Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1813/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(2819/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 1813
Ședința publică de la 14 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Anca Alexandrescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Rotaru
GREFIER - - -
* * * * *
Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DICOT - Serviciul Teritorial București - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpata împotriva HG încheierii de ședință din 27 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurenta inculpată în stare de arest și asistată de apărător din oficiu, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului, recurenta inculpată fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.
Apărătorul recurentei inculpateavând cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul București și pe fond, judecarea inculpatei în stare de libertate. Consideră că nu se mai mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri.
În continuare mai arată că inculpata a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere și regret a faptei comise, lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică și nu există temerea că odată lăsată liberă, inculpata va influența bunul mers al judecății.
Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea încheierii recurate ca fiind legală și temeinică. Solicită a se constata că în raport de data arestării preventive a inculpatei, nu s-au schimbat temeiurile inițiale și nu apărut temeiuri noi, care să ducă la concluzia că ar fi aplicabile dispozițiile art. 139 alin.1 sau 2 Cod procedură penală.
Aplicarea art. 300/1 alin. 1 și 3 raportat la art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală de către instanța de fond este corectă, astfel că solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.
Recurenta inculpatăvând ultimul cuvânt, recunoaște și regretă fapta comisă și solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față.
Prin încheierea din 27.11.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a menținut-o în ceea ce o privește pe inculpata, respingând cererea acesteia de înlocuire a măsurii preventive.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că se mențin temeiurile care au determinat arestarea preventivă.
În acest sens, instanța de fond a reținut că în cauză există indicii temeinice referitoare la activitatea infracțională a inculpatei.
De asemenea, a mai reținut instanța că subzistă și temeiul prevăzut de art.148 lit.f Cod procedură penală în sensul că punerea în libertate a inculpatei prezintă pericol pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata criticând-o pentru netemeinicie susținând, pe de o parte că în mod nejustificat a reținut instanța de fond că se mențin temeiurile care au determinat arestarea preventivă, iar pe de altă parte, că nu s-au ivit temeiuri noi care să justifice privarea sa de libertate.
Examinând încheierea atacată din perspectiva criticii formulate, cât și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele care succed:
1. Inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și din probatoriul care susține actul de inculpate (inclusiv declarațiile inculpatei) rezultă mai mult decât indicii temeinice de natură a legitima bănuiala că inculpata a comis infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată. Cu alte cuvinte exigența impusă de dispozițiile art.143 Cod procedură penală subzistă în continuare.
2. Curtea apreciază că subzistă și cazul prevăzut de art.148 lit.f Cod procedură penală reținut ca temei la luarea măsurii preventive a arestării inculpatei.
Sub acest aspect, Curtea apreciază, în acord cu tribunalul, că punerea în libertate a inculpatei constituie un pericol pentru ordinea publică, stare dedusă din natura activității infracționale și din modul de operare și motivația care a determinat-o pe inculpată să comită infracțiunea.
3. Sub aspectul legalității, Curtea constată că măsura preventivă a fost luată cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale referitoare la libertatea persoanei.
Pentru considerentele mai sus expuse Curtea apreciază că încheierea atacată este legală și temeinică, astfel încât în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefundat, recursul inculpatei.
Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpata HG împotriva încheierii din 27.11.2009, pronunțată de Tribunalul - secția a II-a penală în dosarul nr-.
Obligă inculpata la 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei onorariu apărător oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. AL 2 ex./28.12.09
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Alexandrescu, Cristina Rotaru