Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 173/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - menținere măsură arestare preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA NR. 173
Ședința publică din 01 mai 2009
PREȘEDINTE: Samoilă Viorica
JUDECĂTOR 2: Andrieș Maria
JUDECĂTOR 3: Andronic Tatiana
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul - Serviciul Teritorial Suceava
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 30.09.1967 în mun. R, jud. S, CNP - -, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii din 29 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul, asistat de avocat ales.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța face cunoscut inculpatului-recurent faptul că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, poate da o nouă declarație în această fază procesuală, cu precizarea că, în caz afirmativ, tot ceea ce va relata poate fi folosit atât în favoarea, cât și împotriva sa.
Inculpatul-recurent arată că nu dorește să dea o nouă declarație și că își menține declarațiile date până în acest ciclu procesual.
Instanța, constatând că în cauză nu mai sunt cereri de formulat și că recursul se află în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul-recurent, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și punerea de îndată în libertate a inculpatului, cu sau fără aplicarea unei alte măsuri preventive prev. de art. 136 Cod procedură penală, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara. Precizează că motivele de recurs vizează în special netemeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, pe de o parte, iar pe de altă parte însăși motivarea acesteia, care excede cadrului procesual din speța de față.
În ceea ce privește condițiile prev. de art. 148 alin. 1 raportat la art. 143 Cod procedură penală, respectiv existența unor probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este trimis în judecată, precizează că, având în vedere reglementarea prevăzută de disp. art. 2 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 39/2003, rezultă că nu este dată existența unui grup infracțional organizat. Reglementarea legislativă a acestei infracțiuni nu exclude alte infracțiuni precum asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni sau existența unei participații penale în forma autoratului, coautoratului, complicității, instigării. În speță, din probele administrate, nu se poate reține existența infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, ci doar o participație la infracțiunea de contrabandă și eventual o infracțiune de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Arată că în speța de față, deși există mai mulți inculpați, doar unul este în prezent arestat, deși în sarcina tuturor se rețin aceleași infracțiuni. S-a motivat că prin infracțiunile săvârșite de inculpați s-a afectat securitatea de stat a frontierei și relațiile bilaterale România - Ucraina, însă obiectul juridic special al infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat se referă exclusiv la relațiile sociale care privesc cel dintâi aspect. Infracțiunea de contrabandă are un alt obiect juridic: relațiile sociale prin care se protejează taxele și impozitele, întrucât această infracțiune presupune introducerea de mărfuri în țară prin locuri nepermise și fără a fi supuse vămuirii.
În ce privește temeiul juridic de la art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, arată că acesta nu mai subzistă în momentul de față. faptei în colectivitate s-a diminuat foarte mult odată cu trecerea timpului. Pericolul concret pentru ordinea publică nu se identifică cu pericolul social al faptei și nu îl include. Dacă s-ar interpreta altfel ar însemna că măsura arestării preventive, în optica legiuitorului, ar fi obligatorie atunci când infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este sancționată cu o pedeapsă al cărui minim special depășește 4 ani, pentru că orice astfel de faptă prezintă pericol social. Această confuzie excede voinței legiuitorului și defavorizează în mod grav pe cel care este acuzat de săvârșirea unei fapte penale.
Pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl reprezintă trebuie să afecteze în mod considerabil ordinea publică. Legiuitorul, în anumite texte procedurale, respectiv art. 1403alin. 7 și 159 alin. 10 Cod procedură penală, se referă la noțiunea de "măsură justificată". Dacă la luarea acestei măsuri trebuie analizat dacă ea se justifică, această condiție a legiuitorului trebuie să subziste și ulterior, când se analizează o cerere de prelungire sau de menținere a ei.
