Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 174/2009. Curtea de Apel Suceava

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

Dosar nr- - menținere arestare preventivă -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA NR. 174

Ședința publică din 01 mai 2009

PREȘEDINTE: Samoilă Viorica

JUDECĂTOR 2: Andrieș Maria

JUDECĂTOR 3: Andronic Tatiana

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul - Serviciul Teritorial Suceava

Pe rol, judecarea recursului declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava împotriva încheierii de ședință din data de 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul, asistat de avocat ales, inculpatul T G, asistat de avocat, inculpatul, asistat de avocat ales, inculpatul, asistat de avocat ales și inculpatul T, asistat de avocat ales.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care avocat ales pentru inculpatul T depune delegație la dosar și solicită instanței să ia act de încetarea acesteia întrucât inculpatul are apărător ales, cu acordarea onorariului parțial pentru studiu dosar.

Instanța face cunoscut inculpaților-intimați faptul că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, pot da o nouă declarație în această fază procesuală, cu precizarea că, în caz afirmativ, tot ceea ce vor declara poate fi folosit atât în favoarea, cât și împotriva lor.

Inculpații-intimați, având pe rând cuvântul, după consultarea cu apărătorii aleși, arată că nu doresc să dea o nouă declarație și că își mențin declarațiile date până în acest ciclu procesual.

Instanța, constatând că în cauză nu mai sunt cereri de formulat și că recursul se află în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.

Reprezentanta parchetului, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului și casarea încheierii atacate, ca fiind netemeinică. În motivare, arată că subzistă pericolul social concret care a fost avut în vedere atunci când s-a luat măsura arestării inculpaților. În normele de drept nefiind explicitat pericolul concret, această noțiune, conform dicționarului explicativ al limbii române, cuprinde o sumă de segmente ale societății, respectiv ordinea economică, ordinea socială, ordinea politică, inclusiv ordinea de drept, în care se subscrie. În speță, au fost afectate grav valorile sociale vizând securitatea frontierei de stat cu Ucraina, infracțiunile fiind de natură transfrontalieră. Mai mult, infracțiunile săvârșite de inculpați au fost catalogate de legiuitor ca fiind infracțiuni de crimă organizată, periculozitatea lor rezultând din cuantumul pedepsei aplicabile. Chiar și în practica CEDO, infracțiunile de crimă organizată sunt catalogate ca fiind infracțiuni foarte grave și tratate ca atare. De asemenea, în zona noastră, la granița cu Ucraina, aceste fapte au devenit un fenomen, instanțele fiind sesizate în mod frecvent cu comiterea infracțiunilor de contrabandă cu țigări. Organele de cercetare penală și instanțele sunt chemate să sancționeze aceste fapte cel puțin pentru reducerea acestui fenomen, întrucât prin comiterea lor se eludează în mod frecvent și cu sume importante bugetul statului. Art. 136 Cod procedură penală prevede că măsurile preventive trebuie luate pentru buna desfășurarea a procesului penal. În speță, au fost audiați 5 inculpați, rămânând de audiat un inculpat și 3 martori, dintre care unul se află sub identitate protejată. Cum din actele dosarului rezultă că inculpatul, chiar în fața instanței de judecată, a făcut afirmații conform cărora inculpatul ar fi avut anterior o problemă cu dânsul și s-a răzbunat în acest mod, existând și probe că inculpatul l-a amenințat pe cel din urmă, în cursul procesului penal, apreciază că lăsarea lor în libertate ar duce la anumite presiuni între coinculpați, pe de o parte, iar pe de altă parte, s-ar putea influența martorii. Având în vedere tot acest context și specificul speței, pericolul social al faptelor comise, împrejurările săvârșirii acestora, urmările care s-au produs sau care s-ar fi putut produce, persoana inculpaților, a pus concluzii de admitere a recursului, astfel cum a fost formulat, casarea încheierii atacate și, în rejudecare, menținerea stării de arest a inculpaților.

Avocat, pentru inculpatul T G, a solicitat instanței să pună în vedere procurorului de ședință să pună concluzii pentru fiecare inculpat în parte, întrucât cel puțin unul din temeiurile pe care se bazează arestarea preventivă, respectiv art. 148 lit. f Cod procedură penală, este o chestiune personală, impunându-se astfel a se preciza, pentru fiecare inculpat, în ce constă pericolul pentru ordinea publică și probele pe care se întemeiază.

Instanța a respins cererea formulată de avocat, apreciind că procurorul susține recursul formulat de parchet astfel cum dorește, putând să invoce motivele pe care le găsește întemeiate, urmând ca apărătorii inculpaților să aducă contraargumente în apărarea clientului lor, neputând impune nici apărării și nici acuzării modalitatea în care își exercită atribuțiile.

