Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 26/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.26/A/2008
Ședința publică din 21 februarie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Valentin Chitidean
JUDECĂTOR 2: Ioana Cristina Morar
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-au luat spre examinare - în vederea pronunțării - apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 335 din 27 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș, in dosarul nr-, inculpatul fiind trimis in judecată pentru comiterea infracțiunii prev.de art. 31 al.2 Cod penal raportat la art. 215 al.1,2 și 5 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 februarie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința penală nr.335 din 27 iunie 2007 a Tribunalului Maramureș, a fost condamnat inculpatul - CNP -, fiul lui și, născut la data de 1 octombrie 1969 în B M, cetătean român, stagiul militar satisfăcut, studii medii, administrator la Sc. " ", căsătorit, un copil minor, fără antecedente penale, domiciliat în B M, str.. - nr.6. județul M, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev. de art.291 penal la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art.81,82 penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei.
În temeiul art.71 al.1 penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b penal și, în baza art.71 al.5 penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii.
Conform art.11 pct.2 lit.a coroborat cu art.10 lit.d pr.penaIă a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie la înșelăciune prev. de art.31 alin.2 penal raportat la art.215 alin. 1,2,5 penal.
S-a constatat că părtile vătămate nu s-au constituit părti civile.
In baza art.191 al.1 pr.penaIă inculpatul a fost obligat la 240 RON, cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar în temeiul art.192 al.3 pr.penaIă restul cheltuielilor judiciare suportate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că părțile vătămate și (soți), respectiv inculpatul, se cunosc de mai mulți ani, deținând societăti comerciale prin intermediul cărora au derulat relatii de afaceri.
În perioada 1997 - 1998 părțile vătămate au achiziționat prin contracte de vânzare-cumpărare autentice, 3 imobile situate în municipiul B M și anume: apartamentul de pe str. - nr. 6. înscris în CF 10072/5, nr. top. 4257/14 de la vânzătorii și (primul cumnat al inculpatului), conform contractului autentificat sub nr. 646/31.08.1998; apartamentul de pe-/A, înscris în CF 11152/22, nr. top. 2737/434 de la vânzătorii și (părinții inculpatului) conform contractului autentificat sub nr. 645/31.08.1998; casa de pe-, înscrisă în CF 10072/5, nr. top. 4257/14 (de la inculpatul ) conform contractului autentificat sub nr.12031/13.10.1997.
După încheierea contractelor, părțile vătămate și-au înscris dreptul de proprietate în CF, însă în cele 2 apartamente au continuat să locuiască inculpatul, respectiv părintii acestuia care au suportat toate cheltuielile de întreținere. Imprejurarea susmenționată a fost motivată de părțile vătămate prin aceea că au achiziționat imobilele ca investiție, urmând a le valorifica în timp, permițând foștilor proprietari să le folosească cu titlu gratuit, date fiind bunele relatii existente între ei la acea vreme.
In vara anului 2003, partea vătămată a comunicat inculpatului că intenționează să vândă apartamentele, întrebându-l dacă este interesat să le cumpere, în caz contrar punându-se problema eliberării spațiilor. Inculpatul s-a exprimat că urmează să se decidă.
La data de 10.09.2003 inculpatul, însoțit fiind de fratele său - martorul, s-au deplasat la Biroul Notarului public din localitatea Șomcuta M, primul având asupra sa procura specială datată,22.03.1999" care purta mențiunea emiterii "Biroul Notarial G, Sediul Râmnicu V" (fila 45 dosar ). Procura susmentionată atesta în mod nereal că părtile vătămate și au împuternicit pe inculpatul "să vândă oricărei persoane interesate" casa și cele două apartamente identificate prin numerele CF și topografice arătate, mandatarul urmând" a încasa prețul vânzării și a încheia în formă autentică contractul de vânzare-cumpărare ".
