Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 382/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Dosar nr-.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITE ȘTI
SECȚIA PENAL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENAL NR. 382/
Ședința public din 03 iunie 2009
Curtea compus din:
Președinte: dr. G -, vicepreședinte instanț
Judector:: - - -
Judector:: -
Grefier:
Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Pite ști este reprezentat prin:
Procuror:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, nscut la data de 04 ianuarie 1964, în localitatea, județul argeș, CNP - -, cu domiciliul în comuna, județul A, în prezent deținut în Penitenciarul Coliba ș i, împotriva încheierii din data de 26 mai 2009, pronunțat de Tribunalul Arge ș Secția penal, în dosarul nr-.
La apelul nominal fcut în ședința public au rspuns: recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat.
Procedura este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care:
Avocat pentru inculpat depune la dosar acte.
Curtea, în baza dispozițiilor art. 172 alin. 7 din Codul d e procedur penal, permite aprtorului recurentului inculpat, s ia legtura cu acesta, întrucât se afl în stare de reținere.
Prțile prezente și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arat c, nu mai au cereri de formulat.
Curtea, în raport de aceast împrejurare, constat cauza în stare de judecat și trece la soluționarea recursului, acordând prților prezente cuvântul asupra acestuia.
Avocat aprtor ales al recurentului inculpat solicit admiterea recursului, casarea încheierii atacate și judecarea cauzei cu inculpatul în stare de libertate.
Solicit ca instanța s aib în vedere c inculpatul și-a recunoscut fapta, care a fost un accident, pe fondul strii inculpatului de ebrietate. Soția sa fiind czut la pmânt, din greșeal inculpatul a lovit-o cu furca. Solicit s se rețin c pe fondul consumului de alcool, inculpatul nu a avut intenție.
De asemenea, mai arat c, inculpatul este singurul întrețintor al familiei, respectiv al celor doi copii și al soției, iar din actele depuse la dosar rezult c, inculpatul nu a mai fost violent înainte de acest incident.
Având în vedere c în cauz au fost audiate prțile și martorii, inculpatul nu are cu ce s mai influențeze ancheta.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, încheierea tribunalului este legal și temeinic. Arat c, se mențin temeiurile art. 148 lit. f Cod procedur penal. Prezint pericol social lsarea inculpatului în libertate fiind vorba despre o persoan impulsiv care poate pune în pericol viața oricrei persoane. De asemenea, arat c, trebuie reținut depoziția minorului, care a vzut incidentul, respectiv c tatl o lovea pe mama sa cu furca. Precizeaz c, nu a fost aplicat o lovitur la întâmplare. Se mențin temeiurile avute în vedere inițial la luarea msurii astfel c, se impune, în continuare, menținerea arestului preventiv.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arat c, regret fapta și c nu a lovit intenționat pe soția sa. A but o J de litru de alcool.
CURTEA:
Asupra recursului penal formulat;
Din examinarea actelor dosarului, constat:
Prin încheierea din 26 mai 2009, pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Arge ș, s-a dispus, în temeiul art.300/2 rap. la art.160/b Cod pr.penal, menținerea strii de arest a inculpatului (nscut la data de 4 ianuarie 1964 în comuna, cu același domiciliu, -, deținut în Penitenciarul Coliba ș i).
Spre a hotrî astfel, în fapt, prima instanț a reținut:
Prin rechizitoriul nr.537/P/2008, întocmit la 6 martie 2009 de Parchetul de pe lâng Tribunalul Arge ș, inculpatul a fost trimis în judecat pentru svârșirea infracțiunii prevzut de art.20 rap. la art.174 combinat cu art.175 lit.c Cod penal, motivat de faptul c, la data de 4 decembrie 2008, pe fondul consumului de alcool, a aplicat soției sale o lovitur cu furca în zona gâtului, producându-i leziuni ce i-au pus în primejdie viața.
Cu soluționarea cauzei a fost sesizat Tribunalul Arge ș care, prin încheierea sus-amintit, constatând c este legal și temeinic starea de arest, a menținut- Sub acest aspect, s-a motivat c pedeapsa prevzut de lege pentru infracțiunea imputat inculpatului este mai mare de 4 ani iar lsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea public.
Impotriva hotrârii a formulat recurs inculpatul, susținând, dimpotriv, c nu prezint pericol concret pentru ordinea public, întrucât din probele administrate nu rezult c a intenționat s-și loveasc soția cu furca, fapta ce s-a petrecut din greșeal.
Examinând hotrârea recurat, în raport de critica formulat, în limitele și în conformitate cu dispozițiile art.385/6 alin.3 Cod pr.penal, se constat c recursul este nefondat și va fi respins ca atare.
Prima instanț a pronunțat o hotrâre legal și temeinic, menținând starea de arest prin aplicarea corect a dispozițiilor prevzute de art.160/b Cod pr.penal.
Astfel, se constat c arestarea recurentului-inculpat s-a dispus în temeiul dispozițiilor art.148 lit.f Cod pr.penal, în sensul c pedeapsa prevzut pentru infracțiunea imputat este mai mare de 4 ani iar lsarea în libertate prezint pericol concret pentru ordinea public.
Este adevrat, c pericolul pentru ordinea public nu se confund cu pericolul social, ca trstur esențial a infracțiunii; aceasta nu înseamn, îns, c în aprecierea pericolului pentru ordinea public trebuie fcut abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția public la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar a unor fapte asemntoare de ctre alte persoane, în lipsa unei reacții ferme faț de cei bnuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date ce sunt legate de persoana inculpatului, în sensul c acesta este la prima înclcare a legii, ci și date referitoare la fapt și nu de puține ori, acestea din urm, sunt de natur a crea în opinia public un sentiment de insecuritate, credința c justiția nu acționeaz îndeajuns împotriva infracționalitții.
Nu este lipsit de relevanț, faptul c inculpatul este deja trimis în judecat pentru svârșirea infracțiunii de tentativ de omor, astfel cum s-a precizat, împrejurare care, coroborat cu celelalte considerente, formeaz convingerea instanței c lsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol concret pentru ordinea public.
In concluzie, se va respinge recursul ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penal.
Pe cale de consecinț, va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare ctre stat, în temeiul dispozițiilor art.192 alin.2 Cod pr. penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Coliba ș i, împotriva încheierii din 26 mai 2009, pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Arge
Oblig pe recurent la 100 lei cheltuieli judiciare ctre stat.
Definitiv.
Pronunțat în ședinț public, astzi 3 iunie 2009, la Curtea de Apel Pite ști - Secția penal și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.Gh.-, -,
Grefier,
Red.gh.-
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond
4 iunie 2009
Președinte:Gheorghe DiaconuJudecători:Gheorghe Diaconu, Marius Gabriel Săndulescu, Corina