Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 222/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 222/
Ședința publică de la 30 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Dragomir
JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure
JUDECĂTOR 3: Zoița Frangu
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin
Procuror -
S-a luat in examinare recursul penal declarat de inculpatul - deținut in Arestul IPJ C, împotriva încheierii de ședință din 25 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect menținere măsură arestare preventivă.
În conformitate cu disp. art. 297 cod pr. penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale, emisă de Baroul C, in substituire pentru av..
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea disp. art. 176-181 cod pr. penală.
În conformitate cu disp. art. 301 cod pr. penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit disp. art. 302 cod pr. penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511cod pr. penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prev. de art. 38513cod pr. penală.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, depune la dosarul cauzei acte de stare civilă ale inculpatului și acte care atestă starea sănătății inculpatului și solicită admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Constanța și judecarea în libertate a inculpatului. Solicită să se constate că, luarea măsurii arestării preventive a inculpatului s-a dispus de către o instanță necompetentă, raportat la faptele reținute in sarcina inculpatului. Cererea de arestare a fost adresată Judecătoriei Constanta, cerere care a fost respinsă, iar in recurs, Tribunalul Constantaa dispus arestarea inculpatului. Judecătoria Constantaa fost sesizată cu arestarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, iar inculpatul a fost trimis in judecată la Tribunalul Constanța, ca instanță de fond. Nu a fost vorba de o schimbare a situației de fapt ci pur și simplu de o greșeală a procurorului cu privire la încadrarea juridică a faptei. Există o diferență intre art. 7 și art. 8 ale Legii nr. 39/2003, care atrage competență materială diferită.
Pe fondul menținerii arestării preventive solicită să se constate că, dacă luarea măsurii preventive s-ar justifica prin existența unor indicii că inculpatul a săvârșit fapta, pe măsură ce urmărirea penală s-a încheiat, indiciile trebuiau să se transforme in probe.
Rechizitoriul nu cuprinde decât transcrieri ale convorbirilor telefonice. Este vorba de o situație de fapt extrem de săracă.
S-a realizat o discriminare din perspectiva egalității în fața legii in condițiile in care au fost cercetate 27 de persoane, pentru unii s-a dispus disjungerea cauzei, iar 15 inculpați români au fost trimiși in judecată in stare de libertate și numai inculpatul este arestat. Nu există nici un element care să conducă la concluzia că este conducătorul unui grup infracțional.
A depus acte din care rezultă un diagnostic legat de o fobie a spațiilor închise. In 3 luni de zile a luat in total 600 de pastile. Este căsătorit si are un copil minor, familia lui a închiriat un apartament in Constanta, in România pentru a-l sprijini. Solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Solicită să se constate buna lui credință in legătură cu desfășurarea urmăririi penale. El a venit in România in condițiile in care a știut că ce fac cercetări.
Procurorul având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea dispozițiilor încheierii Tribunalului Constanța, care este legală și temeinică. Temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă in continuare și nu s-au modificat. Judecătoria Constantaa fost sesizată cu luarea măsurii arestării preventive pentru o infracțiune pentru care era competentă să judece. Procurorul, in tot cursul urmăririi penale poate schimba încadrarea juridică și este obligat să o facă. Consideră că, inculpatul nu a fost vătămat în drepturile sale, iar faptul că, ceilalți inculpați sunt liberi nu este un argument pentru punerea in libertate a acestuia. In situația in care inculpatul suferă de o serie de afecțiuni care nu-i permit acestuia un regim de viață in detenție, poate solicita efectuarea unei expertize în acest sens.
Recurentul inculpat în ultimul cuvânt arată că achiesează la concluziile apărătorului său. Nu are intenția de a se ascunde de judecată. Solicită să i se aplice o altă măsură preventivă pentru că suferă de o boală care nu se tratează și nu mai rezistă.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din 25 aprilie 2008, Tribunalul Constanța, a respins cererile de revocare și de înlocuire a arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea și țara, ca nefondate.