De aproximativ 6 luni, inculpatul este îndepărtat din societate pe motivul că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Or, raportat la voința legiuitorului exprimată prin textele de lege mai sus-menționate, în prezent nu mai este justificată îndepărtarea din societate a inculpatului prin menținerea măsurii arestării preventive.
faptei în colectivitate este o stare de fapt, nu o stare de drept, astfel încât nu poate rezulta din gravitatea acesteia, circumstanțele săvârșirii ei, limitele de pedeapsă sau pericolul social abstract. În acest sens sunt și considerentele deciziei nr. 1142/2006 a, unde se reține că a raționa în sensul că punerea în primejdie a colectivității prin lăsarea în libertate a inculpatului sau rezonanța faptei în colectivitate pot fi deduse exclusiv din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia sau elemente ținând de profesia-funcția avute anterior, ar însemna ca instanța să se pronunțe cu neobservarea condițiilor expres stabilite prin textul de lege, ceea ce este inadmisibil față de libertatea persoanei prezumată nevinovată. Este real că prezumția de nevinovăție nu are legătură cu măsurile preventive, care teoretic trebuie să asigure ca niciun pericol pentru ordinea publică să nu afecteze societatea. În contextul în care o persoană este cercetată de la început în stare de arest preventiv, și ulterior tot astfel judecată, prezumția de nevinovăție nu-și mai găsește utilitatea. Prezumția de nevinovăție trebuie să exceadă acestui cadru și să permită inculpatului să-și pregătească o apărare eficientă. Conform încheierii instanței de fond, atâta timp cât nu sunt audiați inculpații și martorii nu se impune punerea în libertate a acestora, întrucât ar avea efecte negative asupra bunei desfășurări a procesului penal. Or, măsura arestării preventive constituie doar o stare de prevenție și nu o pedeapsă.
Se ajunge la concluzia că în cauză nu este vorba despre un pericol concret pentru ordinea publică pe care lăsarea inculpatului în libertate l-ar prezenta, ci despre unul abstract, ceea ce nu satisface nici cerințele legiuitorului și nici practica CEDO. În acest sens evocă decizia CEDO Dumont vs. Franța unde se precizează că existența unui pericol pentru ordinea publică care să justifice menținerea unei persoane în stare de arest nu trebuie să se refere la ordinea publică abstractă. De asemenea, în decizia CEDO Dolgova vs. Federația se precizează că simplul fapt că există rațiuni de a crede că o persoană a comis o infracțiune nu poate fi utilizat pe termen nedefinit pentru a justifica menținerea ei în stare de arest.
Se impune și respectarea art. 5 paragraful 1 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, unde se menționează că orice persoană are dreptul la libertate și siguranță, iar orice persoană arestată sau deținută, de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Din punctul său de vedere acest termen rezonabil pentru menținerea măsurii preventive a arestării s-a împlinit. De asemenea, arată că punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
În decizia CEDO Jarovscki vs. Polonia se reține că existența unor rațiuni solide de a crede că o persoană a comis o infracțiune gravă poate fi inițial suficientă pentru a justifica detenția acesteia, însă acest motiv devine inevitabil mai puțin pertinent odată cu trecerea timpului.
Codul penal și Cod procedură penală prevăd că răspunderea pentru o faptă penală este personală. În contextul în care rezonanța faptei în colectivitate mai există într-un grad de intensitate mare, se pune întrebarea de ce aceasta trebuie suportată doar de către inculpatul, în condițiile în care ceilalți inculpați sunt judecați în stare de libertate. Precizează că nu există niciun fel de probe din care să rezulte că pericolul concret pentru ordinea publică mai subzistă sau că subzistă într-un grad atât de mare încât să fie justificată menținerea inculpatului în stare de arest preventiv. Nu pot avea calitatea de probe mijloacele de probă prin care se dovedește exclusiv săvârșirea faptei, dată fiind norma incriminatoare ce reglementează noțiunea de "pericol concret pentru ordinea publică".
Instanța de fond motivează menținerea stării de arest preventiv prin prisma naturii și modalității concrete de săvârșire a faptelor, dar nu explică această motivație. De asemenea, tribunalul vorbește despre rezonanța negativă pe care lăsarea în libertate a inculpatului o are asupra colectivității, lucru de asemenea nejustificat, întrucât s-a depus la dosar o anchetă socială și caracterizări de la poliție și preotul paroh din zonă, în care se arată că, comunitatea în care locuiește îl acceptă și nu este afectat echilibrul social firesc, ordinea și liniștea publică.