Avocat, pentru inculpatul, a solicitat ca reprezentanta parchetului să facă precizări, pentru a putea răspunde motivelor de recurs, întrucât aceasta a făcut astăzi anumite afirmații pentru prima oară, în sensul că inculpatul ar fi avut o anumită conduită, care ar atrage incidența unui alt temei, respectiv cel prevăzut de art. 148 lit. b Cod procedură penală, referitor la încercarea de zădărnicire a aflării adevărului. Aceste aspecte au fost invocate și în fața instanței de fond, care le-a respins, în ședințele anterioare, existând autoritate de lucru judecat cu privire la acest temei.

Reprezentanta parchetului a arătat că s-a susținut pe parcursul procesului penal reținerea acestui text de lege, care, însă, nu a fost acceptat de către instanță, astfel încât nu reiterează această cerere, solicitând doar a se vedea în vedere această situație de fapt, care rezultă din declarația martorei și din adresa IPJ S, depusă la dosar.

Avocat a solicitat instanței a nu avea în vedere această motivare a parchetului, care excede cadrului procedural și limitelor de recurare a încheierii de ședință. A solicitat respingerea recursului și menținerea încheierii Tribunalului Suceava, ca fiind legală și temeinică, și, pe fond, să se dispună punerea de îndată în libertate a inculpatului. Din probatoriul administrat de parchet rezultă cu certitudine că în sarcina inculpatului poate fi reținută o singură infracțiune, și anume aceea de tentativă de contrabandă în formă calificată, săvârșită printr-un singur act material. Nu se pot reține ca motiv al arestării preventive dispozițiile art. 7 din Legea 39/2003, vizând existența și constituirea unui grup infracțional organizat, pentru că nu este dată exigența art. 8 din aceeași lege, care cere în primul rând o structură determinată și o continuitate a grupului în timp, în vederea ducerii la îndeplinire a laturii obiective a infracțiunii scop. Or, în cauză este vorba de un singur act material rămas în forma tentativei, deci presupusul grup ar fi acționat în noaptea de 5/6 decembrie, termen de câteva ore. Din probele administrate rezultă o participație penală în forma coautoratului, în niciun caz existența unui grup infracțional organizat, întrucât nu s-au realizat o delegare a atribuțiilor, o structură pe verticală sau o continuitate în timp. Cu privire la cea de-a doua infracțiune, privind trecerea frauduloasă a frontierei de stat, deși nu ar trebui să fie reținută ca motiv al arestării preventive în baza art. 148 lit. f Cod procedură penală, pentru că are un maxim de pedeapsă de 2 ani, aceasta este în mod evident absorbită în latura obiectivă a infracțiunii de contrabandă. Așadar, ca motiv al arestării ar rămâne o singură infracțiune, cea de contrabandă, sub forma tentativei, săvârșită printr-un singur act material, fără a se crea vreun prejudiciu. Aceasta este o infracțiune de prejudiciu, al cărei maxim de pedeapsă este de 7 ani și J, care nu justifică o detenție atât de prelungită a inculpatului. Încadrarea unei infracțiuni în una din normele cadru prevăzute de legiuitor nu are niciun fel de efect asupra răspunderii personale, neputând fi asimilată, astfel, infracțiunea de contrabandă în forma tentativei cu infracțiunea de trafic de minori, chiar dacă ambele sunt acceptate ca infracțiuni de crimă organizată.

Referirea la pericolul social al faptei excede cadrului procesual, iar motivele parchetului nu indică în ce constă pericolul social concret pentru ordinea publică, direct, lipsit de echivoc, care ar lua naștere în momentul în care inculpatul ar fi lăsat în libertate. Nu a fost susținută sau măcar numită starea de insecuritate socială care ar fi fost cauzată, fiind enunțată doar în mod generic.

Din probele depuse la dosar rezultă că inculpatul are un comportament ordonat și echilibrat în familie și societate, a primit distincții de la înalți clerici ai bisericii, este văzut în societate ca un filantrop și un misionar, elemente de fapt palpabile, care arată cum îl percepe societatea civilă și care pledează în favoarea acestuia. Nu se poate reține ca o motivare pertinentă nici deteriorarea relațiilor între România și Ucraina, pentru a menține starea de arest a inculpatului. A solicitat apărătorului inculpatului a se avea în vedere și practica CEDO, care are rol obligatoriu pentru instanțele de judecată, respectiv Deciziile CEDO nr. 11886/05 din 2 martie 2006 - Dolgova contra Federației, nr. 63993/00 din 20 octombrie 2008 - Romanov contra Federației, și nr. 257/15/02 din 28 martie 2006 - Jaworski contra Poloniei. Cu privire la recrudescența fenomenului infracțional, a apreciat apărătorului inculpatului că acesta este un aspect care reclamă intervenția statului, a legislativului, și nu a instanței de judecată. A învederat decizia nr. 1142 din 21.02.2006 a ÎCCJ, care explică termenul de "fermitate", invocat de parchet, și care se referă la respectarea regulilor de drept procesual penal, prin oferirea imparțială a protecției judiciare, precum și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care vizează instrumentarea cauzei cu inculpatul arestat preventiv într-un termen rezonabil, care se apreciază în funcție de complexitatea dosarului, în cauza de față fiind depășit orice termen rezonabil. Lucrările dosarului trenează independent de voința inculpatului, care nu a cerut nici măcar un termen pentru apărare. A apreciat că este suficientă a se lua față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, prin restricțiile impuse, măsură care asigură buna desfășurare a procesului penal, neexistând nici un indiciu că lăsarea acestuia în libertate ar influența într-un mod negativ desfășurarea în continuare a cercetării judecătorești.

