Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 337/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 337/R/2009
Ședința publică de la 9 iulie 2009
PREȘEDINTE: Rus Claudia
JUDECĂTOR 2: Popovici Corina
JUDECĂTOR: R -
GREFIER: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit dispozițiilor art.304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpații și din Penitenciarul Oradea împotriva încheierii penale NR. 122/Ap din 2 iulie 2009, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpații recurenți și, în stare de arest, asistați de apărător ales, avocat, în baza împuternicirilor avocațiale nr. 57 și 58 din 8.07.2009, emise de Baroul Satu Mare și traducătorul de limbă maghiară, care asigură traducerea ședinței în limba maghiară și retroversiunea.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Nefiind cereri sau chestiuni prealabile, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpaților recurenți solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii Tribunalului Satu Mare, casarea hotărârii atacate și punerea în libertate a inculpaților. Hotărârea instanței de fond este pur formală și face trimitere la prevederile art. 148 lit. f Cod procedură penală, menționându-se că temeiurile subzistă și în prezent. Inculpații recurenți sunt arestați de 8 luni pentru infracțiunea de furt calificat și consideră că termenul rezonabil al arestului preventiv a fost depășit. Arată că termenul pentru soluționarea apelului este fixat pentru data de 24.09.2009. inculpații recurenți sunt 2 cetățeni străini care au intrat pentru prima dată în contact cu legea penală. Potrivit hotărârii primei instanțe, inculpatul a fost achitat pentru 4 fapte și i s-au reținut doar 2 fapte. Mai arată că inculpații recurenți au părinți grav bolnavi și copii minori.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât nu au survenit elemente noi și în primă instanță cauza a fost finalizată cu condamnarea inculpaților iar pentru asigurarea scopului măsurii arestării preventive, în mod legal și temeinic, s-a dispus menținerea stării de arest preventiv.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită ca instanța să aibă în vedere că Tribunalul Satu Marea audiat martori și fiecare martor a avut o poziție diferită prin care au menționat faptul că polițiștii nu le-au adus la cunoștință conținutul depoziției ci i-au pus doar să semneze. În ce privește înregistrarea audio dintre inculpați, arată că el este nevinovat și se află în această situație din cauza lui.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită punerea sa în libertate, a vând în vedere că situația familială este precară și se află în stare de arest de 8 luni. Arată că, dacă instanța hotărăște să fie pus în libertate, se va prezenta la fiecare termen al procesului iar cele 8 luni de arest nu îl împiedică să fie prezent.
Inculpații recurenți depun câte un memoriu.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Prin încheierea nr. 122/Ap din 09 iulie 2009, Tribunalul Satu Mare, în baza art.300 ind. 2.proc. pen. raportat la art.160 ind.b alin.3 proc.pen, a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive și în consecință, a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpații apelanți, născut la data de 28.08.1981 în localitatea, Ungaria, fiul lui și, de cetățenie maghiară, studii 8 clase plus 3 clase școală specială, stagiul militar satisfăcut, ocupația zidar, fără antecedente penale, domiciliat în localitatea,-, PEST- UNGARIA, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Oradea, și inculpatul apelant, născut la data de 04.09.1980 în Budapesta, fiul lui și, de cetățenie maghiară, studii 4 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără loc de muncă, cu antecedente penale, domiciliat în localitatea,- A, PEST - UNGARIA, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Oradea.
În baza art. 192 alin. 3.pr.pen.cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
S-a luat în discuție menținerea măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul, condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, prev.și ped. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i penal, cu aplicarea 41 al.2 pen. art.74 lit.a și c pen. și art.76 lit.c pen. și inculpatul, condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped.de art..208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i penal, cu aplicarea 41 al. 2.pen. Pedepsele s-au dispus prin sentința penală nr. 716/22 iunie 2009, pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, împotriva căreia a declarat apel atât Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare cât și ambii inculpați.
În sarcina inculpaților s-a reținut faptul că în perioada iunie - noiembrie 2008 cei doi inculpați au pătruns pe timp de noapte și prin efracție în mai multe locuințe situate pe raza județului S M de unde au sustras bunuri de la cinci părți vătămate în valoare de aproximativ 69.500 lei. În cauză a fost audiată partea vătămată și martora care au recunoscut cele 2 inele care au fost găsite în autoturismul inculpaților. De asemenea, s-a efectuat o constatare tehnico științifică procedându-se la ridicarea unei urme la fapta de furt comisă în dauna părții vătămate, concluzionându-se că aceasta aparține inculpatului .
