Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 286/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr.1034/2/2010
302/2010
DECIZIA PENALĂ NR. 286/
Ședința publică din 16 februarie 2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Constantinescu Mariana
JUDECĂTOR 2: Moroșanu Raluca
JUDECĂTOR 3: Ciobanu Corina
GREFIER - - -
__________________________________________________________
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea cauzei penale ce are ca obiect recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva încheierii din data de 29.01.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția II-a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător ales, cu împuternicirea avocațială nr. -/16.02.2010, depusă la dosarul cauzei (fila 9) și de apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul desemnat din oficiu recurentului-inculpat, solicită a se lua act că a încetat delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. -/10.02.2010 (fila 10), eliberată urmare a adresei dispuse de instanța de judecată, conf. disp. art. 171 alin. 5 din Codul d e procedură penală și să se dispună asupra onorariului parțial.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea disp. art. 38513din Codul d e procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat (av. etre ) ântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii prin care s-a menținut starea de arest față de inculpat, apreciind-o a fi nelegală și netemeinică și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Critică încheierea instanței de fond, susținând că situația de fapt a fost greșit reținută, în opinia apărării nu inculpatul ar fi lovit partea vătămată, așa cum se reține în dosarul de urmărire penală.
În combaterea temeiurilor de drept reținute de prima instanță, și anume disp. art. 148 lit. a, b, e și f din Codul d e procedură penală, apărarea arată că inculpatul, după ce a avut loc incidentul, nu a mai stat în locuința sa, însă a recunoscut unde s-a aflat și s-a predat organelor de urmărire penală.
Arată că din convorbirile telefonice ale martorului rezultă că acesta urma să își strângă o echipă pentru a intra peste inculpați în casă și să îi omoare, astfel că inculpatul a avut informații clare pentru a părăsi domiciliul întrucât se putea isca un nou scandal.
În ceea ce privește împrejurarea că inculpatul ar fi zădărnicit aflarea adevărului ori ar fi intervenit pentru a aduce la cunoștință organelor de anchetă că o altă persoană a săvârșit această infracțiune, apărarea solicită a se observa că dovezile administrate (convorbirile telefonice) nu îl incriminează pe inculpatul.
Referitor la disp. art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, reținute ca temei al menținerii arestării preventive, apărarea susține că nu sunt îndeplinite cele două condiții cumulative ale acestui text de lege, întrucât nu există date ori probe certe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Solicită a se avea în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, a fost încadrat în muncă (având menționat în cartea de muncă 16 ani vechime), precizând în același timp că a recunoscut că fiind agresat de partea vătămată și lovit cu un scaun și cu o bancă, din pricina fricii a luat cuțitul care a căzut acesteia și a înțepat-
Susține însă că inculpatului i s-a reținut faptul că l-a agresat pe numitul, care a avut leziuni ce au necesitat mai puțin de 12 zile de îngrijiri medical, din expertiza medico - legală efectuată în cauză rezultând că nu a fost pusă în primejdie viața acestuia.
Învederează că organele de anchetă penală au respins apărării numeroase cereri de audiere a unor martori, a părților - vătămate, efectuarea unei expertize
În concluzie, pentru egalitate de tratament, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
C de-al doilea apărător ales al recurentului-inculpat (avocat ), având cuvântul, referitor la temeiul de drept prev. de art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, susține că nu este îndeplinită cea de-a doua condiție a acestui tex de lege, în sensul că inculpatul ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Și, în apărare, solicită a se avea în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a fost încadrat în muncă cu forme legale timp de 16 ani și nu a intrat în conflict cu legea penală, aspecte ce conduc la concluzia că nu prezintă nici un pericol pentru societate.
Precizează că atitudinea inculpatului a fost una de recunoaștere vis-a-vis de împrejurarea că a lovit și înjunghiat partea - vătămată, ținând cont de faptul că din declarațiile acesteia rezultă că nu are cunoștință de persoana care a înjunghiat-
Susține că Parchetul, prin rechizitoriu, a reținut în mod greșit situația de fapt, considerând că numitul G este cel care a înjunghiat parte - vătămată, fără a avea o dovadă în acest sens.
Solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul nu a încercat să se sustragă urmăririi penale și s-a prezentat în fața organelor de cercetare penală, astfel că solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat i men inerea încheierii instan ei de fond, apreciind-o a fi temeinică i legală.
Solicită a se avea în vedere natura și gravitatea faptei comise de inculpat, respectiv tentativa la infracțiunea de omor, modalitatea în care a acționat inculpatul, împreună cu alte persoane, prin folosirea unor obiecte apte să conducă la suprimarea vieții părților vătămate, scandalul public creat, numărul mare de participanți, suferințele cauzate, parte - vătămată suferind leziuni care i-au pus viața în primejdie, toate aceste aspecte conducând la concluzia că inculpatul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și în atare situație consideră că în mod corect a fost menținută măsura arestării preventive față de acesta.
Recurentul-inculpat, personal, în ultimul cuvânt, potriv. disp. art. 38513alin. 3 Cod de procedură penală, arată că regretă fapta comisă, dar, dat fiind că este la primul conflict cu legea penală, solicită instanței de judecată a-i acorda clemență și a fi judecat în stare de libertate.
