Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 362/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 2431/2009)
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.362
Ședința publică de la 20 OCTOMBRIE 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Constantinescu Mariana
JUDECĂTOR 2: Moroșanu Raluca
JUDECĂTOR 3: Ciobanu Corina
GREFIER: - -
**************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM fost reprezentat de procuror .
Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect recursurile declarate de către inculpații, și împotriva încheierii de ședință din data de 13 OCTOMBRIE 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a-II-a Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător ales - avocat, recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător ales - avocat - cu delegație depusă la dosar, recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător ales- avocat -- cu delegație depusă la dosar, recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest și asistat de apărători aleși - avocat și - cu delegație depusă la dosar, recurentul inculpat personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător ales - avocat -- cu delegație depusă la dosar, recurentul inculpat personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător ales - avocat - cu delegație depusă la dosar
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În susținerea recursului, apărătorul recurentului inculpat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri pentru a face dovada că cel pe care îl apără a fost victima unui accident de circulație, ceea ce a necesitat prezenta sa la bancomat - pentru a verifica dacă banii din asigurarea de răspundere civilă îi fuseseră virați pentru a-și acoperi reparațiile, sens în care depune procesul verbal de constatare a accidentului de circulație din 30.03.2009, autorizația de reparație, ordinul de plata a sumei de la SC către BRD, extras de cont din care rezultă interogările de card pe care le efectua clientul său cu acea ocazie, mai multe anunțuri postate pe INTERNET în legătură cu vânzările de piese de autoturism în are cel pe care îl apără denumește ce anume vinde, respectiv componente -piese de mașini, prin aceasta înțelegând să justifice că nu era vorba de un limbaj codificat, copii de pe contracte de vânzare - cumpărare de autoturisme prin care face dovada preocupărilor clientului său în sensul că obține venituri licite, adeverință eliberată de facultatea - C prin care face dovada că a susținut examenul de licență, ceea ce a necesitat întâlniri dese cu numitul cu care era coleg de facultate în vederea pregătirii examenului de licență, contractul de credit bancar al tatălui inculpatului - prin care face dovada că a împrumutat in iulie 2009 suma de 950 milioane lei cu care s-a procurat autoturismul BMV - second-hend, fiind astfel justificat împrejurarea că autoturismul nu ar fi provenit din venituri ilicite, solicitând si depunerea minutei din 17.06 .
Avocat - învederează instanței că înțelege să invoce disp art.301 Cod pr penală, solicitând a se constata că sunt îndeplinite condițiile prev de art.140 lit.a Cod pr penală în sensul că mandatele de arestare preventivă emise pe numele inculpaților au expirat în ziua de 16, ora zero, sens în care arată că, potrivit disp art.159 alin.8 Cod pr penală - care reglementează procedura prelungirii arestului preventiv dispusă în cursul urmării penale stipulează că recursul se soluționează înaintea expirării stării de arest preventiv,astfel încât sesizarea instanței, după expirarea arestului preventiv, este lipsită de obiect.
Curtea pune în vedere apărării dacă mai au cereri sau excepții de invocat, acestea să fie puse în discuție, apreciind că domnul avocat - poate să-și susțină cele invocate odată cu susținerile pe fond a recursului
Reprezentanta Ministerului Public arată că nu se opune administrării acestor înscrisuri, precizând că acestea puteau fi depuse și în fața procurorului anchetator pentru a lua cunoștință de acestea.
Curtea, deliberând, încuviințează proba cu înscrisuri, apreciindu-o pertinentă,utilă și necesară soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Pentru recurentul inculpat, apărătorul ales solicită a se dispune admiterea recursului, casarea în încheierii recurate și, pe fond, rejudecând, revocarea prelungirii măsurii arestării preventive, cu punerea în libertate a inculpatului. În susținerea recursului, solicită a se avea în vedere că la acest moment procesul nu au apărut elemente noi care să justifice menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului, ci au apărut elemente care nu mai impună această măsură, sens în care solicită se avea în vedere concluziile expertizei informatice, care a stabilit că nu există elemente care să aibă legătură cu cauza și, de asemenea, nici la percheziția domiciliată nu s-au găsit elemente de natură tehnică-informatică care să aibă legătură cu această cauză și cu faptele de care este acuzat, iar, pe cale de consecință, nu este justificată măsura arestării preventivă, urmărirea penală putând fi efectuată și cu inculpatul în stare de libertate. Așa fiind, apreciază că în cauză nu există presupunerea rezonabil că cel pe care îl apără ar fi implicat în săvârșirea infracțiunii de care este acuzat, neexistând doar câteva convorbii telefonice fără a exista alte probe cu care să se coroboreze si să dovedească vinovăția inculpatului, nu este dovedit pericolul social, nu este stabilit cuantumul vreunui prejudiciu la care parchetul face referire, nu există plângeri ale părților vătămate, de la bănci, chiar din diagrama parchetului nu rezultă c inculpatul ar fi făcut parte din diagrama relațională celor suspecți. Cu privire la acuzațiile ce-i sunt imputabile clientului său, arată că în cauză nu este dovedit că acesta este posesorul unor echipamente în scopul de a servi la falsificarea de carduri, existând doar presupuneri ale organelor de urmărire penală, dar nu o certitudine, mai mult, acest echipament putea fi deținut în scop legal dar nu infracțional, sens în care solicită a se avea în vedere că însăși instanța de fond a reținute că există bănuieli si nu certitudini. Mai solicită a se avea în vedere gradul minim de participație al inculpatului comparativ cu ceilalți coinculpați, nu sunt fapte de violență, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are un domiciliu stabil, mediu familial bun, avea un loc de muncă până la momentul arestării. Concluzionând, solicită a se dispune admiterea recursului, în principal,revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate a inculpatului pentru a-și da posibilitatea de a-și dovedi nevinovăție, iar, în subsidiar, înlocuirea măsuri arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, apreciind că timpul executat în prevenție si-a atins scopul.