Instanța de fond arată că este necesar ca cercetarea judecătorească să nu fie îngreunată sau compromisă datorită faptului că urmează a se proceda la audierea inculpatului și a martorilor, fiind necesar a se evita influențarea acestora din urmă și realizarea unei înțelegeri frauduloase între coinculpați. Or, în ceea ce privește pe inculpatul, sunt doar doi martori ce urmează a fi audiați, respectiv un polițist de frontieră și un martor cu identitate ascunsă.
Art. 136 alin. 1 Cod procedură penală prevede care este scopul măsurilor preventive, respectiv cel al bunei desfășurări a procesului penal. Raportat la stadiul în care se află cauza, nu există niciun motiv pentru care ar fi împiedicată buna desfășurare a procesului penal dacă inculpatul ar fi judecat în continuare în stare de libertate și supus unui anumit control judiciar.
Prin art. 138 alin. 8 Cod procedură penală care face referire la criteriile de alegere a măsurilor preventive, legiuitorul impune mai multe astfel de criterii, printre care scopul măsurii, gradul de pericol social al infracțiunii (în speță, o infracțiune cu nimic deosebită de alte infracțiuni) și antecedentele inculpatului ( este la primul contact cu legea penală, cu un comportament exemplar până acum, cu familie, 3 copii, casă, nu a mai săvârșit infracțiuni, contravenții, nu este o persoană violentă). Prin urmare, nu există un motiv rezonabil pentru care inculpatul să fie menținut în stare de arest, ci se impune luarea unei alte măsuri preventive. Depune la dosar înscrisuri.
Reprezentantul DIICOT, având cuvântul, precizează că grupul organizat este alcătuit din inculpatul, persoane din Ucraina ( și ) și 2 persoane neidentificate, și, aceștia fiind cei care au constituit grupul, ceilalți coinculpați în cauză participând la un singur act material din 22/23 august 2008. Celelalte persoane, față de care s-a disjuns cauza, sunt ii folosiți la transportul de țigări. Este îndeplinită în continuare cerința existenței pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea inculpatului în libertate l-ar prezenta, în concordanță cu legislația europeană în materie. Au fost afectate grav relațiile sociale vizând segmentul economic și securitatea frontierelor, întrucât aceste infracțiuni sunt transfrontaliere, iar prejudiciul cauzat este foarte mare (4 miliarde lei vechi). Or, având în vedere disp. art. 136 Cod penal, scopul luării măsurilor preventive este buna desfășurare a procesului penal. În cauză urmează a fi audiați ceilalți coinculpați și martorul sub acoperire. Pentru buna desfășurare a procesului penal, coroborat cu existența pericolului concret pentru ordinea publică, apreciază că se impune în continuare menținerea stării de arest a inculpatului. A înlocui măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea în speța de față nu se justifică. Pune concluzii de respingere a recursului formulat, ca nefondat, și menținerea încheierii recurate.
În replică, avocat arată că noțiunea de "" nu există în legislația penală, iar ceilalți coinculpați sunt acuzați și ei, la rândul lor, unii de aderare și alții de sprijinire a grupului infracțional organizat, de contrabandă și de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Cu privire la prejudiciu, arată că acesta nu a fost dovedit în niciun mod.
Având ultimul cuvânt, inculpatul arată că achiesează la concluziile formulate de apărătorul său și că dorește să fie cercetat în stare de libertate. Precizează că are o soție bolnavă și 4 copii.
Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio conform disp. art. 304 Cod procedură penală
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-, s-a espins cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu una dintre măsurile preventive prev. de art. 145 sau art. 1451Cod de procedură penală.
În temeiul art. 3002rap. la art. 160 alin. 1 Cod procedură penală, s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpat, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, de contrabandă, prev. de art. 270 coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și de instigare la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, prev. de art. 25 Cod penal raportat la art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002 modif. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, iar în temeiul disp. art. 3002rap. la art. 160 alin. 3 Cod procedură penală, s-a menținut această măsură.
