Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 292/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr.-
DECIZIA PENALĂ NR.292/R/2008
Ședința publică din 19 mai 2008
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 3: Soane Laura
Judecător: - -
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit dispozițiilor art.304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, fiul lui și, născut la 23.01.1961, deținut în Penitenciarul Satu Mare, împotriva încheierii penale nr.27 din data de 9 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, prev. de art.160/b Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent în stare de arest, asistat de apărătorul acestuia av., în baza împuternicirii avocațiale nr.2440 din 16.05.2008, emisă din oficiu de Baroul Bihor.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri de formulat, instanța acordă părților cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul numit din oficiu pentru inculpatul recurent arată instanței că susține recursul declarat de inculpat și solicită admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate ca fiind nelegală, în sensul de a se dispune punerea inculpatului în stare de libertate, iar în subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea de a nu părăsi țara sau localitatea.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate de inculpat, raportat la infracțiunile reținute în sarcina acestuia și temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri.
Inculpatul recurent solicită continuarea cercetărilor în stare de libertate, arătând că este nevinovat și că se certa des cu victima din cauza alcoolului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr.27 din 09 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a dmis sesizarea din oficiu, și în consecință, în baza art. 300 ind. 1 alin.1 si 3 Cod procedură penală raportat la art. 160 alin. 2 Cod procedură penală, s- constatat temeinicia și legalitatea arestării preventive și s-a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpatul, fiul lui și, născut la 23 ianuarie 1961, arestat în baza mandatului de arestare preventivă 4/18 februarie 2008, emis de Tribunalul Satu Mare, în baza încheierii nr. 14/18 februarie 2008 pronunțată în dosar nr-.
În baza art. 189 Cod procedură penală, s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați S M, a sumei de 40 lei, pe seama av. reprezentând onorar de avocat din oficiu, conform delegației nr.895 /2008.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, raportat la natura gravă a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, măsura arestării preventive a fost luată in mod legal și justificat, că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, cu atât mai mult cu cat Înalta curte de Casație si Justiție in practica sa a statuat ca măsura arestării preventive poate fi revocata in cazul in care au dispărut temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri care nu au dispărut in prezenta speță, astfel ca fiind îndeplinite dispozițiile art.148 alin.1 lit. f raportat la art. 143 Cod procedură penală, a dispus menținerea stării de arest preventiv față de inculpat, astfel că în baza art. 300 ind.1 alin.1 si 3 raportat la art. 160 alin. 2 Cod procedură penală, s- admis sesizarea din oficiu.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii penale nr.27 din data de 09.05.2008 pronunțată de instanța de fond ca fiind nelegală, în sensul de a se dispune punerea inculpatului în stare de libertate, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea de a nu părăsi țara sau localitatea.
Verificând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, conform art. 385/6 alin.2 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare, prev. de art. 385/9 Cod procedură penală, se constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul nefondat și va fi respins ca atare, în baza art. 385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Criticile formulate de inculpat sunt nefondate.
În speță, sunt întrunite toate cerințele prevăzute de art. 148 lit. "f " Cod procedură penală, respectiv pedeapsa stabilită de lege pentru infracțiunea de care este acuzat este mai M de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat.
Măsura arestării inculpatului este legală și temeinică, ea fiind luată în condițiile art. 143 și art. 146 alin.10 și art. 149/1 din Codul d e procedură penală, existând în mod corespunzător și cazurile prevăzute de art. 148 lit.f din Codul d e procedură penală și cu respectarea prevederilor art. 5 paragraful 1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cauză existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost arestat.
Temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea inculpatului impun în continuare privarea de libertate a acestuia, față de care s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social, respectiv de tentativă de omor, prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174- 175 lit. Cod penal.
Prin punerea în libertate a inculpatului s-ar putea crea temerea în societate că organele judiciare nu au reacție promptă creând astfel o stare de insecuritate socială
În raport de cele de mai sus, se apreciază că măsura arestării preventive a inculpatului se justifică și este necesară.
Măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale care guvernează materia arestării preventive. Cât privește cazul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, de asemenea, în speță sunt întrunite cumulativ cerințele prevăzute de acest text de lege, inclusiv condiția pericolului pentru ordinea publică, pericol care, chiar dacă nu este identic cu pericol social al faptei, poate decurge din acesta. Mai mult de atât, curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol dedus din împrejurările în care s-au comis faptele, natura și gravitatea acestora, precum și persoana inculpatului.
Față de cele de mai sus, constatând că măsura arestării preventive a fost luată împotriva inculpatului cu respectarea dispozițiilor legale, că temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistă și în prezent, neintervenind nici o modificare a acestora de natură să justifice înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
În baza art.192 alin.2 și art.189 Cod procedură penală va obliga pe recurent să plătească statului suma de 90 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,
RESPINGEca nefondat recursul penal declarat de inculpatul,fiul lui și a lui, născut la 23.01.1961, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale nr.27 din 09 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 90 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 19 mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
Red.dec.- /23.05.2008
Jud.fond
Dact.3ex./23.05.2008
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Condrovici Adela, Soane Laura