De asemenea, arată că achiesează la concluziile colegului său privind expirarea măsurii arestării preventive în raport de disp. art.140 lit.a Cod pr penală.
Pentru recurentul inculpat, apărătorul ales avocat solicită instanței se aprecia dacă, potrivit disp. art.159 alin.10 Cod pr penală se impune audierea inculpaților în această fază procesuală, respectiv dacă se impune a fi audiați în afara cuvântului.
Întrebat fiind de către instanță, recurentul inculpat arată că nu are nimic de adăugat.
Apărătorul arată că înțelege să invoce nulitatea procedurii prelungirii aretului preventiv, prin încălcarea disp. art.159 alin.7 și 8 Cod pr penală și, pe cale de consecință, invocând cazul de casare prev de art.385 ind.5 pct.2 lit.d Cod pr penală solicită a se dispune admiterea recursului, casarea încheierii și, rejudecând, a se constat că a încetat de drept măsura arestului preventiv, ceea ce impune punerea de îndată în libertate a inculpatului. În opinia sa, arată că, nejudecarea recursului în termenul prev. de art.159 alin.8 Cod pr penală atrage încetarea de drept a măsurii arestului preventiv, întrucât disp art.140 alin.1 Cod pr penală prevăd că măsura arestului încetează de drept la expirarea termenul prevăzut de lege sau a celor fixate de organele judiciare, astfel că inculpatul a fost arestat de la 18.09.2009 la 16.10.2009 iar, din înscrisurile comunicate de organele de poliție, rezultă că cel pe care îl apără și-a exercita calea de atac la data de 14.10.2009 - înlăuntrul stării de arest, însă, instanța de fond la data de 16.10.2009 primind cererea de recurs nu a înaintat-o Curții de APEL BUCUREȘTI și, implicit, nu a respectat dispozițiile procedurale privind prelungirea arestului preventiv, care începe cu referatul parchetului și se termină cu soluționarea recursului.
Pe de altă parte, arată că instanța de fond, primind propunerea de arestare trebuia să soluționeze cererea în 24 de ore de la sesizare - 12.10.2009, in acest teren trebuind a fi comunicată soluția instanței, astfel că instanța, încălcând aceste dispoziții, a determinat îngreunat judecarea recursului potrivit disp art.159 al.8 Cod pr penală și care trebuia respectat, cu atât mai mul cu cât, prin decizia nr.25/2008 ÎCCJ a statuat că acest termen este unul imperativ și nu de recomandare, instituind obligativitatea ca recursul să fie soluționat, întotdeauna, înainte de expirarea duratei arestului preventiv dispuse anterior încheierii atacate, având în vedere celeritatea de soluționare a acestor cauze, pentru respectarea dreptului la apărare. așa cum prevede art.5 paragraful 3 din CEDO. Arată că nerespectarea termenelor prev de art.159 alin.8 Cod pr penală determină situarea procedurii de prelungire a măsurii arestării preventive în afara cadrului legal, așa cum a statuat și ÎCCJ prin decizia invocată, iar această procedură viciată contravine disp. art.197 alin.4 Cod pr penală, încălcările legii putând fi luate în considerare din oficiu, în orice moment procesual, disp art.23 alin.2 și alin.10 din Constituția României prevăzând că, nerespectarea procedurii de prelungire a măsuri să fie sancționată cu nulitatea acestei proceduri, relevantă fiind și decizia nr.7/2006 a ÎCCJ prin care s-au statuat cazurile de încetare de drept a măsurii arestului preventiv.
Față de considerentele prezentate, solicită a se dispune admiterea recursului, casarea încheieri și punerea de îndată în libertate a inculpatului prin constatarea încetării măsurii arestării preventive.
Ce de al doilea apărător al recurentului inculpat arată că înțelege să critice încheierea recurată și pentru netemeinicie, sens în care solicită a se avea în vedere că referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive întocmit de procuror este nemotivat în raport de disp. art.155 Cod pr penală, mai mult, actele ce au fost administrate trebuiau a fi efectuate înainte de a se dispune luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, cu atât mai mult cu cât cererea de prelungire a măsurii arestării preventive nu poate constitui o modalitate de obținere a unor noi probe ori de identificare altor potențiali făptuitori, parchetul având la dispoziție art.38 Cod pr penală, dispunând disjungerea, și nu se impune menținerea în stare de arest a unor persoane a căror situație trebuie reglementată cu celeritate, pentru a se efectua cercetări cu privire la alte persoane. Mai arată că nu se impune menținerea inculpatului în stare de arest preventiv nici pentru efectuarea comisiei rogatorii, fie pentru obținerea de informații din ori din Australia, în opinia sa, cele pentru care se înteprind cercetări în și Australia nu au legătură cu prezenta cauză întrucât s-ar fi cunoscut din martie 2009 și nu se impune arestarea inculpaților pentru efectuarea cererii de asistență judiciară. Arată că menținerea stării de arest pentru a se efectua percheziții a alți invinuiți nu se impune, cu atât mai mult, cu cât parchetul trebuia să administreze probe împotriva celui pe care îl apără pentru a se justifica cererea de luare si prelungire a măsurii arestării preventive și nu pentru probe privind alți invinuiți, nefiind justificată prelungirea măsurii arestării preventive nici pentru reaudierea inculpaților, întrucât aceștia se pot prevala de dreptul la tăcere iar parchetul a avut la dispoziție pe inculpați însă nu a procedat la audierea lor decât formal, fără a atinge fond cauzei, situația de fapt, astfel încât nu a fost valorificată starea de arest pentru a se aduna probe împotriva clientului său, în opinia sa, inculpatul fiind ținut în stare de arest inutil, în opinia sa, neînceperea cercetării cu inculpatul fiind justificată de faptul că parchetul nu a apreciat că se face vinovat de faptele ce-i sunt imputabile, iar, față de aceste considerente, apreciază că cererea parchetului de prelungire a măsurii arestării preventive este nejustificată.