În considerarea procurii susmenționate, organul notarial a procedat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 831/10.09.2003 potrivit căruia inculpatul, în calitate de împuternicit al părților vătămate, vindea martorului apartamentele și casa identificate prin numere CF și numerele topografice, la prețul total de 735.000.000 lei (fila 46 dosar ). Ulterior, în considerarea acestui contract, învinuitul și soția sa și-au înscris dreptul de proprietate asupra imobilelor în CF.
Cercetările efectuate în cauză au stabilit că procura în discuție este falsă, în sensul că nu a fost emisă cu consimțământul părților vătămate, respectiv de o autoritate competentă. Potrivit înscrisurilor existente la filele 61-63 dosar, numitul Gaf ost numit notar public prin Ordinul nr. 1653/C/3 O 7.1999, însă, s-a înscris în Registrul Birourilor Notariale ale Curții de Apel Pitești doar la data de 30.09.1999, când a început să funcționeze, procura în litigiu nefiind înregistrată în evidența biroului și nefiind semnată de notarul susmentionat.
Totodată, raportul de expertiză nr. 110.812/22.07.2004 întocmit de M - Serviciul Criminalistic, a concluzionat că semnăturile de pe actul întitulat "procură specială" de la rubrica "mandant" nu au fost executate de către și, iar semnătura de pe reversul aceluiași act de la rubrica" notar public" nu a fost executată de către notarul G; această din urmă semnătură nu prezintă elemente de asemănare cu cele ale inculpatului ( 66-71 dosar ).
La scurt timp după încheierea contractului susmenționat, martorul a încercat să intre prin violență în posesia imobilului situat pe-, declarându-se proprietarul de drept al acestuia.
Sesizându-se în aceste circumstanțe despre existența contractului de vânzare-cumpărare în litigiu, părțile vătămate au formulat acțiune civilă în justiție, care a format obiectul dosarului nr. 787/2003 al Judecătoriei Șomcuta Mare. Prin sentinta civilă nr. 150/16.03.2004 a instantei arătate, s-a admis acțiunea reclamanților și s-a constatat nulitatea absolută a actului întitulat "procură specială" care poartă mențiunea autentificării sub nr. 572/22.03.1999 și totodată a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 831/10.09.2003 prin care inculpatul a vândut fratelui său cele trei imobile; totodată s-a dispus radierea înscrierii dreptului de proprietate al pârâților și din CF, referitor la cele trei imobile ( 76-78 dosar ).
Hotărârea instanței de fond a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 141/A/11.02.2005 a Curții de Apel Cluj, urmare respingerii ca nefondat a apelului formulat de și ca inadmisibil al celui formulat de inculpatul ( 79 - 82 dosar ).
Starea de fapt expusă anterior este confirmată de administrată în cursul cercetării judecătorești, în special de probațiunea probațiunea testimonială. În această fază procesuală, instanța a procedat la audierea inculpatului potrivit dispozițiilor art. 70-73 și 323 Cod procedură penală, declarația acestuia fiind consemnată la fila 43 de la dosarul cauzei. Poziția sa a fost una de nerecunoaștere a săvârșirii vreunei infracțiuni dintre cele pentru care s-a întocmit actul de trimitere în judecată, precizând că în 1996 a împrumutat de la partea vătămată suma de 50.000 mărci. În vederea garantării acestui împrumut a încheiat cu părțile vătămate contracte de vânzare-cumpărare pentru cele trei imobile. O parte din împrumut a fost restituit, astfel că inculpatul a mai apelat la părțile vătămate în sensul acordării unor noi asemenea împrumuturi, urmând ca până în anul 2000 să le restituie integral.
