Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 12/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art. 2781Cod procedură penală -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA NR. 12

Ședința publică din data de 28 martie 2008

PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea plângerii formulată de petentul, din comuna nr. 805, jud. S, împotriva rezoluțiilor nr. 231/P/2006 din 30.11.2007 și nr. 339/II/2 din 09.01.2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA.

La apelul nominal a răspuns petentil, lipsă fiind intimații -, și.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care petentul a depus la dosar un memoriu, cuprinzând 8 pagini, și a arătat că nu mai are de formulat cereri în cauză.

Instanța, constatând plângerea în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.

Petentul, având cuvântul, a solicitat admiterea plângerii și desființarea rezoluțiilor atacate, ca fiind nelegale și temeinice, întrucât consideră că intimații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor sub aspectul cărora a formulat plângere, respectiv au interpretat în mod abuziv tranzacția pe care a încheiat-o în cauză.

Procurorul, având cuvântul, a pus concluzii de respingere a plângerii, ca nefondată, și menținerea rezoluțiilor atacate, arătând că din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăția făptuitorilor.

Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio, conform disp. art. 304 Cod procedură penală,

După deliberare,

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria Suceava sub nr- și transmisă Curții de Apel prin sentința penală nr. 105 din 21.02.1008 a Judecătoriei Suceava, petentul a formulat, în baza art. 2781Cod procedură penală, plângerea împotriva rezoluțiilor nr. 231/P/2007 din 30.11.2007 și nr. 339/II/2/2008 din 9.01.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarele -, și, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 249 Cod penal.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de APEL SUCEAVA sub același număr, -, la data de 12.03.2008.

În motivarea plângerii petentul a arătat, în esență, că, deși atât în dosarul civil -, cât și în alte dosare penale, a solicitat să se constate abuzurile ce au fost făcute în legătură cu interpretarea tranzacției cu nr. 1437/4.04.2005, instanțele de judecată nu au ținut cont de aspectele pe care le-a prezentat.

A mai arătat că tranzacția nu a fost respectată de către numiții și, pârâți în dosarul civil, deoarece aceștia nu i-au înmânat o evaluare a magazinului ce aparține societății administrate de ei în termen de o lună, așa cum s-a stipulat în tranzacție, tranzacția fiind eronat interpretată de către instanța de judecată.

A mai precizat că a probat faptul că spațiul din localitatea, de la nr. 805, îi aparține și, întrucât pârâții nu au respectat tranzacția, se consideră îndreptățit să solicite instanței să-i restituie apartamentul menționat în tranzacție.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA la data de 25.07.2007, petentul a solicitat a se efectua cercetări față de judecătorii -, și grefiera de la Tribunalul Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 și 249 Cod penal.

În motivarea plângerii penale petentul a arătat că, prin decizia civilă nr. 138 din 22.06.2007 a Tribunalului Suceava, în care sus-numitele au format completul de judecată, au admis în mod abuziv recursul părților adverse, respingându-i acțiunea civilă formulată, ca nefondată, deși în fața instanței de fond câștigase procesul. A mai arătat că instanța de recurs a interpretat eronat tranzacția încheiată între părți, confundând această tranzacție cu un contract de vânzare-cumpărare.

Efectuându-se acte premergătoare în cauză de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, s-a dispus, prin rezoluția nr. 231/P/2006 din 30.11.2007, în baza art. 228 al. 6 și art. 10 lit. a Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de judecătorii -, și, pentru infracțiunile prev. de art. 246 și 249 Cod penal. S-a dispus, în baza art. 228 al. 6 și art. 10 lit. a și c Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale și față de grefier, pentru infracțiunile prev. de art. 246 și 249 Cod penal.

Pentru a se emite această rezoluție s-a reținut că între, pe de o parte, și soții și, pe de altă parte (fratele și, respectiv, cumnata reclamantului), s-au ivit neînțelegeri de la un apartament din

În cauză au fost efectuate cercetări penale în dosarul penal nr. 339/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în care, pentru infracțiunea de înșelăciune, prin rezoluția din 1.04.2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât s-a apreciat că este o cauză de natură civilă.

La data de 3.04.2005 părțile au încheiat o tranzacție, autentificată prin încheierea de autentificare cu nr. 1437 la Biroul Notarului Public "" din

După încheierea tranzacției între părți au apărut din nou divergențe și petentul a deschis o acțiune civilă, prin care solicita instanței să-i oblige pe pârâții și să-i plătească suma de 764.400.000 lei ROL, reprezentând îmbunătățirile pe care, după opinia sa, ei trebuia să le aducă la spațiul pe care l-au eliberat.

Judecătoria Rădăuți, prin sentința civilă nr. 330 din 29.01.2007, a admis în parte acțiunea civilă și i-a obligat pe pârâți să-i plătească reclamantului suma de 58.141,96 RON, cu titlu de daune, și 3.415,03 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile au declarat recurs petentul, cât și pârâții și, iar Tribunalul Suceava, în completul de judecată format din intimatele -, și, prin decizia civilă nr. 138 din 22.06.2007, a respins ca nefondat recursul declarat de petentul, a admis recursul formulat de pârâți, a modificat sentința civilă nr. 330 din 29.01.2007 a Judecătoriei Rădăuți și a respins ca nefondată acțiunea civilă promovată de petentul reclamant.