Pe de altă parte, arată că parchetul nu a depus diligențe în efectuarea urmării penale anterior arestării, având în vedere că DIICOT C s-a sesizat din oficiu la data de 16.03.2009 ca apoi structura centrală la 30.03.2009 iar în materialul probator administrat în primele volume al dosarului de urmărire penală nu se face referire la clientul său, la dosar existând înregistrări ale persoanelor cercetate dar în a căror înregistrări telefonice nu apare și, prezenta sa fiind evidențiată în 07.09.2009, cu ocazia capturării a două carduri iar singurul element concludent de incriminare ar fi fost înregistrările video de la, care dovedesc prezenta inculpatului la bancă, însă planșele foto nu pot dovedi că acesta efectua extrageri frauduloase, cum îi este imputabil, nu cuprind date pe zi,ore, or, tocmai înscrisurile depuse în ședința de judecată dovedesc că prezenta sa la era justificată întrucât își interoga cardul pentru a verifica dacă îi fuseseră trimiși banii de către societatea de asigurare, având în vedere accidentul suferit și pagubele produse, iar sub acest aspect sunt doveditoare extrasele de cont depuse.
Cu privire la infracțiunea imputabilă inculpatului în ceea ce privește deținerea si confecționarea de echipamente electronice în vederea falsificării de carduri, arată că, în urma percheziției domiciliare nu au fost găsite aceste echipamente ori bucăți a acestor echipamente la inculpat, fiind ridicat decât un leptop, câteva CD-uri și -uri si 2 profile metalizate, însă pentru acestea nu se face o descrie cum că ar fi fost amenajate-confecționate cu aparatură de citire de carduri si tendențios se afirmă de parchet si se reia de către instanță că aceste bunuri ridicate de la sunt asemănătoare cu cele ridicate de la inculpatul, care în declarația sa a arăta că nu-l cunoaște pe iar bagheta ce conține micro-camere și acumulatori îi fusese dată de la, coleg și prieten cu, mai mult, la domiciliu fiind găsite piese demontate de mașini.
Cu privire la acuzația adusă în sensul că inculpatul ar fi folosit un limbaj codificat, solicită a se avea în vedere că anunțurile postate cuprind mențiuni specifice activității de vânzare de piese de mașini și nu de componente - echipamente electronice în vederea falsificării de carduri, astfel că nici susținerea parchetului cum că inculpatul este dornic de câștiguri facile și are bunuri de lux, nu este dovedit, tocmai din activitatea sa licită inculpatul își obținea veniturile materiale, mașina BMV fiind luată urmare a contractului de împrumut făcut de tatăl său și primită cadou pentru că absolvise examenul de licență.
Concluzionând, solicită a se dispune admiterea recursului, desființarea încheierii atacate și, rejudecând pe fond, în principal, a fi respinsă propunerea parchetului de arestare a măsurii arestării preventive, iar, în subsidiar, în cazul în care instanța apreciază că pentru buna desfășurare a procesului penal ar fi necesară o măsură preventivă, solicită a se dispune măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prev de art.136 lit.c Cod pr. penală.
Invocând jurisprudența CEDO, arată că menținerea măsuri arestării preventive nu se face doar pe baza gravității faptei ce se presupune ar fi fost săvârșită de aceasta și chiar dacă inițial acest temei prev de art.136 alin.8 Cod pr penal ar fi fost unul ce urma a fi avut în vedere, ulterior, este obligatoriu ca instanțele să justifice orice măsură de prelungire a arestului preventiv, concret dar să ia in calcul si alte măsuri preventive, în scopul bunei desfășurări a procesului penal, or, în speță nu s-au evidențiat vreo temere că inculpatul s-ar sustrage cercetărilor, ci dorește să-și dovedească nevinovăția. Solicită a se mai avea în vedere prevederile art.136 alin.8 Cod pr penală la momentul la care se va dispune vreo măsură preventivă, să fie avute în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, care provine dintr-o familie cu un statut social bun, are venituri asigurate, are preocupări licite, este o persoană tânără și poate fi resocializată, nefiind necesară menținerea în stare de arest preventiv.
Pentru recurentul inculpat, apărătorul ales învederează instanței că, în primul rând, apreciază că nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru fi judecat acest recurs, în sensul că nu mai sunt îndeplinite prevederile art.159 alin.8 Cod pr. penală, perioada în care trebuia soluționat prezentul recurs fiind depășită, în prezent fiind incidente disp art.140 lit. Cod pr penală în sensul că măsura de arestare preventivă a încetat de drept. Sub acest aspect, solicită a se avea în vedere decizia de îndrumare nr.25/2008 a ÎCCJ, care reglementează modul de interpretare a disp. art.159 alin.8 Cod pr. penală dar și hotărârea prin care s-a statuat obligativitatea aplicării deciziei ÎCCJ.
