Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 180/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - menținere arestare preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 180
Ședința publică din 08 mai 2009
PREȘEDINTE: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 2: Andronic Tatiana Luisa
JUDECĂTOR 3: Samoilă
Grefier C
Ministerul Public reprezentat de procuror
La ordine, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 31.10.1979, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii de ședință din data de 29 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpatul, în stare de arest preventiv, asistat din oficiu de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, întrebat fiind, inculpatul arată că înțelege să dea o nouă declarație în prezenta cauză, în acest stadiu procesual, împrejurare în care i se aduc la cunoștință prevederile art.70 alin.2 Cod procedură penală.
Instanța procedează la audierea inculpatului recurent, susținerile acestuia fiind consemnate în proces verbal, separat atașat la dosarul cauzei.
Nefiind chestiuni prealabile, instanța, constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul recurent, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Suceava și judecarea în stare de libertate a inculpatului. Arată că motivele prezentului recurs sunt, pe de o parte, de ordin umanitar, acesta având o situație familială specială, fiind singurul întreținător al celor doi copii minori și a mamei bolnave, iar pe de altă parte, pentru a avea posibilitatea construirii unei apărări temeinice, lucru pe care nu-l poate realiza în stare privativă de libertate.
Totodată consideră că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar judecarea inculpatului în stare de libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Procurorul, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat și de menținere a încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, considerând că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă în continuare, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
Declarând dezbaterile închise, care au fost înregistrate în sistem audio,
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 29 aprilie 2009 Tribunalului Suceava, pronunțată în dosar nr.-, în temeiul art. 3002Cod procedură penală rap. la art. 160 al. 1 Cod proc. penală s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art.197 alin.1, 3 cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal și în temeiul disp. art. 3002rap. la art. 160 alin. 3 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, potrivit disp. art. 148 alin. 1 Cod procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și ulterior menținută dacă sunt întrunite condițiile prev. de art.143 Cod procedură penală - existența unor probe sau indicii temeinice, astfel cum sunt ele definite în art. 681Cod procedură penală, că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală - și numai dacă este dat vreunul din cazurile prev de art. 148 al. 1 lit. a-f Cod procedură penală.
În cauză s-a constatat că sunt îndeplinite atât condițiile prev. de art.143, întrucât din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este judecat, dar și cazul prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv că pentru fapta comisă legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, mai exact regimul sancționator al infracțiunii fiind cuprins între 10 și 25 ani închisoare și interzicerea unor drepturi și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică.
În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 143. Cod procedură penală, Tribunalul a reținut că în cauză există probe (directe) și indicii temeinice (probe indirecte), în sensul art. 681Cod procedură penală din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de viol, prev. de art. 197 al. 1, 3 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, pentru care s-a emis mandatul de arestare preventivă, relevante fiind în acest sens: declarațiile martorilor (81-85), ( 78), ( 86), ( 88), ( 88) coroborate cu declarațiile părții vătămate (19-23), procesul verbal de cercetare la fața locului ( 4-16), procesul verbal de recunoaștere după planșa foto ( 48-54), raportul psihiatric de evaluare ( 27), concluziile medico-legale ( 32), procesele verbale de examinare criminalistică ( 55-77), raportul de constatare tehnico-științifică ( 94) și declarațiile inculpatului.
Probele și indiciile temeinice amintite pot conduce la reținerea unei suspiciuni rezonabile în sensul existenței unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală (în acest sens a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Gusinskij Rusiei, cauza Durmus Turciei, cauza Jecius Lituaniei)
De asemenea, Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de viol, prev. de art. 197 al. 1, 3 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, este închisoare mai mare de 4 ani (mai exact închisoarea de la 10 la 25 ani) și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Tribunalul a avut în vedere natura și modalitatea concretă de comitere a faptei, împrejurările în care inculpatul a acționat, gravitatea deosebită a faptei, urmarea produsă, precum și sentimentele de insecuritate și de indignare ce au fost create în colectivitatea de unde inculpatul provine.
De menționat este și faptul că inculpatul, începând cu anul 1995 și până în anul 2005, suferit 11 condamnări, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat și tâlhărie.
