Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 623/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 623
Ședința publică din data de 30 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Cristina Georgescu Gabriela
- -
GREFIER -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul fiul lui și, născut la data de 14 noiembrie 1961, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul D, împotriva încheierii din ședința separată din data de 28 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care în baza disp.art.300/2 rap.la art.160/b alin.3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.197 alin.1,2 lit.b/1 alin.3 Cod penal, art.203 Cod penal, cu art.33 lit.b Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - inculpat, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat din oficiu de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 4548/30.09.2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a dat posibilitatea apărătorului din oficiu să ia legătura cu recurentul inculpat aflat în stare de arest.
Avocat din oficiu pentru recurentul inculpat arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Avocat din oficiu, având cuvântul pentru inculpatul, solicită instanței admiterea recursului, casarea încheierii atacate iar pe fond revocarea măsurii arestării preventive și judecarea acestuia în stare de libertate.
Susține că inculpatul nu se consideră vinovat și că nu există indicii din care să reiasă faptul că inculpatul s-ar sustrage cercetării judecătorești în situația in care va fi judecat în stare de libertate și mai mult decât atât situația sa familială este una grea, în sensul că părinții si soția sa sunt decedați.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca legală și temeinică, întrucât instanța de fond mod întemeiat a apreciat că se impune menținerea măsurii arestării preventive, in cauză fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 148 lit. f PericolulC.P.P. pentru ordinea publică rezidă din însăși gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv viol și incest.
Inculpatul având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față constată:
Prin încheierea de ședință din data de 28 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în baza disp. art.300/2 rap. la art.160/b alin.3 pr.penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 14.11.1961 în comuna Lungă -, județul D, CNP -, în prezent aflat în stare de arest în Penitenciarul Mărgineni.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul reținut că rin p. rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița nr.291/P/2009 din 19 august 2009 inculpatul, a fost trimis în judecată, pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor rev.p. de disp. art. 197 alin. 1, 2 lit.1, alin. 3 Cod penal și art. 203 Cod penal, reținându-se că acesta a întreținut raporturi sexuale prin constrângere cu fiica sa mai mică de 15 ani.
Verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, în conformitate cu disp. art.3002Cod procedură penală, tribunalul a constatat că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii, la 7 august 209, prevăzute de disp. art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, care impun în continuare privarea acestuia de libertate.
S-a reținut în concret că există indicii temeinice în sensul disp. art.143 Cod procedură penală că inculpatul a comis 2 fapte penale prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, dar și că există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, fiind îndeplinite și la acest moment condițiile a căror îndeplinire cumulativă este reclamată de disp. art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală.
Dincolo de gradul de pericol social extrem de ridicat pe care îl presupun ambele fapte, s-a menționat că privarea în continuare de libertate a inculpatului este impusă de modalitatea și circumstanțele concrete în care a acționat asupra propriei sale fiice încă din vara anului 2007, constrângând-o să întrețină cu el acte sexuale, care s-au repetat și în cursul lunii martie 2008, în condițiile în care avea un ascendent asupra acesteia, a lovit-o și a amenințat-o, comportamentul său violent manifestat și pe fondul consumului de alcool rezultând și din relatările martorilor, audiați în cauză.
Voința copilului a fost înfrântă astfel, acesta devenind vulnerabil pentru un tată iresponsabil, care avea deplină autoritate asupra lui iar acțiunile inculpatului au avut ca rezultat nașterea de către partea vătămată a unei fetițe al cărei tată biologic este cu o probabilitate de 99,- %, așa după cum a rezultat din raportul de expertiză medico-legală efectuat de către Minovici.
A apreciat tribunalul că fapte de natura celor pentru comiterea cărora inculpatul a fost trimis în judecată au o încărcătură deosebită, fiind în măsură să producă traume masive și pe termen îndelungat pentru cea care i-a căzut victimă, reacția organelor judiciare în vederea izolării lui din comunitatea din care provine, trebuind să fie fermă și promptă pentru evitarea unor tulburări sociale importante și înfrângerea sentimentelor de insecuritate pe care lăsarea lor în libertate le-ar produce în mod inevitabil.