Din susținerile inculpatului reiese că în aceeași perioadă avea pe rolul instantei un dosar în care era trimis în judecată pentru evaziune fiscală, astfel că nu a înscris acele imobile pe numele său. In 2003, deoarece părțile vătămate intenționau să plece în, iar situația imobilelor nu era reglementată, inculpatul ar fi primit de la acestea o procură pe care ulterior a folosit-o în fața notarului. Inculpatul nu a bănuit nici un moment că procura dată de părțile vătăma te ar fi falsă, despre acest fapt aflând doar la momentul în care a fost chemat de șeful de post din Șomcuta -a-vis de acest din urmă aspect, părțile vătămate infirmă în mod categoric o eventuală înmânare a unei asemenea procuri speciale inculpatului. Mai mult, în ansamblul ei, declarația inculpatului este în contradictie cu cele sustinute de părtile vătămate în declarațiile consemnate de instanță la filele 45, 46 de la dosarul cauzei.
Asupra autenticității procurii speciale de care inculpatul a înțeles să se prevaleze în fața notarului nu se impun discuții ample, dată fiind soluția pronunțată de Judecătoria Șomcuta Mare prin sentința civilă nr. 150/2004, pronunțată în dosar nr. 787/2003 al aceleiași instanțe, prin care s-a constatat nulitatea absolută a actului intitulat "Procură specială" care poartă mențiunea autentificării sub nr. 572/22.03.1999 de către notar public Deasemeni, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza acestei procuri și radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea martorului și a numitei, soția acestuia. Soluția a rămas definitivă și irevocabilă, astfel că din punct de vedere al dreptului penal, interesează în ce măsură inculpatul avea cunoștință la momentul folosirii, că procura era falsă și dacă, într-adevăr, a primit-o de la partea vătămată., cunoștea acest aspect martorul, care, în declarația sa de la fila 137, susține că martorul ar fi participat la discuțiile ce au avut loc cu ocazia înmânării procurii. Deși instanța a făcut demersurile necesare în vederea audierii martorului, acesta nu a putut fi audiat deoarece la cele două termene la care s-a prezentat nu a fost prezent inculpatul, la cele două termene cauza suferind amânări datorate cererilor formulate de acesta. Cu toate acestea, apar semne de întrebare vis-a-vis de distanța M în timp dintre momentul redactării procurii, respectiv 22.03.1999, și cel al folosirii acesteia, 10.09.2003. În toată această perioadă, inculpatul nu a înțeles să reglementeze situația juridică a imobilelor, deși nici până în prezent dosarul în care a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală nu este soluționat definitiv. Dacă intenția sa inițială era de a sustrage imobilele de la eventuale măsuri asiguratorii, o asemenea atitudine trebuia să dureze pe tot parcursul procesului penal.
Nu poate fi ignorat nici aspectul privitor la existența unei procuri speciale emanând de la un notar public din Rm. V, prin care inculpatul dobândește calitatea de mandatar pentru a fi vândute trei imobile situate în B Semne de întrebare sunt ridicate și de locul unde s-a desfășurat efectiv vânzarea celor trei imobile, respectiv Șomcuta Justificarea inculpatului că a apelat la notarul de la Șomcuta M deoarece îi era un cunoscut și pentru operativitate nu-și găsește susținere întrucât procura era datată cu patru ani înaintea vânzării efective.
