Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 485/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 485
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 29 august 2008
PREȘEDINTE: Adrian Bogdan judecător
- - - - - judecător
- - - președinte secție
- grefier
Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU
reprezentat prin procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul,împotriva încheierii din 26.08.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosar nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat recurentul - inculpat în stare de arest asistat din oficiu de avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Avocat, arată că a luat legătura cu inculpatul și acesta înțelege să își retragă recursul. Față de această situație, susține că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Parchetului, arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat solicită să se ia act de declarația recurentului - inculpat, în sensul că își retrage recursul. Pentru asistența juridică din oficiu, solicită plata onorariului din fondurile Ministerului Justiției.
Reprezentantul Parchetului a solicitat să se ia act de retragerea recursului.
Recurentul-inculpat, solicită să se ia act de retragerea recursului.
S-au declarat dezbaterile închise,trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din 26 august 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, pe lângă alte măsuri procedurale, în baza art. 300/2 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, aflat în curs de judecată, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată și în stare de recidivă, prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin.1 lit. g, i din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 41 alin. 2 Cod penal.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul a atacat și încheierea Tribunalului Bacău din 08 iulie 2008 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BACĂU prin decizia penală nr. 443 din 11 iulie 2008 i-a respins recursul.
La termenul din 26 august 2008, apelantul inculpat a dat o declarație suplimentară, prin care a reiterat ceea ce a susținut și prin motivele de apel scrise, în sensul că a mințit, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de fond.
Împrejurarea că inculpatul a recunoscut în sfârșit că a mințit este de apreciat, dar aceasta nu înseamnă că temeiurile arestării preventive au modificat ori că ar fi dispărut.
Prin declarația dată în apel, inculpatul a arătat că activitatea sa infracțională a fost mai redusă, în sensul că a spart mai puține case decât s-a reținut în sarcina sa prin rechizitoriu, în respective fiind implicate și alte persoane printre care și fratele său, care, în momentul de față este plecat în străinătate, la o adresă necunoscută.
din locuințe sunt fapte cu un grad ridicat de pericol social. Fiind frecvente spargerile de locuințe și la sate, astfel de fapte trebuie descurajate.
Prin arestarea preventivă a inculpatului s-a urmărit printre altele și descurajarea comiterii de fapte asemănătoare, astfel încât sătenii să se simtă în siguranță.
S-a constatat în apel o schimbare a comportamentului inculpatului de care este posibil să se țină seama la individualizarea pedepsei.
Chiar dacă ar fi spart o singură casă, nicidecum 4 (patru), inculpatul nu poate fi pus în libertate, întrucât prezintă pericol social pentru ordinea publică.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru furtul calificat este cuprinsă între 3 și 15 ani închisoare.
Având în vedere că temeiurile avute în vedere la arestarea inițială sunt în continuare valabile s-a menținut starea de arest a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul, pe care nu l-a motivat.
Prezent în instanța de recurs, la termenul din data de 29 august 2008, inculpatul,în prezența apărătorului desemnat din oficiu, a declarat că înțelege să-și retragă recursul formulat.
Curtea, având în vedere declarația expresă a inculpatului, făcută cu respectarea condițiilor prev. de art.369 Cod procedură penală, urmează ca în baza art.385/4 alin.2 Cod procedură penală, să ia act de retragerea recursului.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va plăti din fondul special al Ministerul Justiției,urmând a se include în cheltuielile judiciare către stat la care va fi obligat recurentul în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art. 3854al.2 raportat la art. 369 Cod procedură penală;
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 26.08.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosar nr-.
Onorariul în sumă de 40 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va suporta din fondul special al Ministerului Justiției, urmând a se include în cheltuielile judiciare către stat.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală, obligă recurentul să plătească statului suma de 90 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 29 august 2008, în prezența recurentului arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Adrian Bogdan, Grosu Valerica Niculina, Vorniceasa
GREFIER,
red.înch..- /
red. -
tehnored. - 2 ex.
29/29.08.2008
Președinte:Adrian BogdanJudecători:Adrian Bogdan, Grosu Valerica Niculina, Vorniceasa