Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 6/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 6/MP
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Zoița Frangu
JUDECĂTOR 2: Viorica Costea Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciar Poarta Albă, împotriva încheierii de ședință din data de 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă:
- recurentul inculpat - în stare de arest și asistat de avocat din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul instanței de fond.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Avocat, apărător din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând, să se dispună judecarea inculpatului în stare de libertate.
Precizează că acesta a avut o poziție sinceră, a recunoscut faptele comise și le regretă, nu are antecedente penale.
Consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 Cod procedură penală.
Procurorul,având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a încheierii recurate.
Solicită a se reține de instanță faptul că inculpatul a lipsit-o de libertate pe concubina sa și un minor iar lăsarea acestuia în stare de libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt cu privire la recursul declarat, precizează că partea vătămată - cumnatul său, i-a luat femeia.
După aceasta a fost la poliție, unde nu i s-a dat dreptate și i s-a spus să se ducă acasă și să se descurce cu partea vătămată întrucât sunt cumnați.
A intrat în curtea părții vătămate, unde era soția sa.
După ce a intrat în curtea părții vătămate, i-a dat cu pumnul, soția sa a mers acasă cu el cât și cu cumnata sa, care a rămas la el până a doua zi când trebuia să plece la mama sa.
Precizează că este recidivist, a fost complice la furt și a executat o pedeapsă de 6 luni închisoare.
Instanța ia cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din data de 12 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanța, în baza art.3002Cod.proc.pen. rap. la art.160 alin.3 Cod.proc.pen.
A menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul - fiul lui si, născut la data de 26.07.1980, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanta.
S-a comunicat locului de deținere.
Pentru a se pronunța, instanța a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu, lovire port ilegal de arme albe.
S-a reținut în fapt că în noaptea în noaptea de 06/07.08.2008, fără drept, înarmat cu un cuțit, pătruns în locuința părții vătămate pe care l- agresat fizic si, prin amenințare a lipsit de libertate pe numitele, si copilul de 3 ani, persoane pe care, alungându-le din spate în timp ce se afla călare pe un, le-a adus de la la ( 9 km) contrar voinței lor.
Inculpatul este cunoscut cu antecedente penale.
Atitudinea inculpatului în timpul cercetării penale nu a fost cooperantă sustrăgându-se.
Judecătoria Medgidia, prin sentința penală nr.2070/P/21 noiembrie 2008 reținut vinovăția pentru infracțiunile deduse judecății pronunțând condamnarea inculpatului cu aplicarea art.71 Cod penal, art.64 lit."a" teza a-II-a lit."a și b" Cod penal.
Față de gravitatea faptelor săvârșite, rezonanța pe care a produs-o în rândul locuitorilor din comuna de domiciliu a părții vătămate, faptul că, inculpatul nu a cooperat cu organele de urmărire penală și instanță și cum temeiurile care au stat la baza luării ei măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și la momentul examinării legalității măsurii respective, instanța hotărăște menținerea acesteia.
Împotriva hotărârii instanței de a menține măsura arestării preventive, inculpatul a declarat recurs, susținând că acesta nu prezintă un pericol pentru ordinea publică dacă se va judeca în continuare în stare de libertate, deși este tânăr și regretă faptele săvârșite, nu are antecedente penale.
Examinând din oficiu, motivele de recurs, constată a fi nefondat.
Având în vedere dispozițiile art.3001Cod procedură penală în referire la art.160 Cod procedură penală, instanța a reținut corect că cele două condiții prevăzute de art.148 lit."f" Cod procedură penală sunt întrunite cumulativ. Pedeapsa prevăzută pentru faptele deduse judecății este mai mare de 3 și respectiv 4 ani, modalitatea prin care a realizat latura obiectivă a infracțiunilor, relevă că prezintă un pericol social concret mare, iar din materialul probator administrat în cauză nu rezultă elemente noi, care ar fi intervenit pe parcursul judecății, de natură a aprecia că se impune revocarea acestei măsuri.
Deoarece hotărârea pronunțată a avut în vedere toate aceste aspecte, în mod corect s-a reținut că sunt realizate prevederile art.136, 143 și 148 lit."f" Cod procedură penală, motiv pentru care urmează respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală,
Respinge ca nefondat declarat de inculpatul - deținut în Penitenciar Poarta Albă, împotriva încheierii de ședință din data de 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.
În bază art.192 al.2 Cod procedură penală,
Obligă recurentul la 50 lei cheltuieli judiciare statului și 100 lei onorariu avocat oficiu se decontează din fondul Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.dec.Jud.
Tehnored.Gref./2 ex.
Data: 21.01.2009
Președinte:Zoița FranguJudecători:Zoița Frangu, Viorica Costea Grigorescu, Maria