Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 192/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 192/R/2009
Ședința publică din 31 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Boer JUDECĂTOR 2: Delia Purice
JUDECĂTORI: Maria Boer, Delia Purice, Iuliana Moldovan Președinte Secția Penală
: - -
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr-, având ca obiect verificarea legalității și temeinciei măsurii arestului preventiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărător desemnat din oficiu.
Întrebat fiind de instanță, inculpatul arată că își menține declarația dată în fața Tribunalului Maramureș, aflată la fila 39 din dosarul instanței de fond.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătoarea din oficiu a inculpatului arată că inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii penale din data de 17 martie 2009 prin care s-a menținut măsura arestului preventiv luată față de acesta. Solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art 175 lit. i proc.pen. Apreciază că la acest moment procesual temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu mai subzistă, iar temeiuri noi nu au apărut. Inculpatul se află în stare de arest preventiv de 10 luni de zile. Consideră că la acest moment procesual, după ce au fost administrate o multitudine de probe, lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru societate. S-au reținut în sarcina inculpatului cazurile prev. de art. 148 lit. d și f proc.pen. iar instanța de fond își motivează soluția pe aceleași considerente. Inculpatul a mai suferit o condamnare în anul 2003, însă au fost abrogate dispozițiile privind starea de recidivă. Însă în această cauză nu se poate reține că inculpatul a săvârșit o nouă infracțiune. Se reține acest temei în situația în care față de inculpat se începe urmărirea penală pentru o anumită infracțiune, iar apoi inculpatul săvârșește din nou o altă infracțiune.
Referitor la cazul prev. de art. 148 lit. f proc.pen. apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică, la dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa. S-a solicitat completarea raportului de expertiză medico-legală, urmând să sosească un supliment la acest raport. Organele judiciare au reacționat prompt, dispunându-se arestarea preventivă a inculpatului, însă cele 10 luni de detenție nu trebuie să se transforme într-o pedeapsă cu executare.
Solicită luarea unei alte măsuri neprivative de libertate față de inculpat, eventual măsura obligării de a nu părăsi localitatea. se poate dispune rearestarea inculpatului, dacă acesta nu-și respectă obligațiile impuse.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat. Instanța de fond a respins cererea de revocare a măsurii arestului preventiv și a menținut măsura arestului preventiv. Din probele administrate în cauză apreciază că se impune menținerea măsurii arestului preventiv. Inculpatul e cercetat pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat, reținându-se și starea de recidivă postcondamnatorie.
Apreciază că sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 proc.pen. în această cauză administrându-se un vast probatoriu, fiind audiați un număr mare de martori, astfel încât inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa. Partea vătămată la data de 21 decembrie 2008 a decedat, certificatul de deces aflându-se la dosarul cauzei. Partea vătămată a fost internată în spital în repetate rânduri, astfel încât s-a dispus completarea raportului de expertiză medico-legală pentru a se putea stabili dacă există un raport de cauzalitate între fapta inculpatului și decesul părții vătămate.
S-a reținut de către instanța de fond temeiurile de arestare preventivă prev. de art. 148 lit. d și f proc.pen. Însă prin hotărârea pronunțată de Curtea de APEL CLUJs -a admis recursul declarat de inculpat și s-a înlăturat temeiul de arestare preventivă prev. de art. 148 lit. d proc.pen. reținându-se doar temeiul de arestare preventivă prev. de art. 148 lit. f proc.pen. Este vorba de o eroare materială, iar instanța de fond a reținut corect că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, inculpatul a comis o infracțiune gravă și s-ar putea să se pună în discuție schimbarea de încadrare juridică într-o faptă mult mai gravă. De asemenea, în cauză nu a fost depășit termenul rezonabil.
Instanța de fond a respectat în totalitate prevederile legale, soluția pronunțată în cauză fiind temeinică și legală, motiv pentru care solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat.
Apărătoarea din oficiu a inculpatului, având cuvântul în replică, susține că art. 143 proc.pen. prevede că trebuie să existe probe sau indicii temeinice. Reprezentanta Ministerului Publica afirmat că la dosar există probe cu privire la vinovăția inculpatului, or în acest moment nu discutăm vinovăția inculpatului, ci oportunitatea menținerii măsurii arestului preventiv. Apreciază că nu este vorba de o eroare materială în încheierea instanței de fond, întrucât face referire la dispozițiile art. 148 lit. d proc.pen. chiar dacă Curtea de Apel s-a pronunțat în sensul înlăturării dispozițiilor acestui articol. Este o copie a încheierii anterioare de menținere a măsurii arestului preventiv.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, se consideră nevinovat de comiterea infracțiunii. E de 10 luni în stare de arest preventiv, fără să fi săvârșit această infracțiune.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului Tribunalul Maramureș prin încheierea din 17 martie 2009, în temeiul art.3002raportat la art.160 cod proc.pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, trimis în judecată pentru săvârșirea tentativei la infractiunii de omor calificat prev.de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 si art. 175 lit.i Cod penal.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanța a reținut că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului subzistă și în prezent și impun menținerea în continuare a acestei măsuri.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul solicitând casarea acesteia și dispunerea cercetării lui în stare de libertate.
