Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 68/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 68/2008
Ședința publică de la 03 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Bădilă
JUDECĂTOR 2: Sanda Trif
JUDECĂTOR 3: Leontin Coraș
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul G împotriva încheierii penale din 30 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba - secția penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest din Penitenciarul Aiud asistat de avocat - cu delegație din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care nefiind cereri prealabile, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocata inculpatului susține recursul declarat solicitând admiterea lui, casarea încheierii recurate și punerea lui în libertate întrucât nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive. Solicită a se avea în vedere că a colaborat cu organele judiciare, având o atitudine sinceră.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală. Susține că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului, acesta având antecedente penale, fiind și recidivist.
Având ultimul cuvânt, inculpatul recurent G, solicită a fi judecat în stare de libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Constată că prin încheierea penală pronunțată la data de 30 iunie 2008 în ds. nr-, Tribunalul Alba - Secția penală a dispus, în baza disp. art. 300/2 Cod proc. penală rap. la art. 160/b din același cod menținerea măsurii preventive a inculpatului G, născut la 18 iulie 1985, deținut în prezent în A.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, de către instanța de apel că, din probele administrate în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată și pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate ar prezenta pericol public datorită împrejurării că persoane asupra cărora planează acuzația săvârșirii unor infracțiuni de o gravitate sporită sunt cercetați în stare de libertate.
Împotriva acestei încheieri penale a declarat recurs în termen inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea orală a motivelor de recurs inculpatul, personal și prin apărătorul ales, a solicitat admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheieri penale atacate și, rejudecând cauza, în baza art.160/b alin.2 Cod procedură penală, revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că încheierea penală atacată este nelegală întrucât în cauză nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și se solicită a se avea în vedere că inculpatul a colaborat cu organele judiciare, având o atitudine sinceră.
Analizând legalitate i temeinicia hot rârii atacate prin prisma criticilor formulate de tre inculpatul, precum i din oficiu, conf. art. 385/6 alin. 3 Cod proc. penal, cu referire la disp. art. 136 alin. 1, 143 i 148 lit. f) din Codul d procedur penal i art. 139 din acela i cod, art. 160/1 i urm. Cod proc. penal, se apreciaz în cauz recursul declarat în cauză nu este fondat pentru cele ce se vor ar ta în continuare:
Curtea de apel constată în principal că prin sentința penală nr. 190 din 21 aprilie 2008, reținând vinovăția inculpatului G, fiul lui G și, născut la data de 18 iulie 1985, Judecătoria Alba Iulia în baza disp. art. 208 alin.1) Cod penal, rap. la art. 209 alin. 1 lit. a), g), i) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal, art. 75 lit. c) Cod penal l-a condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în perioada liberării condiționate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, cererea înregistrându-se sub dosar nr-, stabilindu-se un prim termen de judecată la data de 14.07.2008.
Tribunalul, ca instanță de apel, a stabilit la data de 30 iunie 2008 termen intermediar pentru verificarea legalității și temeinicie măsurii arestării preventive a apelantului inculpat G, conf. art. 300/2, rap. la art. 160/b Cod proc. penală.
Prin încheierea penală pronunțată la această dată Tribunalul Alba - Secția penală a dispus, în baza textelor de lege menționate, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului încheiere penală supusă actualului control de legalitate.
Tribunalul a reținut că din probatoriul administrat în cauză până la acest moment a rezultat existența unor indicii temeinice privitoare la săvârșirea unei infracțiuni, fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În conformitate cu disp. art. 160/b alin. 3 Cod proc. penală, menținerea arestării preventive în cursul judecății are caracter legal atunci când instanța constată că temeiurile care au justificat această măsură impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, în caz, contrar, arestarea preventivă trebuie revocată cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului, potrivit alin. 2 al textului de lege amintit.
Inițial, recurentul inculpatul a fost arestat preventiv în baza disp. art. 143, 146 și 148 lit. d) și f) Cod proc. penală, texte de lege ce sunt în deplină concordanță cu art. 5 pct. 1 lit. c) CEDO, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani - art. 208, 209 alin. 1 lit. a), g), i) Cod penal Cod penal, cu aplic. art.37 lit. a) Cod penal și art.75 Cod penal, iar lăsare în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Ulterior, inculpatul recurent G a fost condamnat în primă instanță la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, subzistând astfel temeiurile care au fost avute în vedere la luarea și menținerea măsurii arestării preventive.
În acest context, în mod corect, Tribunalul a apreciat că temeiuri care au stat la baza arestării preventive subzistă și în prezent și, având în vedere disp. art. 5 CEDO, existența unei condamnări, chiar în primă instanță a inculpatului, conduce la bănuiala verosimilă că inculpatul recurent a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat.
În ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele textului de lege -art. 148 lit.f) Cod procedură penală, în contextul existenței unei sentințe de condamnare chiar nedefinitivă pentru o infracțiune deosebit de gravă.
În ce privește susținerile recurentului inculpat referitoare la atitudinea procesuală corectă avută pe parcursul întregului proces penal, de recunoaștere și regret față de fapta comisă, Curtea constată că acestea urmează a fi învederate instanței de apel ele putând constituind circumstanțe judiciare în cadrul individualizării pedepsei în ipoteza în care se va aprecia că acuzațiile de vinovăție sunt corect reținute.
Ca atare, menținerea arestării preventive în cursul soluționării apelului declarat în cauză este legală și temeinică, aflându-se în deplină concordanță cu disp. art. 300/2, rap. la art. 160/b alin. 3 Cod proc. penală și art. 5 CEDO.
Nu este de neglijat a se arăta că, pentru motivele expuse mai sus și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, se apreciază că nu se impune cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Față de aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursului recurentului inculpat G, conf. art. 385/15 pct. 1 lit. b) Cod proc. penală.
Ca o consecință a acestei soluții, în baza disp. art. 192 alin.2 Cod proc. penală va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 90 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Onorariul apărătorului de semnat din oficiu în sumă de 40 lei, se va avansa din fondul Ministerului d e Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 30 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba - secția penală în dosar nr-.
Obligă pe numitul recurent la plata sumei de 90 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs, din care suma de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 3 iulie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.T/
2ex/04.07.2008
/
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA -
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR.67 DIN 03.07.2008
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații ȘI împotriva încheierii penale din 25 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare inculpat recurent să plătească statului câte 90 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, din care suma de câte 40 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03 iulie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
ss.- - ss.- - ss.- -
Pentru conformitate,
Președinte:Mircea BădilăJudecători:Mircea Bădilă, Sanda Trif, Leontin Coraș