Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 407/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr. -

DECIZIA PENALĂ nr. 407 /R/2008

Ședința publică din 24 iulie 2008

PREȘEDINTE: Crișan Marinela vicepreședintele instanței

JUDECĂTOR 2: Țarcă Gabriela președintele secției

JUDECĂTOR 3: Groza Gheorghe G - președintele instanței

Grefier:

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, născut la 02.05.1974, deținut în prezent în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță O, împotriva încheierii penale din 16 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, conform prevederilor art. 160/b Cod de procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat av., în baza împuternicirii avocațiale nr.3805/24.07.2008, emisă din oficiu de Baroul Bihor.

Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Nefiind excepții sau alte cereri prealabile de formulat, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.

Apărătoarea inculpatului recurent susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate în sensul de a se dispune revocarea măsurii arestării preventive luată față de inculpat, cu consecința punerii sale în libertate. Apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea și menținerea măsurii arestului preventiv nu mai subzistă și că persoana inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică, astfel că procesul penal se poate desfășura în bune condiții și cu inculpatul în stare de libertate

Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului și menținerea ca legală și temeinică a încheierii recurate, apreciind că temeiurile arestării mai subzistă, având în vedere gradul de pericol social al faptelor comise - acelea de furturi calificate.

Inculpatului recurent în ultimul cuvânt solicită să fie judecat în stare de libertate.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin încheierea de ședință 16 iulie 2008 Tribunalului Bihor, s-a dispus în baza art.300/2 Cod procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la 02.05.1974 în loc. M, jud. B, în prezent deținut in Penitenciarul Oradea, măsură dispusă prin încheierea nr. 10/M/30.01.2008 a Judecătoriei Oradea, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 10/M/2008.

A respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv, cu măsura obligării de a nu părăsi țara și a constatat că termenul pentru fondul cauzei a fost stabilit la data de 20 august 2008.

Pentru a pronunța această încheiere Tribunalul Bihor, examinând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, constatat că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.728/2008 a Judecătoriei Oradea,pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.1 - 209 al.1 lit. e Cod penal, cu aplic. art. 41 al.2, art. 42 Cod penal și art. 37 lit.b Cod penal la o pedeapsă de 4 ani 6 luni închisoare, cu privare de libertate, cauza fiind înregistrată la această instanță în apel la 10.07.2008.

Văzând că prin sentința de condamnare s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, iar până în prezent nu au intervenit elemente care să determine încetarea sau modificarea temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, tribunalul a reținut că acestea justifică în continuare privarea de libertate, motiv pentru care a dispus menținerea stării de arest și a respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv, cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea și modificarea acesteia, în sensul de a se dispune revocarea măsurii arestării preventive și punerea lui în libertate, cu motivarea că lăsarea lui în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Verificând încheierea atacată cu recurs prin prisma motivelor invocate, cât și don oficiu, conform dispozițiilor art.385/14 alin.1 Cod procedură penală și din oficiu, conform art. 385/6 alin.2 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul declarat de inculpat apare ca nefondat și va fi respins ca atare, în baza art.385/15 pct.1 lit. "b" Cod procedură penală.

Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheiereanr. 10/M/30.01.2008 a Judecătoriei Oradea și condamnat de către aceiași instanță, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat din buzunare, fapte prev. și ped de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit."e" Cod penal, alin.2 lit. "b" Cod penal, cu aplicarea, 41 alin.2, art.42 Cod penal și art.37 lit."b" Cod penal la o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, în regim privativ de libertate.

Temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni cu un ridicat grad de pericol social, iar lăsarea inculpatului în libertate a inculpatului pe motivul invocat, nu se justifică, având în vedere împrejurările comiterii faptelor, persoana inculpatului și limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile comise.

În baza dispozițiilor art.192 al. 2 și art.189 Cod procedură penală inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 90 lei reprezentând cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

ECIDE:

În baza art.385/15 pct.1 lit. "b" Cod de procedură penală.

RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent, fiul lui și al, născut la 2 mai 1974, deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță O, împotriva încheierii penale din 16 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 90 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 iulie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

În concediu de odihnă

Semnează președintele completului

Jud.

Red.înch. /29.07.2008

Jud. fond

Tehnored./29.07.2008

3 ex.

Președinte:Crișan Marinela
Judecători:Crișan Marinela, Țarcă Gabriela, Groza Gheorghe

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 407/2008. Curtea de Apel Oradea