Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 514/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 514
Ședința publică din data de 20.07.2009
PREȘEDINTE: Cristina Georgescu
JUDECĂTORI: Cristina Georgescu, Gabriela Diaconu Mihai Viorel
- -
GREFIER -
Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, ns.la data de 2.06.1980, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din data de 9.07.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și s-a menținut această măsură.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - inculpat, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat, având cuvântul pentru inculpatul arestat, după ce în prealabil a luat legătura cu acesta arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat, având cuvântul pentru inculpatul, arată că încheierea atacată este nelegală și netemeinică iar în prezent nu se mai impune menținerea stării de arest a acestuia întrucât nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Precizează că, inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă, a colaborat cu organele de anchetă, nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, este singurul întreținător al familiei, tatăl său este grav bolnav insulino-dependent, recurentul fiind cel care îi făcea tratamentul injectabil.
Solicită instanței admiterea recursului, casarea încheierii atacate și judecarea sa în stare de libertate urmând a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea încheierii atacate întrucât este legală și temeinică.
Consideră că și în prezent subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa este mai mare de 4 ani și prezintă pericol concret pentru ordinea publică având în vedere modalitatea comiterii faptei, gravitatea acesteia, dar și perioada lungă de timp.
Mai arată că cercetarea judecătorească este abia la început, nu s-au administrat toate probatoriile și există temerea că dacă ar fi lăsat în libertate ar putea lua legătura cu denunțătorul pentru a-l influența.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că recunoaște și regretă fapta comisă, tatăl său este bolnav fiind insulino-dependent, el era cel care îi făcea tratamentul injectabil, era singurul întreținător al familiei, avea loc de muncă, nu are antecedente penale și față de toate acestea solicită judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față constată,
Prin încheierea din 09 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza art.3002pr.pen. raportat la art.160 alin. 1.pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, aflat în prezent în Penitenciarul Mărgineni, iar în baza art.160 alin.3 pr.pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova nr.458/P/2009 s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev.de art.257 Cod penal comb. cu art.6 din Legea 78/2000, constând în aceea că în perioada iulie 2008 - 13.05.2009, în mod repetat a pretins și primit de la denunțătoarea C, suma de 11.000 lei, promițând că are influenta și că poate interveni pe lângă funcționarii publici din cadrul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare P, care aveau competența legală de a primi, gestiona și soluționa în mod favorabil cererea formulată de denunțătoarea C, in sensul atribuirii unui spațiu locativ din cele aparținând domeniului social, la data de 13.05.2009 inculpatul fiind prins în flagrant în timp ce primea de la denunțătoare suma de 1.000 lei în scopul precizat anterior.
Prin încheierea nr. 14 din 14.05.2009 din camera de consiliu pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul cu nr- s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 29 de zile, de la 14.05.2009 și până la 11.06.2009 inclusiv apreciind că sunt indicii temeinice care dovedesc că acesta este autorul faptei reținute în sarcina sa, respectiv a infracțiunii de trafic de influență prev.de art.257 Cod penal comb.cu art.6 din Legea 78/2000, contând în aceea că începând cu luna iulie 2008 și până în prezent, în mod repetat acesta a pretins și a primit aproximativ 10.000 lei de la numita C, susținând că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Mun. P, respectiv a numitului G - șef al Serviciului Patrimoniu din cadrul Consiliului Local P - și că poate interveni pe lângă acesta în scopul soluționării favorabile a unei cereri formulate de denunțătoarea C, în sensul atribuirii unui spațiu locativ din cele aparținând domeniului social. Această măsura a fost menținută prin încheierea pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 09.06.2009.