In ceea ce privește infracțiunea de participație improprie la înșelăciune, se impune din a se face trimitere la cadrul procesual instituit prin dispozitivul rechizitoriului, în care apare în calitate de inculpat, în calitate de învinuit, inițial, (acesta dobândind ulterior calitatea de martor ca urmare a scoaterii sale de sub urmărire penală) și ca părți vătămate și. Potrivit art. 31 alin. 2 Cod penal, determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intentie, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite această faptă se sancționează potrivit legii. În speța de față, se reține în sarcina inculpatului participația improprie la înșelăciune, activitatea sa constând în aceea că, la 10.09.2003 a determinat organul notarial să încheie contractul de vânzare-cumpărare, uzând în acest scop de o procură specială falsificată. Așadar, notarul, în calitate de autor, ar fi săvârșit infracțiunea de înșelăciune, inculpatul fiind cel care l-a determinat cu vinovăție. Nu se poate reține o asemenea formă de participație a inculpatului deoarece acțiunea de inducere în eroare specifică infracțiunii de înșelăciune a avut consecințe asupra martorului, singurul care avea calitatea să se constituie parte vătămată, ulterior parte civilă în această cauză. Faptul că acesta a fost cercetat inițial și, în plus, nici nu a formulat vreo plângere împotriva inculpatului, nu-i înlătură calitatea de persoană vătămată. Nici o activitate de inducere în eroare nu le-a vizat pe cele două părți vătămate, acestora nefiindu-Ie prezentate ca adevărate anumite fapte mincinoase, astfel cum cer dispozițiile art. 215 Cod penal. La fel, nici activitatea notarului nu ar putea întruni elementele constitutive ale unei asemenea infracțiuni, fapt constatat de altfel și prin soluția dată față de acesta. Notarul nu a prezentat părților vătămate ca adevărată o faptă constatată ulterior ca fiind mincinoasă. Lipsește așadar latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune, respectiv inducerea în eroare. În plus, chiar dacă așa ar fi stat lucrurile, o eventuală activitate infracțională a notarului ar fi fost direcționată înspre martorul și nicidecum înspre părțile vătămate din cauză.
Împotriva sentinței menționate, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și inculpatul.
Primul apelant a criticat sentința atacată sub aspectul achitării inculpatului, pentru infracțiunea de înșelăciune, susținând că în cauză s-a comis această infracțiune de către inculpat, chiar dacă inducerea în eroare a părților vătămate nu s-a realizat în mod direct prin prezentarea de către inculpat acestora a unei situații necorespunzătoare adevărului ci în mod indirect prin inducerea în eroare a notarului în sensul că inculpatul a fost împuternicit de părțile vătămate, să procedeze la vânzarea unor imobile, determinându-l pe notar să încheie un contract de vânzare cumpărare aparent valabil, având ca și consecință producerea unei pagube patrimoniului părților vătămate, prin transmiterea proprietății celor trei imobile către numitul.
Inculpatul, a criticat sentința atacată susținând că în mod greșit a fost condamnat pentru infracțiunea de uz de fals, prev.de art.291 pen. deoarece deși s-a stabilit că procura folosită de inculpat era falsă inculpatul nu a avut cunoștință în ce împrejurări a fost întocmită și nu a bănuit că ar putea fi falsă, procura fiind înmânată chiar de partea vătămată.
A argumentat că inculpatul a împrumutat 50.000 DM de la partea vătămată și drept garanție a încheiat contracte de vânzare cumpărare fictive pe trei imobile; după ce a restituit împrumutul partea vătămată i-a înmânat procura folosită pentru a-i transmite înapoi cele trei imobile.
În dovedirea acestui argument, a menționat că vechii proprietari au continuat să locuiască nestingheriți în imobile fără să plătească vreo chirie părții vătămate.
În același timp a criticat sentința susținând că procura despre care credea că emană de la un notar, nu este un fals în sensul legii penale, deoarece uzul de fals presupune o acțiune anterioară de fals intelectual ceea ce înseamnă ca procura să fie întocmită de către un funcționar, ori notarii nu sunt funcționari în sensul art.147 pen.
S-a mai menționat că instrumentarea actelor de către notari din două localități diferite cu privire la imobilele situate într-o altă localitate, nu dovedește vinovăția inculpatului, ci cel mult pot naște un dubiu care însă profită acestuia.
În subsidiar, a solicitat că dacă totuși se va reține în sarcina sa comiterea infracțiunii de uz de fals, să i se rețină în favoare circumstanțe atenuante constând în conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea faptei, precum și scuza provocării deoarece fapta a fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă printr-o acțiune ilicită gravă; astfel, în ciuda plății datoriei, partea vătămată a refuzat întoarcerea vânzării cumpărării făcute în scopul garantării datoriei, garanție ce purta asupra celor trei imobile ce reprezintă munca depusă de familia inculpatului.
Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor de apel invocate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată următoarele:
În mod temeinic prima instanță a reținut pe baza probelor administrate că părțile vătămate, soții și, se cunoșteau de mai mulți ani cu inculpatul, derulând relații de afaceri.
Astfel, în perioada 1997 - 1998, părțile vătămate au achiziționat trei imobile situate în mun.B M, respectiv apartamentul de pe str.- de la vânzătorii și, - familia cumnatului inculpatului - apoi apartamentul de pe str.- - de la părinții inculpaților, ambele tranzacții având loc la data de 31.08.1998, iar în 13.10.1997 părțile vătămate au cumpărat de la inculpat casa de pe str.-.
S-a mai reținut că date fiind relațiile bune dintre cumpărători și vânzători, precum și faptul că imobilele au fost achiziționate drept investiție, primii au permis vânzătorilor să locuiască în continuare în cele două apartamente.
În anul 2003, partea vătămată i-a spus inculpatului că dorește să vândă apartamentele și că dacă nu dorește să le cumpere el, atunci să le elibereze.
Drept urmare, în 10.09.2003, inculpatul însoțit de fratele său, martorul, au mers la notarul din Somcuta M, și primul, folosind o procură specială datată 23.03.1998 și emisă de Biroul Notarial G din Râmnicu V, a încheiat un contract de vânzare cumpărare prin care inculpatul în calitate de împuternicit al părților vătămate, vindea fratelui său cele trei imobile.
Din raportul de expertiză grafologică efectuat în cauză s-a stabilit că semnăturile de pe procura specială nu aparțin părților vătămate, inculpatului și nici notarului G, notar care a fost numit notar public și a început să funcționeze ulterior datei trecute pe procura specială, procură care nici nu apare în registrele biroului notarial.
Datorită faptului că nu s-a putut stabili cine a emis procura, în sarcina inculpatului nu a putut fi reținută infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, dar nici în sarcina altor persoane, ceea ce nu înseamnă că nu a existat un fals intelectual astfel cum a încercat să acrediteze această idee inculpatul în motivele de apel, deoarece dovada falsului intelectual îl constituie chiar existența procurii aflată la fila 45 dos.
Părțile vătămate au acționat în instanța civilă, care a constatat nulitatea absolută a procurorii speciale și pe cale de consecință și a contractului de vânzare cumpărare întocmit de notarul din Șomcuta M, instanța hotărând definitiv și irevocabil radierea înscrierii dreptului de proprietate al fratelui inculpatului și soției acestuia din cartea funciară cu privire la cele trei imobile.
În mod corect prima instanță a reținut în sarcina inculpatului comiterea infracțiunii de uz de fals, prev.și ped.de art.291 pen. pentru care i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare.
Într-adevăr, inculpatul nu contestă că s-a folosit de o procură specială falsă, pentru a încheia contractul de vânzare cumpărare în numele părților vătămate, însă apărarea sa că fapta nu a fost comisă cu intenție deoarece nu a cunoscut că procura este falsă, nu poate fi primită; astfel, pe lângă considerentele primei instanțe referitor la intervalul M de timp care a trecut între data redactării procurii, 22.03.1999 și cea a folosirii acesteia, 10.09.2003, apoi legat de aspectul neverosimil al folosirii unei procuri care ar fi fost emisă de un notar tocmai din Râmnicu V pentru imobile din M, în condițiile în care nici o parte nu locuia în Râmnicu V, precum și apelarea la un notar dintr-o altă localitate decât cea în care se aflau imobilele, deci pe lângă aceste considerente trebuie reținut și faptul încheierii contractului cu o rudă apropiată, respectiv, cu fratele său.
