Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 563/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 563/
Ședința publică din 16 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Burlacu președinte Secția Minori și Familie
JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache
JUDECĂTOR 3: Ion Avram
Grefier: - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul - (fiul lui - și, născut la 09.09.1985 în G ), în prezent deținut în Penitenciarul Galați, împotriva încheierii de ședință din 03.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul -.
La apelul nominal făcut în cauză a răspuns inculpatul recurent -, în stare de arest, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale eliberată de Baroul Galați - Cabinet individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului recurent arată că va fi foarte scurt, pentru că apărările deja au fost invocate și în recursurile anterioare împotriva încheierii de menținere a arestării preventive.
să releve instanței că inculpatul este arestat preventiv de peste un an și două luni de zile. Consideră că în această cauză s-a îndeplinit condiția caracterului rezonabil al arestării preventive.Solicită a se observa faptul că, deși la un moment dat se poate spune că a existat un pericol concret în ceea ce-l privește pe inculpat, cu timpul, acest pericol a scăzut în intensitate.
S-a referit constant la modurile de apreciere a pericolului pentru ordinea publică, așa cum a fost consacrat și în practica Curții Europene: în special, riscul ca inculpatul să poată să fugă, riscul de a influența martorii, riscul ca acesta să influențeze sau să zădărnicească ancheta. Aceste riscuri sunt inexistente în cauza de față în care, chiar și în fața primei instanțe cercetarea judecătorească este aproape terminată, iar, chiar și pus în libertate, inculpatul nu poate afecta în nici un mod desfășurarea procesului penal.
Se gândește în acest timp și la scopul măsurilor preventive așa cum este consacrat în art.136 Cod pr. penală și care în esență se referă la buna desfășurare a procesului penal.
Solicită a se observa că inculpatul este o persoană tânără, nu are nici un antecedent penal și,de asemenea, era integrat în societate. Este adevărat, la un moment dat poate a intrat în niște anturaje mai puțin favorizante pentru el, dar, cu toate acestea, consideră că prin ținerea sa în stare de arest atât de mult timp, a înțeles consecințele negative ale faptei sale și chiar în acest moment o regretă.
Pe fondul pricinii, pentru că nu are dreptul să se refere prea mult la chestiuni de fond, solicită a se observa faptul că, așa cum a depus la dosar, și în practica Curții Europene s-au făcut diverse nuanțări de ultimă oră în ce privește instituția investigatorului sub acoperire. În cauza "Teixeira contra Portugaliei " și în cealaltă cauză contra Lituaniei - pe care le-a analizat în recursul anterior, solicită a se observa că s-a apreciat faptul că, în măsura în care agentul sub acoperire, agentul de poliție care este infiltrat, dacă are un rol provocator, își depășește limitele competenței sale și prin aceasta, îl provoacă pe inculpat la săvârșirea unei fapte penale.
În prezenta cauză, investigatorul sub acoperire a fost cel care l-a contactat pe inculpat și de fapt, din actele dosarului rezultă că inculpatul a comis doar două vânzări de droguri numai către acest agent sub acoperire și nu și către alte persoane. În măsura în care acest agent are rol provocator, potrivit practicii Curții Europene se încalcă în primul rând echilibrul procesual și în al doilea rând principiul egalității armelor, consecință pentru care țările la care s-a referit au fost condamnate de către Curtea Europeană
Și în sistemul nostru de drept aceste decizii își au perfectă aplicabilitate și solicită a se observa că din acest punct de vedere inculpatului i s-a încălcat principiul egalității armelor.
Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii recurate și a se avea în vedere posibilitatea ca, în baza art.139 Cod pr.penală, să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Este adevărat că o asemenea cerere poate fi analizată de instanța de recurs și din oficiu, iar practica Curții Supreme este constantă în această materie: instanța de recurs poate analiza din oficiu dacă să revoce sau nu măsura arestării preventive și să o înlocuiască cu o altă măsură preventivă în baza art.139 Cod pr.penală.
Solicită, prin urmare, a se aprecia asupra oportunității luării față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, evident, cu toate măsurile legale ce decurg din această măsură.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat. Consideră că încheierea instanței de fond este legală și temeinică. S-a apreciat corect că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și impun în continuare privarea de libertate, anume, cel prev. de art.148 lit. h Cod pr.penală, față de natura relațiilor sociale cărora li s-a adus atingere.
Totodată, termenul rezonabil în cauză consideră că nu s-a împlinit față de situația că aceasta a fost suspendată potrivit art.308 alin.6 Cod pr.penală, ca urmare a invocării excepției de neconstituționalitate de inculpat și nu imediat, ci mult mai târziu de la data de când a aflat de cazul pe care l-a considerat de incompatibilitate, astfel încât nu se poate reproșa autorităților judiciare că au tergiversat soluționarea cauzei.
Inculpatul recurent lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 3 octombrie 2008, Tribunalul Galați, în baza art.3002ref. la art.160 Cod pr.penală a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, pe care a menținut -
În motivarea măsurii dispuse, instanța de fond a reținut că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, ele subzistă și impun în continuare privarea sa de libertate.
În drept au fost invocate disp.art. 143 și art.148 lit.f Cod pr.penală, pedeapsa pentru faptele comise de inculpat fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.
Cu privire la rezonabilitatea de soluționare a cauzei, instanța a reținut gradul de complexitate ridicat al cauzei.
Împotriva acestei măsuri dispuse de instanța de fond, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs inculpatul .
Prin motivele de recurs se susține că urmare a trecerii timpului, gradul de pericol social a scăzut în intensitate, riscul ca inculpatul să se sustragă nemaiexistând.
Se solicită ca în rejudecare să se dispună casarea hotărârii și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Din verificarea încheierii de ședință și analiza probelor existente la dosar până la data prezentei, Curtea constată că măsura dispusă de instanța de fond este temeinică și legală.
Inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată pentru fapta prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143 /2000, constând în acea că în cursul anului 2007, pe baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, a deținut, comercializat și oferit spre consum droguri de mare risc ( ecstasy).
Din probe rezultă indicii că inculpatul a săvârșit fapte prevăzute de legea penală, iar temeiurile avute în vedere până la data prezentei continuă să subziste, revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia, față de gravitatea faptei, fiind inoportună.
Se constată de asemenea că până în prezent nu au survenit modificări esențiale care să schimbe situația de fapt și nici încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată.
Pe de altă parte, trebuie observat că rezonabilitatea juridică privind soluționarea cauzei nu este prevăzută de lege expres în niște limite determinate, ci evoluția acesteia depinde de gradul de complexitate a cauzei ce trebuie judecată și de eventualele modificări de esență, fie pe linia probatoriilor, fie pe direcție legislativă.
Cum acestea nu se constată în cauză, urmează a se observa că temeiurile subzistă, iar indiciile temeinice avute în vedere la arestarea inculpatului nu au dispărut.
Față de aceste considerente și având în vedere disp.art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală, urmează să se respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
În baza art.192 alin.2 Cod pr. penală va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul - (fiul lui - și, născut la 09.09.1985 în G,-, -. 25, CNP--, în prezent deținut în Penitenciarul Galați ), împotriva încheierii de ședință din 03.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul -.
În baza disp. art. 192 alin.2 pr.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 60 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 16.10. 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.dec.jud.
Jud.fond
Tehnoere.CG/ 2 ex./20.10.2008
Președinte:Aurel BurlacuJudecători:Aurel Burlacu, Mariana Cristache, Ion Avram