Tribunalul a mai constatat că menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului nu contravine disp. art.5 paragrafele 1 și 3 din CEDO, dreptului său la libertate contrapunându-i-se existența unor probe că a săvârșit fapte de o gravitate extremă și că prezervarea ordinii de drept trebuie să primeze, aceasta reprezentând o prioritate pentru organele judiciare abilitate să intervină.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, susține în esență că nu se consideră vinovat și că nu există indicii din care să reiasă faptul că s-ar sustrage cercetării judecătorești în situația in care ar fi judecat în stare de libertate. În plus a mai adăugat că situația sa familială este una grea, în sensul că părinții și soția sa sunt decedați.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate iar pe fond revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate.
Curtea examinând încheierea recurată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului dar și din oficiu în limitele motivelor de casare prevăzute de art.385/9 alin.3 pr.penală, constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Prima instanță a realizat o corectă aplicare în cauză a disp. art.300/2 rap. la art.160/b pr.penală, potrivit cărora în cursul judecății, atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată menținerea arestării preventive.
În acest context, este adevărat că pe parcursul judecății, această măsură preventivă poate fi revocată și după caz, înlocuită cu alta restrictivă de libertate mai ușoară, numai atunci când se constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice continuarea privării de libertate, pentru asigurarea normalei desfășurări a procesului penal.
În cauză se observă că, recurentul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de viol și incest prev. Și ped. De art.197 alin.1, 2 lit.b/1, alin.3 și art-203 penal cu aplicarea art.33 lit.b penal.
S-a reținut ca situație de fapt că, în perioada 2007-2008, prin constrângere, a întreținut raporturi sexuale cu fiica sa, în vârstă de 14 ani, relații în urma cărora minora a dat naștere unui copil.
Măsura arestării preventive a fost dispusă împotriva recurentului prin încheierea de ședință nr. 18/07 august 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dâmbovița, constatându-se că se află în situațiile prev. de art. 136, art. 149, art. 1491comb. cu art. 148 alin.1 lit. f Cod proc. Penală, ulterior instanța de judecată legal investită procedând la menținerea arestării preventive a recurentului în cursul judecății.
Astfel, cerința prevăzută de art.143 pr.penală privind existența probelor și indiciilor temeinice, verosimile ce atestă participația inculpatului la săvârșirea faptei, este în continuare satisfăcută, câtă vreme pe parcursul urmăririi penale au fost administrate suficiente mijloace de probă din coroborarea cărora rezultă, cel puțin până la acest moment, comiterea de către recurent a faptei ce formează obiectul judecății.
Este adevărat că, pe întreg parcursul procesului penal, până la pronunțarea unei hotărâri definitive își produc efectele pe deplin dispozițiile ce reglementează incidența prezumției de nevinovăție, însă, atâta vreme cât pe parcursul urmăririi penale au fost administrate probe și sunt suficiente indicii temeinice din care rezultă bănuiala legitimă și verosimilă de participare a recurentului la săvârșirea faptei, privarea sa de libertate nu constituie o înfrângere a principiului prezumției de nevinovăție, ci o expresie a aplicării art.5 paragraful 1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, potrivit căruia privarea de libertate este admisibilă "dacă cel în cauză a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".
Ne referim aici, în principal, la concluziile raportului de expertiză medico-legală asupra profilului ADN, întocmit de Laboratorul de al INML Minovici B, din care rezultă cu claritate că recurentul este tatăl biologic al nou-născutei I, cu o probabilitate de 99,-%, având și calitatea de bunic pe linie paternă, mijloc de probă care, el puțin până la acest moment, infirmă fără putință de tăgadă, declarațiile constante ale recurentului, formulate încă de la începutul urmăririi penale, prin care acesta a negat săvârșirea faptelor.