Avocat pentru inculpatul T G, în baza 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală solicită respingerea recursului parchetului, ca nefondat și menținerea încheierii pronunțată de tribunal pe data de 29.04.2009 ca fiind temeinică și legală. Precizează că are doua argumente legate de prevederile art. 143 Cod penal și respectiv art. 148 Cod penal. Astfel, față de dispozițiile art. 143 Cod penal s-a sesizat că se vorbește de existenta unui grup infracțional organizat, inculpatul TGf iind văzut ca lider al acestui grup, începând din septembrie 2008. Or, nu sunt probe concludente la dosar pentru a fi condamnat inculpatul T G, nu sunt martori cu identitate protejată care să relateze că au fost de față când a luat naștere acest grup, nu sunt transcrieri telefonice și nici transcrieri din mediul ambiental în acest sens.

Există un singur act material petrecut pe 5/6 decembrie 2008 care a intrat in sfera de activitate a acestui grup. Cu privire la existenta acestui grup infracțional organizat precizează că nu există niciun indiciu cert. Legiuitorul a vrut sa urgenteze arestarea preventivă, dar a greșit pentru că trebuia să prevadă condiția existenței exclusiv de probe certe că s-ar fi săvârșit o faptă de natură penală așa cum arată și CEDO, probe care să justifice o detenție provizorie a inculpatului până la soluționarea cauzei. 2 al art. 7 din Legea nr. 39/2003 arată că pedeapsa pentru un grup infracțional organizat nu poate depăși pedeapsa pentru care s-ar fi constituit grupul, în speță 7 ani și 6 luni, aceasta fiind limita maximă. Precizează că pedeapsa de 7 ani si 6 luni nu este foarte mare, astfel încât fapta să fie apreciată ca fiind o infracțiune gravă.

În ceea ce privește art. 148 Cod procedură penală arată că statul român a fost penalizat la CEDO pentru neinterpretarea corectă a termenului de "pericol concret pentru ordinea publică". Astfel, invocă speța Tărău vs. România, speță din 2009 unde România a fost penalizată pentru că instanțele nu aplică legea și nu indică ce anume constituie pericol concret pentru societate.

Cu privire la pericolul concret pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar prezenta pentru ordinea publică, se impune a se efectua o analiză binomică a două noțiuni: pericol concret si probe. Parchetul trebuia să precizeze că T trebuie reținut întrucât prezintă un pericol concret pentru societate, pericol care rezultă din următoarele probe și mijloace de probă: declarații de martori, de inculpat, procese verbale de transcriere a unor convorbiri telefonice, iar acestea să fie localizate foarte clar. Doar în felul acesta inculpatul putea să-și formuleze apărările. Când se vorbește despre menținerea arestării preventive, instanța nu are rol activ, ci este dominată de principiul disponibilității, cumpănind între argumentele propuse de Parchet si apărările făcute de inculpat.

Încheierea atacată trebuie menținută pentru următoarele motive: 1. instanța fondului reține că măsura arestării preventive a inculpatului are caracter de excepție și poate fi dispusă atâta timp cat este necesara; 2. punerea în libertate a unei persoane arestate preventiv și care beneficiază de prezumția de nevinovăție se impune în momentul în care menținerea stării de detenție încetează a mai fi necesară; 3. în ceea ce privește existența art. 148 alin. 1 lit. f, reținută la luarea măsurii preventive, acesta nu mai subzistă în speță; 4. inculpații au fost privați de libertate un termen de 5 luni, acesta fiind un termen rezonabil; 5. inculpații au fost deja audiați, finalizându-se astfel o importantă parte a cercetării judecătorești; 6. lega starea de arest preventiv a inculpaților de necesitatea administrării acestui probatoriu ar însemna să se admită ca durata măsurii preventive privative de libertate să depășească cu mult acea durată rezonabilă; 7. unul dintre principiile aplicabile în materia arestării preventive este acela că detenția preventivă trebuie să aibă caracter excepțional; 8. cu privire la protejare ordinii publice, ar trebui demonstrat că punere în libertate a inculpatului ar tulbura-o in mod real; 9. tribunalul are în vedere și circumstanțele personale ale inculpaților care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale și care anterior săvârșirii faptelor au dat dovadă de o bună conduită socială.