Pe fondul recursului, arată că înțelege că critice încheierea recurate pentru netemeinicie, în sensul că instanța și-a însușit cerințele din referatul parchetului fără a le analiza, or, în speță au apărut temeiuri noi cu privire la cerințele prev de art.148 lit.f Cod pr penală, în sensul că se fac referiri la pericolul distrugerii unor probe,pericolul sustragerii care sunt prezentate la modul general și nu individual, însă, având în vedere că cel pe care îl apără a fost monitorizat în permanentă, parchetul nu a putut dovedi vinovăția sa, sens în care solicită că din convorbirile telefonice nu rezultă vreo activitate ilicită, la percheziția domiciliară nu s-au găsit elemente care să fie deservit la săvârșire faptei ce-i este imputabilă, astfel că instanța de fond a mers pe indicii dându-le interpretarea de probabile probe, mai mult, în timpul arestului preventiv nu s-au efectuat nici o activitate care să conducă la elemente noi în susținerea cauzelor care au determinat cererea inițială de arestare preventivă. Referitor la motivele pentru care parchetul solicită a se dispune prelungirea măsurii arestării preventive, arată că în prezent urmează a fi efectuate o serie de cercetări în însă grupul ce urmează a fi audiat nu are legătură directă cu cele ce le sunt imputabile inculpaților, percheziția informatică nu are legătură cu clientul său întrucât de la acesta nu a fost ridicat nici un suport magnetic și nici comisia rogatorie din Anglia nu impune necesitatea menținerii inculpatului în stare de arest, aceasta fiind nejustificată întrucât actele ce urmează a fi efectuate privesc alți posibil făptuitori.Mai solicită a se avea în vedere principiul prezumției de nevinovăție, stare de libertate fiind cea normal, măsura arestării preventivă fiind o măsură de excepție, ce se impune a fi luată numai în cazul în care este dovedit pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, or datele personale îl circumscriu pozitiv, acestea având un loc de muncă din care obține venituri în mod cinstit, nu este cunoscut cu antecedente penale și nu-i poate fi imputabil că ar putea fi un posibil finanțator al grupului infracțional,ori să dirijeze sau să coordoneze asemenea activități. Mai arată că din economia materialului probator nu este dovedit valoarea vreunui prejudiciu, nu face referire la inculpații din boxă, se caută activități colaterale și persoane colaterale pentru a se da o dimensiune majoră a unor irealități.
Concluzionând arată că temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, nu este dovedit pericolul concret pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, astfel că, în principal, solicită a se constat că măsura arestării preventive a încetat de drept, iar, în subsidiar, aplicarea unei măsuri mai puțin restrictive, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea ori tara.
Pentru recurentul inculpat, același apărător arată că-și menține concluziile și pentru acest inculpat, solicitând a se avea în vedere că audierea inculpaților nu impune menținerea acestora în stare privativă de libertate, având în vedere si dreptul de a se prevala de dreptul la tăcere, garantat de Constituție, tăcerea sa neconstituind un element care să impună starea de arest.
Mai solicită a se avea în vedere vârsta tânără a celor doi inculpați, că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale.
Pentru recurentul inculpat, apărătorul ales arată că-și însușește concluziile colegilor săi cu privire la excepția invocată, argumentând că Decizia nr.25/208 a ÎCCJ prevede că nerespectarea termenelor prev de art.159 alin.8 Cod pr penală determină situarea procedurii de prelungire a măsurii arestării preventive în afara cadrului legal, ceea ce este inadmisibil, astfel că solicită a se aprecia dacă mandatele de arestare mai ființează sau nu.
situația de fapt, arată că cel pe care îl apără, în calitatea sa de programator, a creat programe ce ajuta la descărcarea unor date de pe un suport pe latul, program ce a fost postat pe INTERNET și folosit de diferite peroane, or acest fapt nu poate genera presupunerea rezonabilă că ar prezenta pericol social concret pentru ordinea publică, raportat si la datele personale - căsătorit, cu loc de muncă, familist cu o poziție socială bună, domiciliu stabil, situație material bună. Cu privire la invinuirile aduse, apreciază că cele două infracțiuni ce-i sunt imputabile, respectiv grup organizat si deținerea de echipamente, în mod greșit sunt reținute în sarcina clientului său câtă vreme din conținutul convorbirilor nu rezultă săvârșirea acestora, din presupusul grup nu cunoaște decât două persoane iar cea de a doua infracțiune nu este caracterizată ca un pericol social abstract deosebit. Mai artă că în referatul parchetului se fac referiri vagi, generale la ceea ce va face parchetul cu privire la întregul grup, or nu toți inculpații sunt participanți la acte materiale comune, ci sunt fapte distincte si nici pentru obținerea unor alte date ce privire la alte persoane nu se impune privarea de libertate a inculpatului. Concluzionând, solicită a se dispune admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, judecarea în stare de libertate, iar în subsidiar înlocuire măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
C de al doilea apărător ale recurentului inculpat, solicită instanței a da efect dispozițiilor deciziei ÎCCJ precum si Comisiei de aplicare unitară a practicii judiciare, iar dacă se va trece peste această decizie, solicită a se avea în vedere poziția procesuală a clientului său, care a recunoscut că a postat pe internet un program ce nu elaborat de el, dar care permitea transferul unor datelor de pe un suport pe altul, la făcut public, însă nu este dovedit că ar fi făcut manoperele frauduloase care să cloneze cardurile, din cuprinsul materialul probator administrat în cauză nu sunt descrise nici fapte si nici prejudicii, astfel încât nu este dovedit pericolul social pe care l-ar reprezenta inculpatul lăsat în libertate, cu atât mai mult cu cât este căsătorit, are un copil minor în întreținere, salariat. Mai arată că în timpul arestului preventiv parchetul nu a efectuat acele acte de care face referire în referatul cu propunere de arestare, ci doar a copiat anumite harduri de la inculpat de acasă și nimic mai mult, astfel că solicită a se efectua o analiză diferențiată a situației fiecărui făptuitor, a se constat că nu există indicii ori probe că lăsat în libertate inculpatul va încerca să zădărnicească aflare adevărului.
