Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 238/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - menținere măsură arest -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 238
Ședința publică de la 09 Martie 2009
PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Liana Balaci
- - - JUDECĂTOR 3: Sorina
- - - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
.
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpata C împotriva Încheierii pronunțată la data de 06 martie 1009 de Tribunalul Mehedinți, în dosarul cu nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpata, asistată de avocat, apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, s-a constatat dosarul în stare de soluționare și s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat, având cuvântul pentru inculpată, solicită admiterea recursului, casarea încheierii, judecarea în stare de libertate a inculpatei deoarece, aceasta nu prezintă pericol concret și actual pentru ordinea publică, în condițiile în care a fost un accident, datorită împrejurărilor inculpata fiind influențată de aburii emanați de la procesul de producție a băuturilor alcoolice, din cauza cărora a leșinat, fiind în stare de inconștiență, moment în care a pierdut sarcina. Au trecut 4 luni de la data săvârșirii faptei până la momentul arestării, perioadă în care inculpata nu a mai săvârșit alte fapte antisociale, nu este cunoscută cu antecedente penale, este singură întreținătoare a celor trei minori.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece nu s-au schimbat temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, inculpata fiind cercetată pentru o faptă foarte gravă.
Recurenta - inculpată C, solicită să fie judecată în stare de libertate, pentru a avea grijă de ceilalți minori.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Prin Încheierea pronunțată la data de 06 martie 1009 de Tribunalul Mehedinți, în dosarul cu nr-, în baza art. 3001alin. 1 și 3 Cod procedură penală, s-a menținut în continuare măsura arestării preventive a inculpatei C - fiica lui și, născută la data de 06 noiembrie 1974.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedințis -a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei C pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. 1 raportat la art. 175 alin. 1 lit. c și d Cod penal, constând în aceea că, în noaptea de 12/13 noiembrie 2008, în timp ce se afla la locuința sa din comuna, sat, județ M, a dat naștere unui copil de sex bărbătesc, care a trăit și respirat, iar apoi, fără a prezenta vreo stare de tulburare pricinuită de naștere, l-a transportat aproximativ 300 de metri și l-a aruncat într-un canal de scurgere a apei adânc de 4 metri, nou născutul decedând.
Tribunalul a constatat că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, avându-se în vedere gravitatea faptei comise și victima infracțiunii - propriul copil al inculpatei - astfel încât, lăsarea în libertate a acesteia în preajma celor trei copii minori reprezintă un pericol major pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpata, motivele fiind invocate și dezvoltate prin apărătorul ales, cu ocazia dezbaterilor.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, Curtea apreciază că este nefondat.
Prin Încheierea nr. 20 din 09 februarie 2009 Curții de APEL CRAIOVA, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți împotriva Încheierii nr. 4 din 04 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr-, a fost casată încheierea, a fost admisă propunerea și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei C pe o perioadă de 29 de zile, apreciindu-se că sunt indicii temeinice și chiar probe certe care realizează presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârșit fapta pentru care este cercetată, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică având în vedere gravitatea faptei, aspectul că inculpata a premeditat săvârșirea faptei, impactul emoțional produs asupra colectivității în care trăiește victima, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.
Observând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că, în mod corect instanța de fond a constatat că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, existând în continuare indicii temeinice că inculpata a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetată, ținând cont de declarațiile martorilor, declarațiile inculpatei, procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul medico-legal, procesul-verbal de reconstituire, pericolul concret pentru ordinea publică rezultând atât din natura și gravitatea faptei, dar și din aspecte ce țin de persoana inculpatei, care este acuzată că și-a omorât propriul fiu nou-născut, faptă ce a produs consternare în rândul opiniei publice, astfel încât, dacă ar fi lăsată în libertate s-ar crea un sentiment de insecuritate, de nesiguranță asupra celorlalți membri ai societății, generat de faptul că o persoană care a săvârșit astfel de fapte se află printre ei.
Pe de altă parte, există riscul ca viața sau sănătatea celorlalți trei minori ai inculpatei să fie puse în pericol dacă aceasta s-ar afla lângă ei, în condițiile în care victima faptei pentru care este cercetată a fost chiar fiul său nou-născut.
Aspectul că a trecut o perioadă de timp de la data săvârșirii faptei până la momentul încarcerării efective, în care inculpata nu a săvârșit alte fapte, nu este suficient pentru a se constata că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, ținând cont și de durata scurtă de timp scursă din momentul pronunțării deciziei penale nr. 20 din 09 februarie 2009 Curții de APEL CRAIOVA până în prezent.
Susținerea inculpatei că s-a aflat sub influența aburilor emanați de la procesul de producție a băuturilor alcoolice, din cauza cărora a leșinat, fiind în stare de inconștiență, reprezintă o apărare ce privește fondul cauzei, urmând să fie avută în vedere de Tribunal cu ocazia soluționării acesteia.
În consecință, ținând cont de dispozițiile art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, recursul va fi respins, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C împotriva Încheierii pronunțată la data de 06 martie 1009 de Tribunalul Mehedinți, în dosarul cu nr-.
Obligă pe recurentă la 20 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - - -
Grefier,
Red. jud.: -
jud. fond:
Dact. 2 ex/ 19 Martie 2009
-09.03.2009 -
- oraș S, județ M, va urmări și încasa de la recurenta - inculpată suma de 20 lei, cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Mircea Mugurel ȘeleaJudecători:Mircea Mugurel Șelea, Liana Balaci, Sorina