Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 500/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 500
Ședința publică de la 03.08.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Crîșmaru
JUDECĂTOR 2: Monica Vadana
JUDECĂTOR 3: Ioana Vorniceasa președinte secție
*
GREFIER -
***
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău -
legal reprezentant de
PROCUROR - -A
La ordine a venit soluționarea recursurilor declarate de inculpații, și împotriva încheierii din 29.07.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat recurenții-inculpați - în stare de arest, asistat de avocat ales, - în stare de arest, asistat de avocat ales și - în stare de arest, asistat de avocat ales.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Avocat, pentru recurentul, a depus la dosar înscrisuri emise de Primăria Comunei și de
Nefiind alte cereri, s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a dat cuvântul pe fond.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul, a criticat hotărârea recurată apreciind că este nelegală și netemeinică. A susținut că partea vătămată a confirmat că inculpatul nu a participat la săvârșirea faptei în modalitatea arătată în rechizitoriu. A solicitat se avea în vedere că inculpatul nu știe să scrie sau să citească, iar prima declarație i-a fost luată la postul de poliție, la data de 15 mai, fără să i se asigure asistență juridică și fără a i se aduce la cunoștință drepturile pe care le are, conform legii, în acest mod fiindu-i încălcate drepturile procesuale. De asemenea a mai susținut că recurentul-inculpat nu a fost confruntat niciodată cu partea vătămată, cu toate că a solicitat această probă, care trebuia administrată încă din faza de urmărire penală. Apărătorul a solicitat a se avea în vedere faptul că inculpatul este arestat din data de 16 mai, respectiv de mai bine de 2 luni de zile, și că nu este cercetat în altă cauză; este singurul întreținător de familie, iar la locul de muncă se bucură de o bună reputație, fapt ce rezultă din caracterizarea aflată la dosar. Totodată, apărătorul a solicitat a se avea în vedere și prevederile CEDO, conform cărora măsura arestării preventive este o măsură excepțională. În final, având în vedere susținerile de mai sus, faptul că în cauza de față au fost audiate toate părțile iar inculpatul nu poate zădărnici aflarea adevărului, faptul că nu există date certe că acesta ar fi săvârșit infracțiunea, poziția sa procesuală, declarațiile date de acesta care în mod greșit au fost apreciate ca fiind contradictorii - prima declarație neavând nicio relevanță, în condițiile nerespectării prevederilor procedurale, apărătorul a solicitat admiterea recursului și punerea de îndată în libertate a recurentului-inculpat, iar în subsidiar - aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi țara.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, a susținut că inculpații au fost arestați pe baza unor declarații luate fără a fi asistați de către avocați. A invocat faptul că arestarea este o măsură preventivă excepțională. A susținut că în cauza de față nu subzistă infracțiunea de viol. A arătat că partea vătămată este bine dezvoltată fizic, astfel încât inculpații s-au înșelat cu privire la vârsta acesteia, cu atât mai mult cu cât aceasta s-a deplasat noaptea, 15 km, la o discotecă. Atitudinea părții vătămate, care a stat în mașină în brațele inculpatului, a fumat, a consumat băuturi alcoolice, a ieșit din mașină și a avut posibilitatea să plece, fără a fi constrânsă în vreun mod să rămână, a intrat în locuință nesilită, a format convingerea că aceasta este mai mare decât vârsta sa reală și demonstrează că în cauză nu s-a săvârșit infracțiunea de viol. Apărătorul a solicitat admiterea recursului, cauza urmând a fi judecată cu inculpatul în stare de libertate, întrucât acesta nu prezintă pericol social, în speța de față fiind vorba doar de infracțiunea de raport sexual cu un minor. A solicitat a se avea în vedere că fapta a fost descoperită după 6 luni de zile, interval de timp în care inculpatul nu a comis nicio altă faptă penală, vârsta acestuia. Apărătorul a solicitat admiterea recursului și punerea în libertate a inculpatului, eventual cu interzicerea de a părăsi localitatea.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, a susținut că fapta cercetată nu este o infracțiune de viol tipică, cu intimidarea părții vătămate sau cu exercitarea de violențe asupra acesteia. Aceasta a fost descoperită în momentul în care s-a constatat starea de graviditate a părții vătămate; de altfel - a susținut apărătorul - aceasta a mai fost "victima" unui viol cu un an în urmă, care s-a rezolvat prin împăcarea părților contra unei sume de bani, ceea ce generează suspiciuni cu privire la sinceritatea părții vătămate, care ar putea fi interesată în realizarea de profituri materiale. Apărătorul a susținut că partea vătămată a avut posibilitatea să plece, dar s-a înțeles cu prietenul ei să rămână singură cu inculpații; a coborât deseori din mașină. Apărătorul a mai susținut că s-au încălcat prevederile art.143 Cod pr.penală, prima declarație fiind luată în absența avocatului. A mai susținut că în perioada de 5-6 luni de zile, care a trecut până la reținerea sa, inculpatul a ar fi putut fugi din țară, ceea ce nu s-a petrecut. A apreciat că martorul cheie este prietenul părții vătămate, care nu a fost audiat. A solicitat admiterea recursului.
