Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 179/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 179

Ședința publică de la 20 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Dumitrescu

JUDECĂTOR 2: Tatiana Juverdeanu

JUDECĂTOR 3: Mihaela Chirilă

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

Pe rol judecarea recursului penal, avand ca obiect "mentinere masura de arestare preventiva, declarat deinculpatul, fiul lui si, nascut la 16.07.1963 - detinut in Arestul IPJ I, impotriva incheierii de sedinta din 13.03.2009 pronuntata de Tribunalul I in dosarul penal nr-.

La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta inculpatul recurent asistat de avocat - aparator desemnat din oficiu de catre Baroul d e Avocati I, cu delegatie la dosar.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;

Interpelat de catre instanta, inculpatul recurent sustine ca isi mentine recursul declarat impotriva incheierii Tribunalului I din 13 martie 2009, prin care s-a dispus mentinerea starii de arest preventiv.

Av., dupa ce a luat legatura cu inculpatul recurent, depune in instanta un memoriu din partea inculpatului, care se ataseaza la dosarul cauzei, si precizeaza ca nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in sustinerea recursului.

Av. avand cuvantul pentru inculpatul recurent, solicita admiterea recursului formulat impotriva incheierii de sedinta pronuntata de Tribunalul I, din probatoriul administrat rezultă participarea acestuia la savarsirea faptei, insă a se avea in vedere că nu are antecedente penale si că starea lui de sanatate, dovedită cu acte medicale, l-a determinat să săvărseasca aceasta faptă, faptă care, dupa ce va fi analizat dosarul, se va constata că el a savarsit-o pe fondul unei stari de sanatate psihiatrice precare, și crede că se poate judeca in stare de libertate.

In acest sens, dacă instanta nu va aprecia că trebuie luate masuri impotriva inculpatului, solicită a i se da posibilitatea inlocuirii masurii arestarii preventive cu măsura obligarii de a nu parasi localitatea.

Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, apreciaza ca incheierea instantei de fond este legala si temeinica, impotriva inculpatului s-a luat masura arestarii preventive la propunerea procurorului criminalist, referatul acestuia fiind motivat pe baza probelor din dosar, dar mai ales a concluziilor certificatului medico-legal, e vorba de o infrractiune de tentativa de omor, inculpatul a agresat victima cu un topor, in prezența unui copil minor, context in care infractiunea este cu un grad de pericol social sporit.

Consideră că sunt intrunite dispozitiile art.136, 143 si 148 lit.f Cod procedura penala, apreciază că subzistă temeiurile care au stat la baza luarii masurii arestarii preventive, motiv pentru care solicita respingerea recursului.

Avand ultimul cuvant inculpatul recurent solicita a se dispune judecarea sa in stare de libertate.

Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.

Ulterior deliberarii,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Prin încheierea de ședință din 13 martie 2009 Tribunalului Iași, în baza art. 300 ind. 1 alin. 1 Cod procedură penală s-a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului și conform art. 300 ind. 1 alin. 3 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 7/U din 29 ianuarie 2009 emis de Tribunalul Iași.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Verificând actele si lucrările dosarului de urmărire penală prin prisma legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, se constată că această

măsură a fost luată cu respectarea tuturor dispozițiilor procesuale ce reglementează această instituție de drept procesual penal.

Potrivit art. 300 ind. 1 Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată, în stare de arest preventiv, instanța are obligația de a verifica, până la expirarea măsurii arestării preventive, legalitatea și temeinicia acestei măsuri. Cu această ocazie instanța are două posibilități; să revoce măsura arestării preventive, când constată că temeiurile care au determinat-o au încetat și nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului; - fie menține măsura arestării preventive atunci când temeiurile inițiale impun în continuare privarea de libertate sau au apărut temeiuri noi care impun privarea de libertate.

În cauza de față, se constată că la data de 29.01.2009, Tribunalul Iași, a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă legală de 29 de zile, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive sunt cele prev. de art. 143 și art. 148 lit. "f" Cod procedură penală.

Analizând și evaluând materialul probator existent la dosar, se constată că de la momentul luării măsurii arestării preventive față de inculpatul și până în prezent, în cauză, nu au apărut elemente noi care să determine o încetare sau o modificare a temeiurilor ce au stat la baza luării acestei măsuri preventive.