CURTEA,
Prin încheierea din data de 29.01.2010, Tribunalul București - Secția II -a Penală a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, conform art. 300 indice 1 alin. 1 din Codul d e procedură penală, reținând în esență că se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii, există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat și în raport de gradul ridicat de pericol social se impune cercetarea acestuia în stare de arest preventiv.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive deoarece nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, invocând în esență netemeinicia încheierii față de faptul că inculpatul s-a prezentat singur în fața organelor de poliție, neintenționând să se ascundă sau să fugă, nu poate zădărnici aflarea adevărului, acesta neavând nici o convorbire cu partea vătămată și nu exercită nici o presiune asupra acesteia, arătând de asemenea că inculpatul nu reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând actele dosarului, prin prisma motivelor invocate si din oficiu sub toate aspectele de drept si de fapt in conformitate cu disp. art. 385 indice 6 alin. 3 din Codul d e procedură penală, Curtea apreciază că recursul inculpatului este nefondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul a fost arestat preventiv conform mandatului de arestare preventivă din data de 24.11.2009 prin încheierea Tribunalului București - Secția I Penală, reținându-se îndeplinirea condițiilor prev. de art. 143 și 148 lit. a, b, e și f Cod procedură penală, pentru că la data de 17.10.2009, împreună cu alți inculpați, în timp ce se aflau în zona de, în loc public și cu premeditare a atacat și agresat părțile vătămate și cu intenția de a ale suprima viața, lovind cu o sabie într-o zonă corporală vitală pe partea vătămată care a suferit leziuni grave, a săvârșit acte de complicitate morală și materială prin ajutorul acordat inculpatei, în timp ce aceasta desfășura acte de agresiune asupra părții vătămate, a săvârșit în public acte și gesturi prin care a provocat scandal public și a tulburat grav liniștea și ordinea publică, având asupra sa o armă, fără drept, în locuri și împrejurări în care s-a pus în primejdie viața și integritatea corporală a persoanelor și s-a tulburat liniștea și ordinea publică,fapte prev. de art. 20 rap. la art. 174 rap. la art. 175 lit. a și i rap. la art. 176 lit. b, art. 321 alin. 1 și 2, art. 26 rap. la art. 180, din Codul penal, art. 1 indice 1 pct. 1 alin. 1 din Legea nr. 61/1991, toate cu aplic. art. 33 lit. a din Codul penal.
În ceea ce privește existența indiciilor temeinice prev. de art. 143 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că probele administrate până în acest moment de către organele de urmărire penală dovedesc presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, procesul verbal de cercetare la fața locului, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate, declarațiile martorilor, procesele verbale de recunoaștere a inculpatului de către părțile fiind elocvente sub acest aspect, Curtea reținând de altfel că inculpatul nu a contestat existența indiciilor temeinice că ar fi săvârșit faptele.
Curtea reține că subzistă în continuare temeiul prev. de art. 148 lit. a din Codul d e procedură penală, având în vedere că inculpatul s-a sustras ulterior săvârșirii faptei, părăsind domiciliul, așa cum rezultă din actele dosarului, susținerile apărătorului inculpatului în sensul că acesta a plecat de la domiciliu de teamă neputând fi în nici un caz de natură a face dovada că inculpatul nu s-ar fi sustras câtă vreme a cunoscut că s-a emis un mandat de arestare preventivă pe numele său, dacă i-ar fi fost într-adevăr teamă cu atât mai mult se impunea să se prezinte autorităților.
De asemenea Curtea apreciază că subzistă în continuare și temeiurile referitoare la încercarea inculpatului de a zădărnici aflarea adevărului prin influențarea părților și martorilor, respectiv încercarea sa de a exercita presiuni asupra părții vătămate sau de a încerca înțelegeri frauduloase cu aceasta, nefiind administrate probe ulterior punerii în executare a mandatului, la data de 4.12.2009, din care să rezulte că indiciile existente în acest sens la luarea măsurii preventive ar fi dispărut, deși inculpatul putea propune probe prin care să dovedească contrariul.
În raport de condiția relativă la existența pericolului social, Curtea constată că în mod întemeiat Tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege atât cu privire la minimul de gravitate impus de lege cât și sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică.
Curtea constată că există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică având în vedere natura și gravitatea faptelor săvârșite, care atestă violența inculpatului, lipsă de scrupule, acesta ignorând împrejurarea că acționa într-un loc public, de față fiind mai multe persoane, inculpatul angrenând în activitatea infracțională mai multe persoane în scopul de a se răzbuna, fără a ține seama de nimic altceva.
Susținerile apărătorului inculpatului în sensul că instanța de fond a perceput situația de fapt în mod eronat, arătând că inculpatul ar fi autorul și a altor acte, Curtea constată că Tribunalul nu a început încă cercetarea judecătorească, neavând așadar cum să perceapă o altă situație de fapt decât cea prezentată în actul de sesizare, iar pe parcursul judecății acesta poate solicita probe care să dovedească toate împrejurările pe care le invocă în apărarea sa inclusiv sub aceste aspecte.
Referitor la susținerile apărătorilor care au invocat egalitatea de tratament juridic față de ceilalți inculpați care sunt cercetați în stare de libertate, Curtea reamintește acestora că modalitatea concretă în care sunt cercetați inculpații într-o cauză este diferită după cum diferită este situația specifică a fiecăruia dintre inculpați, la luarea unei măsuri ținându-se seama de contribuția concretă a fiecăruia, de toate circumstanțele reale și personale, de rolul avut de fiecare dintre inculpați și reamintește totodată că egalitatea situației inculpaților nu se regăsește printre criteriile avute în vedere de legiuitor la luarea uneia sau alteia dintre măsurile preventive.
Față de aceste considerente, reținând legalitatea și temeinicia încheierii recurate,Curtea va respinge recursul ca nefondat conform art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală și va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 29.01.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a penală în dosarul penal nr-.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă recurentul inculpat la 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parțial al avocatului din oficiu, în sumă de 25 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
a
GREFIER
Red. - / 23.02.2010
Dact./ 23.02.2010
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Constantinescu MarianaJudecători:Constantinescu Mariana, Moroșanu Raluca, Ciobanu Corina
