Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 431/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 431
Ședința publică de la 23 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 3: Florin
GREFIER:
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul T Serviciul Teritorial Timiș.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații G, u, R, împotriva încheierii penale din 09.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpații recurenți în stare de arest preventiv, G asistat de avocați și n, asistat de avocat, și asistați de avocat, asistat de avocat și R asistat de avocat.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței au fost comunicate notele de ședință ale grefierului din data de 9 aprilie 2009.
Avocat, contestă notele grefierului și solicită completarea acestora cu înregistrarea audio, pentru a demonstra că deliberarea în ce privește starea de arest a inculpaților nu a avut loc. în finalul însemnărilor, după ce fiecare inculpat și-a spus ultimul cuvânt, nu s-a consemnat în nici un fel că instanța s-a retras pentru deliberare, această lacună trebuind complinită cu ascultarea înregistrării ședinței de judecată.
Avocat, contestă de asemenea, notele grefierului de ședință, invocând ca temei de drept prevederile art.3042alin.5
C.P.P.Ceilalți apărători ai inculpaților recurenți achiesează la concluziile antevorbitorilor.
Procurorul solicită respingerea cererilor considerând că nu se impune transcrierea înregistrării ședinței de judecată.
Instanța, în deliberare, respinge cererile formulate de apărătorii inculpaților, apreciind că notele de ședință sunt suficiente cu privire la problemele invocate.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul inculpaților și, avocat, a solicitat admiterea recursului, apreciind că încheierea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât instanța nu a făcut o analiză a situației fiecărui inculpatul, cu privire la temeiurile arestării preventive, ci dar o analiză globală. Au fost încălcate prevederile art.309 alin.1 și 2.C.P.P. în sensul că nu a existat deliberare cu privire la dispozitivul încheierii, astfel că se poate aprecia că nu a existat minută. Încheierea suferă și de un alt viciu, întrucât instanța a extins temeiul prev.de art.148 lit.b C.P.P. față de toți inculpați, fără aop une în discuție și fără ca acest temei să fi existat la data luării măsurii. Din motivarea încheierii rezultă că s-a făcut o antepronunțare, având în vedere aprecierile judecătorului, vizavi de faptul că inculpații sunt arestați " doar de 6 luni " și " . gravitatea pedepselor la care inculpații se pot aștepta". Din perioada 2003, când s-ar fi comis presupusele fapte, și până în 2008, când inculpații au fost trași la răspundere penală și trimiși în judecată, aceștia nu au comis alte fapte, astfel că se poate ajunge la concluzia că pericolul concret pentru ordinea publică nu există. Nu există temeiuri care să justifice menținerea în continuare în stare de arest a acestor inculpați, având în vedere și declarațiile părților vătămate care au arătat că ei au solicitat să plece la muncă în Spania, că nu au fost exploatate și plata muncii prestate se efectua de angajator și nu de către inculpați. În subsidiar, în temeiul art.136 alin.1, lit.c C.P.P. solicită luarea față de inculpații a măsurii obligării de a nu părăsi țara, cu obligațiile la care se referă art.145 alin.1 și 2.
C.P.P.Avocat, pentru inculpații G și u, a solicitat admiterea recursului și punerea în libertate a inculpaților, iar în subsidiar înlocuirea cu măsura interzicerii de a nu părăsi țara sau localitatea. Arată că încheierea recurată este nelegală și lovită de nulitate absolută. Nu s-a consemnat în ce fel de ședință s-a făcut pronunțarea în cauză, publică sau nepublică. Inculpaților li s-a adus o nouă acuză în sensul că instanța a reținut temeiul art. 148 lit.b C.P.P. fără ca procurorul să fie solicitat acest lucru și fără ca această chestiune să fie pusă în discuția părților. În această cauză s-au făcut pași importanți în cercetarea judecătorească și nu s-a demonstrat că faptele pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, au fost comise de aceștia, mai mult în cauză s-au dispus și scoateri de sub urmărirea penală, chiar asupra unor persoane, care au luat legătura cu părțile vătămate și le-au asigurat transportul.