Dimpotrivă, se constată că aceste temeiuri există și în momentul de față,

și, în raport de natura relațiilor pretins încălcate, respectiv dreptul la viață, de gravitatea deosebită a faptei bănuit că a fost comisă de inculpatul, de modalitatea concretă în care se presupune că a fost desfășurată activitatea infracțională, de urmarea produsă, se apreciază că același temeiuri impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

In ce privesc susținerile apărătorului inculpatului, cu privire la faptul că nun este cunoscut cu antecedente penale și că a avut o poziție sinceră, de recunoaștere a faptei, instanța reține că acestea nu sunt de natură să determine o încetare sau modificare a temeiurilor arestării.

Împotriva încheierii inculpatul a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie.

În motivarea recursului se susține că inculpatul nu are antecedente penale, și că starea lui de sănătate l-a determinat să săvârșească această faptă, pe fondul unei stări de sănătate psihiatrice precare și poate fi judecat în stare de libertate sau prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Recursul este nefondat.

Inculpatul a fost arestat preventiv în cursul urmăririi penale prin încheierea din 29 ianuarie 2009 Tribunalului Iași în temeiul art. 148 lit. "f" Cod procedură penală, emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 7/U din 29 ianuarie 2009.

Inculpatul este pus sub acuzare și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 Cod penal. În esență, este acuzat de faptul că în seara zilei de 30 decembrie 2008 după un conflict spontan cu partea vătămată, care a avut loc la locuința sa, inculpatul i-a aplicat cu un topor o lovitură peste cap și apoi alte lovituri cu picioarele. Partea vătămată a prezentat politraumatism cu fractură închisă cominutivă temporo-perietal dreapta, hematom extradural acut, dilacerare cerebrală, plăgi contuze, excoriații, fractură radiculară 12 și necesită pentru vindecare 40-45 zile îngrijiri medicale, cauzându-i și o infirmitate fizică permanentă cu scăderea capacității de muncă în procent de 10% prin lipsa de substanță osoasă produsă. Starea de arest preventiv a inculpatului a fost prelungită prin încheierea din 20 februarie 2009 pentru o durată de 30 de zile, de la 27 februarie 2009 până la 28 martie 2009 inclusiv.

Măsura arestării preventive a fost luată față de inculpat și prelungită, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

În cursul urmăririi penale, s-a stabilit, prin expertiză medico-legală, că inculpatul prezintă diagnosticul de tulburare organică a personalității de tip mixt iar fapta pentru care este urmărit penal a fost săvârșită cu discernământ.

Încheierea atacată prin care s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului după trimiterea sa în judecată, este legală și temeinică, temeiurile pentru care măsura s-a dispus fiind actuale, nu s-au modificat și nu au încetat.

Temeiurile de arestare privind faptele presupus a fi comise, modalități de săvârșire, urmarea gravă produsă, limitele de pedeapsă și pericolul social concret dedus din natura faptei penale imputată și persoana inculpatului, toate acestea impun continuarea privării de libertate a inculpatului.

Poziția procesuală de recunoaștere, lipsa antecedentelor penale și starea precară de sănătate nu constituie motive suficiente pentru punerea în libertate a inculpatului, protejarea ordinii publice prin recluziunea acestuia fiind prevalentă în acest stadiu procesual, raportat la gravitatea infracțiunii pentru care există indicii și probe temeinice care justifică bănuiala legitimă de comitere de către inculpat.

Cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea a fost formulată și în fața instanței de fond și în fața instanței de recurs după începerea dezbaterilor, așa încât nu investește legal instanța cu acest cadru procesual, pe de o parte.

Pe de altă parte, alegerea măsurii arestării preventive în ce îl privește pe inculpat s-a făcut în acord cu dispozițiile procedurale și criteriile legale prev. de art. 136 alin. 1 și 8 Cod procedură penală.

Evaluarea juridică a instanței de fond este legală și temeinică.

Așa fiind, conform art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul de față și va menține încheierea penală atacată, ca fiind legală și temeinică.

Văzând și disp. art. 192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 13.03.2009 a Tribunalului Iași, pe care o menține.

Obligă recurentul la plata sumei de 140 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, către Baroul d e Avocați I, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu se avansează din fondurile statului.

Definitivă.

Pronunțată in ședință publică, azi, 20 martie 2009.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași: -

24.03.2009

2 ex.-

Președinte:Daniela Dumitrescu
Judecători:Daniela Dumitrescu, Tatiana Juverdeanu, Mihaela Chirilă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 179/2009. Curtea de Apel Iasi