Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 454/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENAL ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENAL Nr. 454/
Ședința public de la 31 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Lungu
Judector - - - -
Judector - -
Grefier -
Cu participarea Ministerului Public prin
Procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Alb, județ C, împotriva încheierii de ședinț din 26 august 2009, pronunțat de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect menținere msur de arestare preventiv.
În conformitate cu disp. art. 297 cod pr. penal, la apelul nominal fcut în ședința public, se prezint recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu in baza împuternicirii avocațiale de la dosarul cauzei, emis de Baroul Constanța.
Procedura este legal îndeplinit, prțile fiind citate cu respectarea disp. art. 176-181 cod pr. penal.
Recurentul inculpat având cuvântul arat c își menține recursul declarat în cauz.
Curtea aduce la cunoștința recurentului inculpat dispozițiile prev. de art. 70 al. 2 cod pr. penal, în sensul c are dreptul de a nu da nici o declarație în fața instanței de recurs și i se pune în vedere c ceea ce declar poate fi folosit în împotriva sa, acesta precizând c nu dorește s dea nici o declarație, și c își menține declarațiile date în cauz
În conformitate cu disp. art. 301 cod pr. penal, prțile prezente, arat c nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit disp. art. 302 cod pr. penal, constat îndeplinite cerințele art. 375-376 cod pr. penal, și acord cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prev. de art. 377 cod pr. penal.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicit admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Constanta, aplicarea disp. art. 1609lit. b cod pr. penal și revocarea msurii arestrii preventive a inculpatului în principal. In subsidiar, in conformitate cu disp. art. 139 alin. 1 cod pr. penal, solicit înlocuirea msurii arestrii preventive cu msura obligrii de a nu prsi localitatea de domiciliu. Solicit s se constate c, temeiurile care au stat la baza lurii msurii arestrii preventive a inculpatului nu mai subzist și nu exist alte temeiuri noi care s justifice menținerea strii de arest. Având in vedere circumstanțele faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, apreciaz c nu se impune menținerea strii de arest a inculpatului, inculpatul neavând antecedente penale, este integrat în societate, are un loc de munc și familie.
Procurorul având cuvântul solicit respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea dispozițiilor încheierii instanței de fond care este temeinic și legal și prin care, în mod corect s-a dispus menținerea strii de arest a inculpatului. Solicit s se constate c sunt îndeplinite cerințele art. 148 lit. f și art. 143 rap. la art. 68 cod pr. penal. Solicit respingerea cererii de înlocuire a msurii arestrii preventive, întrucât aceast msur nu este de natur a asigura buna desfșurare a procesului penal. Având în vedere fapta svârșit și urmarea produs, solicit a se constata c se impune menținerea strii de arest.
Recurentul inculpat în ultimul cuvânt arat c, solicit judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA:
Asupra recursului penal de faț;
Prin încheierea de ședinț din 26 august 2009, Tribunalul Constanța, în baza art.3002Cod.proc.pen. rap. la art.160 alin.3 Cod.proc.pen. s-a menținut msura arestrii preventive luat faț de inculpatul-fiul lui și nscut la data de 11.04.1970, deținut în Penitenciarul Poarta Alb, județul Constanta.
S-a respins ca nefondat, cererea formulat de inculpatul, prin aprtor, de înlocuire a msurii arestrii preventive cu msura preventiv obligrii de a nu prsi localitatea.
Pentru a pronunța aceast încheiere, instanța de fond a reținut urmtoarele:
Întrucât în cauz nu a început cercetarea judectoreasc, se impune a fi administrate probe pentru stabilirea corect a situației de fapt, și nu se justific la acest moment înlocuirea msurii arestrii preventive cu o msur preventiv mai puțin restrictiv.
Pentru buna desfșurare a procesului penal se impune menținerea arestrii preventive a inculpatului.
În termen legal, inculpatul a formulat recurs prin care solicit revocarea msurii arestrii preventive in principal iar in subsidiar ilocuirea msurii arestrii preventive cu msura obligrii de a nu prsi localitatea de domiciliu.
De asemenea s-a susținut c, in prezent, temeiurile care au stat la baza lurii msurii arestrii preventive a inculpatului nu mai subzist si nu exist alte temeiuri noi care s justifice menținerea strii de arest.
Examinând legalitatea si temeinicia recursului declarat in raport de criticile formulate cât si din oficiu, Curtea constat c recursul este nefundat.
Recurentul a fost trimis in judecat prin rechizitoriul Parchetului de pe lâng Tribunalul Constanța la data de 24 iulie 2009, pentru svârșirea infracțiunii de tentativ de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i cod penal.
Cauza s-a înregistrat la Tribunalul Constanta la data de 24 iulie 2009 si cu prim termen de judecat 26 august 2009, termen la care judectorul fondului a pus in discuție disp. art. 3002cu ref. la art. 160 alin. 3 cod pr. penal.
Instanța constat c, temeiurile care au determinat arestarea preventiv nu au încetat și în acest moment cel puțin sunt indicii temeinice conform artt. 68/1 cod pr. penal si rezult presupunerea rezonabil c, recurentul ar fi comis o fapt de natur penal.
Trebuie precizat c, pân in prezent cercetarea judectoreasc nu a demarat, c este necesar administrarea tuturor probelor din cursul urmririi penale in vederea stabilirii corecte a situației de fapt și, in raport de gradul ridicat de pericol social al infracțiunii reținute, determinat și de natura acestei infracțiuni, de urmrile produse și de rezonanța social negativ a acestui gen de infracțiuni, astfel încât starea de arest a inculpatului se impune a fi menținut.
Pe cale de consecinț, în baza art. 38515pct. 1 lit. b cod pr. penal, recursul declarat de inculpat urmeaz a fi respins, iar in baza art. 192 alin. 2 cod pr. penal, recurentul va fi obligat la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu, se va deconta din fondurile MJ ctre
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b cod pr. penal;
Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Alb, județ C, împotriva încheierii de ședinț din 26 august 2009, pronunțat de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.
În baza art. 192 alin. 2 cod pr. penal,
Oblig recurentul la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu, se deconteaz din fondurile MJ ctre
Definitiv.
Pronunțat în ședința public de la 31 August 2009.
PREȘEDINTE, JUDECTORI,
- - - - -
-
GREFIER,
Jud. fond:
Red.. Jud.
Tehnodact. Gref.
2 ex./3.09.2009
Președinte:Viorica LunguJudecători:Viorica Lungu, Marius Cristian Epure, Zoița