Solicită respingerea recursului și menținerea încheierii atacate, interdicția de a nu părăsi țara fiind o mai buna măsură decât cea a arestării preventive.

Avocat, pentru inculpatul intimat, a arătat că este de acord cu argumentele invocate anterior de apărătorii celorlalți inculpați și a arătat că temeiul privind pericolul social concret, astfel cum este prevăzut la art. 148 lit. f Cod procedură penală, nu este bine definit, motiv pentru care în doctrină și în practica judiciară s-a ajuns la definiții sau la pronunțări diverse. În esență, pericolul pentru ordinea publică nu rezultă din săvârșirea faptei, ci din lăsarea în libertate a inculpatului, făcându-se confuzii între cele două noțiuni. În general, pericolul concret pentru ordinea publică trebuie să constituie o amenințare pentru o colectivitate mare de oameni, trebuie să creeze un sentiment de insecuritate a populației, generat de o rezonanță socială. Este necesar a se avea în vedere, sub aceste aspecte, persoana inculpatului, care nu reprezintă nimic la nivelul colectivității, este o persoană obișnuită, iar prezența sau absența sa nu influențează în niciun fel viața comunității. Al doilea argument invocat de parchet, referitor la neaudierea unor martori, nu poate fi însușit de instanță, întrucât unul din cei doi martori cu identitate cunoscută este soția inculpatului, care în declarația dată la parchet a arătat că nu cunoaște nimic în legătură cu comiterea faptei, ci doar aspectul că soțul său a schimbat ușa de la intrarea în apartament, iar cel de-al doilea martor a relatat, tot în cursul urmăririi penale, că a aflat despre fapte din presă, aspect din care rezultă că acuzația adusă inculpaților nu se probează. A solicitat a se avea în vedere și limitele de pedeapsă prevăzute pentru fapta comisă de inculpat și perioada de timp care a trecut de la luarea măsurii arestării împotriva acestuia. Având în vedere cele învederate, avocat, pentru inculpatul, a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției Tribunalului Suceava.

Avocat, pentru inculpatul, a arătat că argumentele Parchetului, referitor la pericolul concret, nu pot fi luate în considerare, întrucât acest pericol nu a fost indicat, nu a fost identificat în mod concret. Potrivit art 148 alin. 1 lit. f teza a doua, acest pericol concret pentru ordinea publica trebuie fundamentat, dovedit prin probe care să ateste faptul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, însă în cauză aceste probe nu există. De asemenea, nu este dovedită nici împrejurarea că unul dintre inculpați ar fi încercat să influențeze pe un altul prin diferite presiuni, iar procurorul de ședință ar fi trebuit să facă referire în concluzii la fiecare inculpat in parte. În soluționarea acestei cauze este necesar a se avea în vedere și situația personală a inculpatului, care are 5 copii, din care 2 școlari si 3 preșcolari, unul din ei având grave afecțiuni cardiace, atât inculpatul, cât și soția sa sunt neșcolarizați, analfabeți, iar veniturile familiei provin din activitatea de zilier a inculpatului și alocația copiilor. A solicitat ca, în temeiul art. 139 alin 1 si 3 rap. la art. 136 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, să se mențină ca temeinică si legală încheierea Tribunalului Suceava din data de 29.04.2009 și să se respingă recursul Parchetului, ca nefondat.

Avocat, pentru inculpatul intimat T, a solicitat respingerea recursului promovat de către DIICOT S, menținerea ca legală si temeinică a încheierii Tribunalului Suceava din data de 29.04.2009 și, pe fond, punerea de îndată în libertate a inculpatului. În motivare, a apreciat că s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, odată cu întocmirea rechizitoriului si audierea inculpaților. administrat in această cauză nu îl incriminează în mod direct pe inculpatul T și nu se poate face nicio legătură între inculpați, singura dovedită fiind cea intre T si TGc are sunt rude de gradul al doilea. Solicită a se avea în vedere faptul ca acesta nu are antecedente penale, precum și faptul că detenția preventivă trebuie să aibă caracter de excepție. Pericolul social concret pentru ordinea publica nu a fost motivat în mod special și existența lui nu rezultă din lucrările dosarului. Prin scurgerea unui timp relativ îndelungat de la luarea măsurii arestării preventive se presupune că impactul social al faptei asupra comunității s-a diminuat, iar gravitatea acuzațiilor formulate nu poate justifica în mod unilateral, în lipsa altor elemente, arestarea. De asemenea, prejudiciul rezultat în urma comiterii faptei este mic. Precizează că nu trebuie confundată măsura arestării preventive cu o măsură cu caracter sancționator. Față de aceste aspecte, a solicitat respingerea recursului și menținerea încheierii Tribunalului Suceava, ca temeinică și legală.

