Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 466/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția penală și pentru cauze cu minori

DOSAR NR. -

DECIZIA PENALA NR.466/R/2008

Ședința publică din 09 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Condrovici Adela

JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela

JUDECĂTOR 3: Soane Laura

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, ns. la 11.02.1972, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii de ședință din 02 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive conform prevederilor art. 160/b Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de av., în baza împuternicirii avocațiale nr. 4569 din 08.09.2008 emisă din oficiu de Baroul Bihor.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.

Avocata inculpatului recurent susține recursul, solicită admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate și revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii în libertate a inculpatului. Arată că nu sunt probe certe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat, a se menține ca legală și temeinică încheierea recurată. Arată că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Inculpatul recurent solicită a fi pus în libertate, arătând că nu este vinovat.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 02 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art.300 ind.2 rap.la art. 160 lit.b Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, născut la 11.02.1972 în S, jud. B, fiul lui și -, în prezent deținut in Penitenciarul Oradea, măsură luata prin încheierea nr. 26 din 8 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, in baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventiva nr.35/2008 de către aceeași instanța.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond, examinând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, a constatat că inculpatul a fost arestat la data de 8 iulie 2008 în baza încheierii penale nr. 26/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.35/2008, cu motivarea că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de care este acuzat, este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Instanța a reținut că împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, nu s-au modificat, subzistând pericolul pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a acestuia, motiv pentru care văzând dispozițiile art. 300/2 combinat cu art. 160/b alin.3 și C.P.P. prevederile art. 23 alin.4/2 din Constituția României și dispozițiile art. 5 paragraful l lit,c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii sale în libertate, întrucât lăsarea acestuia în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Verificând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, conform prev. art. 385/6 alin. 2 și art. 385/14 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul declarat de inculpatul apare ca nefondat și, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală urmează să fie respins.

Din actele și lucrările aflate la dosar rezultă că, prin încheierea nr. 26/2008 a Tribunalului Bihor, s-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă nr. 35/2008, pentru comiterea de către inculpat a infracțiunilor ce i se rețin în sarcină.

În speță, în mod corect, instanța de fond a stabilit că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului subzistă. Astfel, curtea constată că la dosar există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Nu se poate susține că atunci când persoane asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni de o gravitate deosebită ar fi judecate în stare de libertate, nu se creează un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, generată de rezonanța socială negativă a acestui fapt.

Astfel fiind, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul.

În temeiul art. 192 alin. 2 și art. 189 Cod procedură penală inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 90 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 385/15 pct. 1 lit."b" Cod procedură penală,

RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent, fiul lui și -, născut la 11 februarie 1972, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 02 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 90 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVA.

Pronunțată în ședința publică azi, 09 septembrie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - - - -

red. decizie - A/16.09.2008

Jud fond.-

Dact. 3 ex./16.09.2008,

Președinte:Condrovici Adela
Judecători:Condrovici Adela, Sotoc Daniela, Soane Laura

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 466/2008. Curtea de Apel Oradea