Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 189/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 189/
Ședința publică din 17 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu judecător
JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu G -
Judecător - -
Grefier -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
Procuror
S-a luat în examinare, recursul declarat de inculpata, fiica lui G și, născută la data de 09 septembrie 1967, în prezent aflată în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta inculpată, în stare de arest și asistată de avocat, conform delegației avocațiale, depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile prezente și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea recursului, acordând părților prezente, cuvântul asupra acestuia.
Avocat, apărător ales al recurentei inculpate arată că, a declarat recurs împotriva încheierii tribunalului pentru nelegalitatea acesteia.
Susține că, la tribunal printre altele s-a analizat și termenul rezonabil al arestării preventive a inculpatei. După 2 ani și J de la arestare, inculpata nu mai prezintă același pericol social, iar despre soluționarea cauzei în acest termen rezonabil nici nu se mai pune problema. În acest sens, s-a afirmat că, dosarul este complex și a fost, de asemenea, necesar atașarea unui alt dosar de la instanțele din În motivarea tribunalului, s-a mai reținut că, s-a amânat cauza datorită lipsei apărătorului inculpatei. Ca un răspuns la această afirmație precizează că, în calitatea sa de apărător ales al inculpatei, în cazul în care nu s-a putut prezenta la vreunul dintre termenele de judecată, nu a lipsit nejustificat, ci de fiecare dată a lăsat un coleg să îl substituie, astfel inculpata nu a fost lipsită de apărare. În realitate, este vorba despre apărătorul părților vătămate, părți vătămate care nu au fost audiate decât în număr de trei. Dar nici acest fapt, nu poate fi imputat apărătorului inculpatei sau chiar apărătorului părților vătămate. Susține cu vehemență că, nu se poate imputa inculpatei durata în timp a procesului. De asemenea, mai face referire și la faptul că, s-a imputat inculpatei că nu a dat declarație. În acest sens dă citire art. 70 Cod procedură penală, care prevede că, este dreptul inculpatului, de a nu declara, acest fapt nefiindu-i imputat.
Activitatea infracțională a inculpatei se întinde pe o perioadă de 3 luni de zile și s-a reținut și elemente de extraneitate.
În continuare arată că, judecătorul de la tribunal trebuia să aibă în vedere poziția părților vătămate care au fost găsite prin cercetarea efectuată de DIICOT și cele care au fost audiate direct în fața instanței. despre două părți vătămate, care sunt surori, declarațiile acestora fiind în contradictoriu cu declarațiile celorlalte părți vătămate audiate până în prezent.
Mai arată că, practica CEDO statuează că timpul "diluează", pericolul social pe care îl prezintă inculpatul pentru ordinea publică.
Precizează că, în dosarul parchetului, ancheta s-a făcut "pompieristic", iar instanța se află în imposibilitatea de a audia mai multe părți vătămate, care sunt plecate în străinătate.
Având în vedere, perioada mare de timp ce a trecut de la arestarea inculpatei, faptul că s-au audiat o parte din părțile vătămate și majoritatea martorilor, iar părților vătămate ce au rămas de audiat nu li se cunoaște domiciliul exact, fiind plecate în străinătate, precum și faptul că inculpata nu are nici un interes ca să se mai sustragă de la judecată, solicită Admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestului preventiv al inculpatei.
Scopul măsurii prevăzut de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, nu este atins, neapărat cu inculpatul în stare de arest. Mai arată și că în cauză nu sunt incidente disp. art. 141 Cod procedură penală, prioritate având norma internațională, revocarea nefiind oportună, aceste concluzii punându-le cu privire la capătul de cerere privind respingerea cererii de revocare a măsurii formulată de inculpată, la tribunal. De aceea, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat. Apreciază că, încheierea atacată este legală și temeinică.
Recurenta inculpată, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursului.
CURTEA
Asupra recursului penal, deliberând, constată:
Prin încheierea din 5 martie 2009, Tribunalul Argeș, n temeiul dispozițiilor art. 3002Cod de procedură penală, raportat la art. 160 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpata, fiica lui G și, născută la 9.09.1967, deținută în Penitenciarul Colibași.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin încheierea nr. 86 /CC din 28.09.2006 pronunțată de Tribunalul Argeșs -a dispus arestarea preventivă a inculpatei apreciindu-se că sunt îndeplinite dispozițiile art. 136 alin.1 Cod penal, art. 143 alin.1 Cod penal și art. 148 alin. 1 lit. e și f Cod procedură penală. Cu referire la acest ultim aspect s-a reținut că există date că inculpata exercită presiuni asupra părților vătămate și de asemenea, există indicii că inculpata a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura faptelor săvârșite și din modalitatea săvârșirii acestora.
Prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei alături de inculpații și pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în modalitatea prev de art 12 alin 1, 2 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal si proxenetism prev de art 329 alin 1 Cod penal reținându-se cu privire la inculpata disp art. 37 lit a Cod penal.
Ulterior trimiterii în judecată măsura arestării preventive a fost menținută de instanță conform art.300/2 rap.C.P.P. la art.160/b, soluție confirmată de instanța de control judiciar.
Conform dispozițiilor art. 3002Cod procedură penală raportat la art. 160 Cod procedură penală în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizata trebuie să verifice, în cursul judecății, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia măsurii arestării, iar dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Procedând la acest termen de judecată la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive conform art 3002Cod procedură penală raportat la art. 160 Cod procedură penală, instanța reține următoarele:
Având în vedere specificul obligațiilor ce decurg de exercitarea acțiunii penale și ținând seama de necesitatea asigurării unei bune desfășurări a cercetării judecătorești apare necesară, uneori, luarea sau menținerea anumitor măsuri procesuale inclusiv a celor restrictive de libertate.
