Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1524/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(2421/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.1524/
Ședința publică de la 22 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Ursulescu
JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Băjan
JUDECĂTOR 3: Dumitru
GREFIER - -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 08 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, in stare de arest, asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/20.10.2009 emiisă de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de inculpat astfel cum a fost formulat, casarea încheierii recurate, iar pe fond să se dispună revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului considerând că nu mai subzistă temeiurile avute in vedere la luarea acestei măsuri și nu au apărut temeiuri noi care să justifice menținerea în continuare a măsurii arestării preventive, Solicită să se constate ca faptele săvîrșite de inculpat nu sunt pe deplin dovedite, că până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție. Arată că acesta nu prezintă un pericol concret ordinea publică, fapta a fost comisă in anul 2006, iar rezonanța socială s-a diminuat.
Consideră că menținerea in continuare a măsurii arestării preventive, ar echivala cu o executare anticipată a unei pedepse cu închisoarea.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, considerând că subzistă temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive. Solicită să se aibă în vedere că pericolul social este pe deplin dovedit, de asemenea să se aibă în vedere gravitatea faptei și numărul mare de acte materiale.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, învederează că este de acord cu avocatul său.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față în baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea din 8.10.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a II a Penală a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Instanța a constatat, așa cum rezultă din motivare, că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cel prevăzut de art.148 lit.a și f Cod procedură penală se menține și în prezent, fiind astfel întrunite condițiile arătate de dispozițiile art.160/b raportat la art.300/2 Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs, în termen, inculpatul solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, revocarea arestării preventive și punerea sa de îndată în libertate.
Verificând încheierea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la fals material în înscrisuri și uz de fals, constând în aceea că, împreună cu alte persoane, prin falsificare de documente de identitate, acte bancare și prezentare sub identități false la funcționarii, a solicitat și retras din conturile părții vătămate importante sume de bani în mai multe rânduri.
El a fost arestat la data de 12.03.2009 în temeiul dispozițiilor art.148 lit.a,f Cod procedură penală întrucât s-a ascuns în scopul de a se sustrage urmăririi penale iar pericolul pentru ordinea publică este evident în condițiile modului de operare prin care a devalizat conturile părții vătămate cauzând un prejudiciu considerabil.
Așa cum a reținut instanța de fond, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, fiind formulată împotriva sa acuzația de săvârșire a unor infracțiuni grave pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Pericolul concret pentru ordinea publică prin lăsarea inculpatului în libertate rezultă nu numai din materialitatea faptelor reținute ci și din posibilitatea reluării actelor infracționale în condițiile în care el nu are un loc de muncă și este recidivist.
Față de cele ce preced, Curtea constată că menținerea arestării preventive, dispusă prin încheierea din 08.10.2009 este legală și justificată, astfel încât recursul inculpatului urmează să fie respins, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva încheierii de ședință din data de 08.10.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a penală în dosarul nr-.
Obligă recurentul-inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei se suportă din fondul Ministerul Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
GREFIER,
Red.-30.10.2009/Dact.-09.11.2009/2ex/II P - Jud..
Președinte:Elena UrsulescuJudecători:Elena Ursulescu, Adriana Elena Băjan, Dumitru