Avocat, pentru inculpatul G, a solicitat admiterea recursului și punerea în libertate a acestui inculpat. În motivarea a arătat că inculpatul nu a avut nici o interferență cu legea penală, activitatea acestuia nu a avut caracter infracțional și nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Avocat, pentru inculpatul, a solicitat admiterea recursului, punerea în libertate a inculpatului, întrucât încheierea Tribunalului Arad este nelegală și lovită de nulitate absolută și cuprinde încălcări flagrante ale Codului d e procedură Penală, în privința a trei aspecte. Din notele de ședință și încheiere, rezultă că deliberarea nu a avut loc și nu a existat minută la momentul pronunțării, astfel că au fost încălcate dispozițiile art.309 alin.2 și 3.C.P.P. Noul temei al menținerii măsurii arestării preventive, cel prev.de art.148 lit.b C.P.P. nu a fost pus în discuția părților și din încheiere nu rezultă că pronunțarea a avut loc în ședință publică. Instanța a invocat că a apărut un nou temei, faptul că există date că inculpații încearcă să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor martori, o astfel de susținere neputând fi generalizată întrucât în ceea cel privește pe acest inculpat părțile vătămate au fost audiate și nu mai există alte persoane care urmează să dea declarații vizavi de activitatea infracțională. În cauză nu există probe cu privire la cele trei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, nu s-au probat aspecte că inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică, astfel că temeiurile care au stat la baza arestării preventive s-au schimbat, solicitând în subsidiar înlocuirea măsurii cu o alta neprivativă de libertate.
Apărătorul inculpatului R, avocat, a solicitat admiterea recursului, desființarea încheierii Tribunalului Arad și rejudecând, punerea inculpatului în stare de libertate. În motivare a arătat că, încheierea este lovită de nulitate absolută, întrucât nu a existat procesul deliberării și acesta nu a avut un caracter secret, cum prevăd dispozițiile art.307 Nu C.P.P. este dovedit pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul în stare de libertate și nici împrejurarea că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Este căsătorit, are doi copii minori și face parte dintr-o familie înstărită la care apelează alte persoane pentru a le solicita ajutorul. Până în prezent în cauzăm au fost audiați inculpații, părțile vătămate și majoritatea martorilor, declarații din care nu rezultă că inculpatul a participat la comiterea faptelor.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate și menținerea încheierii Tribunalului Arad ca fiind temeinică și legală. Susține că judecătorul unic și-a îndeplinit obligațiile prev.de art.309 alin.2 C.P.P. în ceea ce privește deliberarea și pronunțarea asupra măsurii arestării preventive. Tot astfel, a deliberat și cu privire la temeiurile noi, întrucât există date că inculpatul G încearcă să zădărnicească aflarea adevărului și conform declarației dată de " " rezultă că i s-au oferit sume de bani pentru schimbarea declarației. Declarațiile părților vătămate date atât în cursul urmării penale cât și în faza cercetării judecătorești nu sunt contradictorii, din aceste declarații rezultând că au fost exploatate prin muncă, de către inculpați. Pericolul social rezultă din natura infracțiunilor, forma continuată, persoanele minore traficate, astfel că prima instanță în mod corect a menținut măsura arestării preventive a inculpaților.
Inculpații, având pe rând ultimul cuvânt, au solicitat admiterea recursurilor, punerea lor în stare de libertate, u arătând că se va prezenta la solicitările instanței, iar R, că este nevinovat.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 9.04.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 645/108.2009, în baza art.300 indice 2 raportat la art.160 indice b Cod procedură penală s-a menținut măsura arestului preventiv, urmând a fi analizată periodic dar nu mai târziu de 60 zile, respectiv până la data de 07.06.2009, pentru inculpații G, -, R și .
Au fost respinse cererile de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara/localitatea.