Regula este ca judecarea inculpatului să se realizeze cu persoana în stare de libertate iar excepția este privarea de libertate. Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile iar arestarea persoanei este permisă numai în cazurile și cu procedura prevăzută de lege ( art. 23 din Constituția României)
În speța de față instanța a apreciat că se mențin temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatei.
Astfel, este îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 Cod procedură penală existând indicii temeinice în accepțiunea dată de lege acestei noțiuni, care conduc la presupunerea că inculpata a săvârșit fapte prevăzute de legea penală, acestea rezultând din declarațiile martorilor și ale părților vătămate.
De asemenea, tribunalul a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală deoarece faptele pentru care inculpata a fost trimisă în judecată sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din natura și gravitatea faptelor, din circumstanțele acesteia, persoana inculpatei și atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală. In acest sens sunt prevederile dispozițiilor art 148 Cpp prin raportare la normele legii fundamentale, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Tribunalul apreciat că lăsarea în libertate a inculpatei ar tulbura în mod real ordinea publică, raportându-ne la circumstanțele faptelor, la persoana inculpatei, care este cunoscută cu antecedente penale și la reacția comunității față de săvârșirea unor infracțiuni ca cele pentru care inculpata a fost trimisă în judecată.
De asemenea instanța a reținut că inculpata este cunoscută cu antecedente penale, fiind condamnată de Tribunalul Argeș pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, a refuzat să dea declarații pe parcursul procesului penal cu privire la acuzațiile ce i se aduc.
Cu privire la durata rezonabilă a detenției, CEDO a subliniat în jurisprudența sa că aprecierea limitelor rezonabile ale detenției trebuie să se facă raportat, între altele, la circumstanțele fiecărui caz în parte.
Tribunalul a apreciat că dosarul aflat pe rol este foarte complex avându-se în vedere numărul mare de acte materiale, părți și martori implicați în acest caz și totodată împrejurarea că la prezenta cauză s- reunit
și un alt dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, având ca obiect fapte de același gen, presupus a fi săvârșite de către inculpată.
Chiar dacă administrarea acestor probelor necesare stabilirii adevărului presupune o prelungire în timp a procesului, aceasta nu implică în mod direct punerea în libertate a inculpatei, avându-se în vedere că, așa cum am arătat mai sus, subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă.
De asemenea se constată că dosarul a suferit numeroase amânări din pricina cererilor formulate în acest sens de către apărătorul inculpatei.
Se constată astfel că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, respectiv obligația de a nu părăsi țara sau obligația de a nu părăsi localitatea nu este oportună.
În consecință, urmează ca în baza art.3002Cod de procedură penală, rap. la art. 160 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpata .
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu recurs de inculpata, susținând că în raport de perioada mare de când este arestată, lăsarea sa în libertate nu ar mai prezenta pericol concret pentru ordinea publică, aceasta și în condițiile în care mare parte din probe a fost administrată.
Examinând hotărârea recurată, în raport de criticile formulate precum și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.385/5 alin.3 Cod pr.penală, se constată că recursul este nefondat și va fi respins ca atare.
Prima instanță a făcut o corectă aplicare dispozițiilor aplicabile în speță, respectiv art.300/2 coroborat cu art.160/b Cod pr.penală, în consonanță cu dispozițiile art.136 și 148 lit.e și f Cod pr.penală.
Sub acest aspect, se constată că inculpata este trimisă în judecată la Tribunalul Argeș, imputându-i-se săvârșirea, împreună cu coinculpații și, a unor infracțiuni grave, respectiv cele prevăzute de art.12 alin.1 și 2 din Legea nr.678/2001, cu aplicația art.41 alin.2 Cod penal; art.329 alin.1 Cod penal. In plus, recurenta-inculpată este recidivistă (art.37 lit.a Cod penal).
Temeiul arestării inculpatei-recurente l-a constituit, așa cum s-a precizat, dispozițiile art.148 lit.e și f Cod pr.penală, constând în faptul că există date din care rezultă că aceasta exercită presiuni asupra persoanelor traficate pentru exercitarea prostituției sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu acestea precum și împrejurarea că pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea imputată este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Complexitatea cauzei determinată și de necesitatea audierii unor persoane aflate în străinătate dar și de exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale de către părți, a determinat prelungirea duratei procedurilor judiciare fără ca instanța să aibă vreo culpă în acest sens.
Intr-adevăr, art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului menționează că fiecare persoană are dreptul la un proces echitabil care include și o durată rezonabilă a procedurilor judiciare. Dar, așa cum s-a precizat, durata mare a acestor proceduri nu poate fi imputată instanței ci în mare parte părților, astfel că este exclusă încălcarea dispozițiilor din Convenție, sus-citate.
In ceea ce privește temeinicia menținerii pe mai departe a măsurii arestării preventive, se constată că subzistă și în prezent temeiurile care au stat la baza luării acesteia.
Astfel, un prim temei la luarea măsurii arestării preventive l-a constituit lit.e a art.148 Cod pr.penală, în sensul că inculpata a exercitat presiuni asupra persoanelor pe care le-a trafic în vederea practicării prostituției.
De asemenea, cel de-al doilea temei care subzistă și în prezent vizează, în afara existenței unei pedepse prevăzute mai mari de 4 ani, pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatei.
Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, încă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei imputate. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatei, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date ce sunt legate de persoane inculpatei-recurente, ci și de date referitoare la faptă, acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
In raport de aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul, în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, iar pe cale de consecință va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat, în condițiile art.192 alin.2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata, fiica lui G și, născută la data de 09 septembrie 1967, în prezent aflată în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurenta-inculpată la 150 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehn.:/
2 ex.
Jud.fond: G
Președinte:Marius Gabriel SăndulescuJudecători:Marius Gabriel Săndulescu, Teodora Gheorghe Sorescu
