Arestare preventiva jurisprudenta. Încheierea 416/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

ÎNCHEIERE DE ȘEDINȚĂ NR. 416/

Ședința publică de la 11 iulie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 2: Viorica Lungu

JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman

Grefier - -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -

S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpatul - fiul lui și, născut la data de 26.03.1976, deținut în Arestul C - împotriva încheierii de ședință nr. 88 din 10.07.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiectprelungirea duratei arestării preventive (art. 155 cod procedură penală).

La apelul nominal făcut în ședința publică, conform art. 297 cod procedură penală, se prezintă recurentul-inculpat, personal, asistat de apărător ales -avocat.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea art. 176 - 181 cod procedură penală.

În conformitate cu dispozițiile art. 301 Cod procedură penală părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de invocat.

Curtea constată că propunerea de prelungire a arestării preventive a fost depusă de către reprezentantul Parchetului la Tribunalul Constanța pe data de 9 iulie 2009 orele 14:30, termenul de judecată a fost acordat la data de 10.07.2009 orele 11:00, iar dosarul a sosit în recurs în aceeași zi, deci 10.07.2009 la orele 16:00, situație în care s-a acordat o zi, constatând că dl. procuror a cerut prelungirea arestării preventive pe o perioadă de 30 cu începere de la 12 iulie 2007; în această situație urmează a se constata, în cazul unei verificări de către că dosarul a fost adus cu mare întârziere de reprezentantul Parchetului la prelungire; a fost nevoie de soluționarea cauzei de urgență, într-un complet de sâmbătă.

Întrebat fiind recurentul-inculpat arată că dorește să declare ceva în plus în recurs.

Instanța procedează la audierea inculpatului cele relatate fiind consemnate în procesual-verbal atașat la dosarul cauzei.

Procurorul arată că prezentul recurs vizează prelungirea arestării prev. de art. 155 și urm. din codul d e procedură penală.

Instanța pune în vedere procurorului de ședință să comunice Procurorului General că este de preferat, chiar dacă nu va fi o sancțiune, pentru cazurile de la C, având în vedere că legislația se va modifica, s-au făcut propuneri legislative, sancțiuni și pentru cei care nu respectă termenele prevăzute de lege chiar dacă nu este de decădere, fiind un termen de recomandare, nu în ultima zi să fie dosarul înaintat instanței; că nu înțelegem ca numai sâmbăta și duminica să judecăm aceste măsuri preventive, având în vedere numărul actual al judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța - trei la secția penală.

Curtea, nu are de invocat excepții din oficiu conform art. 302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art. 38513Cod procedură penală.

Pe fondul motivelor de recurs dl., avocat ales al recurentului-inculpat solicită " admiterea recursului casarea încheierii din data de 10.07.2009 prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive cu încă 20 de zile iar pe fond respingerea cererii de prelungirea măsurii arestării preventive ca nefondată; s-a cerut constant prelungirea măsurii arestării preventive motivat de necesitatea efectuării unor noi probe în cauză; În ultimele 2 luni Parchetul nu a adus nimic nou în acest dosar; între timp au fost audiați inculpații, părțile vătămate, au avut loc confruntări între inculpați și părțile vătămate, s-a efectuat chiar și o expertiză a cărei concluzii nu certifică cu nimic modul în care s-au petrecut faptele; problema care se pune este dacă inculpatul mai trebuie să stea în continuare în stare de arest respectiv, ce ar putea aduce nou probele care se doresc a fi administrate de către Parchet. Apreciază că nu se impune arestarea preventivă având în vedere probele deja administrate în cauză. Aceste probe care se solicită a fi administrate pot fi administrate și cu inculpatul în stare de libertate; lăsarea lui în stare de libertate nu împietează cu nimic desfășurarea normală în continuare a procesului penal. Ne aflăm în situația bizară în care atacatorul a devenit parte vătămată iar cel atacat a devenit inculpat. Solicită fi analizate în mod obiectiv probele administrate până în prezent și să se constate că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, acțiunea sa fiind una de apărare el nu atacând cu dorința de a schimba viața unei persoane; a menține în continuare în arest fără a avea probe temeinice că el ar fi urmărit în vreun fel suprimarea vieții unei persoane, i se pare un act injust și inuman. Lăsarea inculpatului în stare de libertate se justifică și prin faptul și ceilalți coinculpați sunt cercetați în stare de libertate impunându-se o egalitate de tratament având în vedere contribuțiile acestora la săvârșirea acestor fapte care nu au fost definitivate".

Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, în primul rând cu privire la aspectul sesizat de instanță privind momentul în care a fost adus dosarul și sesizată instanța, personal nu-i aparține, dar va aduce la cunoștință Procurorului General pentru a lua măsurile necesare pentru procurorii din subordinea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Pe fondul recursului, concluziile sunt de respingere a recursului declarat de către recurentul-inculpat și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Constanța, respectiv încheierea 88/10.07.2009, ca fiind legală și temeinică, întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată și mai sunt de administrat probe în această cauză; apreciază hotărârea Tribunalului Constanța care a dat prelungirea numai pe 20 de zile și nu pe 30 zile, cum s-a solicitat, corectă și bine întemeiată și motivată, având în vedere că nu sunt numai probe care să fie administrate din partea acuzării ci sunt și probe care sunt propuse și din partea apărării și care urmează să fie administrate așa cum rezultă din cererile care sunt depuse la dosar de către d-nii avocați, și mai ales că trebuie să fie reaudiat inculpatul, să se facă confruntările, să aibă în vedere și aspectul că a apărut elemente noi prin raportul de expertiză nou efectuat în cauză. Ca atare, solicită respingerea recursului ca nefondat și să se mențină ca legală și temeinică încheierea pronunțată de Tribunalul Constanța, prin care s-a prelungit măsura arestării preventive.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită a se avea în vedere că este singurul întreținător al familiei, solicitând a fi judecat în stare de libertate.

Instanța rămâne în pronunțare.

Cu privire la recursul penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință nr. 88 din 10.07.2009, Tribunalul Constanța, în temeiul prevederilor art. 159 cod procedură penală a admis, în parte, propunerea de prelungire a arestării preventive inculpatului - fiul lui și, născut la data de 26.03.1976, în mun. M CNP. -, deținut în Arestul C, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și a prelungit respectiva măsură pe o perioadă de 20 zile, de la 12.07.2009 și până la 31 iulie 2009 inclusiv.

Totodată, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța în sensul celor menționate Tribunalul Constanțaa reținut următoarele:

În motivarea propunerii, parchetul a arătat că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prev. de disp. art.20 Cod penal rap.la art. 174-175 lit. i Cod penal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice faptă prev. și ped. de art. 321 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că în ziua de 21.03.2009, în jurul orelor 1200, împreună cu alte persoane pe fondul unei stări conflictuale și al consumului de alcool a provocat scandal public în orașul M la intersecția străzilor - și 1 -, tulburând grav ordinea și liniștea publică și, totodată, a aplicat mai multe lovituri de cuțit victimelor și, cauzându-le leziuni abdominale cu corpuri tăietoare, înțepătoare - posibil cuțit, ce necesită 35-40 zile, punându-le viața în pericol prin hemoperitoneu consecutiv.

În fapt s-a reținut că la data de 21.03.2009, în jurul orelor 113o-12oo, la intersecția dintre str. - cu str.1 - din municipiul M, a avut loc un scandal ce a tulburat ordinea și liniștea publică, între grupul de persoane al familiei din M, pe de o parte, cu un alt grup al familiei din M, pe de altă parte, soldat cu vătămări ușoare ale părților, dar și cu vătămări grave ale numiților și, create prin înjunghiere, ce le-au pus viața în pericol.

Conflictul dintre cele două grupuri a fost comis pe fondul consumului de alcool și al unei stări conflictuale mai vechi dintre cele două grupuri. acestei stări conflictuale are la bază întreruperea relației de concubinaj ce a durat aproximativ 3 ani de zile, între inculpatul A și -.

Pe fondul acestei stări de spirit, tot în ziua de 21.o3.2oo9, în jurul orelor 11oo, inc. A împreună cu unchii săi, inculpații și, precum și cu, concubina primului respectiv, zisă "" însoțiți de un copil s-au deplasat cu autoturismul taxi, marca, nr. -, condus de martorul, pe str. - din municipiul

În momentul ajungerii pe segmentul de drum de pe strada -, din dreptul imobilului cu nr. 3, unde locuiește fosta concubină a inculpatului A și membrii familiei sale, acesta i-a cerut taximetristului să reducă viteza de deplasare a mașinii, de așa natură încât să vadă în curtea locuinței. Acest aspect a fost observat și de membrii familiei ce se aflau în curte.