Asupra analizei în ce măsură se mențin temeiurile ce au dus la luarea măsurii arestului preventiv sau dacă au intervenit temeiuri noi, Tribunalul Arad, după examinarea coroborată a condițiilor și criteriilor ce au stat la baza propunerii luării măsurii arestării preventive, sub aspectul legalității lor, adică a prevederilor cerute de normele procedurale în materie, instanța de fond a constatat că presupunerea rezonabilă că inculpații sunt persoanele care au săvârșit faptele pentru care au fost cercetați, a fost analizată în temeiul art.3001Cod procedură penală și nu mai poate face obiectul analizei fără o antepronunțare, în condițiile în care cercetarea judecătorească este în fază incipientă, fiind audiate o parte din părțile vătămate și un martor. Cu privire la temeiul prevăzut de art.148 lit.f) teza a II-a - pericolul pentru ordinea publică -, prima instanță a constatat următoarele:
De la data arestării inculpaților au trecut doar 6 luni, un termen insuficient pentru a se putea analiza dacă pericolul pentru ordinea publică a dispărut. Instanța de fond, în aprecierea acestui termen avut în vedere infracțiunile cu caracter transnațional și de o gravitate deosebită, gravitate ce rezultă și din pericolul social abstract concretizat prin limitele de pedeapsă stabilite, partea vătămată minoră și caracterul complex al cauzei. De asemenea, gravitatea pedepsei la care inculpații se pot aștepta poate fi reținută ca un factor ce i-ar conduce pe aceștia la sustragere de la judecată.
Față de aceste considerente, s-a constatat că temeiul prevăzut de art.148 lit. f) Cod procedură penală subzistă.
În plus cu ocazia audierii unei părți vătămate aceasta a afirmat că familia inculpatului G, prin intermediul unei alte părți vătămate, i-a oferit bani ca acesta să își schimbe declarația. De asemenea s-a constatat că alte două părți vătămate și-au schimbat declarațiile fără a motiva obiectiv această schimbare.
Pentru aceste considerente, văzând că a intervenit un temei nou respectiv cel prevăzut de art.148 lit.b) Cod procedură penală "există date că inculpații încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei păriți", instanța de fond a menținut măsura arestului preventiv.
Cu privire la înlocuirea măsurii arestului preventiv cu una din măsurile de obligare de a nu părăsi țara sau localitatea, prima instanță a constatat pe de o parte, pentru motivele mai sus expuse, că nu a intervenitvreo schimbarecu privire la temeiurile care au determinat luarea măsurii arestului preventiv.Pentru aceste considerente s- respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara/localitatea.
Împotriva încheierii de ședință din 9.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- au declarat recurs, în termen legal, inculpații G, u, R, înregistrate la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. 645.2/108.2009.
Recursurile nu au fost motivate în scris, ci doar oral conform mențiunilor din prezenta practica.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 3001.C.P.P. și 160 C.P.P. precum și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpații G, u, R, continuă să subziste acestea nefiind înlăturate prin sesizarea instanței cu rechizitoriul. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpaților, neputându-se face aprecieri cu valoare de certitudine în acest moment procesual. Față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpați ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. În acest sens, sunt declarațiile date de inculpații G, u, R, depozițiile părților vătămate, procesul verbal de transcriere a convorbirilor telefonice.
Totodată, împotriva inculpaților continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestora vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, caracterul activității infracționale).
Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se arată și că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate" (cauzele Labita Italia,Neumeister Austria,Stasaitis Lituania). Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează încă în raport cu interesul inculpaților de a fi puși în stare de libertate. În acest sens, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave; că infracțiunile de trafic de persoane aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătății persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează sănătatea personală și chiar viața. Aceste considerații se impun a fi reținute de instanța de recurs și la conturarea pericolului concret pentru ordinea publică reglementat de art. 148 lit. f.C.P.P.
Prin urmare, raportat la cele precizate, starea de fapt și încadrarea juridică dată faptelor prin actul de inculpare reclamă continuarea judecății cu inculpații în stare de arest, urmând a fi analizate punctual cele 3 motive apreciate de către apărare ca ducând la nulitatea absolută a încheierii penale recurate.