Pentru a dispune astfel, a reținut prima instanță că temeiurile care au stat la baza luării și ulterior menținerii măsurii arestării preventive, prev. de art. 143 și 148 lit. f Cod de procedură penală, nu s-au schimbat, în sensul că există indicii temeinice de comitere a infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, de contrabandă, prev. de art. 270 coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și de instigare la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, prev. de art. 25 Cod penal raportat la art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002 modif. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, pentru care a fost trimis în judecată, fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (doar în cazul primelor două infracțiuni amintite), iar din probele administrate în cauză rezultă că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică
În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 143 Cod procedură penală, Tribunalul a reținut că în cauză există probe (directe) și indicii temeinice (probe indirecte), în sensul art. 681Cod procedură penală, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile mai sus arătate, relevante fiind în acest sens declarațiile numiților, declarațiile inculpaților, confirmate în totalitate de interceptările telefonice efectuate în cauză, care la rândul lor se coroborează cu declarațiile martorului cu identitate protejată, procese-verbale și planșe foto de conducere în teren, procese-verbale de identificare a cetățenilor ucraineni membri ai grupării, și, supravegherile operative efectuate în cauză, concretizate în procese-verbale de investigație și planșe foto, înregistrările audio-video, precum și rezultatele perchezițiilor domiciliare și procesele-verbale de citire a agendelor telefonice ale inculpaților.
De asemenea, Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și de contrabandă, prev. de art. 270 coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, sunt închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Tribunalul a avut în vedere, la aprecierea pericolului social, natura și modalitatea concretă de comitere a faptelor, împrejurările în care inculpatul a acționat, gravitatea lor deosebită, urmările produse, precum și sentimentele de insecuritate și de indignare ce au fost create în colectivitate.
Starea de pericol pentru ordinea publică, spre deosebire de pericolul social concret al faptei, presupune o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică și de insecuritate socială. În cazul de față, faptele inculpatului poartă amprenta evidentă a unei atitudini de sfidare atât a semenilor, cât și a autorității publice menite să vegheze și să asigure ordinea și liniștea publică, securitatea cetățenilor, integritatea teritorială, autoritate pentru care oamenii trebuie să manifeste respect și considerație, așadar un comportament ordonat raportat la normele de drept, iar nu unul mai presus de lege.
Toate aceste date constituie probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cercetarea în aceeași cauză a unor inculpați în stare de arest preventiv și a altora în stare de libertate nu reprezintă o inegalitate de tratament juridic, în condițiile în care acest inculpat este presupus a fi avut cea mai importantă contribuție la activitatea infracțională dedusă judecății.
la cazul în speță, judecarea inculpatului în stare de arest preventiv nu trebuie privită ca o discriminare sau o inegalitate de tratament juridic, ci ca o necesitate rezultată din cercetarea judecătorească, pentru a nu fi îngreunată sau compromisă aceasta, dat fiind că urmează a se mai proceda la audierea inculpaților, martorilor, fiind necesar a se evita influențarea martorilor și realizarea unor înțelegeri frauduloase între coinculpați.
Tribunalul nu a reținut nici apărarea inculpatului în sensul că durata arestării preventive a inculpatului ar depăși termenul rezonabil la care se face vorbire în jurisprudența CEDO, având în vedere natura infracțiunilor pentru care este cercetat, motiv pentru care a procedat conform celor de mai sus.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea recursului, acesta a arătat că în mod greșit prima instanță a menținut măsura arestării sale preventive, în condițiile în care buna desfășurare a procesului penal putea fi asigurată prin înlocuirea ei cu una dintre măsurile obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Astfel, nu există indicii temeinice de comitere a infracțiunii de constituire grup infracțional organizat, putându-se discuta eventual despre indicii privind săvârșirea infracțiunii prev. de art.323 Cod penal sau existența unei pluralități constituite.
