Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 419/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
COMPLET SPECIALIZAT PENTRU CAUZE CU MINORI
DOSAR NR- DECIZIE NR. 419/R/MF
Ședința publică din 16 Iunie 2009
PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G--
JUDECĂTOR 2: Raluca Elena Șimonescu
Judecător: dr.
Grefier:
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Biroul Teritorial Argeș reprezentat prin:
Procuror -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile penale declarate de inculpații G, G, și, deținuți în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din 3 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
S-a înregistrat ședința de judecată potrivit art. 304 al. 1 Cod procedură penală
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-au prezentat recurenții inculpați, și G, asistați de avocat ales, în baza delegației de la dosar.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a permis apărătorului să ia legătura cu inculpații.
Avocat și procurorul, pe rând, precizează că nu mai au de formulat cereri prealabile.
Nemaifiind cereri prealabile, curtea, constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul, punând în discuție admisibilitatea recursului declarat de inculpatul G.
Avocat, în legătură cu recursul inculpatului G, arată că recursul nu este admisibil, având în vedere că a mai fost soluționat odată.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului declarat de G ca inadmisibil, întrucât a mai fost soluționat odată prin decizia penală nr.395 din 5 iunie 2009.
Avocat, pentru inculpații G și, solicită a se constata că, nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive.
Potrivit art. 160 al. 3 Cod procedură penală, încheierea prin care se dispune menținerea măsurii arestării preventive trebuie motivată pe suport probator, potrivit art.356 lit. c Cod procedură penală.
În cauză, încheierea nu este motivată cu respectarea acestor texte de lege, este motivată la general și nu pentru fiecare persoană în parte, nu s-a indicat în ce constă pericolul social și nici probele din care să rezulte acest pericol.
Arestarea s-a făcut în baza art. 148 lit f Cod procedură penală și pericolul pentru ordinea publică nu se mai justifică.
Partea vătămară audiată cu privire la activitatea infracțională a lui G, a dat două declarații diferite și care nu au nici-un suport legal.
Nu s-a stabilit cu certitudine care sunt acțiunile lui.
În ceea ce o privește pe inculpata G, nu poate prezenta pericol pentru ordinea publică, având în vedere și statura acesteia.
Nu s-au indicat noi temeiuri care că conducă la menținerea în continuare a arestării.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării și înlocuirea cu o altă măsură de siguranță.
Procurorul, pune concluzii de respingere a recursurilor declarate de inculpații G și G ca nefondate, menținerea încheierii ca legală și temeinică, întrucât subzistă în continuare motivele avute în vedere la luarea acestei măsuri.
Inculpații au comis fapte deosebit de grave, trafic de persoane, pe o perioadă destul de mare, sunt cercetați și de alte instanțe, pentru comiterea aceluiași gen de fapte.
Avocat, în replică, arată că, față de cei trei inculpați nu s-a mai început o altă cercetarea penală.
Recurenții inculpați având pe rând ultimul cuvânt:
G solicită să fie judecat în stare de libertate;
G solicită să fie judecată în stare de libertate;
G solicită să fie judecat în stare de libertate, s-a predat singur autorităților.
CURTEA
Constată că, prin încheierea de ședință din data de 3 iunie 2009, Tribunalul Vâlcea, a dispus, printre altele menținerea stării de arest preventiv a inculpaților:
- G, fiul lui si, născut la data de 19.01.1977 in C, județul O, CNP--, domiciliat în orașul,-, județul V, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul A;
- G (fostă zisă ), fiica lui și, născută în data de 29.02.1972, în C, jud. O, cu domiciliul în or.,-, jud.V, CNP -, aflată în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul
- G (fostă ), fiica lui și, născută în data de 10.09.1982, în C, jud. O, cu domiciliul în,- A, jud. V, cu CNP -, aflată în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul
- G, fiul lui și, născut în data de 20.12.1975, în C, jud. O, cu domiciliul în or.,-, jud. V, CNP -, aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că infracțiunile pentru care sunt judecați inculpații, respectiv constituire de grup criminal organizat, trafic de ființe umane formă agravată și continuată și, în plus pentru G și spălare de bani, sunt fapte ce aduc o atingere profundă demnității, moralei și demnității persoanei, prin acte de constrângere fizică și psihică, care au cunoscut o amploare, ajungând practic la nivelul de fenomen în societatea română actuală.
Prima instanță a apreciat că există în continuare temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive pentru inculpați.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termen legal inculpații G, G și G.
În motivele de recurs susținute oral hotărârea primei instanțe este criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât în mod greșit s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere că recurenții sunt arestați de o perioadă lungă de timp, iar pericolul pe care îl prezintă persoana lor pentru ordinea publică s-a estompat. Se solicită să se aibă în vedere și circumstanțele personale ale fiecărui recurent.
Examinând încheierea supusă recursului în raport cu motivele invocate și în conformitate cu disp.art.385/6 Cod procedură penală, curtea constată că recursul declarat de inculpatul G este inadmisibil, iar recursurile declarate de inculpații G și G sunt nefondate.
Inculpatul Gam ai declarat recurs împotriva încheierii din 3 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, recurs care a fost soluționat prin decizia penală nr.395 din 5 iunie 2009 a Curții de APEL PITEȘTI.
În mod corect prima instanță a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpații G și G.
Astfel, lăsarea în libertate a inculpaților prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică, dat fiind natura infracțiunilor reținute în sarcina lor, împrejurările în care acestea au fost comise, aspecte care denotă că lăsarea în libertate a recurenților ar periclita în mod grav valorile și relațiile sociale care formează ordinea publică.
Durata arestării preventive pentru fiecare dintre acești inculpați nu a depășit un termen rezonabil, deoarece complexitatea cauzei este de natură să justifice o durată mai lungă a procedurilor judiciare.
Menținerea măsurii arestării preventive pentru fiecare dintre inculpații recurenți este justificată și în raport cu dispozițiile art.136 alin.1 Cod procedură penală, respectiv această măsură de prevenție este necesară și adecvată pentru realizarea scopului procesului penal în sensul dispozițiilor legale mai sus amintite.
În baza acestor argumente și în temeiul disp.art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul G, iar în temeiul disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații G și G.
În temeiul disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, fiecare inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul G, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din data de 3 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția penală, în dosarul nr-.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și G, deținuți în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din data de 3 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare inculpat la câte 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.
Grefier,
Red.: dr.
Tehnored.:
2 ex./02.07.2009.
Jud.fond:
Președinte:Teodora Gheorghe SorescuJudecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Raluca Elena Șimonescu