Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 357/2009. Curtea de Apel Bucuresti

RO MÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA IAP ENALĂ

Dosar nr. 1926/2/2009

493/2009

DECIZIA PENALĂ NR. 357

Ședința publică de la 10 martie 2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Antoaneta Nedelcu JUDECĂTOR 2: Mihai Oprescu

JUDECĂTOR 3: Viorel Adrian

GREFIER -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată șiTerorism - este reprezentat prin procuror

Pe rol se află judecarea recursului formulat de recurentul inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 24 februarie 2009 Tribunalului București Secția a II a Penală, din dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales, în baza împuternicirii avocațiale -/10 martie 2009 depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, sens în care depune la dosar mai multe acte de starea civilă, în copie, și o caracterizare a inculpatului.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune încuviințării probei solicitate.

Curtea primește la dosar actele depuse de inculpat, în circumstanțiere și, față de faptul că nu au fost formulate alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul ales al recurentului inculpat critică încheierea atacată ca nelegală și netemeinică. Solicită să se constate că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive întrucât nu sunt probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Subliniază faptul că inculpatul este o persoană fără antecedente penale, care are în întreținere 4 copii, 3 minori. Își încheie pledoaria solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond, continuarea procesului penal cu inculpatul în stare de libertate.

Reprezentantul Ministerului Public, cu privire la recursul declarat de inculpat, pune concluzii de respingere a acestuia ca nefondat și de menținere a încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. Tribunalul corect a reținut că există indicii temeinice din care rezultă presupunere rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este trimis în judecată, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele săvârșite este închisoarea mai mare de 4 ani de zi și că lăsarea în libertate a inculpatului reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică. recursul inculpatului este nefondat, solicită respingerea acestuia și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Recurentul inculpat în ultimul cuvânt solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate, întrucât are 4 copii dintre care sunt trei minori, iar unul dintre ei este handicapat, așa cum rezultă din documentația depusă la dosar.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că prin încheierea din 24.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în baza art.3001alin.1 Cod procedură penală, a fost constatată temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive a inculpatului, și, în baza art.3001alin. 3 Cod procedură penală, fost menținută starea de arest a acestuia.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, iar lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere natura și gravitatea deosebită a infracțiunii reținute și modalitatea concretă de săvârșire.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.

S-a arătat în motivarea orală a recursului că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în sensul că în cauză nu există date sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat, iar lăsarea sa în libertate nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare a cercetării judecătorești, învederând că nu are antecedente penale și are în întreținere 4 copii, dintre care 3 sunt minori.

Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Astfel, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, reținându-se în fapt că în cursul anului 2008, vândut mai multe cantități de heroină, la doză, către diverse persoane, împrejurare în care, la data de 28.03.2008, a vândut prin intermediul inculpatului, zis "" o doză mare de heroină colaboratorului acoperit " " - nume de cod în schimbul sumei de 200 lei, la data de 10.04.2008 a vândut prin intermediul inculpatului colaboratorului " - nume de cod o doză mare de heroină în schimbul sumei de 170 de lei, iar la data de 23.04.2008 a vândut prin intermediul inculpatului o doză mare de heroină colaboratorului acoperit " " - nume de cod în schimbul sumei de 200 lei.

Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive (art.143 rap.la art.148 lit.a și f Cod procedură penală), Curtea apreciază că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, existând suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată de art.143 alin. ultim Cod procedură penală acestei noțiuni, că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat.

Totodată, sunt îndeplinite și cerințele prev. de art. 148 lit.f Cod procedură penală, fapta fiind flagrantă, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura și gravitatea faptei, la modalitatea de comitere a acesteia, precum și la persoana inculpatului (cunoscut cu antecedente penale), existând temerea că, pus în libertate, va săvârși și alte fapte de același gen.

Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat și în consecință, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, îl va respinge ca atare.

Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală Curtea, în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din 24.02.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.

Obligă recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red.

Dact./06.04.2009

2 ex.

Red. - Tribunalul București - Secția a II-a Penală

Președinte:Antoaneta Nedelcu
Judecători:Antoaneta Nedelcu, Mihai Oprescu, Viorel Adrian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 357/2009. Curtea de Apel Bucuresti