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare din data de 27.01.2009, dosar nr.16/P/2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208, 209 al. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.
Instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților, respectiv inculpatului, i-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, prev.și ped. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i penal, cu aplicarea 41 al.2 pen. art.74 lit.a și c pen. și art.76 lit.c pen. iar inculpatului, pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped.de art..208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i penal, cu aplicarea 41 al. 2.pen.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel atât Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare cât și ambii inculpați, cauza înregistrându-se pe rolul Tribunalului Satu Mare la 29.06.2009, fiind fixat acest termen raportat la disp.art.160 ind. b pr.pen. În cauză, ambii inculpați fiind în stare de arest, s-a pus în discuție soluționarea sesizării din oficiu privind verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive și menținerea stării de arest preventiv în apel.
Tribunalul, analizând sesizarea a constatat că împrejurările rezultate din coroborarea probelor, au generat suficiente indicii de natura celor prevăzute în art.143 Cod de procedură penală, în privința faptelor de care inculpații sunt acuzați, iar celelalte elemente referitoare la natura faptelor ce fac obiectul acuzării, modul de operare, gravitatea concreta a acestora, poziția procesuală manifestată de inculpați și posibilitățile probatorii, complinesc cadrul legal ce confirmă legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare din data de 27.01.2009, dosar nr.16/P/2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților și, in stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208, 209 al. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.
Instanța de fond, a dispus condamnarea inculpaților și în baza art. 350.pr.pen a menținut starea de arest a ambilor inculpați.
Întrucât în cauză nu au intervenit elemente noi care să justifice revocarea arestului preventiv, Tribunalul Satu Marea constatat că temeiurile care au determinat arestarea inițială subzistă și impun în continuarea privarea de libertate a inculpaților.
Prin urmare, sesizarea din oficiu în baza dispozițiilor legale aplicabile în cauză, a fost admisă, instanța reținând că se mențin în continuare temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv față de inculpat, fiind îndeplinite condițiile prev.de art.148 lit.f Cod proc.pen. respectiv inculpații sunt învinuiti că au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai M de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În consecință, tribunalul a procedat la menținerea măsurii arestului preventiv în cursul judecății în apel, conform disp.art.300 ind.2 rap.la art.160 ind.b alin.3 proc.pen.
Împotriva acestei încheieri, inculpații și au declarat recurs în termen, solicitând admiterea acestuia și punerea inculpaților în libertate.
Verificând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate și a celor care, potrivit legii se verifică din oficiu, instanța constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.
În mod legal și temeinic instanța de apel a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, arătând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, respectiv cele prevăzute de art.148 lit. f C.P.P. pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată este mai M de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind faptele reținute în sarcina lor, infracțiuni de furt calificat, împrejurările în care s-au comis acestea, prin efracție, din locuințele părților vătămate, prejudiciul rezultat, persoana inculpaților.
Față de faptul că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, nu se impune nici înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților cu obligarea de a nu părăsi țara. În ceea ce privește probele la care se face referire în apărare, modul în care acestea au fost administrate, instanța va analiza aceste aspecte cu ocazia soluționării fondului cauzei.
Pe de altă parte, aspectele personale invocate de inculpați în memoriul depus la dosar, legate de familia acestora, nu sunt în măsură să înlăture argumentele expuse anterior, și nici nu au fost dovedite de către aceștia în vreun fel.
Văzând această stare de fapt, în drept, disp. art.385/15 pct.1 lit."b" Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpații și, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale nr. 122/Ap din 2 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o va menține în întregime.
Va obliga pe recurenți să plătească statului suma de câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit."b" Cod procedură penală,
Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpații și, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale nr. 122/Ap din 2 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurenți să plătească statului suma de câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 9 iulie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
R
(în concediu de odihnă (în concediu de odihnă
semnează președintele semnează președintele
completului, ) completului, )
Red.: - 17.07.2009
Tehnored. - 17.07.2009 - 2 ex.
Jud. apel: -
Jud. fond:
Președinte:Rus ClaudiaJudecători:Rus Claudia, Popovici Corina, Roman Florica