Pe de altă parte, nu se mai poate vorbi la acest moment despre o rezonanță socială negativă pe care lăsarea inculpatului în libertate ar genera-o pentru ordinea publică, dat fiind intervalul de timp scurs de la comiterea faptelor reținute în sarcina sa. Din nicio probă administrată, pericolul concret, astfel cum impun disp.art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, nu rezultă în cauză, știut fiind că acesta nu se confundă cu pericolul social abstract al infracțiunii, avut în vedere de legiuitor.
Jurisprudența CEDO în materie impune de asemenea menținerea măsurii arestării preventive atâta timp cât este necesară, ea justificându-se a fi înlocuită dacă buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurată și astfel.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza în conformitate cu disp.art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Seviciul Teritorial Suceavas -a dispus trimiterea în judecată, printre alții, în stare de arest preventiv, a inculpatului, reținându-se în esență că, în fapt, în perioada iunie-noiembrie 2008 constituit o grupare infracțională organizată transnațională împreună cu cetățeni români și cetățeni ucraineni, având ca scop comiterea infracțiunii de contrabandă cu țigări de proveniență ucraineană. De asemenea, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin săvârșirea mai multor acte materiale a determinat mai mulți membri a grupării - cetățeni români - să treacă ilegal peste frontiera diverse cantități de țigări de proveniență ucraineană, ori a participat personal la asemenea fapte.
Încadrarea juridică a faptelor anterior descrise este cea mai sus reținută.
Luarea măsurii arestării preventive a inculpatului a fost dispusă prin încheierea nr.62A din data de 14.11.2008 a Tribunalului Suceava (mandat arestare preventivă nr.62A), reținându-se că sunt date în cauză cerințele prev. de art.143, 148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, respectiv existența indiciilor temeinice privind comiterea de către acesta a faptelor pentru care este cercetat, precum și a pericolului social concret pe care lăsarea sa în libertate îl reprezintă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- la data de 24.03.2009.
Potrivit art. 300/2 Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.160/b Cod procedură penală.
În cazul în care constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate - prevăd dispozițiile art.160/b alin.3 teza I Cod procedură penală - dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Potrivit art.139 alin.1 Cod procedură penală, măsura arestării preventive se înlocuiește cu o altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile ce au determinat luarea ei.
În speță, din materialul probator administrat până în prezent, pe larg analizat de către prima instanță, rezultă că există indicii temeinice de comitere, de către inculpat, a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, subzistând astfel temeiul prev. de art.143 Cod procedură penală.
Cât privește pericolul concret pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă, la acest moment, pentru ordinea publică, el nu mai este dat în cauză.
Astfel, privarea de libertate a unui inculpat, care se bucură pe parcursul procesului penal de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, este o stare de excepție, regula fiind judecarea în stare de libertate.
O măsură privativă de libertate, în condiții determinate, poate fi luată pe o durată rezonabilă, care se apreciază funcție de complexitatea cauzei, dificultatea administrării probelor, numărul inculpaților și al martorilor.
Este real că în sarcina inculpatului a fost reținută săvârșirea unor infracțiuni de crimă organizată. Față de natura și gravitatea acestora, se poate vorbi, cel puțin în imediata proximitate a comiterii lor, de apariția unui sentiment de nesiguranță în rândul colectivității din care inculpatul face parte.
De la data luării măsurii arestării preventive și până în prezent s-a scurs o durată relativ mare de timp (aproximativ 6 luni), în care rezonanța concretă a faptelor în mediul în care inculpatul trăiește, rezonanță reținută exclusiv prin raportarea la periculozitatea faptelor comise, s-a atenuat până la dispariția ei.
Chiar dacă la data luării acestei măsuri privative de libertate s-a justificat, în concordanță și cu jurisprudența CEDO în materie, scoaterea inculpatului din mediul în care acesta trăiește și plasarea într-un loc închis, cel puțin pentru o perioadă de timp, în prezent se impune ca subzistența pericolului social concret pentru ordinea publică pe care lăsarea sa în libertate l-ar presupune, să fie dovedită. Or, nicio astfel de probă nu a fost administrată în cauză în acest sens.