Cu privire la recurentul inculpat, apărătorul ales, solită a se dispune admiterea recursului, desființarea încheierii și, rejudecând, a se dispune punerea în stare de libertate a inculpatului, prin constatare încetării de drept a măsurii arestului preventiv. În argumentarea recursului, solicită a se avea în vedere decizia ÎCCJ ce are caracter imperativ, în opinia sa, instanța fiind investită cu judecarea unui recurs pe prelungirea unei măsuri ce a încetat de drept, în virtutea disp. art.140 lit.a Cod pr penală. Cu privire la criticile aduse încheierii, solicită a se avea în vedere că instanța de judecată l-a considerat pe inculpat ca fiind periculos în raport cu faptele de care este acuzat, or la dosar există procese verbale de percheziție corporală și domiciliară, din care rezultă că au fost ridicate de parchet bunuri ce se presupune că ar fi fost folosite în activitatea infracțională - parte din acestea nefiind utile cauzei, așa cum rezultă din cuprinsul proceselor verbale ce se află la dosarul cauzei, și deci acestea au scoase din circuitul infracțional, astfel că la acest moment pericolul social a fost înlăturat și deci măsura arestului preventiv este lipsită de temei. Pe de altă parte, solicită se avea în vedere poziția procesuală a inculpatului, a se avea în vedere că în urma perchezițiilor nu s-au descoperit elemente care să-l incrimineze, nu are antecedente penale, vârsta acestui, persoana tânără cu posibilități de reintegrare socială, iar, în subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.
Reprezentanta Ministerului Public solicită a se dispune respingerea recursurilor declarate de inculpați, ca neîntemeiate.
Cu privire la criticile aduse de apărare, respectiv nulitatea judecății care se efectuează astăzi, apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prev de art.197 Cod pr. penală, așa cum s-a făcut referire de către avocați și nici cele prev de art.159 alin.8 Cod pe penală și art.140 lit.a Cod pr. penală, cu privire la încetarea arestării preventive întrucât decizia la care a făcu referire apărătorii, contra celor susținute de apărare, nu statuează că înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate, în opinia sa, arată că aceasta are caracter imperativ dar nu obligatoriu si nu decurge vreo obligație, ca neapărat, pentru instanța a judeca recursul în termenul stabilit de Codul d e pr penală. Pe de altă parte, arată că un recurs dat în interesul legii este obligatoriu pentru toate instanțele de judecată, însă judecătorii sunt ținuți numai de dispozitivul pronunțat de ÎCCJ și nu de motivarea pe care judecătorii nu înțeles să o facă soluției adoptate, cu atât mai mult cu cât în hotărârea adoptată sunt menționate sancțiunile cu privire la încălcarea acestor dispoziții cu caracter imperativ, respectiv cele prev de art.197 Cod pr. penală, nulitatea absolută și nulitatea relativă, iar cazul de nulitate invocat astăzi de apărătorii inculpaților nu se regăsește printre cazurile de nulitate absolute prev de art.197 al 2 Co pr penală, deci este vorba de o nulitate relativă, însă sub acest aspect, apreciază că apărătorii trebuiau să arate în fața instanței de judecată ce drepturi le-au fost încălcate inculpaților în mod concret si nu generale, respectiv ce drept a fost încălcat fiecăruia dintre inculpat, având în vedere că astăzi se judecată recursul și nu în urmă cu două sau trei zile, cum anume le-au fost încălcate și ce anume vătămări suferă inculpații prin urmare că astăzi se judecă recursul, or asupra acestor aspecte nu s-a făcut nici un fel de referire, nu s-a arătat în mod concret dreptul ce le-a fost încălcat și nici nu s-a arata vătămare ce li s-a produs. În opinia sa, apreciază că judecarea recursului la acest termen nu s-au încălcat în nici un fel drepturile și libertățile inculpaților, toți se află în fața unui complet independent și imparțial care poate să decidă asupra măsurii arestării preventive, nu are cum să afecteze stării de arest faptul că cerea se judecă cu două zile mai târziu. Mai solicită a se avea în vedere complexitatea cauzei ce presupune ca și judecătorul de la fond să judece si să motiveze încheierea, chiar dacă este pronunțată in 13.10.2009, astfel încât, în opinia sa, se abuzează de invocarea acestor prevederi legale și chiar dispozițiile prev de CEDO nu sunt încălcate pentru că unul dintre principiile stabilite de această convenție este ca asupra stării de arest a inculpaților să nu treacă judecătorul cu vederea, să nu rămână în stare de arest fără ca starea lor de arest să fie verificată, astfel că judecarea recursului cu doua zile mai târziu nu aduce nici o vătămare inculpaților.