În baza art.3001alin.1 Cod procedură penală,
S-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului.
În baza art.3001alin.3 Cod pr. penală,
A menținut măsura arestării preventive a inculpatului - fiul lui și, născut la 07.07.1967, în, Republica
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a constatat următoarele:
Prin Rechizitoriul nr.150D/P/2007 din 25 aprilie 2008 emis de - Serviciul Teritorial Constanta, înregistrat sub nr- pe rolul Tribunalului Constanța, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului pentru comiterea infracțiunilor de asociere in vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzuta de art. 7 din Legea nr 39/2003, participație improprie la infracțiunea de înșelăciune prev. de art.31 Cod penal raportat la art.215 alin.1, alin.2 și alin.5 din Codul penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal si de participație improprie la contrabanda, prevăzuta de art. 31 cod penal raportat la art. 272 din Legea nr 86/2006 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Actul de sesizare al instanței a reținut în sarcina inculpatului următoarele:
- faptul că a acționat, alături de alți inculpați, în cadrul unui grup infracțional organizat în cursul anului 2007 pentru săvârșirea în mod continuat a unor infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și prezentare la autoritatea vamală de documente comerciale și de transport ce se referă la alte mărfuri decât cele declarate în scopul obținerii directe a unor beneficii financiare importante în detrimentul bugetului de stat - art. 7 din Legea nr 39/2003.
- faptul că în cursul anului 2007, împreună cu alte persoane, acționând în cadrul unui grup infracțional organizat, în mai multe rânduri au instigat direct sau mediat alte persoane pentru ca acestea să introducă fără vinovăție în România, țigări ascunse în alte mărfuri pentru care la autoritatea vamală se prezentau documente comerciale și de transport care se refereau doar la bunurile în care țigările erau disimulate, urmărind obținerea unui folos material constând în valoarea accizelor ce s-ar fi datorat bugetului de stat dacă țigările erau introduse legal și cauzând prin aceasta un prejudiciu total bugetului de stat de 2.168.630 lei - art.31 Cod penal raportat la art.215 alin.1, alin.2 și alin.5 din Codul penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal si de participație improprie la contrabanda, prevăzuta de art. 31 cod penal raportat la art. 272 din Legea nr 86/2006 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Prin încheierea nr.13/30.01.2008 a Judecătoriei Constantas -a dispus respingerea cererii de arestare preventiva, formulata de - Serviciul Teritorial Constanta, cu privire la inculpatul, pe motiv ca nu exista presupunerea rezonabila ca inculpatul ar fi comis infracțiunile reținute in sarcina sa.
Prin încheierea nr.16/31.01.2008, Tribunalul Constantaa admis recursul formulat de parchet si a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durata de 29 de zile, începând cu data de 31.01.2008 si pana la 28.02.2008 inclusiv.
Ulterior, prin încheierea de ședință nr.29/25.02.2008 Judecătoria Constanțas -a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile de la 29.02.2008 la 29.03.2008 inclusiv.
Din analiza mijloacelor de proba aflate la dosarul de urmărire penala și anume procese verbale de constatare a faptelor, procesele verbale de constatare încheiate de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B, procese verbale de ale Gărzii Financiare, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, înscrisuri, declarații de martori, declarațiile inculpatului se constată că la acest moment procesual exista probe si indicii temeinice, in sensul art. 143 Cod procedura penala si art. 681cod procedura penala, din care rezulta presupunerea rezonabila ca inculpatul a săvârșit acte materiale ce pot întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de asociere in vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzuta de art. 7 din Legea nr 39/2003, participație improprie la infracțiunea de înșelăciune prev. de art.31 Cod penal raportat la art.215 alin.1, alin.2 și alin.5 din Codul penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal si de participație improprie la contrabanda, prevăzuta de art. 31 cod penal raportat la art. 272 din Legea nr 86/2006 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal pentru care a fost trimis în judecată.
