Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 551/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 551
Ședința publică de la 22 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Otilia Susanu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Scripcariu
JUDECĂTOR 3: Tatiana Juverdeanu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului penal avand ca obiect "mentinere arestare preventiva" formulat deinculpatul, fiul lui si, nascut la 07.08.1982 - detinut in Penitenciarul I, impotriva incheierii de sedinta 16.10.2008 pronuntata de Tribunalul I in dosarul nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta inculpatul recurent asistat de av.ales din Baroul I, cu delegatie la dosar.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Interpelat de catre instanta, inculpatul sustine ca isi mentine recursul declarat si nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in sustinerea recursului formulat de inculpat.
Av. avand cuvantul pentru inculpatul recurent, sustine ca, prin aceasta incheiere s-a prelungit durata arestarii preventive a inculpatului cu inca 30 de zile, nejustificat.
In incheiere se motiveaza ca sunt intrunite conditiile prevazute de art.143 lit.e si lit.b Cod procedura penala, in sensul ca inculpatul ar putea zadarnici ancheta si ca a savarsit o infractiune pentru care legea penala prevede o pedeapsa mai mare de 4 ani.
Inculpatul este arestat in aceasta cauza de 1 an de zile. Din pacate nu s-a facut nimic in acest dosar nici la parchet, daca a durat mult dosarul acesta, și la instanță și mai mult.
in prezent s-au audiat doi martori care au fost prezenti la flagrant, si in aceste conditii, nu vede de ce acest inculpat, pe prezumtii, pentru ca el a recunoscut doar o detinere de droguri cu scopul de a le folosi in mod personal, trebuie sa stea arestat.
Considera ca nu exista nici o proba care sa-l incrimineze in acest moment pe acest inculpat, să stea in inchisoare.
Solicita a se avea in vedere situatia lui personala, are un copil minor, nascut de cateva luni de zile, are o sotie neincadrata in munca, nu are nici un fel de venit, stă la mama inculpatului la, care este pensionară.
Considera ca nu se justifica aceasta retinere, este 1 an de zile de cand a fost arestat, a depasit orice termen rezonabil de care vorbeste Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Solicita admiterea recursului si a se dispune punerea in libertate a inculpatului.
Reprezentanta Ministerului Public avand cuvantul, sustine că, imprejurarea ca urmarirea penala a fost laborioasă și că incidentele procedurale ivite in cursul cercetarii judecatoresti au făcut la acest moment instanța să fi pronunțat o sentinta vis-a-vis de infractiunile cu care a fost sesizata, nu poate duce nicicum la concluzia conform căreia in cauză nu ar mai exista probe si nici măcar indicii temeinice care să justifice bănuiala rezonabilă că inculpatul ar fi savarsit faptele pentru care este cercetat.
Dimpotrivă, de la momentul luării arestarii preventive și până in prezent a fost finalizată urmarirea penala, mai mult decat atat, au fost administrate noi probe care inițial nu au fost evaluate, insă se regăsesc in incheierile ulterioare prin care instanta a admis cererile de prelungire, aceleași se regasesc si in incheierea din 16.10.2008, de aceea nu le va relua, apreciaza ca din perspectiva celor retinute de instanță este legala si temeinica incheierea de sedinta, sunt nefondate sustinerile formulate de inculpat in motivarea recursului, motiv pentru care solicita respingerea ca nefondat.
Luand din nou cuvantul av. sustine ca, pe indicii si prezumtii nu se poate tine arestat un om. Trebuie sa existe indicii temeinice. Atât.
Avand ultimul cuvant inculpatul recurent solicita admiterea recursului si a se dispune judecarea sa in stare libertate.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Ulterior deliberarii,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din 16.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, în baza art. 3002Cod procedură penală, raportat la art. 160 alin. 1 Cod procedură penală a fost verificată i s-a constatat a fi legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 160 indice "b" alin. 3 Cod procedură penală a fost menținută starea de arest a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 07.08.1982, domiciliat în comuna, județul I, bloc 38,. A, parter,. 4, județul I, în prezent deținut în Penitenciarul Iași, sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 83/U/07.11.2007 emis de Tribunalul Iași.