Cu privire la cel de al doilea motiv, cum că nu sunt probe din care să rezulte vinovăția inculpaților iar măsura arestării preventive este nelegală, arată, contrar susținerilor apărării,că pentru inculpatul nu s-a făcut referire la comisiile rogatorii din Australia din care rezultă că inculpatul a fost prins pe teritoriul acestui stat cu aparatură și nu camere video cum susține inculpatul în apărare, la convorbirile telefonice purtate cu inculpatul din care rezultă că îl încunoștiința pe acest coinculpat că a fost prins si trebuie să se întoarcă acasă, astfel că este pe deplin dovedită vinovăția inculpatului, scopul prezenței sale în Australia fiind acelea de a-și extinderea activitatea infracțională, cu privire la susținerile apărătorului arată că nu contestă faptul că ar fi suferit un accident, să fi primit bani si că ar fi folosit cardul pentru a-și verifica contul bancar însă nu se face vorbire de cele două carduri pe care le-a folosit inculpatul, capturate de bancomat si despre care există date certe că sunt carduri interzise spre a fi folosite, fiind emise de o bancă din Italia, carduri ce se aflau în posesia inculpatului și folosite de acesta, mai mult, bagheta găsită ca urmare a percheziției domiciliare era asemănătoare cu bunurile găsite la inculpatul - cel care a fost prins la O încercând că părăsească România cu aparatură pentru a fi folosită în străinătate și greșit se retine de apărare că nu este identică întrucât nu avea montată pe aceasta aparatură, dar aceasta avea aceleași dimensiuni și forme, împrejurare ce se coroborează cu convorbirile telefonice purtate de inculpat cu ceilalți coinculpați, acestea dovedind activitatea infracțională desfășurată de inculpat, în sensul prev de art.68 ind.1 Cod pr. Penală. Pentru inculpatul solicită a se avea în vedere că există un proces verbal de filaj din conținutul căruia rezultă că acest inculpat împreună cu A au postat pe bancomaturi acele guri pentru capturarea datelor de pe carduri, activitatea inculpatului constând în aceea că a stat si verificat zona pentru ca celălalt inculpat să monteze respectivele dispozitive și a avut discuții telefonice cu inculpatul pentru trimite oameni în străinătate pentru a-și lărgi activitatea infracțională, fiind trimiși inculpatul și, așa fiind arată că este dovedită vinovăția acestui inculpat. Pentru inculpatul, pentru care apărarea a arătat că este dreptul său de a uza de dreptul la tăcere și față de acest aspect nu se poate reține în sarcina acestuia activitate infracțională în sensul de a-i aduce o acuză în plus pentru că a tăcut, în opinia sa, apreciază că în momentul în care se exercită acest drept înseamnă că nu poate contesta acuzațiile aduse de parchet, întrucât dacă ar fi avut de obiectat ar fi spus împotriva sa, de asemenea, din convorbirile telefonice purtate de inculpat cu rezultă că acest i-a cumpărat lui un bilet să plece în Australia pentru a transporta aparatură si a le preda altor persoane, astfel că există suficiente dovezi a presupune că între toți inculpații exista o legătură infracțională. Cu privire la inculpatul, arată că și pentru acesta este dovedit că se face vinovat de săvârșirea faptelor ce-i sunt imputabile, inculpatul recunoscând că a descărcat acele programe de pe Internet dar cu scopul de a le folosi la serviciu pentru evidența angajaților și că nu a folosit niciodată aceste programe informatice modificându-le în sensul de a copia datele de identificare de pe cardurile bancare, însă aceste aceleași programe găsit la inculpat au fost folosite pentru copierea de carduri, copieri carduri cu data falsificate au fost găsite la nașul său - care nu are studii in acest domeniu, din convorbirile telefonice reieșind că atunci când cardurile nu puteau fi folosite datorită eronării datelor inscripționate, acestea erau refăcute, la domiciliul inculpatului găsindu-se aparatura pentru inscripționarea de carduri.
Apreciază că modul organizat si concertant în care au înțeles să acționeze inculpații si modalitatea de a se prezenta in fata organelor statului și de nerecunoaștere a faptelor, prezintă un real pericol pentru ordinea publică pentru că ei încearcă să înfrângă autoritatea justiției, prin faptul că încercă să păcălească parchetul și instanța încercând de fiecare dată o altă situație decât cea reală, pericolul pentru ordinea publică,în opinia sa, reprezentând un întreg inclusiv ordinea de drept, care presupune înfăptuirea justiției, pe care inculpații o încalcă în mod repetat prin modalitatea în care înțeleg să se prezinte în fata instanțelor, este dreptul lor la tăcere, este dreptul lor să-și formuleze apărarea dar nu într-un mod abuziv.
Față de aceste aspecte, solicită a fi respinse recursurile ca neîntemeiate.
Pentru recurentul inculpat, apărătorul ales solicită cuvântul în replică în sensul că parchetul este garantul legii astfel că primul care trebuia să invoce nelegalitatea procedurii trebuia să fie parchetul, iar procurorul trebuie să se supună deciziei ÎNALTEI CURTI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și greșit se susține că din decizia invocată nu rezultă obligativitatea,or termenul folosit este acele de "trebuie să fie soluționat recursul, întotdeauna, înainte" fiind un termen imperativ și obligatoriu si nu de recomandare, bagheta găsită la nu este asemănătoare cu cele găsite la sens în care solicită a se avea în vedere mențiunile din cele două procese verbale de percheziție în care sunt descrise cele două obiecte și care arată diferența dintre cele două obiecte.
Cu privire la susținerea reprezentantei Ministerului Public în sensul că poziția procesuală a inculpaților impune menținerea arestului preventiv, arată că acesta reprezintă o constrângere a inculpaților a recunoaște fapte ce le sunt impuse se parchet dar nu si reale.
Pe de altă parte, cu privire la cele două carduri capturate de bancomat, arată că cel pe care în apără nu a folosit aceste carduri iar acele planșe foto, care nu au pe ele dată, oră, zi, nu justifică faptul că inculpatul se afla la bancă în momentul capturării cardurilor.
Recurentul inculpat, arată că în Australia nu a fost arestat ci doar reținut pentru că avea asupra sa aparatură electronică, video și nu sisteme.
