Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 33/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 33
Ședința publică din 18 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Vadana JUDECĂTOR 2: Arin Alexandru Mengoni
JUDECĂTOR 3: Silviu judecător
- - judecător
GREFIER:
****************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU - reprezentat legal prin procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de recurentul inculpat împotriva încheierii din 14.01.2010 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod Procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu - avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei,după care:
Avocat, arată că recurentul inculpat insistă în recursul formulat și depune la dosar delegație pentru asistență juridică obligatorie.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pune concluzii de admitere a recursului formulat împotriva încheierii din 14.01.2010 cu privire la starea de arest, invocă netemeinicia și nelegalitatea acesteia și față de circumstanțele reale și personale ale inculpatului, solicită a se reține starea de provocare în care s-a aflat, coroborat cu înscrisurile existente la dosar și probele administrate până în acest moment în cauză.
Solicită admiterea recursului și acordarea onorariului pentru asistența juridică din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Reprezentantul Parchetului, arată că recurentul inculpat este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat în stare de recidivă postcondamnatorie și se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv.
Apreciază încheierea din 14 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Bacău ca fiind legală și temeinică și corect motivată și solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate și precizează că nu a comis fapta reținută în sarcina sa și că a fost lovit de 3 persoane.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin încheierea din data de 14.01.2010 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul penal nr- s-a dispus în temeiul art. 300 ind. 2. p p. . menținerea stării de arest preventiv a inculpaților și.
Pentru a adopta această soluție prima instanță a avut în vedere că:
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea și apoi la menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat, continuă să subziste. Sub acest aspect, instanța a reținut și că potrivit dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală, art. 139 și 160 Cod procedură penală, măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpat ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Astfel din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că există indicii temeinice că la data de 25.09.2009 în timp ce victima se afla pe strada A -, a început să se certe cu inculpatul pentru suma de 20 lei, inculpatul a lovit-o pe aceasta cu un cuțit în zona toracică, în urma loviturilor aplicate victima decedând.
În speță continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, acuzația ce planează asupra acestuia vizează infracțiune ce este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura faptei de care este suspectat, implicând folosirea violenței în public, sfera relațiilor sociale referitoare la dreptul la viață al persoanei, perseverența infracțională a inculpatului manifestată sub forma stării de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a cp, precum și rezonanța socială a faptei la nivelul colectivității locale.
În același timp, lăsarea în libertate a inculpatului ar crea o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, generată de rezonanța socială negativă a faptelor că persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni foarte grave (în sensul Recomandării pct. 4 al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei) sunt cercetați în stare de libertate.
Împrejurările în care au fost comise fapta presupun fără putință de tăgadă o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială, fapta purtând o evidentă atitudine de sfidare a autorității publice, menită să vegheze la ordinea și liniștea publică, autoritate pentru care opinia publică manifestă respect și considerație.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate. De asemenea, având în vedere natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, impactul social al acesteia,stadiul cercetării judecătorești ( urmând a fi audiați martorii din lucrări instanța a apreciat că detenția preventivă a inculpatului nu a devenit excesivă
Cu privire la inculpatul instanța a reținut următoarele:
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea și apoi la menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat, continuă să subziste. Sub acest aspect, instanța reține și că potrivit dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală, art. 139 și 160 Cod procedură penală, măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpat ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Astfel din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că există indicii temeinice că la data de 25.09.2009 pe fondul unor discuții contradictorii referitoare la o sumă de bani,inculpatul împreună cu inculpatul a lovit victima cu un cuțit în zona toracică, în urma loviturilor aplicate victima decedând.
Apărarea inculpatului că a lovit victima doar cu pumnii și cu o scândură este infirmată de declarațiile martorilor, și și care au arătat în faza de urmărire penală că și acest inculpat a lovit victima cu un cuțit.
În speță continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, acuzația ce planează asupra acestuia vizează infracțiune ce este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura faptei de care este suspectat, implicând folosirea violenței în public, sfera relațiilor sociale referitoare la dreptul la viață al persoanei precum și rezonanța socială a faptei la nivelul colectivității locale.
În același timp, lăsarea în libertate a inculpatului ar crea o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, generată de rezonanța socială negativă a faptelor că persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni foarte grave (în sensul Recomandării pct. 4 al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei) sunt cercetați în stare de libertate.
Împrejurările în care au fost comise fapta presupun fără putință de tăgadă o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială, fapta purtând o evidentă atitudine de sfidare a autorității publice, menită să vegheze la ordinea și liniștea publică, autoritate pentru care opinia publică manifestă respect și considerație.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate. De asemenea, având în vedere natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, impactul social al acesteia, stadiul cercetării judecătorești (urmând a fi audiați martorii din lucrări) instanța a apreciat că detenția preventivă a inculpatului nu a devenit excesivă.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul. Acesta a susținut, la fel ca și cu ocazia unor cereri de recurs anterioare împotriva încheierilor prin care s-a dispus asupra stării de arest față de acesta, că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată.
Procedând la analiza încheierii recurate pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că în prezent nu s-au modificat aspectele reținute cu ocazia deliberării asupra recursurilor anterioare formulate de inculpat, respectiv la dosar există probe și indicii temeinice care susțin acuzațiile aduse inculpatului, respectiv că la data de 02.09.2009, pe strada -. - din Bal ovit cu un cuțit, împreună cu inculpatul, victima, care în urma loviturilor a decedat.
Astfel cum s-a arătat și în precedentele decizii ale Curții de APEL BACĂU sunt pe deplin întrunite condițiile art. 143 al. 1. p p. . față de ambii inculpați.
În consecință încheierea recurată este temeinică și legală, în speță nu există motive pentru reformarea hotărârii, prima instanță apreciind în mod justificat și asupra existenței pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpaților.
Pentru motivele arătate va fi respins ca nefondat recursul și va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b p Cod Penal. respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul -inculpat împotriva încheierii din 14.01.2010 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul penal nr-.
În conformitate cu dispozițiile art. 189. p p. . dispune plata din fondurile a sumei de 100 lei către Baroul Bacău -. .
În conformitate cu dispozițiile art. 192 al. 2. p p. . obligă recurentul - inculpat să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
redactat înch.
redactat decizie
tehnored.decizie, 19.01.2010, 2 ex.
Președinte:Monica VadanaJudecători:Monica Vadana, Arin Alexandru Mengoni, Silviu
