Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 187/2009. Curtea de Apel Pitesti

Dosar nr-.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.187/

Ședința publică din 17 martie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu judecător

JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu G -

Judecător - -

Grefier -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin

procuror:

S-a luat în examinare, recursul declarat de contestatorul, fiul lui și, născut la data de 01 august 1968, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr. 57 din data de 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr-.

Ședința a fost înregistrată conform art. 304 al. 1 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul contestator, în stare de arest și asistat de avocat, desemnat din oficiu pentru acesta conform delegației avocațiale nr. 1056/2009, depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se depune la dosar delegație avocațială, din partea apărător, pentru recurent.

Curtea, în baza dispozițiilor art. 172 alin. 7 din Codul d e

procedură penală, permite apărătorului, desemnat din oficiu, să ia contact cu recurentul contestator care este arestat.

Părțile prezente și reprezentantul parchetului, având pe rând

cuvântul, arată că, nu mai au cereri de formulat.

Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea recursului, acordând părților prezente cuvântul asupra acestuia.

Avocat, desemnat din oficiu pentru recurent, arată că, petentul a formulat inițial contestație la executare solicitând contopirea unor pedepse.

Deoarece motivele invocate de recurent nu sunt printre cele prevăzute expres de dispozițiile art. 461 din Codul d e procedură penală, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursului.

Reprezentantul parchetului arată că, contopirea pedepselor nu este unul dintre motivele de contestație la executare prevăzute expres de art. 461 Cod procedură penală.

Pune concluzi de respingere a recursului, ca nefondat, și de menținere a hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică.

Recurentul petent, având ultimul cuvânt, arată că, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursului.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față deliberând, constată:

Prin încheierea nr. 57 din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a espins contestația la executare formulată de contestatorul, fiul lui și, născut la 01.08.1968, CNP -, deținut în Penitenciarul Colibași și a fost obligat contestatorul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariu de avocat din oficiu.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că solicitarea contestatorului, de a se înlătura cele două sporuri de pedeapsă aplicate prin sentința penală nr. 184/25.03.2004 a Tribunalului Argeș, nu se încadrează în niciunul din cazurile privind contestația la executare, așa cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 461 alin. 1 Cod de procedură penală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea, iar pe fond - admiterea contestației, cu consecința reducerii pedepsei rezultante în a cărei executare se află, fără a preciza care sunt, în concret, criticile pe care i le aduce.

Examinând hotărârea recurată prin prisma cazurilor de casare la care obligă dispozițiile art. 385/9 alin. 3 din Codul d e procedură penală, curtea constată că recursul este nefondat.

Astfel, rezultă din actele dosarului că recurentul - contestator a fost condamnat, prin sentința penală a cărei executare se contestă, la 11 ani și 6 luni închisoare, cum și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) Cod penal, pentru săvârșirea a două infracțiuni, și anume aceea prevăzută de art. 20 rap. la art. 197 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a) Cod penal și infracțiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 și art. 176 lit. c) Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a) Cod penal.

S-a reținut cu autoritate de lucru judecat în sarcina acestuia că, la data de 12.11.2003, prin violență, a încercat să întrețină raport sexual cu partea vătămată - și, întrucât nu a reușit, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu cuțitul în zona gâtului și abdomenului, provocându-i leziuni traumatice ce i-au pus viața în primejdie.

Așa cum judicios a apreciat prima instanță, Tribunalul Argeș, motivul invocat de contestator, respectiv greșita aplicare a două sporuri la contopirea pedepselor, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres prevăzute de art. 461 alin 1 lit. a) - d) din Codul d e procedură penală.

Aceasta, întrucât nu se identifică vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, nu există nicio cauză legală de împiedicare la executare, iar referitor la cazul prevăzut de lit. d), acesta are în vedere ipoteza în care, după rămânerea definitivă a hotărârii, intervine un act de clemență și judecătorul delegat cu executarea nu l-a aplicat, conform prevederilor art. 459 din Codul d e procedură penală.

În atare situație, contestația apare ca neîntemeiată, astfel încât soluția de respingere a ei este legală și temeinică, urmând a fi menținută.

Pe cale de consecință, va fi respins ca nefondat recursul, în temeiul art. 395/15 pct. 1 lit. b) din Codul d e procedură penală, iar în baza art. 192 alin. 2 din același cod, va fi obligat recurentul - contestator la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul, fiul lui și, născut la data de 01 august 1968, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr. 57 din 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în dosarul nr-.

Obligă pe recurentul-contestator la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Gh.

Grefier,

Red.Gh.

Tehnored.

Ex.2

Jud.fond Gh.

Președinte:Marius Gabriel Săndulescu
Judecători:Marius Gabriel Săndulescu, Teodora Gheorghe Sorescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 187/2009. Curtea de Apel Pitesti