Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 329/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DOSAR NR.1538/2/2010
429/2010
DECIZIA PENALĂ NR.329/
Ședința publică din data de 22 februarie 2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Damian Dolache
JUDECĂTOR 2: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 3: Niculae
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiectrecursuldeclarat de inculpatul împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la data de 10 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, în baza delegației nr.-/22.02.2010 emisă de Baroul București (atașată la fila 7 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea dispozițiilor art.38513din Codul d e procedură penală, acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive dispusă față de acesta.
Astfel, arată că, în prezent, nu se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsuri arestării preventive, nemaifiind îndeplinită cea de-a doua condiție prevăzută de art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, sens în care învederează că inculpatul a recunoscut și regretă în mod sincer fapta săvârșită, a cărei gravitate a înțeles-o în perioada cât a fost privat de libertate, motive pentru care nu prezintă vreun pericol pentru ordinea publică. În același sens, solicită a se avea în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, care este tatăl unui copil minor și are o stare precară de sănătate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea încheierii atacate, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică.
Apreciază că, raportat la natura și gravitatea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, antecedența penală de același tip a acestuia și amploarea fenomenului infracțional al traficului de droguri, lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește starea pretinsă de boală a inculpatului, arată că aceasta nu justifică revocarea măsurii arestării preventive, urmând a fi aplicate dispozițiile art.1391din Codul d e procedură penală, în cazul în care va fi într-adevăr dovedită.
Recurentul inculpat, personal, în ultimul cuvânt, arată că recunoaște și regretă fapta de care este acuzat, solicitând să se țină seama de împrejurarea că a întrerupt voluntar activitatea infracțională, imediat după nașterea fiului său. Solicită să fie judecat în stare de libertate, întrucât nu constituie un pericol pentru ordinea publică.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prinîncheierea din Camera de Consiliu de la data de 10 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția I-a Penală, în baza art.3001alin.1 și 3 din Codul d e procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului (fiul lui și, născut la data de 21 iulie 1984 în municipiul Mediaș, județul S, CNP -, deținut în baza nr.92/UP/10.04.2009 emis de aceeași instanță) și a menținut starea de arest preventiv a acestuia.
De asemenea, a respins, ca neîntemeiată, cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara (dispoziție definitivă, conform art.141 alin.1 teza a II-a din Codul d e procedură penală).
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv (măsură dispusă pe temeiul art.143 și art.148 lit.f din Codul d e procedură penală), prin rechizitoriul nr.102D/P/2009 al - Serviciul Teritorial București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.3 alin.1 și art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, ambele cu aplic. art.37 lit.a și art.33 lit.a din Codul penal, fiind acuzat că, în perioada mai-decembrie 2008, expediat, printr-o firmă de curierat, din Spania în România, mai multe colete în care erau disimulate diferite cantități de hașiș, pe care le-a vândut, în parte, lui, iar cealaltă parte a remis-o lui, și, în scopul comercializării de către aceștia.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a apreciat că măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și, de asemenea, că temeiurile care au determinat această măsură se mențin și impun în continuare privarea lui de libertate.
În acest sens, Tribunalul a reținut că, în cauză, există probe și indicii temeinice, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, apreciind ca relevante sub acest aspect declarațiile și procesele verbale ale investigatorilor sub acoperire, procesele verbale de supraveghere operativă, planșele foto, procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice și imaginilor surprinse în mediul ambiental, informațiile comunicate de bănci și respectiv de firma de curierat, rapoartele de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorilor și inculpatului.
Totodată, Tribunalul a reținut că infracțiunile de care este acuzat inculpatul sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în evaluarea căruia a avut în vedere natura și gravitatea faptelor, numărul mare al persoanelor implicate în activitatea infracțională (prezentul dosar fiind disjuns din altul, deja finalizat de parchet), precum și împrejurarea că inculpatul a mai fost condamnat anterior, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru același tip de infracțiuni, ceea ce dovedește că acesta nu a înțeles clemența acordată și, astfel, există temerea că, aflat în libertate, va săvârși alte asemenea fapte.
Împotriva acestei încheieri,a declarat recursîn termenul legal (la data de 11 februarie 2010)inculpatul, fără a-l motiva în scris.
Recursul inculpatului a fost înaintat de Tribunal și înregistrat pe rolul acestei Curți la data de 19 februarie 2010.
Cu ocazia dezbaterilor de la termenul de astăzi, inculpatul, care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu, a contestat îndeplinirea, în ceea ce îl privește, numai a condiției prevăzute de art.148 lit.f teza a II-a din Codul d e procedură penală, afirmând că lăsarea sa în libertate nu prezintă niciun pericol pentru ordinea publică și solicitând, în consecință, revocarea măsurii arestării preventive.
În susținea recursului, inculpatul a invocat circumstanțe familiale (este tatăl unui copil minor), starea precară de sănătate (aspect nedovedit prin acte medicale), întreruperea voluntară a activității infracționale, precum și atitudinea procesuală sinceră și cooperantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, potrivit art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată cărecursulcu care a fost sesizatăeste nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Tribunalul a apreciat în mod corect asupra legalității măsurii arestării preventive a inculpatului (aspect, de altfel, necontestat), precum și asupra menținerii temeiurilor de fapt și de drept (prevăzute de art.143 și art.148 lit.f din Codul d e procedură penală), pe care s-a bazat inițial această măsură și care fac necesară, pe mai departe, privarea lui de libertate.