În susținerea recursului, inculpatul a arătat în esență că arestarea sa nu se justifică prin existența unor probe sau indicii temeinice din care ar rezulta și conform art.681cod proc.pen. presupunerea rezonabilă că a săvârșit faptele imputate prin rechizitoriu și nici nu s-au produs probe certe în sensul că lăsarea sa în libertate ar putea pune în pericol concret ordinea publică.
S-a invocat motivarea stereotipă a încheierilor precedente, respectiv din 28 iulie 2008 si până în prezent.
Curtea examinând recursul declarat, ajunge la constatarea că acesta este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul recurent a fost arestat la data de 16 iunie 2008 prin încheierea Tribunalului Maramureș, iar la data de 24 iulie 2008 a fost sesizată prima instanță cu judecarea cauzei pe fond.
Încheierea de arestare a fost atacată cu recurs, fiind menținută de instanța de control judiciar.
Cu această ocazie s-a analizat temeinicia și legalitatea arestării preventive a inculpatului, constatându-se de către instanță că luarea acestei măsuri s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art. 136 raportat la art. 143 cod proc.pen. și că în privința inculpatului sunt incidente cazurile de arestare prev.de art.148 lit. f Cod proc.pen.
Instanța de fond după înregistrarea dosarului a verificat legalitatea și temeinicia arestării preventive, constatând în mod corect că temeiurile care s-au avut în vedere la luarea arestării preventive și-au păstrat actualitatea.
Potrivit rechizitoriului, inculpatului recurent i se impută că ar fi săvârșit tentativă la infractiunea de omor calificat prev.de art. 20 Cod penal,174, 175 lit.i pen. constând în aceea că în noaptea de 1/2 iunie 2008, în loc public,a aplicat cu o teavă metalică multiple lovituri de mare intensitate asupra capului si antebrațului părții vătămate, cauzându-i leziuni traumatice vindecabile in 50 de zile, leziuni ce au pus in primejdie viața victimei. Inculpatul a săvârșit fapta in stare de recidivă postcondamnatorie.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis fapta, în rechizitor se face trimitere la mai multe probe directe și indirecte de vinovăție, între care declarațiile martorilor, G, care se coroborează perfect cu raportul de constatare medico-legală a victimei.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea desfășurată de el în perioada infracțională.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare, pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Măsura arestării preventive în cazul tentativei la infracțiunea de omor calificat se impune și prin prisma faptului că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Este necontestat că în speță este incident în privința recurentului cazul de arestare prev.de art. 148 lit. f cod proc.pen.
Pe de altă parte, pedeapsa prevazută de lege pentru fapta comisă este mai mare de 4 ani închisoare, astfel că lăsarea acestuia în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama tocmai de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii infracțiunii și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat.
Totodată, potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit infracțiuni.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune", măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Împrejurarea că inculpatul susține că este nevinovat de comiterea infracțiunii pentru care este cercetat reprezintă o prezumție legală, respectată de autorități și care subzistă până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
În consecință, prin luarea măsurii arestării preventive, nu s-a înlăturat această prezumție, ci doar s-au verificat condițiile limitative prevăzute de art.148 și următoarele din Codul d e procedură penală, în raport de materialul probator administrat până în această fază a urmăririi penale.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
Analizând încheierea atacată din perspectiva art.5 din CEDO, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, curtea apreciază că sunt respectate și aceste dispoziții, în sensul că inculpatul recurent a fost inițial arestat în vederea aducerii în fața instanței competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În legislația română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în disp.art.148 proc.pen. iar în prezenta cauză, sunt incidente disp.art.148 lit.f proc.pen.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, conform art.148 lit.f proc.pen. este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Față de natura și gravitatea concretă a faotei presupuse a fi comise de inculpat precum și de complexitatea cauzei, față de pericolul social concret al infracțiunii, curtea apreciază că se impune în continuare judecarea inculpatului în stare de arest, nefiind oportună înlocuirea arestarii preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, iar pentru motivele ce preced, va respinge ca nefondat recursul acestuia în baza art.38515pct.1 lit.b cod proc.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 cod proc.pen. recurentul va plăti statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezintă onorariu pentru apărătorul din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, detinut in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale nr. din 17 martie 2009 a Tribunalului Maramureș.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 31 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER
- -, - - -
red.PD/CE 4 ex.
01.04.2009
jud. fodn
Președinte:Maria BoerJudecători:Maria Boer, Delia Purice, Iuliana Moldovan