S-a reținut că cei trei judecători, care au soluționat recursul și au pronunțat decizia civilă de care petentul este nemulțumit, nu au comis nici o faptă penală, iar riscul de a nu se insera în tranzacție toate aspectele dorite de cei care tranzacționează revine doar părților contractante.

Cu privire la acuzațiile formulate împotriva grefierei, s-a reținut că și acestea sunt nefondate, atâta vreme cât atribuțiile sale sunt limitate și nu are putere decizională la pronunțarea unei hotărâri judecătorești.

Împotriva acestei rezoluții, în termen legal, a formulat plângere, în baza art. 278 Cod procedură penală, petentul.

Prin rezoluția cu nr. 339/II/2 din 9.01.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVAs -a dispus, în baza art. 278 Cod procedură penală, respingerea ca neîntemeiată a plângerii.

Pentru a emite această rezoluție s-a reținut că soluția adoptată de procuror este legală și temeinică.

S-a arătat în motivarea rezoluției că în cauza civilă nu s-a făcut nici un fel de confuzie cu privire la actele civile încheiate între petentul și soții și. Tranzacția încheiată între părți avea scopul să litigiile intervenite între ele, iar în lipsa unor alte obligații prevăzute în tranzacție pentru părți instanța, la pronunțarea deciziei, a avut în vedere voința acestora, consemnată în actul autentificat.

Împotriva acestei rezoluții, în termen legal, a formulat, în baza art. 2781al. 1 Cod procedură penală, plângere petentul, plângere ce formează obiectul prezentei cauze.

Examinând plângerea formulată de către petent, sub aspectul motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată următoarele:

Între petentul și numiții și s-a încheiat tranzacția autentificată sub nr. 1437 din 4.04.2005 de către Biroul Notarului Public "", din R, prin care părțile, pentru a stinge un litigiu dintre aceștia, dispuneau asupra unor bunuri imobile.

Ulterior, petentul, pe fondul neînțelegerilor ivite, a chemat în judecată pe pârâta SC " " SRL, solicitând evacuarea acesteia din partea de imobil pe care o ocupă fără drept și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior, în cadrul procesului, reclamantul petent și-a precizat obiectul acțiunii și a solicitat ca, în baza tranzacției încheiate cu pârâții, aceștia să fie obligați să-i plătească suma de 764.400.000 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea îmbunătățirilor pe care pârâții nu le-au efectuat la spațiul proprietatea sa.

Prin sentința civilă nr. 512 bis din 17.09.2005 a Tribunalului Suceava - Secția comercială și de contencios administrativ s-a disjuns capătul de cerere având ca obiect pretențiile reclamantului petent pentru plata sumei de 764.400.000 lei de capătul de cerere privind evacuarea și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Rădăuți.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 12.12.2005, purtând numărul unic de înregistrare -.

Pe baza probatoriului administrat în cauză, prin sentința civilă nr. 330 din 29.01.2007, pronunțată de Judecătoria Rădăuți, s-a admis în parte acțiunea în pretenții formulată de reclamantul petent, în contradictoriu cu pârâții și, și s-a dispus obligarea pârâților să-i plătească reclamantului petent suma de 58.141,94 lei, cu titlu de daune, și 3.415,03 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs petentul reclamant și pârâții și.

Prin decizia penală nr. 138 din 22.06.2005 a Tribunalului Suceavas -a admis recursul declarat de recurenții pârâți și și s-a modificat sentința atacată, în sensul că s-a respins acțiunea, ca nefondată.

Recursul declarat de petentul reclamant a fost respins, ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie s-a reținut că pretențiile formulate de petentul reclamant apar ca fiind nejustificate, atâta vreme cât părțile și-au executat obligațiile reciproce asumate prin tranzacție.

Din analiza actelor premergătoare efectuate în cauză Curtea reține că soluțiile adoptate de procuror sunt legale și temeinice, întrucât în cauză nu rezultă indicii că intimatele, judecători și grefier, s-ar face vinovate de săvârșirea vreunei infracțiuni din cele reclamate de petent.

Singura în măsură să se pronunțe într-o cauză civilă dedusă judecății este instanța de judecată legal investită, iar cenzurarea hotărârii pronunțate se poate realiza doar cu ocazia promovării căilor de atac ordinare și extraordinare, aspecte față de care reanalizarea probatoriului administrat în fața instanței civile, cât și a tranzacției încheiate între petent și numiții și, așa cum cere petentul în prezenta plângere, este inadmisibilă.

Față de cele prezentate, Curtea urmează ca, în baza art. 2781al. 8 lit. b Cod procedură penală, să respingă plângerea formulată de petent împotriva rezoluțiilor nr. 231/P/2006 din 30.11.2007 și nr. 339/II/2 din 9.01.2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, ca nefondată, și să mențină aceste rezoluții.

Văzând și disp. art. 192 al. 2 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul, din comuna nr. 805, jud. S, împotriva rezoluțiilor nr. 231/P/2006 din 30.11.2007 și nr. 339/II/2 din 09.01.2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, ca nefondată, și menține rezoluțiile atacate.

Obligă petentul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 28 martie 2008.

Președinte, Grefier,

Red.

Dact.

2 ex.

09.04.2008

Președinte:Biciușcă Ovidiu
Judecători:Biciușcă Ovidiu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 12/2008. Curtea de Apel Suceava