Recurentul inculpat lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a se pronunța.
Recurentul inculpat lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a se pronunța.
Recurentul inculpat arată că nu se face vinovat de acuzațiile ce-i sunt imputabile, avea un loc de muncă și obținea venituri licite astfel că nu trebuia să săvârșească fapte ilicite.
Recurenții inculpați și lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a se pronunța.
Deliberând asupra recursurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține:
Prin încheierea din data de 13.10. 2009, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, precum și a altor 8 inculpați cercetați în aceeași cauză pe o perioadă de 30 de zile, reținând în esență că subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a arestării și în raport de activitățile de urmărire penală ce urmează a fi efectuate se impune cercetarea în continuare a inculpaților în stare de arest preventiv, instanța de fond analizând în cuprinsul încheierii, pe larg, cu referire la fiecare dintre inculpați, considerentele avute în vedere.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, solicitând casarea încheierii și pe fond respingerea propunerii de prelungire a măsurii preventive, invocând în esență nelegalitatea față de nerespectarea disp. art. 159 alin. 8 din Codul d e procedură penală, ceea ce conduce la încetarea de drept a măsurii arestării preventive și netemeinicia încheierii față de neîndeplinirea condițiilor prev. de art. 143 si art. 148 lit. f Cod procedură penală, în cauză neexistând indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, susținerile apărătorilor inculpaților fiind redate pe larg în practicaua încheierii.
Analizând actele dosarului, prin prisma motivelor invocate si din oficiu sub toate aspectele de drept si de fapt in conformitate cu disp. art. 385 indice 6 alin. 3 din Codul d e procedură penală, Curtea apreciază că recursurile inculpaților nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate, Curtea apreciază că acestea nu sunt întemeiate.
Nerespectarea termenului de 5 zile de sesizare a instanței cu propunerea de prelungire a măsurii preventive, termen prev. de art. 159 alin. 1 Cod procedură penală nu este sancționată de legiuitor, acest termen având natura unui termen de recomandare. Cu privire la termenul de soluționare a prezentului recurs anterior împlinirii duratei arestării pentru care s-a dispus măsura - dispoziția prev. de art. 159 alin. 8 Cod procedură penală (măsura fiind dispusă până la data de 16.10.2009, iar prezentul recurs s-a soluționat la data de 20.10.2009) - Curtea apreciază de asemenea că nerespectarea acestuia nu este sancționată de legiuitor, termenul având, potrivit Codului d e procedură penală aceeași natură a unui termen de recomandare. Este adevărat că prin Decizia nr. XXV/2008, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție s-a pronunțat, soluționând un recurs în interesul legii, în sensul că termenul prev. de art. 159 alin. 8 Cod procedură penală este unul imperativ, însă prin această decizie nu s-a statuat că nerespectarea termenului echivalează cu încetarea de drept a măsurii preventive; or, cauzele de încetare a măsurii sunt cele expres prevăzute de lege în dispozițiile art.140 Cod procedură penală, iar câtă vreme anterior încetării măsurii, instanța competentă s-a pronunțat și a dispus prelungirea acesteia, nu se poate aprecia că măsura preventivă a încetat de drept, lit. a) a aliniatului 1 din art. 140 această situație având-o în vedere, așadar printre cauzele prevăzute de art. 140 nu se regăsește și aceasta. O decizie în interesul legii rezolvă doar o problemă care a primit soluționări diferite din partea instanțelor, neavând în niciun caz putere de lege, respectiv de a adăuga la cauzele de încetare a măsurii preventive și o alta care nu a fost menționată în mod expres de legiuitor.
În orice caz, în măsura în care admitem că nerespectarea acestui termen - apreciat de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca imperativ - ar putea atrage o sancțiune, aceasta nu ar putea fi decât eventuala nulitate relativă, al cărei regim juridic este subordonat disp. art. 197 alin. 4 Cod procedură penală, putând fi invocată doar în măsura dovedirii unei vătămări, care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului.
Trecând peste împrejurarea că inculpații nu au dovedit o astfel de vătămare, dacă aceștia ar fi apreciat totuși că le-au fost lezate sau încălcate drepturi, le-ar fi putut invoca în fața instanței de recurs, calea de atac în această materie fiind devolutivă sub toate aspectele de drept și de fapt, instanța de recurs urmând să analizeze toate apărările invocate de inculpat.
Inculpații nu au invocat însă nicio vătămare și nici Curtea nu a reținut încălcarea vreunui drept al acestora, astfel încât nerespectarea acestui termen nu poate fi sancționată cu nulitatea.
În altă ordine de idei, a interpreta textul deciziei date în interesul legii în modalitatea aleasă de apărătorii inculpaților este chiar periculos, pentru că s-ar crea premisele conducerii procesului penal de către inculpați, care, prin propria și exclusiva lor voință, ar putea tergiversa, prin cereri făcute cu rea credință, judecarea recursului în termenul prevăzut, ceea ce nu poate fi admis și în mod evident nu aceasta a fost voința și interpretarea dată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în soluționarea problemei de drept invocate.
Referitor la minuta -ului depusă de apărătorii inculpaților, Curtea constată pe de o parte că aceasta nu indică în nici un caz modul în care ar trebui interpretată decizia și nici nu ar putea în vreun mod să o facă, această instituție neavând de altfel atribuții sub acest aspect, iar referirea unuia dintre apărători la opinia conducerii instanței cu privire la această problemă de drept este apreciată de C nu doar ca fiind deplasată și excedând cadrului procesual, dar chiar tendențioasă și de rea credință.
