Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 49/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.49/MP
Ședința publică de la 24 iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure
JUDECĂTOR 2: Lucia Dragomir
JUDECĂTOR 3: Zoița Frangu
Grefier - -
Cu participarea Ministerului public prin procuror
S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva încheierii de ședință din 18 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
În conformitate cu disp.art.297 cod pr.penală, la apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest și asistat din oficiu de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.3067/2008, emisă de Baroul
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.176-181 cod pr.penală.
Întrebat fiind de instanță, recurentul inculpat arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
In conformitate cu disp.art.301 cod pr.penală, părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 cod pr.penală, constată îndeplinite cerințele art.38511cod pr.penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prev. de art.38513cod pr.penală.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea soluției pronunțată de instanța de fond și, rejudecând să se dispună judecarea inculpatului în stare de libertate. Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii de viol, se află la primul conflict cu legea penală, este un element tânăr, are probleme cu sănătatea, este cardiac și se află sub tratament.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea soluției pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică.
Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său.
A,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din data de 18 iulie 2008 pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanța, în baza art. 3001alin. 1 cod pr.penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, fiul lui G și -, născut la data de 18.09.1984 în mun. M, jud. C, dispusă prin încheierea nr. 71/02.07.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
În baza art. 3001alin. 3 cod pr.penală a menținut arestarea preventivă a inculpatului, fiul lui G și -, născut la data de 18.09.1984 în mun. M, jud.
Măsura dispusă s-a comunicat administrației locului de deținere.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 71/02.07.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, de la data de 02.07.2008 la data de 30.07.2008 inclusiv.
La luarea măsurii arestării preventive, s-a reținut, sub aspectul stării de fapt, că în luna iunie 2008 inculpatul a întreținut un act sexual anal, prin constrângere fizică și morală, cu minorul, în vârstă de 9 ani.
S-a mai reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143. Pr. Pen. în sensul existenței indiciilor temeinice privind săvârșirea faptei care face obiectul cauzei de către inculpat, și sunt incidente cazurile prev. de art. 148 alin. 1 lit. b,f Pr. Pen.
temeinice privind săvârșirea faptei de către inculpat au rezultat din următoarele mijloace probă: declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, declarația părții vătămate, raportul de constatare medico-legală care confirmă existența unui act sexual anal, procesul verbal de cercetare la fața locului.
Cazul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f Pr. Pen. s-a apreciat ca fiind aplicabil, întrucât infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar prin lăsarea în libertate a inculpatului s-ar crea un concret pentru ordinea publică. concret pentru ordinea publică a fost reținut în raport de gravitatea deosebit de mare a faptei, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptei, consecințele produse asupra dezvoltării ulterioare a minorului sentimentul de insecuritate creat în rândul colectivității de comiterea acestui gen de fapte.
Din analizarea măsurii arestării preventive a inculpatului, instanța apreciază că la luarea acestei măsuri s-au respectat condițiile de fond și formă ce reglementează această instituție procesuală, astfel încât inculpatului i-au fost asigurate toate garanțiile procesuale.
În mod întemeiat s-a apreciat îndeplinirea condițiilor prev. de art. 143. Pr. Pen. și incidența cazului prev. de art. 148 alin. 1 lit. f Pr. Pen.
Din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală și enumerate în încheierea nr. 71/02.07.2008 a Tribunalului Constanța rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală care face obiectul prezentei cauze.
Fapta reținută în sarcina inculpatului, prin modul și mijloacele de comitere, valoarea socială căreia i s-a adus atingere, consecințele produse asupra părții vătămate, determină un concret pentru ordinea publică, în situația punerii în libertate a inculpatului. Acest gen de fapte suscită în cadrul societății un sentiment de insecuritate, care presupune luarea unor măsuri ferme de organele judiciare. Ca atare, este aplicabil cazul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f Pr. Pen.
În consecință, în mod temeinic și legal a fost luată măsura arestării preventive a inculpatului.
Temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă și la acest moment procesual ( motivele arătate mai sus menținându-și valabilitatea) și impun privarea în continuare de liberate a inculpatului, de aceea măsura arestării preventive trebuie menținută.
Deși inculpatul este tânăr, nu este cunoscut cu antecedente penale, ul pentru ordinea publică nu poate fi înlăturat doar prin prisma anumitor circumstanțe personale, mai ales că, față de fapta ce face obiectul cauzei, imperativul respectării ordinii publice are prioritate și justifică restrângerea adusă libertății individuale a inculpatului. Fapta și împrejurările comiterii acesteia, urmările produse relevă suficiente elemente pentru a aprecia existența ului pentru ordinea publică. Acest gen de fapte rămân impregnate în conștiința publică o perioada importantă, tocmai de aceea nu se poate aprecia că la acest moment s-a modificat ul concret generat pentru ordinea publică. Fapta a fost săvârșită în cadrul unei comunități restrânse, iar revenirea inculpatului în cadrul acestei colectivități ar putea determina reacții negative și ar putea avea consecințe asupra bunei desfășurări a cercetării judecătorești.
In termen legal, inculpatul a formulat recurs prin care solicită revocarea măsurii arestării preventive, urmând ca procesul penal să se desfășoare cu inculpatul în stare de libertate.
Au fost invocate datele ce privesc persoane a inculpatului, în sensul că este la primul conflict cu legea penală, este tânăr, are probleme cardiace și se află sub tratament.
Recursul declarat în cauză este nefondat.
Astfel, recurentul inculpat a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de viol constând în acea că, profitând de vârsta minorului de 9 ani a întreținut cu acesta un act sexual anal prin constrângere fizică și psihică.
Cauza s-a înregistrat pe 17 iulie 2008 la Tribunalul Constanța, iar instanța la primirea dosarului, în temeiul art.300 ind.1 cod pr.penală a constatat legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive.
În raport de infracțiunea ce se reține în sarcina inculpatului, cerințele art.148 alin.1 lit.f cod pr.penală sunt îndeplinite, în sensul că se presupune că inculpatul a comis o infracțiune pentru care legea penală prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate prezintă un pentru ordinea publică.
Datele persoanele ale inculpatului ar putea avea efect la soluționarea în fond a cauzei.
Întrucât temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, curtea va respinge recursul ca nefondat în temeiul art.38515pct.1 lit.b cod pr.penală.
În temeiul art.189 cod pr.penală, va dispune plata din fondu a onorariului cuvenit apărătorului din oficiu - av., în sumă de 40 lei.
În temeiul art.192 alin.2 cod pr.penală, va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 80 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit.b cod pr.penală,
Respinge recursul formulat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva încheierii de ședință din 18 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, ca nefondat.
În temeiul art.189 cod pr.penală,
Dispune plata din fondu a onorariului cuvenit apărătorului din oficiu - av., în sumă de 40 lei.
În temeiul art.192 alin.2 cod pr.penală,
Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 80 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iulie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Red.dec.jud. - -
Tehnodact.gref. -
2 ex./28.07.2008
Președinte:Marius Cristian EpureJudecători:Marius Cristian Epure, Lucia Dragomir, Zoița Frangu