În replică, reprezentata parchetului a arătat că termenul rezonabil nu a fost depășit și că acesta trebuie apreciat de la caz la caz. De asemenea, a precizat că la dosarul cauzei se găsesc probe (înscrisuri) din care rezultă că inculpații au încercat să corupă pe comisarul, din cadrul Poliției de Frontieră

Avocat, având cuvântul în replică, a arătat că acest act de corupție face obiectul unui alt dosar aflat în curs de soluționare la DNA de circa 6 luni, nefiind începută nici în prezent urmărirea penală, solicitând ca instanța să nu aibă în vedere aceste susțineri ale reprezentantului DIICOT. Mai arată că nu există indicii concrete ale constituirii grupului infracțional organizat, potrivit dispozițiilor Legii 39/2003. Cu privire la termenul rezonabil, a arătat că acesta se apreciază în raport de speța dedusă judecății.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile formulate de apărătorul său și solicită cercetarea sa în stare de libertate.

Inculpatul T G, având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile formulate de apărătorul său și solicită cercetarea sa în stare de libertate, motivat de faptul că are doi copii minori în întreținere.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că își însușește concluziile apărătorului său ales și solicită cercetarea sa în stare de libertate, precizând că nu are divergențe cu inculpatul.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său și solicită cercetarea sa în stare de libertate, motivând că are copii minori în întreținere, unul dintre aceștia având grave probleme de sănătate.

Inculpatul T, în ultimul cuvânt, arată că își însușește concluziile apărătorului său și solicită cercetarea sa în stare de libertate.

Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio, conform disp. art. 304 Cod procedură penală,

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr- n temeiul art. 139 alin. 1 și 35rap. la art. 136 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, s-a înlocuit măsura arestării preventive luată față de inculpații T, T și, cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prev. de art. 1451Cod procedură penală și s-a dispus punerea lor în libertate la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză.

În temeiul art.1451alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 145 alin.11Cod de procedură penală, s-a dispus ca inculpații T G, T și să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la Tribunalul Suceava - Secția penală, la termenele de judecată stabilite și ori de câte ori sunt chemați;

b) să se prezinte la Poliția mun. S, jud. S (în ceea ce-i privește pe inculpații T G, și ) și la Postul de Poliție al comunei, județul S (în ceea ce-i privește pe inculpații T și ), ambele unități de poliție desemnate de către instanță cu supravegherea lor, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție menționate sau ori de câte ori sunt chemați;

c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

e) să nu ia legătura unul cu celălalt, să nu se apropie unul de altul și să nu comunice direct sau indirect între ei.

În temeiul art. 1451alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 145 alin. 22și alin. 3 Cod de procedură penală, s-a atras atenția acestora că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor menționate expres, se va lua față de ei măsura arestării preventive în condițiile prevăzute de lege.

Pentru a dispune astfel, a reținut prima instanță că prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava nr.61D/P/2008 din 02.03.2009, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații:

- T G pentru săvârșirea infracțiunilor de: "constituirea unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, "trecere frauduloasă a frontierei de stat", prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu modificările ulterioare și "tentativă la infracțiunea de contrabandă", prev. de art. 20. pen. rap. la art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;

- pentru săvârșirea infracțiunilor de: "constituirea unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, "trecere frauduloasă a frontierei de stat", prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu modificările ulterioare și "tentativă la infracțiunea de contrabandă", prev. de art. 20. pen. rap. la art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal,

- pentru săvârșirea infracțiunilor de: "constituirea unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, "trecere frauduloasă a frontierei de stat", prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu modificările ulterioare și "tentativă la infracțiunea de contrabandă", prev. de art. 20. pen. rap. la art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal,

- T pentru săvârșirea infracțiunilor de: "sprijinire unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, "trecere frauduloasă a frontierei de stat", prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu modificările ulterioare și "tentativă la infracțiunea de contrabandă", prev. de art. 20. pen. rap. la art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal,

- pentru săvârșirea infracțiunilor de: "sprijinire a unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, "trecere frauduloasă a frontierei de stat", prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu modificările ulterioare și "tentativă la infracțiunea de contrabandă", prev. de art. 20. pen. rap. la art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

Inculpatul a fost trimis în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de:"sprijinire a unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, "trecere frauduloasă a frontierei de stat", prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu modificările ulterioare și "tentativă la infracțiunea de contrabandă", prev. de art. 20. pen. rap. la art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

Prin încheierea nr. 72, din data de 12.12.2008 a Tribunalului Suceava, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului T G, măsură ce a fost prelungită ulterior prin încheierile nr. 6 PA din 06.01.2009 și respectiv nr. 35 PA din 04.02.2009 ale aceleiași instanțe.

Prin încheierea nr. 73, din data de 12.12.2008 a Tribunalului Suceava, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, măsură ce a fost prelungită ulterior prin încheierile nr. 8 PA din 06.01.2009 și respectiv nr. 33 PA din 04.02.2009 ale aceleiași instanțe.

Prin încheierea nr. 69, din data de 11.12.2008 a Tribunalului Suceava, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, măsură ce a fost prelungită ulterior prin încheierile nr. 12 PA din 07.01.2009 și respectiv nr. 28 PA din 02.02.2009 ale aceleiași instanțe.

