Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 351/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 351/R Dosar nr-
Ședința publică din 2 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Constantin Epure JUDECĂTOR 2: Laura Popa
- - - JUDECĂTOR 3: Mihaela Alexandru
- - - judecător
- - - grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr -.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat.
Procedura îndeplinită.
Se permite apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu inculpatul.
. fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art. 385/13 Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat oficiu solicită admiterea recursului împotriva încheierii tribunalului, apreciind că din rechizitoriu nu rezultă fapte de natura celor care să aducă atingere gravă ordinii publice. Din contră, din desfășurarea cercetărilor rezultă că inculpatul a colaborat cu organele de anchetă, a avut o atitudine corectă în fața acestora, în cauză au fost audiații aproape toții martorii, astfel apreciind că scopul pedepsei poate fi atins si cu judecarea inculpatului în stare de libertate, sens în care solicită a se dispune. În subsidiar, solicită înlocuirea arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, având în vedere că inculpatul a recunoscut fapta și nu se sustrage de la cercetarea judecătorească.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de inculpat și menținerea încheierii din 30.04.2008 ca legală și temeinică, apreciind că în mod corect s-a menținut starea de arest a inculpatului, având în vedere că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, cele prev.de art. 148 lit. f Cod procedură penală și că este vorba de o faptă gravă, o faptă contra vieții. Raportat la circumstanțele reale ale faptei și personale ale inculpatului, acesta fiind recidivist, apreciază că judecarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate.
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din data de 30.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr. -, s-a dispus, în baza art. 3002Cod procedură penală rap. la art. 160 alin. 1,3 Cod procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, reținându-se de către prima instanță pentru a pronunța această hotărâre că temeiurile care au stat la baza privării de libertate subzistă și în prezent.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea căii de atac, iar in cadrul rejudecarii revocarea măsurii arestarii preventive, lăsarea în libertate a inculpatului neprezentând pericol concret pentru ordinea publică, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cum măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea unde locuiește.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate oral de apăăatorul inculpatului, dar văzând și dispozițiile art. 3856alin. 3.pr.pen. Curtea reține ca nefondat recursul declarat în cauză pentru urmatoarele considerente:
Astfel, cum în mod judicios a reținut și prima instanță, temeiurile care au stat la baza privării de libertate subzistă și în prezent.
Pericolul concret pentru ordinea publică rezidă din împrejurările în care se susține că a fost săvârșită fapta, și anume în loc public, în mod spontan, pe fondul consumului de alcool și folosindu-se de un cuțit, dar și din circumstanțele acestuia, inculpatul având un intelect de limită și prezentând tulburări de comportament, la care se adaugă și amenințarea martorului ocular ce urmează a fi audiată în cadrul cercetarii judecatorești, aceleași aspecte stând și la baza netemeiniciei cererii de înlocuire a măsurii arestarii preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părasi localitatea unde locuiește.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind.15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședintă din data de 30.04.2008 pronunțată de Tribunalul B în dosarul penal nr. -, pe care o va menține.
Văzând și dispozițiile art. 189 și 192 alin. 2 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive,
In numele legii
Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. -, pe care o menține.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 60 lei, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției și se va include în cheltuielile judiciare.
Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 110 lei, cheltuieli judiciare către stat, în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 mai 2008.
Presedinte Judecator Judecator
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.CE/06.06.2008
Tehnoredact.DS/12.06.2008/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Constantin EpureJudecători:Constantin Epure, Laura Popa, Mihaela Alexandru