În ceea ce privește susținerile privind netemeinicia încheierii recurate, Curtea constată că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege atât cu privire la minimul de gravitate impus de lege cât și sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică pentru toți inculpații, așa cum în mod întemeiat a reținut și tribunalul.
Inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prev de art. 8 din Legea 39/2003 rap. la art. 323 din Codul penal,art. 25 și art. 27 alin. 1 rap. la art. 1 pct. 11 din Legea 365/2002, reținându-se în sarcina acestora următoarele:
Curtea constată că în cauză există indicii temeinice în accepțiunea art. 68 din Codul d e procedură penală, că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor și de asemenea, există probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește indiciilor temeinice Curtea are în vedere procesele verbale întocmite pe baza interceptărilor telefonice, procesele verbale de percheziții domiciliare, planșele fotografice cu imagini surprinse cu inculpații în momentele în care aceștia ridicau sume de bani de la bancomate, folosind carduri contrafăcute, procesele verbale încheiate de organele vamale de pe aeroportul din Sydney, Australia, precum și procesele verbale de percheziție efectuate de acestea, procesele verbale de filaj și supraveghere, documentele bancare, din toate acestea rezultând că în luna martie 2009, unul dintre inculpații cercetați în cauză, rudă cu inculpatul a organizat grupuri de câte două persoane pentru a se deplasa în Australia să efectueze activități de skimming, clonare a cardurilor bancare și retrageri de numerar prin folosirea de carduri contrafăcute, inculpații și deplasându-se în luna aprilie în Australia, aceștia fiind surprinși având asupra lor echipamente destinate copierii datelor de pe cărți de credit și camere video miniaturale, la gruparea coordonată de inc. a aderat ulterior și, rudă cu acesta, care s-a ocupat cu producerea programelor informatice necesare descărcării datelor care au fost stocate de echipamentele montate pe bancomate, inc. împreună cu inc. Petrel au coordonat un alt grup în care au fost cooptați ulterior și inc., și au confecționat dispozitive de skimming, pe care le-au probat la bancomate, s-au ocupat de asemenea de retrageri de numerar,aceleași fiind atribuțiile și pentru inc..
Susținerile apărătorului inc., în sensul că planșele foto nu pot fi reținute deoarece acestea nu arată data și ora efectuării tranzacției sunt neîntemeiate, redarea pe suport de hârtie a înregistrărilor video ale camerelor de supraveghere ale băncii fiind coroborate cu datele furnizate de Banca, în bancomatul căreia au fost capturate cardurile la datele și momentele înregistrate de bancomat, din adresele depuse rezultând atât operațiunea efectuată, banca emitentă a cardului cât și finalitatea operațiunii, cu indicarea orei exacte a acestora. Aceste împrejurări nu sunt înlăturate de înscrisurile depuse, operațiunile reflectate de aceste înscrisuri nefiind în măsură să înlăture dovada efectuării de către inculpat și a tranzacțiilor la care am făcut referire anterior, așa după cum nici facturile depuse de inculpat, care arată că acesta se ocupa anterior de comercializarea de piese auto nu dovedesc în nici un mod că inculpatul nu se ocupa cu comercializarea și a altor obiecte și de asemenea în egală măsură documentele bancare depuse care dovedesc efectuarea unui împrumut de către părinții inculpatului nu fac deloc dovada contrară a faptului că inculpatul a făcut retrageri frauduloase, împrumutul neputând face dovada decât a faptului în sine că părinții inculpatului au făcut un împrumut la bancă.
Curtea constată că în mod corect instanța de fond a motivat suficiența indiciilor existente până în acest moment și apreciază că în mod justificat s-a reținut că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive nu au încetat și activitățile ce urmează a fi efectuate în continuare impun cercetarea inculpaților în stare de arest preventiv, această măsură fiind în concordanță și cu disp. art. 136 Cod procedură penală.
Și în ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, Tribunalul a reținut în mod corect existența acestuia în raport atât de faptele reținute, cât și circumstanțiat pentru fiecare dintre inculpați, având în vedere natura și gravitatea faptelor săvârșite, perioada îndelungată de timp în care aceste fapte s-au desfășurat, inculpații făcând din această activitate infracțională principala activitate aducătoare de venituri,foarte mari față de posibilitățile reale în raport de vârsta și ocupațiile acestora, numărul mare de persoane implicate în aceste acțiuni desfășurate, nu în ultimul rând prejudiciul care într-adevăr nu a fost până la acest moment determinat, făcându-se cercetări pentru identificarea persoanelor, multe dintre acestea din străinătate, din ale căror conturi au fost ridicate sume foarte mari de bani, fapt care rezultă și din convorbirile dintre inculpați, dar și din modul de viață al acestora. Față de toate aceste împrejurări, Curtea apreciază că circumstanțele personale ale inculpaților, gradul acestora de instruire și educație, vârsta tânără nu sunt suficiente pentru ca cercetarea să se efectueze în continuare cu aceștia în stare de arest preventiv,căci tocmai datorită acestor calități, greșit direcționate, au fost determinați să săvârșească fapte penale.
Față de aceste considerente, reținând legalitatea și temeinicia încheierii recurate și având în vedere că măsura preventivă este în concordanță și cu disp. Convenției Europene a Drepturilor Omului, Curtea va respinge recursurile - ca nefondate - conform art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală și va obliga inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. 2 și 4 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații;;;; și împotriva încheierii de ședință din data de 13.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
În baza art.192 alin. 2 și 4 Cod procedură penală, obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 100 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
escu
GREFIER,
Red.
Dact.
Ex.2
Red.--II.
Președinte:Constantinescu MarianaJudecători:Constantinescu Mariana, Moroșanu Raluca, Ciobanu Corina