Apărarea inculpatului că a folosit procura cu mult timp după primirea acesteia, datorită faptului că a fost cercetat pentru infracțiunea de evaziune fiscală, nu a fost dovedită și nu este credibilă, deoarece imobilele, dacă este cum spune inculpatul, oricum aparțineau, M parte dintre ele, altor membrii ai familiei sale, care nu erau cercetați pentru evaziune fiscală, iar, pe de altă parte, o atitudine normală ar fi presupus ca inculpatul să prefere faptului incert al posibilității urmăririi imobilelor ca urmare a finalizării probabil în defavoarea sa a procedurii evaziunii fiscale, faptul cert al reîntoarcerii în acte și în cartea funciară a imobilelor care reprezintă, așa cum susține el, rodul muncii familiei sale.
Ca atare, inculpatul a folosit un înscris fals dincolo de orice dubiu, și nu poate fi achitat pentru infracțiunea de uz de fals.
Declarația martorului, audiat în apel, nu dovedește că procura specială falsă provine de la partea vătămată, ci doar atestă că, într-o zi din anii 1999-2000 inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată care i-a înmânat un înscris, fără a se ști, ce cuprinde înscrisul respectiv.
În același timp, nu poate fi reținută în favoarea sa scuza provocării constând într-o acțiune ilicită gravă, pentru că nu există nimic ilicit în amenințarea părții vătămate de a-și exercita atributele dreptului de proprietate în deplinătatea sa asupra imobilelor care erau trecute pe numele său și al soției sale în cartea funciară.
În consecință, apelul inculpatul este nefondat.
În mod greșit însă prima instanță a considerat că în sarcina inculpatului nu poate fi reținută infracțiunea de participație improprie la înșelăciune, aceasta nu pe considerentul eronat că aceasta nu corespunde cadrului procesual instituit prin dispozitivul rechizitoriului, în care în calitate de inculpat apare, în calitate de martor este fratele acestuia, deși inițial ultimul avusese calitatea de învinuit, iar ca părți vătămate sunt considerați soții.
Raportându-se la un reper care nu este stabilit în mod absolut, deoarece rechizitoriul este supus cenzurii instanței, în mod greșit aceasta menținut situația premisa a infracțiunii de înșelăciune ca fiind cea din actul de sesizare, respectiv inculpatul a determinat pe notar să încheie contractul autentic, folosind procura falsă deci notarul este autorul infracțiunii, iar inculpatul este participantul la infracțiune, fără a se ști în mod sigur ce fel de participant a fost el.
Respingând situația premisă agreată de procuror, și considerând că cel înșelat a fost de fapt martorul, s-a ajuns la concluzia greșită că soții nu pot fi părți vătămate deoarece nu au fost induși în eroare, și nici notarul nu este autorul infracțiunii pentru că el nu a prezentat părților vătămate ca adevărată o faptă mincinoasă.
Infracțiunea este cea care rezultă din starea de fapt, respectiv inculpatul a indus în eroare, uzând de un înscris fals - ce constituie mijloc fraudulos în sensul art.215 alin.2 pen. - cu prilejul încheierii unui contract, fiind astfel îndeplinite și varianta infracțiunii de înșelăciune incriminată de art.215 al.3 pen. - o altă persoană și această persoană nu este notarul care nu este parte în contract, ci doar un agent instrumentator - cu care a încheiat contractul, și anume pe fratele său în scopul de a obține pentru el un folos material injust prin lipsirea părților vătămate soții de garanțiile imobiliare ale împrumutului acordat anterior și producându-le acestora o pagubă constând în scoaterea din patrimoniul lor a celor trei imobile tranzacționate.
Starea de fapt se încadrează în elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune comise de către inculpat în calitate de autor; această variantă atipică a fost reținut ca fiind o variantă a înșelăciunii încă din doctrina juridică mai veche; astfel, în "explicații teoretice ale Codului Penal Român, vol.III, p. 495,.a-II-a se arată că "atunci când o persoană a dispus în mod ilicit de un bun a unei alte persoane, dar a fost cu această ocazie victima unei amăgiri, ea va fi subiect pasiv subsidiar al infracțiunii; subiect pasiv primar este persoana al cărei avut a fost vătămat prin actul efectuat de victima amăgirii, deoarece infracțiunea de înșelăciune este îndreptată contra avutului, nu contra persoanei".