Membrii familiei procedând la urmărirea cu privirea asupra taxiului ce a trecut prin fața locuinței lor au constatat că, la o distanță de aproximativ 20-30 de locuința lor, pe stradă mai precis pe str. - la intersecție cu str.1 - în dreptul unei unități de alimentație publică numit "La " se aflau inculpații, A și însoțiți de numita zisă "", în timp ce consumau băuturi alcoolice. În aceste împrejurări, membrii familiei și anume: (tată), (fiu), - și au luat hotărârea de a se deplasa la grupul membrilor familiei, pentru a le cere socoteală în legătură cu comportarea inculpatului A față de ei.

Pe fondul stării conflictuale existente între cele două grupuri și a stării de ebrietate în care se aflau, aceștia nu au ajuns la nici o concluzie pașnică ci, mai mult, starea conflictuală s-a amplificat, membrii celor două grupuri adresându-și unii altora cuvinte indecente, injurioase și de reproș, cu glas tare ceea ce a făcut ca la fața locului să se adune în jur de aproximativ 30 de persoane, respectiv bărbați, femei, bătrâni, copii.

Cearta dintre membrii celor două grupuri a degenerat în conflict fizic, aceștia lovindu-se reciproc cu pumnii și picioarele, ori prin aruncări de pietre, ceea ce a creat scandal public.

În timpul conflictului fizic ce a avut loc între membrii celor două grupuri, învinuiții și au fost înjunghiați suferind leziuni abdominale cu corpuri tăietoare, înțepătoare - posibil cuțit, ce necesită 35-40 zile, punându-le viața în pericol prin hemoperitoneu consecutiv.

Ca urmare a acestui fapt grav, după aproximativ 5-10 minute de conflict fizic, cele două grupuri se despart în sensul că, grupul familiei a luat măsuri de transportare a celor două victime la domiciliul lor și imediat după aceea,la Spitalul Municipal M, iar grupul familiei a fugit de la fața locului.

Cu ocazia cercetărilor membrii fam. au precizat că victima a fost înjunghiat de către inc., iar victima a fost înjunghiat de către inc., în zona pieptului,iar la picior de către inc.

Inculpații la rândul lor faptul că le-au agresionat pe victime și că au avut asupra lor cuțite, ba mai mult, declară că ei au fost agresionați de grupul fam., unul dintre ei și anume având asupra sa un cuțit pe care inc. a încercat să i-l ia, ocazie cu care, există posibilitatea să-i fi înjunghiat fără voință și știință pe și.

Inculpatul a dispărut nefiind de găsit în urma măsurilor de căutare întreprinse de lucrătorii de poliție, cât și a citării acestuia.

Ulterior s-a stabilit că inculpatul s-a sustras urmăririi penale, părăsind țara și deplasându-se în Anglia de unde a revenit la data de 9.o4.2oo9, când a fost prezentat Tribunalului Constanța în vederea audierii.

Inculpații și învinuiții în timpul cercetărilor efectuate au fost parțial sinceri încercând prin mărturiile lor să învinovățească pentru producerea stării conflictuale grupul advers.

Urmărirea penală nu a fost finalizată urmând să fie completată cu următoarele acte și activități: reaudierea învinuiților și a inculpaților din lucrările dosarului, cu privire la aspectele noi apărute în contradictoriu dintre declarațiile acestora, precum și dintre aceștia și unii martori. Reaudierea inculpatului cu privire la aspectele noi rezultate din raportul de constatare medico-legală nr. 173 LR din 30.06.2009, confruntări între părți și martori, pentru lămurirea participării nemijlocită a părților implicate în conflict și pentru stabilirea corectă a adevărului precum și pentru a verifica apărările inculpatului referitoare la o eventuală legitimă apărare și contradicțiile dintre declarațiile acestora; obținerea de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Caa dresei finale prin care să precizeze dacă se constituie parte civilă în proces cu privire la contravaloarea cheltuielilor ocazionate de tratarea și îngrijirea celor două părți vătămate, obținerea constatării medico - legale dispuse de la SML C, pentru a se stabili dacă leziunile cauzate celor două victime au fost produse sau nu de unul și același obiect tăietor-înțepător; audierea în calitate de martori a medicilor ce au supus intervenției chirurgicale pe partea vătămată pentru a lămuri numărul plăgilor și leziunilor suferite de acesta precum și mecanismul lor de producere interoperator, solicitarea de la Spitalul Clinic Județean Caf oilor de observație privind pe cele două victime și a protocoalelor operatorii, precum și de la Spitalul Municipal Mad ocumentelor medicale legate de primul ajutor acordat victimelor, administrarea probelor solicitate de avocații părților prin cererile atașate la dosarul cauzei ce nu au fost încă efectuate, supunerea inculpaților și învinuiților la testarea poligraf în vederea detectării eventualului comportament simulat al lor, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea actului de inculpare.

Întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, pentru o bună desfășurare a procesului penal, s-a solicitat prelungirea cu 30 de zile a duratei arestării preventive a inculpatului, începând cu data de 12.07.2009.

La soluționarea propunerii de prelungire a duratei arestării preventive instanța a avut în vedere următoarele considerente:

Împotriva inculpatului s-a început urmărirea penală la data de 23.03.2009, ora 1600, și s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunilor ce i s-au reținut în sarcină.

Pentru inculpatul s-a emis mandat de aducere, acesta fiind fugit și ascunzându-se în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală efectuată în cauză.

La data de 24.03.2009 s-a solicitat Tribunalului Constanța, în conformitate cu disp. art. 1491și art. 150 alin.1 teza II și alin. 2 Cod procedură penală, luarea măsurii arestării preventive în lipsă a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 - 175 lit. i Cod penal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice faptă prev. și ped. de art. 321 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că în ziua de 21.03.2009, în jurul orelor 1200, împreună cu alte persoane pe fondul unei stări conflictuale și al consumului de alcool a provocat scandal public în orașul M la intersecția străzilor - și 1 -, tulburând grav ordinea și liniștea publică și, totodată, au aplicat mai multe lovituri de cuțit victimelor și, cauzându-le leziuni abdominale cu corpuri tăietoare, înțepătoare - posibil cuțit, ce necesită 35-40 zile, punându-le viața în pericol prin hemoperitoneu consecutiv.

La data de 25.03.2009 Tribunalul Constanța în dosarul nr-, prin încheierea de ședință nr. 41 din 25.03.2009 a emis mandatul de arestare preventivă nr. 37 pentru inculpatul, pe o perioadă de 30 de zile cu începere de la data punerii efective în executare, măsura arestării preventive a inculpatului urmând a expira la data de 8.05.2009.

Materialul probator pe care se sprijină învinuirea adusă inculpatului este compus din: procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșă fotografică; procese-verbale de sesizare; proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere din fotografii, cu planșe foto; audieri de martori; rezoluții de efectuare a constatărilor medicale; acte medico-legale și procese verbale de concluzii provizorii medico-legale pentru părțile implicate în conflict; declarațiile inculpaților și a învinuiților din dosar; procese-verbale de confruntare între părți; procese-verbale de căutare de către organele de urmărire penală a inculpatului care sas ustras urmăririi penale; declarațiile inculpatului; acte de cercetare penală privind începerea urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpaților A și și mandat de arestare față de inculpatul.

Urmărirea penală nu a fost finalizată, urmând a fi completată cu următoarele acte: reaudierea învinuiților și a inculpaților din lucrările dosarului, cu privire la aspectele noi apărute în contradictoriu dintre declarațiile acestora, precum și dintre aceștia și unii martori. Reaudierea inculpatului cu privire la aspectele noi rezultate din raportul de constatare medico-legală nr. 173 LR din 30.06.2009, confruntări între părți și martori, pentru lămurirea participării nemijlocită a părților implicate în conflict și pentru stabilirea corectă a adevărului precum și pentru a verifica apărările inculpatului referitoare la o eventuală legitimă apărare și contradicțiile dintre declarațiile acestora; obținerea de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Caa dresei finale prin care să precizeze dacă se constituie parte civilă în proces cu privire la contravaloarea cheltuielilor ocazionate de tratarea și îngrijirea celor două părți vătămate, obținerea constatării medico - legale dispuse de la SML C, pentru a se stabili dacă leziunile cauzate celor două victime au fost produse sau nu de unul și același obiect tăietor-înțepător; audierea în calitate de martori a medicilor ce au supus intervenției chirurgicale pe partea vătămată pentru a lămuri numărul plăgilor și leziunilor suferite de acesta precum și mecanismul lor de producere interoperator, solicitarea de la Spitalul Clinic Județean Caf oilor de observație privind pe cele două victime și a protocoalelor operatorii, precum și de la Spitalul Municipal Mad ocumentelor medicale legate de primul ajutor acordat victimelor, administrarea probelor solicitate de avocații părților prin cererile atașate la dosarul cauzei ce nu au fost încă efectuate, supunerea inculpaților și învinuiților la testarea poligraf în vederea detectării eventualului comportament simulat al lor, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea actului de inculpare.