Astfel, în ceea ce privește condiția prevăzută de art.143 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că inculpatul însuși a recunoscut, în toate declarațiile date până în prezent, atât în fața procurorului, cât și în fața judecătorului, săvârșirea faptelor de care este acuzat (filele 369-370 și 381-383, volumul II, dosar de urmărire penală), necontestând, de altfel, acest aspect, nici în recursul de față.
În același timp, cu referire la condițiile prevăzute de art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, observând în prealabil că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt pedepsite, conform normelor de incriminare, cu închisoare de până la 20 de ani, Curtea constată, asemenea primei instanțe, că lăsarea în libertate a acestuia prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, ce nu a fost diminuat prin simpla trecere a timpului.
În acest sens, Curtea reține că inculpatul este presupus a fi fost implicat, alături de alte persoane (cel puțin patru), în introducerea frauduloasă în țară și respectiv în comercializarea unei cantități importante dintr-un drog de risc (hașiș), activități care s-au desfășurat pe parcursul a peste J de an.
Această împrejurare, corelată cu faptul că inculpatul nu se află la prima acțiune de acest gen, fiind condamnat definitiv în anul 2005, tot pentru o infracțiune de trafic de droguri de risc, îl înfățișează pe acesta drept un important distribuitor, implicat într-o rețea relațională mai amplă, care îi permitea atât obținerea facilă a drogurilor (în Spania), cât și punerea lor în circulație pe teritoriul României, fie personal, fie prin intermediul altor persoane.
Astfel fiind, Curtea apreciază ca fiind de necontestat faptul că inculpatul manifestă o predispoziție evidentă spre fapte antisociale grave, aducătoare de venituri ilicite importante și cauzatoare de consecințe severe asupra sănătății semenilor, motiv pentru care este rezonabil a considera că, aflat în libertate, acesta prezintă într-adevăr un risc ridicat de a comite și alte asemenea fapte, punând în pericol ordinea publică.
În ceea ce privește pretinsa întrerupere voluntară a activității infracționale, Curtea constată că nu o poate verifica în mod obiectiv la acest moment procesual, reținând totuși, pe baza datelor certe ale cauzei, că inculpatul s-a sustras urmăririi penale, fiind arestat preventiv în lipsă la data de 10 aprilie 2009 și predat autorităților judiciare române de către cele spaniole, în baza unui mandat european de arestare, la data de 17 decembrie 2009, fapt care, din perspectiva măsurii arestării preventive, lipsește de o mare relevanță împrejurarea invocată, chiar reală dacă s-ar dovedi aceasta.
În privința atitudinii procesuale a inculpatului, până în prezent într-adevăr sinceră și cooperantă și a circumstanțelor sale personale (oricum, doar aparent favorabile, câtă vreme ele nu au fost apte să-l determine,ante factum, la o conduită conformă cu regulile de conviețuire socială), Curtea apreciază, în considerarea împrejurărilor anterior menționate, că acestea nu pot determina, prin ele însele, punerea lui în libertate, urmând a fi evaluate în mod corespunzător în procesul de individualizare a pedepsei, în măsura în care se va ajunge la pronunțarea unei hotărâri de condamnare în privința sa.
În sfârșit, în ceea ce privește pretinsa stare de boală a inculpatului (neprobată până în prezent), Curtea constată că aceasta, chiar dacă s-ar dovedi adevărată, nu constituie un motiv legal de revocare a măsurii arestării preventive, inculpatul urmând a beneficia de tratament medical corespunzător, fie în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, fie chiar în cea a Ministerului Sănătății, sub pază permanentă, conform art.1391din Codul d e procedură penală.
Drept urmare, raportându-se și la dispozițiile art.136 alin.1 și 8 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că menținerea inculpatului în stare de arest preventiv este singura măsură care poate asigura în mod eficient, cel puțin pentru moment, atât protejarea interesului public, respectiv prezervarea securității relațiilor sociale de tipul celor grav vătămate prin acțiunile repetate ale acestuia, cât și buna desfășurare a procesului penal, în condițiile în care cercetarea judecătorească nu a început încă.
În acest context, Curtea constată și faptul că durata efectivă a arestării preventive a inculpatului nu depășește limitele unui termen rezonabil, urmărirea penală fiind finalizată cu celeritate (prin rechizitoriul întocmit la data de 08 februarie 2010), după obținerea predării acestuia către autoritățile judiciare române, fără a exista perioade de inactivitate în ceea ce privește administrarea probatoriului necesar pentru lămurirea tuturor circumstanțelor cauzei.
Față de toate aceste considerente, având în vedere că încheierea atacată este legală și temeinică, neexistând motive de casare a acesteia, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a acestuia, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției, potrivit art.189 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la data de 10 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. jud.
Ex.2 / 25.02.2010
- -
Președinte:Damian DolacheJudecători:Damian Dolache, Carmen Veronica Găină, Niculae
