Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 559/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 559
Ședința publică din data de 10 august 2009.
PREȘEDINTE: Elena Zăinescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 3: Elena Negulescu
Grefier - - -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 29.03.1978, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din 07.08.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. 1370,-, prin care, în baza art. 300/2 Cod procedură penală rap. la art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest, asistat din oficiu de avocat, din cadrul Baroului P, potrivit delegației avocațiale nr. 4235/2009, fila 9 dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței avocat a luat legătura cu recurentul, inculpat, și având cuvântul arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Curtea, ia act că nu are cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul inculpat, critică încheierea de ședință din 07.08.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, apreciind că în mod greșit a fost menținută starea de arest a inculpatului.
Susține că starea de arest este o stare de excepție, iar starea de libertate este una de normalitate și că în această fază au fost administrate toate probele, fiind audiați martorii, iar la instanța de fond acesta a fost condamnat și menținerea stării de arest, peste un termen rezonabil, ar fi o antepronunțare.
De asemenea, solicită să fie avută în vedere situația personală a inculpatului, împrejurarea că are în întreținere un copil minor, o mamă bolnavă care are nevoie de ajutorul său.
Arată că inculpatul este de acord să se prezinte ori de câte ori este chemat în fața instanței și să că înțelege să nu se sustragă cercetării judecătorești.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 07.08.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și pe fond revocarea măsurii arestării preventive.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea fără încuviințarea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază încheierea de ședință din 07.08.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca fiind temeinică și legală sub toate aspectele, având în vedere că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că la dosar există probe și indicii că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat și pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, arătând că este singurul întreținător al familiei sale.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 07.08.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 3.C.P.P. s-a menținut măsura arestării preventive a apelantului inculpat, fiul lui și, născut la 29.03.1978, în Târgoviște, județul D, domiciliat în municipiul Târgoviște,-, și fără forme legale, în P,-, deținut în Penitenciarul Mărgineni.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1 și 2 lit. b și c și 2/1 lit. a Cod penal și probatoriile administrate în cauză, respectiv declarațiile inculpaților, declarația părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele foto și declarațiile martorilor G și, constituie indicii din care rezultă că inculpatul a săvârșit o faptă penală.
Se mai arată că, subzistă în continuare temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, respectiv disp. art. 143 rap. la art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută pentru fapta dedusă judecății este închisoarea mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică în raport de natura faptei, modul de concepere și săvârșire a infracțiunii precum și antecedentele sale penale.
De asemenea, instanța argumentează că menținerea măsurii arestării preventive este necesară, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului ar putea să influențeze ordinea publică, existând pericolul exercitării unei influențe negative asupra comunității din care face parte. Totodată, prin menținerea acestei măsuri nu i se încalcă dreptul al libertate prevăzut de art. 5 lit. c din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ale Omului, întrucât arestarea acestuia este determinată de existența motivelor verosimile că a săvârșit o infracțiune și de necesitatea ocrotirii ordinii de drept.
Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, solicitând revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu acea a obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât au fost administrate toate probele și familia sa are nevoie de sprijin deoarece copilul său minor este lipsit de întreținere și mama sa este bolnavă.
Se mai susține că menținerea în continuare a stării de arest ar conduce la depășirea termenului rezonabil și ar constitui o antepronunțare asupra fondului cauzei.
Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de actele și lucrările dosarului, de critica invocată și din oficiu sub toate aspectele conform art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanța de apel a fost investită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa și de inculpatul împotriva sentinței de condamnare la pedeapsa de 4 ni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. b și c și 2/1 lit.a Cod penal cu aplic. art. 74 lit. c și 76 lit. b și art. 37 lit. b Cod penal, instanța de fond reținând vinovăția acestuia pentru pentru săvârșirea faptei dedusă judecății, constând în aceea că în seara de 19.07.2008, în jurul orelor 23,00, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpata au deposedat prin acte de violență, într-un loc public pe cetățeanul austriac de un portofel în care se aflau 30 Euro și 350 lei și două carduri, unul bancar și altul pentru asigurare de sănătate.
În cursul judecății, tribunalul verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și constatând că subzistă în continuare temeiurile inițiale care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului a menținut această măsură, conform în baza art. 300/2 Cod procedură penală rap. la art. 160/b alin. 1 și 3 Cod procedură penală, prin încheierea recurată.