Acest mijloc de probă se coroborează pe deplin atât cu declarațiile părții vătămate minoră, dar și cu declarațiile celorlalți martori audiați pe parcursul urmăririi penale, cât și cu celelalte mijloace de probă administrate până în prezent, astfel încât susținerile recurentului potrivit cărora niciodată nu a întreținut relații sexuale cu fiica sa minoră și că nu este tatăl biologic al copilului nou-născut de fiica sa, sunt cu claritate contrazise, iar cerințele prevăzute de art.143 pr.penală sunt cu prisosință satisfăcute.
Ca atare, în speță așa cum a reținut de altfel și prima instanță în motivarea soluției ce a adoptat-o, există suficiente probe care dovedesc participația acestuia la săvârșirea infracțiunii pentru care este dedus judecății, observându-se că infracțiunile pentru care este trimis în judecată recurentul - viol în formă agravantă și incest - aducând atingere libertății și inviolabilității sexuale a persoanei, dar și a moralității, reprezintă prin ele însele fapte de o gravitate sporită, afectând în mod direct chiar libertatea individuală, astfel că și temeiul prevăzut de art.148 lit.f pr.penală subzistă în continuare, impunând menținerea recurentului în stare de arest.
Este adevărat că inculpatul este o persoană lipsită de antecedente penale, însă în cauza de față, aceasta nu poate constitui un argument hotărâtor în aprecierea întrunirii condițiilor prevăzute de lege, necesare pentru menținerea recurentului în detenție.
Așa cum de altfel a observat și prima instanță, în aprecierea necesității menținerii arestării preventive, nu se poate face abstracție de pericolul social concret al faptei pentru care recurentul este dedus judecății, cu atât mai mult cu cât, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, condiția necesității presupune, ca și ipoteză, existența unui interes public, în sensul privării de libertate, interes care ar putea fi atât buna administrare a justiției și evitarea riscului sustragerii de la proces, dar și protejarea publicului larg de riscul repetării faptelor, inclusiv prin eliminarea unei percepții generale potrivit căreia faptele de o asemenea gravitate și periculozitate nu ar fi în mod corespunzător reprimate, sancționate și eventual prevenite.
Din această perspectivă, s-a statuat că măsura arestării preventive apare ca necesară, în ipoteza în care alte măsuri nu sunt suficiente pentru protejarea în mod eficient a interesului public, fiind evident că în cauză o atare măsură preventivă, cea mai severă, este proporțională și necesară în raport de interesele bunei administrări a justiției și ale protecției interesului public, astfel cum acestea au fost detaliate mai sus. În aceeași ordine de idei, cerința proporționalității, dar și a necesității, sunt satisfăcute și din analizarea impactului produs prin săvârșirea faptelor asupra fiicei minore a inculpatului, asupra evoluției ulterioare psihice, ținând cont de trauma suferită, inclusiv de consecința stabilirii sale în plasament, dar și de reacția membrilor familiei și a membrilor comunității locale din care aceasta provine, avându-se în vedere faptul că părțile provin dintr-o localitate rurală cu tradiții morale și religioase ce împiedică dezvoltarea unor precepte în afara moralității și reprimă astfel de fapte antisociale.
Față de considerentele expuse și constatând că în cauză prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar motivele invocate de recurent nu reprezintă suficiente temeiuri pentru a se putea aprecia că privarea sa de libertate nu mai este necesară, Curtea va respinge recursul ca nefundat, conform art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală.
Văzând și disp. art.192 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui si, născut la data de 14 noiembrie 1961, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 28 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul -.
Obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției in contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.09.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Cristina Georgescu Gabriela
Grefier,
Cr.
4 ex./01.10.2009
-
Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Dan Andrei EnescuJudecători:Dan Andrei Enescu, Cristina Georgescu Gabriela