Așadar, în speța de față, subiectul pasiv subsidiar este fratele inculpatului - care a încheiat actul în contul unei datorii de 100.000 de mărci germane plus 80.000 euro pe care i-a dat ulterior, după cum rezultă din declarația inculpatului dată în apel, iar subiecții pasivi primari sunt soții al căror patrimoniu s-a diminuat cu contravaloarea imobilelor.
Curtea va reține că infracțiunea de înșelăciune a fost realizată în formă agravantă, fiind întrunite condițiile art.215 al.5 pen. deoarece așa cum rezultă din declarațiile părților vătămate, ale martorilor și inclusiv ale inculpatului în momentul tranzacției imobilele valorau 60% din cât valoarează azi, respectiv 600.000 RON, iar prin consecințe deosebit de grave în sensul art.146 pen. se înțelege o pagubă materială mai M de 200.000 lei, criteriu valoric introdus prin Legea nr.456/2001, deci aplicabil la momentul tranzacției - 10.09.2003.
Așa fiind, în baza art.379 pct.2 lit.a pen.Cod Penal, va admite apelul procurorului, va desființa parțial sentința atacată și va condamna pe inculpatul apelant pentru infracțiunea de înșelăciune prev.și ped.de art.215 al.1,2,3 și 5 pen. la 5 ani închisoare cu aplic.art.74 lit.a pen. și la 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a și pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de participație improprie la înșelăciune, prev. și ped.de art.31 al.2 pen. respectiv la art.215 alin.1,2 și 5 pen.
Va constata că fapta este concurentă cu infracțiunea de uz de fals prev.și ped.de art.291 pen. iar în baza art.34 alin.2 lit.b pen. va contopi pedepsele, aplicând pedeapsa cea mai grea de 5 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a și b pren. pe o durată de 2 ani.
Va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a și b pen.
În baza art.379 pct.1 lit.b pr.pen. pentru considerentele arătate va respinge apelul inculpatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.379 pct.2 lit.a pr.pen. admite apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș declarat împotriva sentinței penale nr.335/27 iunie 2007 pronunțate de Tribunalul Maramureș pe care o desființează parțial doar sub aspectul greșitei achitări și încadrării juridice și în consecință:
Condamnă pe inculpatul - CNP -, fiul lui și, născut la data de 1 octombrie 1969 în B M, cetătean român, stagiul militar satisfăcut, studii medii, administrator la Sc. " ", căsătorit, un copil minor, fără antecedente penale, domiciliat în B M, str.. - nr.6. județul
- la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev.și ped.de art. 215 alin.1,2,3 și 5 penal cu aplicarea art.74 lit.a penal prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de participație improprie la înșelăciune, prev.și ped.de art.31 alin.2 penal rap.la art.215 alin.1,2 și 5 penal.
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev.și ped.de art.291 penal și înlătură suspendarea condiționată a executării pedepsei și a pedepsei accesorii.
În baza art.33 lit.a penal constată că faptele sunt concurente iar în baza art.34 alin.2 lit.b penal contopește pedepsele stabilite aplicând pedeapsa cea mai grea de 5 ani și interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a și b penal pe o durată de 2 ani.
Conform art.71 penal interzice inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a și b penal.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Respinge ca nefondat apelul inculpatului.
Obligă pe inculpatul apelant să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și de la comunicare cu părțile vătămate.
Pronunțată în ședința publică, azi, 21 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
RED.VC/MR
29.02.08/4 EX.
Președinte:Valentin ChitideanJudecători:Valentin Chitidean, Ioana Cristina Morar