Procurorul, având cuvântul, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, încheierea recurată fiind legală și temeinică. A susținut că din ansamblul probelor administrate rezultă indicii temeinice de săvârșire a infracțiunii de viol de către inculpați. Având în vedere modalitatea de săvârșire a acestei infracțiuni, se impune menținerea stării de arest preventiv.
Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, a solicitat să fie lăsat în libertate și a arătat că este de acord cu susținerile apărătorului său.
Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, a solicitat de asemenea să fie pus în libertate și a arătat că era noapte și nu a avut cunoștință de vârsta părții vătămate.
Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, a solicitat să fie cercetat în libertate.
S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Încheierea penală din data de 29.07.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în temeiul art. 3002raportat la art. 160 alin.1 și 3 Cod procedură penală, s-a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților, și, dispusă prin încheierea nr.15/U din 16.05.2009 și pentru administrarea de probe s-a acordat termen la data de 29 august 2009.
La pronunțarea acestei hotărâri prima instanță a avut în vedere faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta pretins a fi comisă este închisoarea de 15 la 25 de ani și că lăsarea inculpaților în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama nu numai de limitele ridicate de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, ci și de modul de desfășurare a activității infracționale, de împrejurările comiterii infracțiunii și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpați, astfel cum sunt reținute în actul de sesizare.
Totodată prima instanță a avut în vedere că de la data arestării inculpaților a trecut o perioadă de 2 luni și că această cauză este complexă nu se pune problema estompării rezonanței sociale a infracțiunii și nici problema înlocuirii arestului preventiv cu o altă măsură mai blândă sau a depășirii termenului rezonabil al duratei arestării, mai ales că față de modul de comitere a infracțiunii de către inculpați, descris în rechizitoriu și de urmarea produsă, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.
Pentru aceste considerente prima instanță a apreciat că, în baza dispozițiilor art. 136 Cod procedură penală, pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru administrarea probatoriului este necesară momentan măsura arestării preventive, subzistând temeiurile inițiale care au impus- CEDO a subliniat în jurisprudența sa că aprecierea limitelor rezonabile ale detenției trebuie să se facă urmând a se analiza circumstanțele fiecărui caz în parte, respectiv: complexitatea cauzei, aspectul dacă inculpații au prejudiciat în vreun fel eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării cât și acuzării mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare.
În cauză s-a constat că inculpații au dat în instanță declarații care contrazic în parte pe cele din cursul urmăririi penale, fiind necesară lămurirea situației de fapt prin administrarea unui probatoriu mai amplu. Măsura arestării preventive a inculpaților este conformă scopului instituit prin art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, existând în cauză factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, respectiv suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune. În ceea ce privește susținerile referitoare la încadrarea juridică a faptei ori la nevinovăția inculpaților, acestea urmează a fi analizate de instanță în urma efectuării cercetării judecătorești. Probațiunea administrată în faza urmăririi penale pune însă în evidență existența unor indicii temeinice, în înțelesul art. 143 Cod procedură penală care justifică judecarea inculpaților în stare de arest.
Împotriva hotărârii de mai sus au declara recurs inculpații care au arătat că nu se fac vinovați de fapta pentru care au fost trimiși în judecată, că partea vătămată a fost de acord cu întreținerea de relații sexuale și că nu au antecedente penale și sunt încadrați în muncă.
Curtea analizând recursurile declarate le consideră nefondate.
În cauză inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzute de art.197 al.2 lit.a, al.3 teza 1 penal cu art 37 lit.a penal în ce îl privește pe inculpatul. Analizând probele administrate în cursul urmării penale și declarațiile părții vătămate date în fața instanței, Curtea constată că în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză sunt indicii că inculpații ar fi săvârșit fapta pentru care au fost trimiși în judecată. Față de declarațiile de nerecunoaștere a faptei, date de către inculpați și având în vedere că în cauză de abia de acum urmează a fi administrate probele, Curtea consideră că există pericolul ca prin lăsarea în libertate a inculpaților să fie influențată administrarea probelor și s-ar crea un sentiment de insecuritate socială, aspect care ar crea o imagine negativă asupra actului de justiție.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea consideră că pentru moment subzistă temeiurile care au determinat arestarea inculpaților, motiv pentru care se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de aceștia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții inculpați, și împotriva Încheierii penale din data de 29.07.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul de mai sus.
Ia act că recurenți au avut apărători aleși.
În baza art.192 al.2 pr.pen. obligă recurenții la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 august 2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
Red.înch. -
Red.dec.-
Tehnored. - 2 ex.
4.08.2009
Președinte:Gabriel CrîșmaruJudecători:Gabriel Crîșmaru, Monica Vadana, Ioana Vorniceasa
