Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 39/2010. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 39/

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Eleni Cristina Marcu

JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure

Judecător - - -

Grefier -

Cu participarea Ministerului Public prin

Procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva încheierii de ședință din 18 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.

În conformitate cu disp. art. 297 cod pr. penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat din oficiu în baza împuternicirii avocațiale nr. 380/2010, emisă de Baroul Constanța.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 176-181 cod procedură penală.

În conformitate cu dispozițiile art. 301 cod procedură penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 302 cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511cod procedură penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prevăzută de art. 38513cod procedură penală.

Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Constanța și revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, având în vedere faptul că, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului, nu mai subzistă. Inculpatul a fost sincer încă de la urmărirea penală, este arestat de cca. 3 luni de zile, o perioadă de timp rezonabilă pentru a conștientiza situația creată Inculpatul nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, și nu are antecedente penale. Solicită a se observa situația familială a inculpatului și în subsidiar, solicită să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Procurorul având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat și menținerea încheierii Tribunalului Constanța ca legală și temeinică motivat de împrejurarea că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, nu au intervenit elemente noi care să justifice aplicarea unei alte măsuri preventive. Pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, se impune menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului, solicitând respingerea cererii de înlocuire.

Recurentul inculpat în ultimul cuvânt arată că, solicită judecarea sa în stare de libertate și nu va mai proceda la fel.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin încheierea de ședință din 18 ianuarie 2010, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanța, în baza art. 3002Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive a inculpatului (fiul lui G și, născut la 08 11 1983).

A respins cererea inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării acestuia de a nu părăsi țara.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

A constatat că există în continuare probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a realizat acte materiale ce pot întruni elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, pedepsită cu închisoare mai mare de 4 ani.

În acest sens sunt mijloacele de probă strânse în cursul urmăririi penale, dar și cele administrate în cursul cercetării judecătorești.

Tribunalul apreciază că se menține în continuare cazul prevăzut de art. 148 lit f) Cod procedură penală, constând în starea de nesiguranță resimțită de cetățeni aflând că o persoană cercetată pentru trafic de stupefiante de mare risc este lăsată în libertate, creând pericol pentru sănătatea publică și pentru ordinea de drept, prin posibilitatea de a realiza alte acte materiale de același gen.

Având în vedere că se impune ținerea inculpatului la dispoziția instanței pentru soluționarea cu celeritate a cauzei, preîntâmpinarea unui pericol concret pentru ordinea publică, tribunalul a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în temeiul art. 3002Cod procedură penală.

Potrivit art, 139 alin 1 Cod procedură penală, măsura preventivă se înlocuiește cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Având în vedere că, potrivit considerentelor anterioare, temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat, tribunalul a respins ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării inculpatului de nu părăsi țara, formulată în acest sens.

În termen legal, împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul greșitei mențineri a măsurii arestării preventive, apreciind că acesta nu mai prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Verificând încheierea recurată potrivit art. 3856alin. 3 cod pr. penală, curtea apreciază că recursul este nefondat.

Astfel, ținând seama de acuzațiile aduse inculpatului și de stadiul judecății în primă instanță în care a fost pronunțată încheierea recurată, se apreciază că nu au intervenit elemente noi care să rezulte că temeiurile reținute cu ocazia arestării preventive a inculpatului au dispărut sau sunt modificate.

Încheierea recurată reprezintă o justă aplicare a disp. art. 160 alin. 3 cod pr. penală, temeiurile reținute anterior impunând privarea în continuare de libertate a inculpatului în scopul bunei desfășurări a procesului penal.

Ca atare, recursul de față va fi respins ca nefondat cu aplicarea corespunzătoare a disp. art. 192 cod pr. penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b cod pr. penală;

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul inculpat - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva încheierii de ședință din 18 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.

În baza art. 192 alin. 2 cod pr. penală;

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 200 lei.

În baza art. 189 cod pr. penală,

Onorariul avocat oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției, în favoarea avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

- -

GREFIER,

Jud. fond: TV

Red.. Jud. -

Tehnodact. Gref.

2 ex./25.01.2010

Președinte:Eleni Cristina Marcu
Judecători:Eleni Cristina Marcu, Marius Cristian Epure

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 39/2010. Curtea de Apel Constanta