Totodată temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și ulterior, la momentul prelungirii acestei măsuri nu s-au schimbat, iar inculpatul, daca ar fi cercetat in stare de libertate ar putea influenta un mod negativ buna administrare a probelor, existând pericolul ca acesta sa se sustragă de la urmărire penala și să continue activitatea infracțională, fapt ce rezulta din convorbirile telefonice purtate între inculpat și ceilalți făptuitori, care sunt in sensul continuării activității infracționale.
Nu in ultimul rând, amploarea mare a activității infracționale, astfel cum este reliefata de actele de urmărire penala, conturează un pericol concret pentru ordinea publica in cazul in care inculpatul ar fi pus in libertate, constând in temerea justificata a cetățenilor ca organele statului nu au capacitatea de a acționa eficient pentru stoparea unor activitatea ilicite de proporții.
Pericolul concret pentru ordinea publică reiese și din capacitatea inculpatului de a se organiza în așa fel încât să săvârșească infracțiuni prin care să cauzeze prejudicii mari, din atingerea adusă relațiile sociale ce ocrotesc bugetului de stat și încrederea în desfășurarea unor relații comerciale și a activităților de import-export.
Toate aspectele expuse anterior conduc la concluzia că temeiurile prev. de art.136 Cod pr. penală și art.148 lit.b, c și f Cod procedură penală avute în vedere la momentul luării și prelungirii arestării preventive a inculpatului subzistă, fiind necesară menținerea acestei măsuri.
În prezența existenței temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, față de împrejurarea că acestea subzistă nemodificate, apar ca nefondate cererile de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara formulată de inculpat, fiind evident că în raport de gravitatea și complexitatea faptelor comise nu se poate susține că simpla trecere a timpului este suficienta pentru înlăturarea pericolului concret pe care l-ar reprezenta punerea în libertate a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, prin care solicită casarea încheierii de ședință din 25 aprilie 2008 și rejudecând să se dispună casarea cu trimitere și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea întrucât, până in prezent, deși nu sunt probe certe că recurentul ar fi conducătorul grupului, este singurul arestat in această cauză, ceilalți 15 inculpați sunt liberi, astfel, constatându-se o discriminare.
Al doilea motiv de recurs vizează conduita bună a inculpatului după comiterea faptelor, constând in aceea că va fi prezent la toate termenele de judecată fără a îngreuna desfășurarea procesului penal, având in vedere că, după declanșarea urmăririi penale, inculpatul s-a prezentat benevol la organele de politie din România. Au fost invocate si critici legate de situația de fapt si încadrarea juridică dar acestea nu pot fi analizate in această fază procesuală.
Recursul declarat in cauză, este nefondat.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Constanta la data de 25 aprilie 2008, ocazie cu care s-a stabilit ca prim termen de judecată, 30 mai 2008. In aceeași zi insă, instanța, in temeiul art. 300/1 alin. 1 cod pr. penală, a pus in discuție menținerii arestării inculpatului, cu ocazia primirii dosarului, având obligația a se pronunța asupra legalității si temeiniciei arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Așadar, pana in prezent, așa cum a stabilit instanța de fond, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive si ulterior cu ocazia prelungirii acesteia, nu s-au schimbat, iar simpla trecere a timpului nu este suficientă pentru a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică. Argumentele invocate de apărătorul inculpatului urmează a fi analizate cu ocazia soluționării fondului cauzei,
Pe cale de consecință, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. "b" cod pr. penală, urmează a respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpat și în baza art. 192 alin. 2 cod pr. penală, va fi obligat recurentul la 40 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. "b" cod pr. penală;
Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul - deținut in Arestul IPJ C, împotriva încheierii de ședință din 25 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.
În baza art. 192 alin. 2 cod pr. penală, obligă pe recurent la 40 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - -
- -
GREFIER,
- -
Jud. fond. IC
Red.. Jud. -
Tehnodact. Gref. -
2 ex./07.05.2008
Președinte:Lucia DragomirJudecători:Lucia Dragomir, Marius Cristian Epure, Zoița Frangu