există o nemotivare a subzistenței acestei condiții, ci motivele arătate de instanță, nu sunt însușite, nu sunt îmbrățișate de recurent.
Aceasta, și datorită reglementării insuficiente a acestui temei de arestare, neindicarea în lege a unor criterii clare de apreciere a noțiunii de " pericol pentru ordinea publică", ceea ce a determinat mai degrabă, ca aceste aprecieri să se contureze în timp, prin prisma practicii judiciare și, bineînțeles, și în concordanță cu reglementările europene în materie.
Existența probelor privind pericolul pentru ordinea publică - nu presupune automat ca, organul de urmărire penală să desfășoare, distinct în acest scop, o activitate de strângere și administrare de probe. Dovada acestui pericol - care, fără a se confunda cu pericolul social al faptei, ca trăsătură esențială a infracțiunii, are totuși puncte de interferență cu această trăsătură - poate fi făcută cu probele referitoare la persoana inculpatului, precum și la faptă ( natura și gravitatea infracțiunii presupus comise).
Pericolul concret pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului, s-a apreciat la momentul arestării ca fiind dat de împrejurările ținând atât de persoana inculpatului, dar și de fapta de care este acuzat.
S-a avut în vedere persoana inculpatului - fără antecedente penale, nefiind deci cunoscut cu antecedență infracțională, dar director al unei companii cu capital integral de stat - funcție care, implică o anumită probitate morală a deținătorului și care, prin reflectare la nivelul comunității, creează o anumită imagine a ceea ce presupune funcție de conducere și de îndeplinire a unor atribuții importante într-o companie la fel de importantă. Ori, prin evidențierea unor comportamente contrare normelor legale, dar și uzanțelor morale, se poate aprecia că, se creează o perturbare semnificativă a ordinii publice, constând în starea de neîncredere a cetățeanului obișnuit, dar și a comunității în ansamblu, în rolul și finalitatea normelor legale, dar și în modul de reacție al autorităților în fața unor astfel de încălcări de lege.
De asemenea, s-a avut în vedere și natura infracțiunii - fiind una din categoria celor care aduc atingere activităților de interes public; gravitatea infracțiunii - apreciată prin raportare la modul de comitere (de o persoană cu funcție de conducere, în cadrul unei companii cu capital de stat, în legătură cu activități de interes public), la sumele de bani în discuție.
Sunt elemente care, chiar dacă nu au fost evidențiate în totalitate de prima instanță, au determinat aprecierea acesteia - prin trimitere la încheierea de arestare - că subzistă temeiurile arestării și că acestea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Aceasta deoarece, chiar dacă inculpatul este arestat de peste 5 luni și se susține că, după trecerea unei astfel de perioade se atenuează pericolul pentru ordinea publică, se constată că, raportat la persistența indiciilor presupunerii rezonabile a comiterii faptei, la particularitățile cauzei - imposibilitatea începerii cercetării judecătorești ( neimputabilă instanței ori inculpatului), persoana inculpatului - nu a putut opera o reducere semnificativă a dimensiunilor acestui pericol, atâta vreme cât în cauză, organele judiciare nu au putut efectua acte importante, pentru a aprofunda cercetările, deci cât timp nu au fost răsturnate aceste indicii, această bănuială legitimă de vinovăție a inculpatului, ele continuă să fie susceptibile, alături de celelalte elemente, mai sus arătate, să perturbe realmente ordinea publică.
Cât privește "termenul rezonabil" de care se face vorbire în art. 5 par.3 din Convenția europeană a drepturilor omului și pe care, l-a invocat și recurentul, ca fiind depășit în cauză - se constată că, în fapt, Convenția se referă la termenul rezonabil în care trebuie judecată o persoană arestată și, în plus, acest text prevede și posibilitatea acesteia de a fi eliberată în cursul procedurii. Dar cu privire la legitimitatea menținerii detenției provizorii, Curtea a decis, ca fiind suficientă persistența indiciilor de vinovăție, precum și a tulburării sociale (determinată de reacția publicului față de săvârșirea unor infracțiuni grave) - pe o anumită perioadă de timp. Ori, în speță, pentru motivele mai sus arătate, se apreciază că, perioada "considerabilă" de timp de care vorbește Curtea, nu a fost depășită, prin trecerea unui interval de timp de cinci luni și
Față de toate aceste considerente, Curtea constată deci neîntemeiate criticile recurentului, încheierea atacată fiind legală și temeinică, așa încât recursul va fi respins ca nefondat, în baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen.
În baza art. 192 alin.2 pr.pen. va fi obligat inculpatul recurent să plătească 100 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R (fiul lui G și născut la 15 ianuarie 1975 în B-M) aflat în Penitenciarul Gherla - împotriva încheierii penale din 07.02.2008 a Tribunalului Maramureș.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
3 ex./3.03.2008
Președinte:Ana CovrigJudecători:Ana Covrig, Vasile Goja Monica Șortan
