Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 216/2009. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.216/

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.03.2009

PREȘEDINTE: Mița Mârza

JUDECĂTOR 2: Ion Avram

JUDECĂTOR 3: Marcian Marius

GREFIER-

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror- - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

La ordine fiind soluționarea recursului penal promovat de inculpatul G împotriva încheierii de ședință din data de 6.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurentul inculpat, aflat în imposibilitate de a se prezenta, apărătorul desemnat din oficiu, avocat, în baza delegației emisă de Baroul Galați pe care o depune la dosar.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, arătându-se că a fost depusă la dosar prin fax de către Spitalul Penitenciar Tg.Ocna, o adeverință medicală înregistrată sub nr.18374/26.03.2009 prin care se face dovada imposibilității recurentului inculpat de a se prezenta în instanță.

procesuali arată că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat Cutea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului conform dispozițiilor art.38513Cod procedură penală.

Av. arată că înțelege să lase la aprecierea instanței admisibilitatea recursului de față având în vedere gravitatea faptei comisă de inculpat, aceea de tentativă la omor.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului penal promovat de inculpatul G motivat de faptul că încheierea din 6.03.2009 a Tribunalului Galați prin care s-a menținută măsura arestării preventive dispusă față de acesta este legală și temeinică, nu s-au modificat temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii arestării preventive, raportat la fapta deosebit de gravă reținută în sarcina sa - a aplicat 12 lovituri cu cuțitul părții vătămate.

CURTEA

Asupra recursului penal de față.

Examinând actele și lucrările dosarului, rezultă următoarele:

Prin încheierea de ședință din 6.03.2009 Tribunalul Galați în baza art.3002în referire la art.160 Cod procedură penală a constatat ca fiind legaslă și temeinică măsura arestării preventive pentru inculpatul G pe care a menținut-

Pentru a se pronunța astfel cu privire la măsura arestării preventive, instanța de fond a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat și că temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă au continuat să subziste, fiind indicii temeinice că inculpatul a comis o faptă penală cu un grad de pericol social deosebit de ridicat.

Împotriva menținerii măsurii arestului preventiv în termenul prevăzut de lege inculpatul a declarat recurs.

În susținerea recursului, apărătorul acestuia a lăsat la aprecierea instanței în sensul schimbării măsurii arestării preventive într-o măsură mai blândă cu lăsare în libertate.

Recursul declarat de inculpat este nefondat.

Din verificarea încheierii recurate și analiza ansamblului probator până la data prezentă Curtea constată că măsura dispusă în sensul menținerii stării de arest este temeinică și legală.

Nu se constată că de la data arestării inculpatului și până la data prezentă ar fi intervenit elemente noi care să modifice situația de fapt sau încadrarea juridică astfel ca să fie motivată cererea inculpatului de judecare în libertate.

Pe de altă parte este de observat că fapta comisă de inculpat (tentativa la suprimarea vieții) face parte din categoria infracțiunilor cu un grad de pericol social deosebit de ridicat și pentru care legiuitorul a prevăzut pedepse foarte aspre.

Se constată că temeiurile avute în vedere la arestarea inculpatului continuă să subziste fiind indicii temeinice că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată.

În drept sunt întrunite disp. art.143 și art.148 lit.f Cod procedură penală

Urmează față de considerentele reținute, ca în baza art.38515pct. 1 lit.b Cod procedură penală să se respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.

În baza art192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

Suma ce reprezintă onorariul apărătorului din oficiu va fi virată din fondul Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul fiul lui și, născut la data de 26.08.1958 în G, județ G, domiciliat în G, str.- nr.5, -.21, județ G, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Spital Tg.Ocna, împotriva încheierii de ședință din 6.03.2009 a Tribunalului Galați pronunțată în dosar nr-.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul-recurent la 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu va fi virată din fondul Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 27.03.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored./2 ex/01.04.2009

Jud.fond-

Președinte:Mița Mârza
Judecători:Mița Mârza, Ion Avram, Marcian Marius

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 216/2009. Curtea de Apel Galati