În raport de considerentele expuse tribunalul apreciază că în cauză se mențin în continuare temeiurile care au fost avute în vedere la luarea și prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Astfel, conform disp. art. 143 C.P.P.există probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul s-a aflat la locul și în timpul incidentului care s-a finalizat cu vătămarea corporală a numiților și, că a fost implicat în acest incident și că a folosit un cuțit provocând leziunile de violență celor două părți vătămate.

În același timp, actele medico-legale confirmă faptul că leziunile prin tăiere/înțepare au pus în primejdie viața persoanelor vătămate, iar obiectul vulnerant și zona vizată confirmă încadrarea juridică stabilită de procuror.

Aspectele contradictorii relatate de persoanele audiate nu sunt de natură a înlătura probele și indiciile temeinice arătate mai sus, ci necesită o interpretare și administrare aprofundată a mijloacelor de probă.

De asemenea sunt îndeplinite condițiile cumulative prev. de art. 148 lit f) Cod procedură penală în raport de regimul sancționator al infracțiunilor reținute în sarcină dar și de pericolul concret pentru ordinea publică care derivă din modul de săvârșire a faptei, de urmările grave produse, de valoarea socială lezată, toate acestea fiind de natură a alarma în mod serios cetățenii aflând că o persoană cercetată pentru infracțiuni contra vieții, este lăsată în libertate.

Tribunalul a apreciat că propunerea parchetului referitoare la prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului este în parte întemeiată, în sensul că se justifică această prelungire pentru administrarea unor mijloace de probă care să lămurească situația de fapt, însă această prelungire nu se impune a fi acordată pe o perioadă de 30 de zile.

Astfel, tribunalul a apreciat că reaudierea învinuiților și a inculpaților din lucrările dosarului, cu privire la aspectele noi apărute în contradictoriu dintre declarațiile acestora, precum și dintre aceștia și unii martori. Reaudierea inculpatului cu privire la aspectele noi rezultate din raportul de constatare medico-legală nr. 173 LR din 30.06.2009, confruntări între părți și martori, pentru lămurirea participării nemijlocită a părților implicate în conflict și pentru stabilirea corectă a adevărului precum și pentru a verifica apărările inculpatului referitoare la o eventuală legitimă apărare și contradicțiile dintre declarațiile acestora; obținerea de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Caa dresei finale prin care să precizeze dacă se constituie parte civilă în proces cu privire la contravaloarea cheltuielilor ocazionate de tratarea și îngrijirea celor două părți vătămate, obținerea constatării medico - legale dispuse de la SML C, pentru a se stabili dacă leziunile cauzate celor două victime au fost produse sau nu de unul și același obiect tăietor-înțepător; audierea în calitate de martori a medicilor ce au supus intervenției chirurgicale pe partea vătămată pentru a lămuri numărul plăgilor și leziunilor suferite de acesta precum și mecanismul lor de producere interoperator, solicitarea de la Spitalul Clinic Județean Caf oilor de observație privind pe cele două victime și a protocoalelor operatorii, precum și de la Spitalul Municipal Mad ocumentelor medicale legate de primul ajutor acordat victimelor, administrarea probelor solicitate de avocații părților prin cererile atașate la dosarul cauzei ce nu au fost încă efectuate, supunerea inculpaților și învinuiților la testarea poligraf în vederea detectării eventualului comportament simulat al lor, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea actului de inculpare pot fi administrate ca probe într-un termen rezonabil de 20 de zile.