Astfel, se solicită a se constata nulitatea absolută a încheierii penale recurate pe motivul lipsei deliberării, aspect ce ar rezulta din notele de ședință ale grefierului și încheierea penală recurată, la momentul în care instanța de judecată s-a pronunțat neexistând minută ceea ce duce la încălcarea prevederilor art.309 al.2,3 pr.pen. Procedura deliberării de către prima instanță nu este reglementată expres de către Codul d e procedură penală, iar legea nu prevede o formulă sacramentală în privința modalității în care judecătorul cauzei trebuie să procedeze. Cauza supusă discuției se judecă în primă in ștanță, de un complet format prin unic judecător și prin urmare procedura deliberării presupune convingerea proprie și singulară a acestuia în legătură cu problemele de fapt și de drept aduse în discuție, printre acestea regăsindu-se și aprecierea instanței cu privire la starea de arest a inculpaților, respectiv menținerea sau nu a stării de arest a acestora. Secretul deliberării nu presupune retragerea completului de judecată, în speță format din judecător unic într-o altă încăpere ci reclamă ca acesta să ia hotărârea singur, fără a se consulta, potrivit propriei convingeri bazată pe actele și lucrările dosarului. Această interpretare se desprinde din analiza conținutului art.307 al.1 pr.pen potrivit cu care " la deliberare iau parte numai membrii completului în fața căruia a avut loc dezbaterea" Împrejurarea că judecătorul cauzei s-a pronunțat după ascultarea concluziilor apărătorilor, procurorului și inculpaților cu privire la menținerea stării de arest a inculpaților nu este de natură să ducă la concluzia că a fost încălcat secretul deliberării câtă vreme dezbaterile erau încheiate, iar pronunțarea a avut loc după expunerea concluziilor.
Al doilea motiv care, în opinia apărării ar duce la nelegalitatea încheierii penale recurate se referă la reținerea unui nou temei al arestării prev. de art.148 lit. B pr.pen care nu a fost pus în discuție agravându-se astfel situația inculpaților cu atât mai mult cu cât nu se reține în sarcina tuturor inculpaților încercarea de influențare a părților vătămate. Instanța de recurs apreciază că nu sunt motive de nelegalitate a încheierii penale recurate deoarece în materia arestării preventive funcționează principiul actualității temeiurilor care stau la baza luării sau menținerii măsurii restrictive de libertate care presupune analizarea acestora la fiecare moment procesual. Prin urmare, dacă pe parcursul procesului penal există date și indicii că ar fi incident al temei al menținerii stării de arest de cât cel avut în vedere la data luării măsurii arestării preventive sau ulterior la data menținerii acesteia, nimic nu împiedică instanța de judecată să rețină incidența și a articolului care a devenit aplicabil fără ca aceasta să însemne agravarea situației inculpatului față de care s-a reținut, urmare a probelor administrate, art.148 lit.b pr.pen.
Al treilea motiv invocat de avocați se referă la nulitatea absolută a încheierii penale pe motiv că din încheierea penală recurată nu rezultă că pronunțarea a avut loc în ședință publică câtă vreme dezbaterile au avut loc în ședință secretă. Instanța de recurs, din analizarea încheierii penale recurate reiese că ședința de judecată a fost secretă la momentul administrării probelor la acel termen de judecată, dar după administrarea probelor nimic nu împiedica prezența publicului în sală. De asemenea la dosar nu există dovezi că președintele completului de judecată a interzis accesul publicului. Ședința secretă presupune desfășurarea cauzei în aceste condiții în ceea ce privește administrarea dovezilor, nu și în ceea ce privește partea de luare a hotărârii și comunicarea acesteia părților interesate.
Astfel fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpații G, u, R, împotriva încheierii de ședință din 09.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin.2 va C.P.P. obliga inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct. 1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații G, u, R, împotriva încheierii penale din 09.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
În temeiul art. 192 alin.2 p Cod Penal obligă fiecare inculpat recurent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 23 Aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier
Red.AN/18.05.09
Tehnored AJ/26.05.09
Prima instanță: Trib.A -
26 Mai 2009
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Codrina Iosana Martin, Florin
