Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 149/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - menținere arestare preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 149
Ședința publică din data de 28 martie 2008
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Ghertner Artur
JUDECĂTOR 3: Rusu Maria
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 25 aprilie 1968 în comuna, județul B, cu același domiciliu, CNP -, în prezent în stare de arest în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii de ședință din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția penală, în dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat desemnat din oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru recurent, a solicitat admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a acestuia. În motivare, a arătat că inculpatul recurent are un copil minor, a recunoscut și regretat fapta, iar prejudiciul a fost integral recuperat. Totodată, a considerat că punerea în libertate a inculpatului recurent nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat și menținerea încheierii ca legală și temeinică, apreciind că în mod corect tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului reținând că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri respectiv disp. art. 148 lit. d și f Cod procedură penală. A mai arătat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru patru infracțiuni de furt calificat și două infracțiuni de violare de domiciliu ceea ce pune în evidență persistența sa infracțională. Totodată, acesta a mai suferit anterior cinci condamnări pentru fapte similare ceea ce denotă faptul că prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Având în vedere că arestarea s-a făcut la data de 06.12.2007 a apreciat că ne aflăm înlăuntrul termenului rezonabil la care fac referire normele interne și internaționale.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicitat punerea sa în libertate motivând că nu prezintă pericol pentru societate, că are o familie, iar înainte de a fi arestat avea un loc de muncă și deținea o asociație familială. A mai arătat că a ajuns la o înțelegere cu anchetatorul în sensul de a recunoaște mai multe fapte deși el nu a comis decât o singură infracțiune de furt.
Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio potrivit art. 304 Cod procedură penală,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 20 martie 2008, dată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- s-a stabilit că termenul de judecată stabilit prin repartiție aleatorie pentru soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani împotriva sentinței penale nr. 30/24.01.2008 a Judecătoriei Dorohoi, este 22 aprilie 2008 dispunându-se citarea părților și în baza art. 3002și 160 alin. 1, 3 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului reținându-se că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul solicitând judecarea în stare de libertate cu motivarea că are un copil minor, a recunoscut și regretat comiterea faptelor, prejudiciul a fost recuperat, iar lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Criticile nu sunt întemeiate.
Prin sentința penală nr. 30/24.01.2008 a Judecătoriei Dorohoia fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor:
- art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a,
b Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare;
- art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, 42 Cod penal, 37 lit. a, b Cod penal și art. 74 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare;
- art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a, b Cod penal și art. 74 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare;
- art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a, b Cod penal, art. 74 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare;
- art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a, b Cod penal și art. 74 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare;
- art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a, b Cod penal; art.74 lit. c Cod penal la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare.
S-a revocat beneficiul liberării condiționate a restului de pedeapsă de 558 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 614/8.12.2005 a Judecătoriei Dorohoi, iar în baza art. 33 lit. a și 34 Cod penal s-au contopit toate aceste pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 2 luni închisoare în regim de penitenciar.
S-a interzis inculpatului, în baza art. 71 alin. 2 Cod penal, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II- a și lit. b Cod penal.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata reținerii din 06.12.2007 și cea a arestării preventive de la 07.12.2007.
S-au constatat prejudiciile recuperate.
În sarcina inculpatului s-a reținut în general că în perioada 01 octombrie 2007 - 02.12.2007, a comis în condițiile concursului real, 4 infracțiuni de furt calificat și 2 infracțiuni de violare de domiciliu, în stare de recidivă postcondamnatorie cât și postexecutorie, în dauna părților vătămate, pătrunzând fără drept în curtea și locuința acestora de unde a sustras diverse bunuri precum: 1 cuțit, suma de 4 lei, 1 și 2 găini, o pătură și 2 haine de, 2 păsări.
S-a reținut că inculpatul are antecedente penale, fiind condamnat prin sentința penală nr.86/02.02.1995 a Judecătoriei Dorohoi la doi ani închisoare, prin sentința penală nr.935/21.12.1995 a Judecătoriei Dorohoi la doi ani și două luni închisoare, prin sentința penală 103/03.07.1997 a Tribunalului Botoșani la șapte ani închisoare.
În raport cu aceste condamnări, instanța a constatat că inculpatul este recidivist în condițiile art.37 lit. b Cod penal.
Prin sentința penală nr. 614/08.12.2005 a Judecătoriei Dorohoi, inculpatul a fost condamnat la trei ani și șase luni închisoare, fiind arestat la 06.10.2005 și liberat condiționat la 25.09.2007, cu un rest de pedeapsă de 558 zile. Această condamnare îi atrage starea de recidivă prevăzută de art.37 lit. a Cod penal.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești, Curtea reține că în cauză există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de către prima instanță (declarațiile părților vătămate, procese-verbale de cercetare, planșe foto, planșe cu fotogramele urmelor papilare ridicate de la locul comiterii faptelor, dovezile de restituire a bunurilor către părțile vătămate, declarații de martori, declarațiile de recunoaștere ale inculpatului date inclusiv în fața primei instanțe etc).
Conform art. 143 raportat la art. 148 lit. d și f Cod procedură penală, măsura arestării preventive poate fi dispusă când există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și când fie a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune, fie pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute este mai mare de 4 ani și prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În speță, inculpatul este recidivist și fiind condamnat anterior la multiple pedepse, el refuză să-și îndrepte comportamentul infracțional, ceea ce denotă că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în condițiile în care și pentru faptele comise legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Așa fiind, se constată că subzistă și în prezent temeiurile care au stat la baza luării și ulterior menținerii stării de arest, astfel cum în mod corect a reținut și tribunalul, și ca atare în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 25 aprilie 1968 în comuna, județul B, cu același domiciliu, CNP -, în prezent în stare de arest în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii de ședință din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția penală, în dosar nr-.
Obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 160 lei cheltuieli judiciare din recurs, din care 40 lei onorar avocat oficiu vor fi avansați din fondurile Ministerului Justiției către
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 28 martie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. judecător - - aflat în
semnează președintele completului,
Red. GA
Dact. TD
Ex.3/31.03.2008
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Ghertner Artur, Rusu Maria