În mod judicios tribunalul a considerat că temeiurile prev. de art. 148 lit. alin.1 lit.f se C.P.P. mențin și în prezent, pedeapsa prevăzută de legiuitor este închisoarea mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică concretizat prin modalitatea de concepere și săvârșire a infracțiunii, respectiv inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată, ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, și profitând de faptul că era întuneric și zona dintre blocurile de locuințe nu era iluminată, ajutat fiind de coinculpata, prin acte de violență a deposedat-o de un portmoneu care conținea bani și două carduri.
comisă de inculpat este o infracțiune deosebit de gravă, acest gen de fapte a cunoscut o amploare deosebit de mare în ultima perioadă și pentru a stopa acest fenomen infracțional reacția organelor abilitate să asigure ordinea de drept trebuie să fie fermă în sensul de a izola infractorul de ceilalți membrii ai societății descurajându-se astfel acele persoane care ar încerca să comită fapte asemănătoare.
Din actele și lucrările dosarului, rezultă că recurentul inculpat a mai fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt și pedepsele aplicate nu și-au atins scopul preventiv educativ, din contră a continuat să comită fapte antisociale prin violență cum aceea dedusă judecății.
Așa fiind, lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică constând în crearea unei stări de temere și de insecuritate în rândul cetățenilor că instanțele nu i-au măsuri de izolare a celor care comit fapte grave.
Drept urmare, instanța de apel în mod legal a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului subzistă și se impune în continuare privarea de libertate a acestuia.
Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale prevede în art. 5 paragraful 1 că orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă există însă excepția privării licite de libertate circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c potrivit căruia o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
În cauză, prima instanță evaluând probatoriile administrate în cauză și reținând vinovăția recurentului pentru săvârșirea infracțiunii deduse judecății și circumstanțe atenuante l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, dar parchetul a declarat apel considerând că pedeapsa aplicată este insuficientă pentru realizarea funcției de constrângere și educative a sancțiunii penale prev. de art. 52 Cod penal față de gravitatea faptei săvârșite, ceea ce înseamnă că menținerea stării de arest a inculpatului este necesară pentru aducerea acestuia în fața autorității judiciare și a-l împiedica să comită noi infracțiuni și să se sustragă executării penale.
Având în vedere că probele administrate în cauză constituie indicii și probe verosimile privind săvârșirea unei fapte penale și existența cumulativă a cerințelor prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, instanța de apel în mod corect a menținut starea de arest a inculpatului.
Aspectele invocate de inculpat referitoare la situația familială în sensul că are un copil minor în întreținere și mama sa este bolnavă nu sunt de natură să determine revocarea măsurii arestării preventive, așa cum a susținut recurentul, câtă vreme temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu s-au schimbat, situația invocată putând fi eventual analizată la stabilirea răspunderii penale a inculpatului.
Referirea inculpatului la faptul că menținerea arestării preventive ar conduce la depășirea termenului rezonabil și că ar constitui o antepronunțare asupra vinovăției inculpatului este lipsită de temei, deoarece această durată se apreciază în raport de mai multe criterii referitoare la complexitatea cauzei și la ansamblul probator ce trebuie administrat, iar în cauză, Curtea constată că s-au respectat dispozițiile legale la menținerea stării de arest urmând ca această durată să se deducă din pedeapsa ce se va aplica dacă vinovăția inculpatului va fi dovedită.
Menținerea stării de arest nu constituie o antepronunțare asupra vinovăției inculpatului întrucât acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive, potrivit art. 66 Cod procedură penală.
Referitor la înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, Curtea constată că nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 139 alin. 1.C.P.P. deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării nu s-au schimbat și nici nu au intervenit temeiuri noi care să justifice înlocuirea acestei măsuri, audierea martorilor în cauză nu poate constitui un motiv pentru a se admite o astfel de cerere.
Pentru considerentele învederate, Curtea constată că încheierea recurată prin care s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului este legală și temeinică sub toate aspectele și în consecință critica inculpatului se privește ca neîntemeiată, motiv pentru care recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul D, împotriva încheierii din 07.08.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. 1370,-.
Obligă recurentul la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 10.08.2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
4 ex/11.08.2009
Red.
Tehnored.
nr- Judecătoria Pucioasa
nr. 1370,- Tribunalul Dâmbovița
,
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
Președinte:Elena ZăinescuJudecători:Elena Zăinescu, Ioana Nonea, Elena Negulescu