Prin încheierea nr. 71, din data de 11.12.2008 a Tribunalului Suceava, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului T, măsură ce a fost prelungită ulterior prin încheierile nr. 11 PA din 07.01.2009 și respectiv nr. 29 PA din 02.02.2009 ale aceleiași instanțe.

Prin încheierea nr. 74, din data de 12.12.2008 a Tribunalului Suceava, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, măsură ce a fost prelungită ulterior prin încheierile nr. 7 PA din 06.01.2009 și respectiv nr. 31 PA din 03.02.2009 ale aceleiași instanțe.

Prin încheierea din data de 05.03.2009 instanța, în temeiul art. 3001alin. 3 Cod de procedură penală, a menținut arestarea preventivă a inculpaților.

La termenul de judecată din data de 29.04.2009, ribunalul, verificând legalitate și temeinicia arestării preventive a inculpaților conform art.300/2 Cod procedură penală, a apreciat că în cauză au devenit aplicabile dispozițiile art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, privind înlocuirea măsurilor preventive.

A reținut instanța de fond că măsura arestării preventive a inculpatului are caracter de excepție și poate fi dispusă numai atâta timp cât este absolut necesară, indispensabilă pe parcursul procesului penal și sunt întrunite toate condițiile cerute de lege, punerea în libertate a unei persoane arestate preventiv, și care beneficiază de prezumția de nevinovăție, impunându-se, în momentul în care menținerea ei în detenție încetează să mai fie necesară.

Din analiza materialului probator administrat până în prezent în cauză, s-a apreciat că există indicii temeinicie de săvârșire a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, având în vedere printre altele, procesele verbale de investigații, de cercetare la fața locului, înscrisurile primite de la autoritățile de frontieră ucrainene, declarația martorului cu identitate protejată, coroborate cu declarațiile inculpaților, T și (acestea din urmă fiind cele mai relevante) și că prin urmare, subzistă condiția prevăzută de art. 143 Cod procedură penală.

Relativ însă la cerința prevăzută de art. 148 alin. 1 lit. f teza finală Cod procedură penală, reținută la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, tribunalul a considerat că aceasta nu mai subzistă în speță, chiar dacă condiția prev. de art. 148 alin. 1 lit. f teza I Cod de procedură penală este îndeplinită.

Astfel, faptele reținute în sarcina lor, prin modul și mijloacele de săvârșire, prin angrenarea unui număr mare de persoane, prin scopul urmărit - obținerea de beneficii materiale într-un timp foarte scurt, au provocat în rândul societății civile un puternic impact impunând luarea unor măsuri eficiente pentru restabilirea ordinii publice încălcate și reprimarea faptelor antisociale.

Ori, în cauză, inculpații au fost privați de libertate aproximativ 5 luni, măsura arestării preventive fiind prelungită și respectiv menținută, deoarece nu dispăruseră și nici nu se modificaseră temeiurile avute în vedere la dispunerea ei: natura și gravitatea faptelor săvârșite, modul de săvârșire, pericolul social concret și impactul lor asupra societății civile, aspect care justifică pericolul public pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților. La menținerea arestării preventive în temeiul art. 3001Cod de procedură penală, s-a avut în vedere și faptul că cercetarea judecătorească nu începuse, iar inculpații nu fuseseră audiați, astfel încât instanța nu putea aprecia asupra existenței sau modificării temeiurilor ce au determinat arestarea preventivă.

Între timp însă inculpații arestați au fost audiați (singurul neaudiat fiind inculpatul ) conform dispozițiilor procedurale, finalizându-se astfel o importantă parte a cercetării judecătorești (în cauză instanța nu mai are de audiat decât trei martori din lucrări, din care unul cu identitate protejată) și asigurându-se respectarea dispozițiilor legale privind aflarea adevărului și asigurarea dreptului la apărare. rămas de administrat nu implică aspecte a căror soluționare ar putea fi împiedicată, direct sau indirect, de către inculpați.

A lega starea de arest preventiv a inculpaților de necesitatea administrării acestui probatoriu ar însemna să se admită că durata măsurii preventive privative de libertate să depășească cu mult acea durată rezonabilă la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut referire în mod constant în jurisprudența sa.

S-au avut în vedere de instanța de fond și dispozițiile art. 136 alin. 1 și 8 Cod procedură penală, conform cărora scopul măsurilor preventive este de a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori de a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei, dar la alegerea măsurii se ține seama și de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Astfel, unul din principiile în materia arestării preventive enunțate în mod repetat de Curtea Europeană, este acela că detenția preventivă trebuie să aibă caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va imputa sau nu din pedeapsă.

Curtea s-a pronunțat și asupra unui alt criteriu: protejarea ordinii publice, ea admițând că - în măsura în care și dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, însă doar pe un termen limitat. În orice caz, ar trebui demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată.

