Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1458/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr.9593/2/2009
2409/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1458
Ședința publică din data de 20 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Viorel Adrian Podar
JUDECĂTOR 2: Antoaneta Nedelcu
JUDECĂTOR 3: Mihai
GREFIER:
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reprezentat de procuror -.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpata împotriva încheierii din data de 30.09.2009, pronunțată Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-inculpată, personal, aflată în stare de arest preventiv și asistată de apărător desemnat din oficiu - avocat -, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului, recurenta-inculpată fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.
Apărătorul desemnat din oficiu al recurentei-inculpate, având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat împotriva încheierii din 30.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, prin care s-a menținut starea de arest a inculpatei, casarea încheierii recurate și să se dispună cercetarea acesteia în stare de libertate. Apreciază că în cauză nu există temeiuri care să justifice, în continuare, privarea de libertate a acesteia și nu există probe din care să rezulte că lăsarea sa în libertatea prezintă pericol social concret pentru ordinea publică. Totodată solicită a se avea în vedere și circumstanțele personale ale inculpatei, atitudinea sa procesuală sinceră, de recunoaștere și de regret a faptei săvârșite, nu este cunoscută cu antecedente penale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat în cauză, ca neîntemeiat, apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestări preventive nu s-au schimbat, de la ultima verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive și până în prezent, nu au intervenit elemente care să ducă la concluzia că s-a schimbat situația de fapt sau de drept a inculpatei.
Recurenta-inculpată, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față reține următoarele:
Prin încheierea din 30.09.2009 Tribunalul București - Secția I-a Penală, în temeiul art. 3002rap. la art. 160 Cod procedură penală a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, și și în temeiul art. 160 Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive a inculpaților; a respins ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații, și.
Instanța a reținut că inculpații au fost trimiși în judecată pentru comiterea de infracțiuni de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în următoarele acte materiale.
1.Inculpatul zis "Cap", la data de 08.01.2009 și la data de 09.01.2009, a vândut colaboratorului cu nume de cod " " cantitatea de 0,53 gr. heroină, cu suma totală de 200 lei.
2.Inculpatul zis "", în data de 21.01.2009, fiind ajutat de inculpatul, a vândut colaboratorului cu nume de cod " cantitatea de 3,65 grame heroină, cu suma de 500 lei.
3.Inculpatul zis " ", în data de 11.02.2009, a vândut colaboratorului cu nume de cod " " cantitatea de 0,24 gr. heroină, cu suma de 100 lei, iar în data de 13.05.2009, împreună cu inculpata, a vândut colaboratorului cu nume de cod " " cantitatea de 0,12 gr. de heroină, cu suma de 50 lei.
4.Inculpata, în data de 07.05.2009 și în data de 13.05.2009, a vândut colaboratorului cu nume de cod " " cantitatea de 0,27 gr. heroină, cu suma totală de 150 lei.
5.Inculpatul, în data de 21.01.2009, l-a ajutat pe inculpatul să vândă colaboratorului cu nume de cod " " cantitatea de 3.65 gr. heroină.
6.Inculpata zisă "", în data de 04.05.2009 și în data de 05.05.2009, a vândut colaboratorului cu nume de cod " " cantitatea totală de 0,30 gr. heroină, cu suma de 200 lei.
7.Inculpatul, în perioada mai 2009 - iunie 2009, comercializat și a depozitat droguri de mare risc la adresa din-, sector 2, iar în data de 17.06.2009, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, în camera folosită exclusiv de către inculpat, au fost găsite opt punguțe cu cocaină în stare solidă.
8.Inculpata, în data de 30.04.2009, 04.05.2009 și în data de 13.05.2009, a vândut colaboratorului cu nume de cod " " cantitatea totală de 0,45 gr. heroină, cu suma de 200 lei.
Instanța a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestora.
Astfel, în ceea ce privește condițiile prevăzute de art. 143 Cod proc.pen. instanța a avut în vedere: procese-verbale de consemnare a declarațiilor colaboratorilor cu nume de cod " " și " ", întocmite cu ocazia efectuării cumpărărilor autorizate de droguri, procese-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire și de lucrătorii de poliție, procese-verbale de supraveghere operativă, procese-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice, rapoarte de constatare tehnico-științifice, procese-verbale întocmite cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, declarații de martori, declarații de învinuiți și inculpați, precum și alte acte de urmărire penală.
Pe de altă parte, se constată că sunt îndeplinite și condițiile prev de art. 148 lit.f Cod procedură penală, deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpaților în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. In aprecierea acestei ultime condiții, tribunalul a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunilor reținute a fi fost săvârșită de inculpați, modalitatea concretă de comitere a acestora, gradul de pericol social crescut al faptelor, împrejurările concrete în care au fost comise faptele și urmările produse.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme se fondează pe motive pertinente și suficiente aoj ustifica.
și suficiența acestor motive, Tribunalul Ie-a examinat în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportări la prevederile art. 136.C.P.P. apreciind că, pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune în continuare privarea de libertate a inculpaților.
Cu privire la cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații, și, tribunalul le-a respins ca neîntemeiate, având în vedere că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul menținerii stării de arest preventiv. Se susține că nu mai subzistă temeiurile care au justificat luarea măsurii și nici nu au apărut temeiuri noi care să o impună în continuare.
Curtea, examinând potrivit art. 3856alin. 3 Cod procedură penală recursul inculpatei constată că acesta nu este fondat.
Din examinarea probelor administrate în cauză se constată că Tribunalul Bucureștia făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 160 Cod procedură penală, reținând că sunt îndeplinite cerințele art. 143 Cod procedură penală și ale art. 148 lit. f Cod procedură penală, cum și subzistența în continuare a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive inculpatei.
Poziția procesuală a inculpatului considerată cooperantă, lipsa antecedentelor penale, deși reale, nu pot constitui prin ele însele temeiuri suficiente care să justifice revocarea măsurii, câtă vreme sunt îndeplinite cerințele legale pentru justificarea stării de arest preventiv, existând dovezi certe în sensul comiterii infracțiunii de către inculpat, dar și un pericol concret pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a acestuia.
Natura infracțiunii reținute (trafic de droguri de mare risc în formă continuată), cantitatea de droguri destinată traficului, pluralitatea de inculpați, pericolul social ridicat pe care îl prezintă aceste infracțiuni, evidențiază îndoieli că lăsată în libertate, inculpata nu ar reface conexiunile specifice unei activități infracționale de același gen, în condițiile în care angrenajul infracțional a avut o amploare importantă și o pluralitate de inculpați. Așa încât este justificată menținerea în continuare a arestării preventive a inculpatei, fiind asigurată astfel și o bună desfășurare a procesului penal potrivit art. 136 Cod procedură penală.
Așa fiind și cum din oficiu nu sunt motive de nelegalitate a încheierii, urmează a respinge ca nefondat recursul inculpatei potrivit art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Urmează a face aplicarea art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata împotriva încheierii de ședință din 30.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă recurenta la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, avansat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact./05.11.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală
Președinte:Viorel Adrian PodarJudecători:Viorel Adrian Podar, Antoaneta Nedelcu, Mihai