În motivarea încheierii s-a subliniat că potrivit dispozițiilor art. 148 lit. "f" Cod procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 143 Cod procedură penală și dacă există date că acesta încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți sau a unui martor.
A mai constatat prima instanță că în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative cerute de dispozițiile art. 148 lit. "f" Cod procedură penală în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cu privire la care este judecat inculpatul este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
A mai precizat prima instanță că de la momentul luării măsurii arestării preventive față de inculpat și până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice, ori să facă să înceteze temeiurile care au determinat arestarea acestuia.
Față de cele expuse s-a concluzionat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 160 indice "b" alin. 3 Cod procedură penală și s-a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului.
Pentru aceleași motive și pe cale de consecință a fost respinsă cererea formulată de inculpat prin apărător și având ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen inculpatul, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii.
Motivându-și recursul, inculpatul a susținut că în mod nejustificat prima instanță a constatat că este legală și temeinică măsura arestării preventive și menținut-o, întrucât în cauză nu sunt probe certe de vinovăție. Nu este firesc ca această măsură preventivă să fie prelungită succesiv și menținută timp de 1 an de zile numai în baza unor prezumții și a unor indicii care nici nu sunt temeinice.
S-a mai subliniat că inculpatul are un copil minor, soția nu este încadrată în câmpul muncii și nu au venituri pentru a-și asigura existența.
De asemenea, s-a precizat că în prezenta cauză a fost depășit acel termen rezonabil necesar soluționării și s-a cerut punerea în libertate a inculpatului.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, dar sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 indice 6 alineat 3 Cod procedură penală,constată că încheierea recurată este legală și temeinică.
Inculpatul-recurent a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Ministerului Public D. - Serviciul Teritorial Iași pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și trafic de droguri, fapte prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003; art. 2 alineat 1 din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr. 522/2004; art. 26 Cod penal raportat la art. 3 alineat 1 din Legea nr. 143/2000; art. 14 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 și 33 lit. "a" Cod penal.
Actul de sesizare a instanței reține în sarcina inculpatului că în cursul anului 2006 s-a asociat cu coinculpatul A și cu alți tineri în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri, că în perioada iulie-noiembrie 2007 săvârșit în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale acțiuni distincte de comercializare de droguri, că a sprijinit pe numitul -, contribuind cu sume de bani pentru a introduce în țară droguri și a deținut la domiciliu în perioada iulie-noiembrie 2007 cantități nedeterminate de rezină de canabis în scop de consum propriu.
Cauza a fost înregistrată e rolul Tribunalului Iași la data de 01.03.2008 iar actele procedurale administrate până în prezent au dovedit că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat, ele se mențin și impun în continuare privarea de libertate.
Așa cum a apreciat și prima instanță în cauză sunt indicii și probe temeinice care îndreptățesc aprecierea potrivit căreia inculpatul a comis o faptă prevăzută de legea penală, sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, fiind întrunite condițiile cumulative cerute de dispozițiile art. 148 lit. "f" Cod procedură penală și 143 Cod procedură penală.
Față de complexitatea cauzei și de numărul persoanelor implicate, Curtea constată că nu a fost depășit acel termen rezonabil de soluționare, nefiind încălcate prevederile art. 5 din și nici dispozițiile constituționale care reglementează libertatea persoanei.
Celelalte motive invocate de inculpat în susținerea recursului și vizând problemele financiare cu care se confruntă familia sa urmează a fi avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei și la o eventuală individualizare a pedepsei, în situația în care va fi reținută vinovăția inculpatului.
Fiind verificată legalitatea și temeinicia încheierii, urmează ca în baza art. 38515pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală să fie respins ca nefondat recursul promovat de inculpatul.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
In baza art. 385 ind. 4 raportat la art. 369 Cod procedură penală, ia act de declarația inculpatului, deținut în Penitenciarul Iași, privind retragerea recursului formulat împotriva încheierii de ședință din 16.10.2008 a Tribunalului Iași.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 130 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei onorariu apărător oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 octombrie 2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
04.11.2008
2 ex.-
Președinte:Otilia SusanuJudecători:Otilia Susanu, Gabriela Scripcariu, Tatiana Juverdeanu