În raport de aceste principii, enunțate în mai multe cauze de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instanța a apreciat că în momentul de față nu se mai impune privarea de libertate a inculpaților și că judecarea lor în continuare în stare de libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Impactul asupra opiniei publice pe care faptele săvârșite de inculpați l-au avut s-a mai diminuat progresiv, până la totala sa dispariție, inculpații aflându-se în stare de detenție provizorie aproximativ 5 luni, perioadă în care au avut posibilitatea să conștientizeze consecințele activităților nelegale desfășurate de ei, astfel încât se apreciază că lăsați în libertate, nu ar mai avea o motivare pentru reluarea activității infracționale, ei, dimpotrivă, ar încerca să demonstreze că se pot reintegra în societate și că faptele pentru care sunt judecați nu se vor mai perpetua.

Tribunalul, sub același aspect a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpaților (T G, T și ) care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale și care anterior săvârșirii faptelor au dat dovadă de o conduită bună în societate. Mai mult, inculpații provin din medii familiale corespunzătoare și sunt pe deplin integrați în mediile sociale din care provin iar pe parcursul urmăririi penale au manifestat o atitudine sinceră (inculpatul și T ) și cooperantă fiind de acord să dea declarații pentru justa soluționare a cauzei.

Tribunalul a considerat că nu poate fi trecut cu vederea gradul de pericol social al infracțiunilor, care singur nu constituie un criteriu pentru luarea sau menținerea arestării preventive însă, având în vedere cele expuse anterior, se justifică înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 1451Cod procedură penală.

Prin urmare, s-a reținut că, deși în cauză se menține incidenta disp. art.143 Cod procedură penală, in sensul că există probe și indicii temeinice care îndreptățesc presupunerea rezonabilă ca inculpații au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și este îndeplinită si cea dintâi condiție prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală cu privire la cuantumul pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care sunt judecați inculpații, totuși, față de circumstanțele personale ale acestora și față de situația familială a acestora se poate aprecia că in momentul de față nu se mai poate reține existența unor probe că lăsarea inculpaților in libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, motiv pentru care a procedat în consecință.

S-a dispus punerea lor în libertate la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză, iar în temeiul art.1451alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 145 alin.11Cod de procedură penală, inculpații T G, T și au fost supuși pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara următoarelor obligații:

a) să se prezinte la Tribunalul Suceava - Secția penală, la termenele de judecată stabilite și ori de câte ori sunt chemați;

b) să se prezinte la Poliția mun. S, jud. S (în ceea ce-i privește pe inculpații T G, și ) și la Postul de Poliție al comunei, județul S (în ceea ce-i privește pe inculpații T și ), ambele unități de poliție desemnate de către instanță cu supravegherea lor, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție menționate sau ori de câte ori sunt chemați;

c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

e) să nu ia legătura unul cu celălalt, să nu se apropie unul de altul și să nu comunice direct sau indirect între ei.

S-a atras atenția inculpaților asupra disp. art. 1451alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 145 alin. 22și alin. 3 Cod de procedură penală.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs DIICOT - Biroul Teritorial Suceava, criticând-o pentru netemeinicie.

În motivarea recursului, se arată că sunt întrunite în continuare cerințele care au stat la baza arestării inculpaților, respectiv că există indicii temeinice și probe care atestă săvârșirea de către aceștia a infracțiunilor reținute în sarcina lor, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică care rezultă din gravitatea intrinsecă a faptelor penale comise și starea de pericol creată pentru interesele publice.

Cu privire la pericolul social concret pentru ordinea publică, s-a arătat că acesta constă atât în crearea unei situații noi față de cea anterioară, cât și în încălcarea ordinii de drept, aprecierea acestuia trebuind să se facă și prin prisma pericolului social al infracțiunilor săvârșite, care în speță sunt de o gravitate deosebită, având în vedere natura și modalitatea concretă de săvârșire a acestora, împrejurările în care inculpații au acționat, precum și urmările produse sau care s-ar fi putut produce.

În ceea ce privește termenul rezonabil al măsurii arestării preventive, s-a arătat că acesta trebuie apreciat de la caz la caz și că în speță pentru motivele arătate mai sus se impune a fi menținută această măsură, mai ales că în fața instanței de judecată nu a fost audiat nici un martor, inclusiv cel cu identitate protejată, existând riscul real de identificare al acestuia din cauza influenței inculpaților în zona desfășurării activităților infracționale.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza în conformitate cu disp.art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că recursul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 300/2 Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.160/b Cod procedură penală.

În cazul în care instanța constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate - prevăd dispozițiile art.160/b alin.3 teza I Cod procedură penală - dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Dacă însă instanța constată că s-au schimbat temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive, trebuie ca în conformitate cu prevederile art.139 alin.1 Cod procedură penală, să o înlocuiască cu o altă măsură preventivă.