- mult, prelungirea anterioară a măsurii arestării preventive s-a dispus pe o perioadă de 10 zile, tot pentru considerentul de a se evita prejudicierea drepturilor inculpatului ca urmare a unor probatorii incomplete, însă actele de urmărire penală nu au avansat în măsura preconizată.

Pentru considerentele expuse, s-a apreciat că o perioadă de 20 zile de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului este suficientă pentru a se administra mijloacele de probă indicate de procuror.

Împotriva încheierii nr. 88 din 10.07.2009 a Tribunalului Constanțaa declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În esență, inculpatul-recurent a susținut că, prelungirea măsurii arestării sale preventive, este nejustificată, câtă vreme, în ultimele două luni, procurorul nu a administrat probe noi, iar probele administrate deja nu justifică menținerea sa în stare de arest preventiv.

În legătură cu probele ce urmează a fi administrate, inculpatul-recurent a susținut că pot fi administrate și cu el în stare de libertate cu atât mai mult cu cât ceilalți coinculpați sunt cercetați în stare de libertate, ori echitabil ar fi să se aplice același tratament tuturor făptuitorilor.

În concluzie inculpatul-recurent a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Constanța și urmare rejudecării să se respingă propunerea de prelungire a arestării sale preventive și punerea sa în libertate.

Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea recursului și menținerea încheierii recurate ca legală și temeinică motivat de împrejurarea că, probele ce urmează a fi administrate sunt necesare stabilirii situației de fapt și ele privesc atât acuzarea cât și apărarea iar temeiurile arestării preventive a inculpatului recurent se mențin.

Examinând încheierea de ședință nr.88 din 10.07.2009 a Tribunalului Constanța în raport de critica din recursul inculpatului, de probatoriul administrat, cât și din oficiu, în limitele prev. de art. 3856al.3 cod procedură penală, Curtea constată că este legală și temeinică iar recursul nefondat pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din examinarea actelor și lucrărilor dosarului în cauză urmărirea penală nu este definitivată iar pentru aflarea adevărului sunt absolut necesare probele propuse atât în susținerea acuzării cât și acelea propuse în apărare.

În această ordine de idei este pe deplin justificată reaudierea inculpatului recurent în legătură cu aspectele noi apărute în urma concluziilor raportului de constatare medico-legală nr. 173 din 30.06.2009 dar și confruntarea părților și martorilor, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt, precum și verificarea apărărilor inculpatului privind o eventuală legitimă apărare.

Raportat la probatoriul administrat până în prezent în cauză, Curtea reține că, există probe și indicii temeinice care susțin presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat penal, că aceste fapte sunt susceptibile de încadrarea juridică în infracțiunile prevăzute de art. 20 - 174 - 175 lit. i Cod penal și respectiv de art.321 al. 2 Cod penal, infracțiuni pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani și care prin natura lor dar și modul concret în care se pretinde că au fost săvârșite (provocare de scandal public care a tulburat grav ordinea și liniștea publică și aplicarea, pe fondul unui conflict, a mai multor lovituri de cuțit la două victime, cărora le- fost pusă în primejdie viața) prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Pentru considerentele expuse, Curtea constatând că se mențin în continuare temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului recurent și că probatoriile ce mai sunt de administrat sunt utile justei soluționări a cauzei, va respinge recursul inculpatului ca nefondat.

Cum în urma examinării din oficiu a încheierii recurate nu s-au identificat alte motive de reformare, va fi menținută ca legală și temeinică.

Urmare respingerii recursului, făcând aplicarea prevederilor art. 192 al. 2 Cod procedură penală, curtea îl va obliga pe inculpatul recurent să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE

În temeiul art. 38515pct. 1 lit. "b" cod procedură penală,

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul - fiul lui și, născut la data de 26.03.1976, deținut în Arestul C - împotriva încheierii nr. 88 din 10.07.2009, Tribunalului Constanța, pronunțată în dosarul penal nr-.

În temeiul prev. art. 192 al.2 Cod procedură penală,

Obligă pe recurentul să plătească statului 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iulie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

12 iulie 2009

jud. fond.:

red. dec. jud.: - - 15.07.2009

tehnored. gref.

ex. 2/16.07.2009

Președinte:Zoița Frangu
Judecători:Zoița Frangu, Viorica Lungu, Jelena Zalman

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Încheierea 416/2009. Curtea de Apel Constanta