Analizându-se probatoriile administrate până la acest moment, în faza de urmărire penala și cercetare judecătorească, respectiv procesul verbal de consemnare al denunțului numitei C, declarațiile denunțătoarei C, declarațiile martorilor, Lisa, procesul verbal de consemnare și capcanare criminalistică a celor 5 bancnote în cupiură de 200 lei primite de inculpatul, proces verbal de constatare, proces verbal de redare rezumativă a convorbirii înregistrată audio/video în mediul ambiental, efectuată la data de 13.05.2009, între denunțătoare și inculpat, proces verbal de redare a convorbirii înregistrată audio/video în mediul ambiental, efectuată la data de 13.05.2009, între denunțătoare și inculpat, adresa nr. 3821/12.05.2009 al Consiliului Local al Mun. P - Administrația Serviciilor Sociale Comunitare, adresa nr.3863/13.05.2009 a Administrației Serviciilor Sociale Comunitare, adresa nr.-/13.05.2009 a Primăriei Mun. P, copia hotărârii nr.6 (188)/03.07.2008 a Consiliului Local al Mun. P privind organizarea comisiilor de specialitate pe domenii de activitate și aprobarea componenței acestora, copia hotărârii nr.289/30.10.2008 a Consiliului Local al Mun. P privind aprobarea criteriilor de repartizare a locuințelor pentru chiriașii imobilelor care au făcut obiectul legilor proprietății și a criteriilor de repartizare a locuințelor sociale, copia raportului de specialitate la proiectul de hotărâre privind aprobarea criteriilor de repartizare a locuințelor pentru chiriașii imobilelor care au făcut obiectul legilor proprietății și a criteriilor de repartizare a locuințelor sociale, copie expunere de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea criteriilor de repartizare a locuințelor pentru chiriașii imobilelor care au făcut obiectul legilor proprietății și a criteriilor de repartizare a locuințelor sociale, copia hotărârii nr.20/26.02.2009 a Consiliului Local al Mun. P privind aprobarea listelor de prioritate pentru chiriașii imobilelor care au făcut obiectul legilor proprietății și listei de prioritate pentru locuințele sociale, împreună cu expunerea de motive, raportul de specialitate și procesul verbal nr.14/18.02.2009 privind întocmirea listelor cu ordinea de prioritate pe anul 2009 pentru repartizarea de locuințe, copia hotărârii nr.86/31.03.2009 a Consiliului Local al Mun. P privind aprobarea repartizării de locuințe sociale, împreună cu raportul de specialitate și expunerea de motive, copia hotărârii nr.249/31.10.2007a Consiliului Local al Mun. P privind modificarea componenței Comisiei Speciale și aprobarea criteriilor de repartizare a locuințelor către chiriașii imobilelor care au făcut obiectul legilor proprietății și a locuințelor sociale, împreună cu Raportul de specialitate și expunerea de motive, precum și declarațiile inculpatului, tribunalul a constatat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, este legală și temeinică fiind îndeplinite condițiile prev.de art.143 în C.P.P. sensul că există indicii temeinice și probe verosimile în a considera ca acesta a comis fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Instanța de fond a apreciat că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, respectiv disp. art. 148 lit.b și f C.P.P. reținându-se că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, instanța a avut în vedere gravitatea faptei comisă de acesta, împrejurarea că inculpatul ar încerca să ia legătura cu denunțătorul pentru a-l influența pe acesta, și nu în ultimul rând, că faptele de acest gen și asemenea demersuri știrbesc autoritatea justiției și subminează încrederea cetățenilor în actul de dreptate.
Împotriva încheierii de ședință din data de 9 iulie 2009 declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit s-a apreciat că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Arată recurentul că nu are antecedente penală, că până în această fază a procesului penal a manifestat o conduită procesuală sinceră astfel încât nu poate influența în nici un fel aflarea adevărului, iar în plus situația sa socio - familială este specială, în sensul că este singurul întreținător al familiei, având în întreținere un copil minor, dar și pe tatăl său, care suferă de o gravă afecțiune diabetică, impunându-se aplicarea zilnică a unui tratament injectabil pe care i-l administra doar recurentul.
Se solicită admiterea recursului casarea încheierii și înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, restrictivă de libertate respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea.