În speță, din materialul probator administrat până în prezent, pe larg analizat de către prima instanță, rezultă că există indicii temeinice de comitere de către inculpați a faptelor pentru care a fost trimiși în judecată, subzistând astfel în cauză temeiul prev. de art.143 Cod procedură penală.

În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care ar prezenta-o inculpații odată lăsați în libertate, este justă aprecierea primei instanțe în sensul că acesta nu mai subzistă în prezent.

Este real că aptele reținute în sarcina inculpaților prin modul și mijloacele de săvârșire, prin angrenarea unui număr mare de persoane, prin scopul urmărit - obținerea de beneficii materiale într-un timp foarte scurt, au provocat inițial în rândul societății civile un puternic impact impunând luarea unor măsuri eficiente pentru restabilirea ordinii publice încălcate și reprimarea faptelor antisociale.

Ori, în cauză, inculpații au fost privați de libertate aproximativ 5 luni, măsura arestării preventive fiind prelungită și respectiv menținută, deoarece nu dispăruseră și nici nu se modificaseră temeiurile avute în vedere la dispunerea ei: natura și gravitatea faptelor săvârșite, modul de săvârșire, pericolul social concret și impactul lor asupra societății civile, aspect care justifica pericolul public pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților.

La menținerea arestării preventive, s-a avut în vedere și faptul că cercetarea judecătorească nu începuse, iar inculpații nu fuseseră audiați, astfel încât instanța nu putea aprecia asupra existenței sau modificării temeiurilor ce au determinat arestarea preventivă.

În prezent însă inculpații au fost audiați conform dispozițiilor procedurale, finalizându-se astfel o importantă parte a cercetării judecătorești. rămas de administrat este foarte întins și nu implică aspecte a căror soluționare ar putea fi împiedicată, direct sau indirect, de către inculpați. Afirmațiile procurorului că odată lăsați în libertate inculpații ar putea afla identitatea martorului sub acoperire sunt simple presupuneri, nefiind susținute de vreo dovadă în acest sens.

Ca urmare, în prezent nu se mai poate vorbi despre un impact social al faptelor comise care să se circumscrie cerințelor art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală și care să justifice, exclusiv prin el însuși, menținerea față de acești inculpați a măsurii arestării preventive, ea fiind cea mai severă dintre toate măsurile preventive reglementate de codul d e procedură penală și în mod excepțional dispusă și menținută.

Aceasta și datorită faptului că pericolul concret pentru ordinea publică nu se identifică și nu se înglobează pericolului social al faptelor prevăzute de legea penală și săvârșită de către inculpați, neputând fi dedus exclusiv din împrejurările în care s-au comis faptele, natura și gravitatea acestora sau elementele ținând de profesia sau funcția avute anterior de către aceștia.

Cu privire la acest aspect, CEDO a statuat în mod constant că existența unor solide rațiuni de a crede că o persoană a comis o infracțiune gravă poate fi inițial, suficientă pentru a justifica detenția acesteia, însă acest motiv devine din ce în ce mai puțin pertinent cu trecerea timpului.

De asemenea, în cauza Dumont-Malivery contra Franței, CEDO a reținut că existența unui pericol pentru ordinea publică care să justifice menținerea unei persoane în stare de arest nu trebuie să se refere la o ordine publică abstractă, instanța trebuind să justifice în termeni concreți prin ce se manifestă acea atingere a ordinii publice.

Având în vedere cele de mai sus, și cum nu este dat în cauză temeiul prev. de art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, însă pentru o bună desfășurare a procesului penal se impune luarea unei măsuri restrictive de drepturi, curtea constată că în mod corect prima instanță a dispus luarea față de inculpați a măsurii prev. de art.145 Cod procedură penală, care asigură totodată prin obligațiile alăturate ei, prezentarea inculpaților înaintea instanței ori de câte ori vor fi chemați.

Față de considerentele mai sus reținute, la care se adaugă cele pe larg expuse de către prima instanță în argumentarea măsurii dispuse, curtea, constatând că încheierea atacată este legală și temeinică, în temeiul art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală coroborat cu art.141 Cod procedură penală, va respinge recursul declarat de Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Botoșani, ca nefondat.

În conformitate cu disp.art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

În conformitate cu disp.art.2 alin.1, 3 coroborat cu art.3 din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocații care acordă asistență juridică în materie penală nr.61573/2008 și nr.1300/2008 încheiat între Ministerul Justiției și UNBR, va dispune plata parțială a onorariului avocatului din oficiu desemnat pentru inculpatul T.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de DIICOT - Biroul Teritorial Suceava împotriva încheierii de ședință din data de 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-, ca nefondat.

Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu parțial avocat oficiu inculpat intimat T se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 01.05.2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Dact.

3 ex/01.05.2009

Jud.fond

Președinte:Samoilă Viorica
Judecători:Samoilă Viorica, Andrieș Maria, Andronic Tatiana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 174/2009. Curtea de Apel Suceava