Toate aceste date constituie probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică la care se referă art.148 lit. f Cod procedură penală, nu se identifică cu pericolul social al faptei penale, având un sens mai larg și presupune o rezonanță a faptei respective în comunitate, o reacție colectivă față de o stare de lucruri negative, ce rezidă din natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii mai exact, prin violență și amenințare, împrejurările în care inculpatul a acționat, în concret, profitând de încrederea părții vătămate, persoană ce îi era familială, ea obișnuind să vină în casa sa și să se joace cu copii pe care îi are în întreținere, gravitatea deosebită a faptei care s-a îndreptat asupra unei persoane minore, urmările produse - abuzul sexual la care a fost supusă victima urmând să aibă implicații majore asupra dezvoltării viitoare a acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal, ori tribunalul reține că infracțiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată prezintă o gravitate sporită, fapta săvârșită având o rezonanță deosebită în rândul opiniei publice și determinând o reacție negativă a acesteia față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații ar putea fi judecate în stare de libertate.
Pentru argumentele prezentate, instanța de fond a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, și că se impune menținerea acesteia pentru că subzistă temeiurile avute în vedere inițial la luarea ei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea orală a recursului, coroborat cu cele relatate în declarația dată înaintea prezentei instanțe, acesta a arătat că nu se impune privarea sa de libertate în condițiile în care probele aflate la dosar nu conduc la concluzia certă că el este autorul faptei de care este acuzat, iar lăsarea sa în libertate nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În plus, are probleme familiale care reclamă prezența sa la domiciliu.
Verificând încheierea recurată în raport de criticile formulate și prevederile legale în materie, Curtea constată că recursul este neîntemeiat.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr.18/P/2009 din data de 12.02.2009 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art.197 alin.1, 3 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, constând în aceea că în ziua de 28.01.2009, prin violență și amenințare, a obligat-o pe partea vătămată minoră, în vârstă de 14 ani, să întrețină ce el raporturi sexuale orale.
Procedând la verificarea măsurii arestării preventive a inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art.3002rap.la art.160 Cod procedură penală, în mod corect instanța de fond a constatat-o legală și temeinică, menținând-o, în sprijinul acestei soluții venind și următoarele argumente:
Este adevărat că potrivit art.5 din CEDO și art.23 alin.1 din Constituția României nimeni nu poate fi privat de libertate, însă în aceleași texte sunt înscrise totodată și excepțiile de la regula generală menționată.
Astfel, conform art.5 paragraful 1 lit.c din Convenție, ratificată de România prin Legea 30/1994 se prevede că "se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".
În raport cu reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă, s-a stipulat că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai în formele și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform Convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.
Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive, și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit alin.1 al art.160bCod procedură penală, instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar conform alin. 3 al aceluiași articol, "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".
Ori, în cauză, Curtea constată că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării și ulterior menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului (art.148 lit.f Cod procedură penală) subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia.
Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă probe și indicii temeinice că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată, faptă pedepsită de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani. De asemenea, există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ce rezidă din natura și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, respectiv prin violență și amenințare și profitând de încrederea părții vătămate care obișnuia să vină în casa sa și să se joace cu copiii pe care îi are în întreținere, gravitatea deosebită a faptei îndreptată asupra unei persoane minore și care poate avea implicații majore asupra dezvoltării sale viitoare.
Dată fiind natura și gravitatea infracțiunii pentru care inculpatul a fost arestat, modalitatea în care se reține că a fost săvârșită și urmarea produsă, lăsarea sa în libertate ar crea o stare de insecuritate în rândul colectivității din care face parte și ar determina o reacție colectivă negativă ce ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice în cazul în care nu s-ar acționa suficient.
Susținerile ce vizează nevinovăția inculpatului nu au relevanță în soluționarea prezentului recurs, probele existente la dosarul cauzei fiind concludente pentru incidența textelor de lege reținute ca temeiuri ale menținerii arestării preventive.
Aspectul că inculpatul are probleme familiale nu poate, prin el însuși, conduce la revocarea măsurii preventive dispusă față de inculpat, în condițiile în care cerințele prevăzute de lege sunt date în cauză.
Pentru aceleași considerente,o măsură preventivă neprivativă de libertate nu ar asigura desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Față de cele reținute Curtea, constatând că încheierea atacată este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, în temeiul disp. art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 29 aprilie 2009 Tribunalului Suceava pronunțată în dosarul nr-.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare din recurs, din care suma de 100 lei, onorariu apărător oficiu pentru inculpat se va avansa din fondurile către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 mai 2009.
Președinte Judecători Grefier
Red.
Thred.
2 ex.08.05.2009
Președinte:Androhovici DanielaJudecători:Androhovici Daniela, Andronic Tatiana Luisa, Samoilă