Curtea examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856alin.3 C.P.P. constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Recurentul este dedus judecății pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prev.de art.257 Cod penal comb. cu art.6 din Legea 78/2000, constând în aceea că în perioada iulie 2008 - 13.05.2009, în mod repetat a pretins și primit de la denunțătoarea C, suma de 11.000 lei, promițând că are influenta și că poate interveni pe lângă funcționarii publici din cadrul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare P, care aveau competența legală de a primi, gestiona și soluționa în mod favorabil cererea formulată de denunțătoarea C, in sensul atribuirii unui spațiu locativ din cele aparținând domeniului social, la data de 13.05.2009 inculpatul fiind prins în flagrant în timp ce primea de la denunțătoare suma de 1.000 lei în scopul precizat anterior.
Măsura arestării preventive a fost dispusă de către instanța de judecată, Tribunalul Prahova, la data de 14.05.2009, fiind întemeiată pe disp. art. 148 lit. b și f C.P.P. reținându-se că fapta comisă este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, existând riscul ca acesta să influențeze aflarea adevărului dacă ar încerca să ia legătura cu denunțătorul pentru a-l determina să-și schimbe declarațiile.
Curtea observă că într-adevăr temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a recurentului impun în continuare privarea sa de libertate întrucât cercetarea judecătorească este într-o fază incipientă, cauza aflându-se practic la al doilea termen de judecată, până în prezent procedându-se doar la ascultarea inculpatului.
Cum în cauză se impun a fi administrate în continuare, potrivit principiului oralității și nemijlocirii, probatoriile în vederea stabilirii existenței faptei și a vinovăției inculpatului, constând în ascultarea martorilor a căror audiere s-a dispus a fi efectuată în cauză, prin citarea lor cu mandat de aducere, este evident că pentru buna desfășurare a procesului penal, în vederea garantării scopului prevăzut de art. 136.C.P.P. temeiurile ce au stat la baza arestării inculpatului nu s-au schimbat.
Recurentul este dedus judecății pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție ale căror limite sunt superioare cu mult celei de 4 ani închisoare prev. de disp. art. 148 lit. f iar C.P.P. prin deciziile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a stabilit că într-adevăr gravitatea pedepsei la care acuzatul se poate aștepta în caz de condamnare poate fi considerată în mod legitim ca fiind de natură a-l incita să fugă.
În egală măsură, necesitatea menținerii arestării preventive este relevată în aceleași hotărâri jurisprudențiale și în ipoteza unui interes public în sensul privării de libertate, interes care ar putea fi buna administrare a justiției prin preîntâmpinarea riscului sustragerii de la proces dar și protejarea publicului larg de riscul repetării faptelor.
Așa fiind, ținând seama de stadiul desfășurării instrucției penale, care reclamă în mod evident respectarea principiilor contradictorialității, nemijlocirii și celerității în administrarea probelor, pentru preîntâmpinarea eventualelor încercări de influențare a aflării adevărului, dar și dat fiind faptul că măsura arestării preventive dispusă împotriva recurentului nu a depășit limita rezonabilă, Curtea constată, raportat și la argumentele expuse mai sus, că prima instanță a făcut o corectă aplicare în cauză a disp. art. 3002rap. la art. 160 C.P.P. iar împrejurările invocate de recurent, constând în lipsa antecedentelor penale, conduita procesuală sinceră și situația sociofamilială specială, nu reprezintă temeiuri suficiente pentru a se putea aprecia că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive s-ar fi schimbat și că acestea nu ar mai impune în continuare privarea recurentului de libertate.
În consecință recursul va fi respins ca nefondat conform art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. încheierea atacată fiind legală și temeinică.
Văzând și disp. art. 192 alin.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 2.06.1980, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 9 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.07.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Georgescu, Gabriela Diaconu Mihai Viorel
Grefier,
Red. /DC
Tehnored.
4 ex./ 21.07.2009
nr- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Cristina GeorgescuJudecători:Cristina Georgescu, Gabriela Diaconu Mihai Viorel