Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 55/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 55/MP

Ședința publică de la 25 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 2: Maria Uzună

JUDECĂTOR 3: Zoița

Grefier -

Cu participarea Ministerului Public prin

Procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva încheierii de ședință din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, in dosarul penal nr-, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.

În conformitate cu disp. art. 297 cod pr. penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr. 3046/2009, emisă de Baroul Constanța.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea disp. art. 176-181 cod pr. penală.

În conformitate cu disp. art. 301 cod pr. penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit disp. art. 302 cod pr. penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511cod pr. penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prev. de art. 38513cod pr. penală.

Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Constanța și judecarea inculpatului în stare de libertate. Apreciază că nu se mai impune menținerea acestei măsuri preventive, întrucât inculpatul, până la pronunțarea unei soluții de condamnare definitivă, este beneficiar al prezumției de nevinovăție și nu au apărut temeiuri noi care să justifice menținerea arestării preventive a inculpatului. Este in stare de arest de 11 luni de zile, iar măsura preventivă luată și-a atins scopul.

Procurorul având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat și menținerea încheierii Tribunalului Constanța ca legală și temeinică motivat de împrejurarea că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, nu au intervenit elemente noi care să justifice aplicarea unei alte măsuri preventive. Pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, se impune menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului.

Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt arată că, solicită judecarea sa în stare de libertate.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin încheierea de ședință din 17 iunie 2009, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanța, În baza art.3002Cod.proc.pen. rap. la art.160 alin.3 Cod.proc.penală, a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul - fiul lui și, născut la data de 26.07.1980, deținut în Penitenciarul Poarta Albă.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:

Si in acest moment procesual s-a considerat că sunt indicii din care rezultă, conform art.681Cod.proc.pen. presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis fapte de natură penală, indicii care se regăsesc în probele existente la dosar până în prezent.

temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cel prev. de art.148 lit. Cod.proc.pen. în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele pentru care acesta este cercetat este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Acest pericol se analizează nu numai prin prisma datelor ce caracterizează persoana inculpatului, care într-adevăr se află la primul conflict cu legea penală, ci și raportat la gradul sporit de pericol social al infracțiunilor reținute, determinat de împrejurările și modalitatea concretă în care se reține că ar fi acționat acesta, de urmările produse, rezonanța socială.

În termen legal, împotriva acestei încheieri recurentul inculpat a declarat recurs prin care solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului si pe fond, judecarea inculpatului in stare de libertate.

S-a susținut că inculpatul este beneficiarul prezumției de nevinovăție până la pronunțarea unei soluții definitive de condamnare si in raport de data arestării sale in urmă cu 11 luni si inexistența unor temeiurilor noi care să justifice menținerea arestării, recursul este admisibil iar încheierea recurată este nefondată.

Examinând legalitatea si temeinicia recursului declarat in raport de criticile formulate cât si din oficiu, curtea constată următoarele:

Inculpatul a fost condamnat de Judecătoria Medgidia la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 192, 189 cod penal, susținându-se că fiind înarmat fără drept cu un cuțit a pătruns in locuința victimei pe care l-a agresat, producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, și prin amenințare a lipsit de libertate pe numitele, și copilul de 3 ani, persoane pe care le-a adus de la la contrar voinței acestora.

Cauza in prezent este in apel și elementele avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă si in prezent, iar probele administrate până in prezent, confirmă împrejurarea că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică prin lăsarea sa in libertate.

Este adevărat că, recurentul este arestat preventiv de la data de 7 august 2008 și are dreptul la o judecată într-un termen rezonabil însă in raport de complexitatea cauzei, de gradul sporit de pericol social al infracțiunilor reținute, de modalitatea concretă in care inculpatul a acționat, de rezonanța socială și de urmările produse, acest termen este respectat, iar menținerea stării de arest se impune.

Pe cale de consecință, în baza art. 38515pct. 1 lit. b cod pr. penală, recursul inculpatului va fi respins cu aplicarea corespunzătoare a disp. art. 192 alin. 2 cod pr. penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515pct. 1 lit. b cod pr. penală;

Respinge recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva încheierii de ședință din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, in dosarul penal nr-, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. 2 cod pr. penală,

Obligă pe recurent la plata sumei de 160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 189 cod pr. penală;

Onorariu avocat oficiu in cuantum de 100 lei se decontează din fondurile

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - -

-

GREFIER,

Jud. apel: ML. /

Red.. Jud.

Tehnodact. Gref.

2 ex./29.06.2009

Președinte:Marius Cristian Epure
Judecători:Marius Cristian Epure, Maria Uzună, Zoița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 55/2009. Curtea de Apel Constanta