Pe de altă parte, se impune a se avea în vedere și aspectul că pericolul social concret pe care lăsarea în libertate a unei persoane îl prezintă pentru ordinea publică nu se identifică cu pericolul social abstract al unei infracțiuni, avut în vedere de către legiuitor la incriminare și la stabilirea limitelor de pedeapsă.
În plus, măsura arestării preventive, cea mai severă dintre toate măsurile preventive reglementate de codul d e procedură penală, se impune a se menține numai atâta timp cât buna desfășurare a procesului penal nu poate fi asigurată prin luarea față de inculpat a unei alte măsuri preventive, mai puțin restrictive, date fiind și disp.art.136 alin.8 Cod procedură penală, obligatoriu a fi avute în vedere ori de câte ori se efectuează o verificare privitoare la aceste măsuri procesuale.
Or, în speță, după cum mai sus s-a arătat, în lipsa unei dovezi concrete că odată lăsat în libertate, inculpatul ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, curtea reține că nu mai subzistă în cauză această condiție prev. de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, caz în care măsura arestării preventive nu se mai justifică a fi menținută.
Pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, incluzând aici și prezentarea inculpatului înaintea instanței la termenele de judecată stabilite, se impune înlocuirea acestei măsuri, în condițiile în care cerințele prevăzute de art.143 Cod procedură penală sunt îndeplinite în cauză, cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prev. de art.145/1 Cod procedură penală.
Pentru considerentele arătate, curtea, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d rap. la art.160/b alin.4 și art. 141Cod procedură penală, constatând întemeiat recursul declarat de inculpat, îl va admite.
Va casa în parte încheierea atacată și, în rejudecare, va proceda în sensul celor mai sus-arătate, dispunând totodată punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.62A din data de 14.11.2008 emis de Tribunalul Suceava, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
În conformitate cu disp. art.1451alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 145 alin.11și alin. 12Cod de procedură penală, va dispune ca inculpatul să respecte, pe durata obligării de a nu părăsi țara, următoarele obligații:
a) să se prezinte la instanță, la termenele de judecată stabilite și ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la Poliția com. jud. S, unitate de poliție desemnată de către instanță cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție menționat sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
e) să nu ia legătura cu ceilalți inculpați din cauză și să nu comunice direct sau indirect cu ei.
În temeiul art. 1451alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 145 alin. 22și alin. 3 Cod de procedură penală, va atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor menționate expres, se va lua față de acesta măsura arestării preventive în condițiile prevăzute de lege.
În conformitate cu disp.art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 30.09.1967 în municipiul R, jud. S, domiciliat în sat, com., jud. S, cetățenie română, CNP: -, în prezent aflat în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii din data de 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
Casează în parte încheierea mai sus-menționată și în rejudecare:
Înlătură dispoziția de menținere, față de inculpat, a măsurii arestării preventive.
În temeiul art. 139 alin. 1 și 35rap. la art. 136 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpatul cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prev. de art. 1451Cod procedură penală și dispune punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.62A din data de 14.11.2008 emis de Tribunalul Suceava, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
În temeiul art.1451alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 145 alin.11și alin. 12Cod de procedură penală, dispune ca inculpatul să respecte, pe durata obligării de a nu părăsi țara, următoarele obligații:
a) să se prezinte la instanță, la termenele de judecată stabilite și ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la Poliția com. jud. S, unitate de poliție desemnată de către instanță cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție menționat sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
e) să nu ia legătura cu ceilalți inculpați din cauză și să nu comunice direct sau indirect cu ei.
În temeiul art. 1451alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 145 alin. 22și alin. 3 Cod de procedură penală, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor menționate expres se va lua față de inculpat măsura arestării preventive în condițiile prevăzute de lege.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii care nu sunt contrare prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.05.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
3ex/01.05.2009
Jud.fond
Președinte:Samoilă VioricaJudecători:Samoilă Viorica, Andrieș Maria, Andronic Tatiana
