Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 191/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 191/R/2009
Ședința publică din 31 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Boer JUDECĂTOR 2: Delia Purice
JUDECĂTORI: Maria Boer, Delia Purice, Iuliana Moldovan Președinte Secția Penală
: - -
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul G, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr-, având ca obiect verificarea legalității și temeinciei măsurii arestului preventiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Inculpatul G arată că este de acord să fie asistat de apărător desemnat din oficiu.
Întrebat fiind de instanță, inculpatul G arată că își menține declarația dată în fața Tribunalului Maramureș, aflată la fila 30 din dosarul instanței de fond.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătoarea din oficiu a inculpatului G solicită, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d proc.pen. admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând să se dispună pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestului preventiv, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, să se dispună înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prev. de art. 145 proc.pen.
Apreciază că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 3001alin. 3 proc.pen. respectiv atunci când constată că există temeiuri care să justifice menținerea arestului preventiv, trebuie să pronunțe o încheiere motivată. Instanța de fond în motivarea încheierii folosește aceleași împrejurări, pericolul social pentru ordienea publică și impactul profund negativ asupra societății. Consideră că trebuie aduse argumente noi care să justifice în continuare menținerea măsurii arestului preventiv. Faptul că e acuzat de săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, nu constituie o condiție pentru menținerea în continuare a măsurii arestului preventiv, având în vedere aspectul că din probatoriul administrat în cauză rezultă că există dubii în ceea ce privește vinovăția inculpatului. CEDO a statuat în cauza Kallai contra Turciei că sunt încălcate prevederile art. 5 din convenție dacă sunt folosite formule stereotipe, fără să se face aprecieri în concret cu privire la menținerea măsurii arestului preventiv. În prezent, lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică, raportat la aspectul că s-au administrat probe, a fost audiat inculpatul, martori. Nu trebuie să se țină cont de cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită.
Apreciază că se impune cercetarea în stare de libertate a inculpatului. Se poate dispune față de acesta măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Cu onorar.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat. Instanța de fond a verificat legal și temeinic măsura arestului preventiv și a dispus menținerea acesteia pe o durată de 60 de zile. În urma verificării actelor și lucrărilor dosarului și a probatoriului administrat în cauză, a constatat că există suficiente probe care să conducă la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa. Cazul prev. de art. 148 lit. f proc.pen. avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă în continuare, inculpatul fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de omor prin cruzimi. Fapta săvârșită a adus oprobiul opiniei publice, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar putea avea un impact profund negativ asupra opiniei publice.
Critica adusă astăzi de apărătorul inculpatului în sensul că încheierea Tribunalului Maramureș nu este motivată, fiind invocate aceleași împrejurări nu este fondată. Apreciază că instanța de fond corect a verificat dacă sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 proc.pen. rap. la art. 148 lit. f proc.pen. fiind motivată pe acest aspect.
În concluzie, apreciază încheierea atacată ca fiind temeinică și legală și solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat.
Inculpatul G, având ultimul cuvânt, se consideră nevinovat de comiterea infracțiunii.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului Tribunalul Maramureș prin încheierea din 17 martie 2009, în temeiul art.3002raportat la art.160 cod proc.pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, trimis în judecată pentru săvârșirea infractiunii de omor deosebit de grav prev.de art. 174, 176 lit.a Cod penal.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanța a reținut că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului subzistă și în prezent și impun menținerea în continuare a acestei măsuri.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul solicitând casarea acesteia și dispunerea cercetării lui în stare de libertate.
În susținerea recursului, inculpatul a arătat în esență că arestarea sa nu se justifică prin existența unor probe sau indicii temeinice din care ar rezulta și conform art.681cod proc.pen. presupunerea rezonabilă că a săvârșit faptele imputate prin rechizitoriu și nici nu s-au produs probe certe în sensul că lăsarea saa în libertate ar putea pune în pericol concret ordinea publică.
S-a invocat motivarea stereotipă a încheierii din 17 martie 2009, cât și a celei de la termenul din 20 ianuarie 2009 a instanței de fond.
Curtea examinând recursul declarat, ajunge la constatarea că acesta este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul recurent a fost arestat la data de 26 noiembrie 2008 prin încheierea Tribunalului Maramureș, iar la data de 22 decembrie 2008 a fost sesizată prima instanță cu judecarea cauzei pe fond.
Instanța de fond după înregistrarea dosarului a verificat legalitatea și temeinicia arestării preventive, constatând în mod corect că temeiurile care s-au avut în vedere la luarea arestării preventive și-au păstrat actualitatea.
Potrivit rechizitoriului, inculpatului recurent i se impută că ar fi săvârșit infractiunea de omor deosebit de grav prev.de art. 174, 176 lit.a pen. constând în aceea că în data de 3 noiembrie 2008 a suprimat prin cruzimi, aplicându-i multiple lovituri cu toporul in cap, viata victimei
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis fapta, în rechizitor se face trimitere la mai multe probe directe și indirecte de vinovăție, între care declarațiile martorilor, care se coroborează perfect cu raportul de constatare medico-legală a victimei.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea desfășurată de el în perioada infracțională.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare, pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Măsura arestării preventive în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav se impune și prin prisma faptului că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Este necontestat că în speță este incident în privința recurentului cazul de arestare prev.de art. 148 lit. f cod proc.pen.
Pe de altă parte, pedeapsa prevazută de lege pentru fapta comisă este mai mare de 4 ani închisoare, astfel că lăsarea acestuia în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama tocmai de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii infracțiunii și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat.
Totodată, potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit infracțiuni.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune", măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Împrejurarea că inculpatul susține că este nevinovat de comiterea infracțiunii pentru care este cercetat reprezintă o prezumție legală, respectată de autorități și care subzistă până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
În consecință, prin luarea măsurii arestării preventive, nu s-a înlăturat această prezumție, ci doar s-au verificat condițiile limitative prevăzute de art.148 și următoarele din Codul d e procedură penală, în raport de materialul probator administrat până în această fază a urmăririi penale.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
Analizând încheierea atacată din perspectiva art.5 din CEDO, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, curtea apreciază că sunt respectate și aceste dispoziții, în sensul că inculpatul recurent a fost inițial arestat în vederea aducerii în fața instanței competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În legislația română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în disp.art.148 proc.pen. iar în prezenta cauză, sunt incidente disp.art.148 lit.f proc.pen.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, conform art.148 lit.f proc.pen. este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Față de natura și gravitatea concretă a faotei presupuse a fi comise de inculpat precum și de complexitatea cauzei, față de pericolul social concret al infracțiunii, curtea apreciază că se impune în continuare judecarea inculpatului în stare de arest, neimpunându-se înlocuirea arestarii preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, iar pentru motivele ce preced, va respinge ca nefondat recursul acestuia în baza art.38515pct.1 lit.b cod proc.pen.
In privinta motivării încheierii tribunalului, aceasta întrunește cerințele prevăzute de art. 356 si art. 357 Cod proc.penală, ea fiind complinită prin motivarea instantei superioare.
Văzând disp.art.192 alin.2 cod proc.pen. recurentul va plăti statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezintă onorariu pentru apărătorul din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G, detinut in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale nr. din 17 martie 2009 a Tribunalului Maramureș.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 31 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER
- -, - - -
red.PD/CE 4 ex.
01.04.2009
jud. fond
Președinte:Maria BoerJudecători:Maria Boer, Delia Purice, Iuliana Moldovan
