Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 697/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI - SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

Decizia penală nr.697

Ședința publică din data de 15 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu

JUDECĂTOR 2: Mihai Viorel Tudoran

Judecător - - -

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror -, din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - T - Serviciul Teritorial Prahova

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpata, fiica lui și a lui, născută la 06 februarie 1976, în prezent aflată în Arestul B împotriva încheierii de ședință din 06.10.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția penală, prin care s-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inculpaților și impun în continuare privarea acestora de libertate conform art. 3002rap la art.160 Cod procedură penală, menținându-se totodată starea de arest preventiv a acestora.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns în stare de arest preventiv recurenta inculpată:, personal și asistați de apărător desemnat din oficiu de către Baroul Prahova, avocat, potrivit delegației de la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care

Cu permisiunea instanței avocat din oficiu a luat legătura cu recurenta - inculpată și având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat.

Curtea, ia act că în cauză nu mai sunt cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Avocat, având cuvântul pentru recurenta inculpată, arată că aceasta înțelege să critice încheierea pronunțată de Tribunalul Buzău, deoarece apreciază că aceasta este nelegală și netemeinică.

Susține apărătorul recurentei - inculpată că stadiul cercetărilor în cauza de față este înaintată iar temeiurile care au determinat arestarea preventivă în prezent nu mai subzistă.

Pe de o parte inculpata suferă de o boală gravă, care nu poate fi tratată corespunzător în arest preventiv, iar pe de altă parte aceasta are o fiică în vârstă de 16 ani care în prezent se află în grija bunicilor materni întrucât, în cauza de față este arestat și soțul său.

Având în vedere că bunicii nu pot asigura educația corespunzătoare fiicei sale care se află în pragul adolescenței, apreciază că se impune punerea în libertate a inculpatei, pentru ca măcar unul dintre părinți să-i fie alături în această perioadă de creștere.

Pentru cele anterior expuse, avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și revocarea măsurii arestării preventive.

În subsidiar, în cazul în care instanța apreciază că față de inculpată se impune luarea unei măsuri restrictive, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, apreciind ca legală și temeinică încheierea atacată.

Apreciază că în mod judicios tribunalul a menținut măsura arestării preventive a inculpatei, având în vedere că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat iar lăsarea în libertate a acesteia prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică.

Față de perioada îndelungată de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională a inculpatei, față de numărul mare al părților vătămate, multe minore, precum și față de infracțiunea pentru care este cercetată aceasta respectiv recrutarea de persoane minore și majore pentru a fi obligate la practicarea prostituției în beneficiul inculpatei impune în continuare arestarea preventivă a inculpatei.

De asemenea precizează că cercetarea judecătorească se află în stare incipientă, fiind audiate doar câteva din părțile vătămate existând riscul influențării acestora sau a martorilor ce urmează a fi audiați în cauză.

Nu în ultimul rând, motivele medicale invocate de recurenta - inculpată nu pot fi primite de instanța de control judiciar, având în vedere că la dosarul cauzei nu există nici un raport de expertiză medico - legal sau vreun act medical care să ateste cele susținute de inculpată.

Recurenta - inculpată, personal având ultimul cuvânt solicită judecarea sa în stare de libertate, ținându-se cont de împrejurarea că a recunoscut fapta, a colaborat cu organele de cercetare penală și regretă sincer fapta săvârșită.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea din data de 06.10.2009 a Tribunalului Buzău, în baza art. 3002rap. la art.160 Cod procedură penală, s-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inculpaților și impun în continuare privarea de libertate, menținându-se totodată starea de arest preventiv a acestora.

Pentru a pronunța această încheiere tribunalul a reținut că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, fiind determinat de împrejurările concrete în care se reține în actul de sesizare că au acționat inculpații pe o perioada de timp cuprinsă între 2003-2009, perioadă în care se susține în rechizitoriu, au recrutat persoane minore și majore pentru a fi obligate la practicarea prostituției ori pentru a li se înlesni practicarea prostituției, trăgând foloase ce depășesc suma de 1.441.150 EURO.

S-a mai reținut în actul de sesizare a instanței existența unui număr de 19 persoane victime ale traficului de persoane ori subiect activ al infracțiunii de prostituție dintre care au fost audiate în această fază a cercetării judecătorești doar două persoane.

Instanța de fond apreciind că cercetarea judecătorească este la început, că există riscul influențării părților vătămate și a martorilor de către inculpați odată lăsați în libertate (față și de natura relațiilor avute de inculpați cu părțile vătămate), pentru buna desfășurare a procesului penal, în conformitate cu disp.art.136, art.148 lit.f, art.3002rap.la art.160 cod pr.penală a menținut starea de arest preventiv a inculpatei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata, solicitând instanței de control judiciar casarea ei și revocarea arestării, înlocuirea măsurii arestării preventive, întrucât a recunoscut faptele pentru care se face vinovată și le regretă.

Examinând încheierea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile invocate, dar și din oficiu, conform art. 3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea va aprecia că recursul este nefondat.

Inculpata a fost trimisă în judecată, alături de alte persoane, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și minori prev. de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind crima organizată, întrucât în perioada mai 2003 - ianuarie 2009, s-a asociat cu ceilalți inculpați în vederea obținerii de venituri prin traficarea unor persoane pentru practicarea prostituției pe teritoriul Greciei și Italiei realizând beneficii importante (se reține o sumă de aproximativ 1,4 mil. euro).

Având în vedere că față de inculpata - recurentă există în continuare indicii temeinice de săvârșire a infracțiunii imputate (aspect recunoscut chiar de aceasta în declarația sa) cât și pericolul concret pentru ordinea publică rezultat din gradul de pericol social al faptei; perioada activității infracționale; numărul victimelor supuse traficului; vârsta acestora; numărul persoanelor implicate în activitatea infracțională; amploarea acestui gen de infracțiuni cu caracter transfrontalier și nu în ultimul rând reacția opiniei publice față de asemenea persoane și fapte, Curtea apreciază că în mod corect tribunalul a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a menținut această măsură. Mai mult decât atât, după cum reiese din dosar cercetarea judecătorească este într-o fază incipientă, urmând a fi administrate probele propuse de acuzare și apărare, respectiv audierea victimelor, a martorilor etc. persoane ce pot fi influențate de inculpată, chiar dacă ea a fost deja audiată.

Aspectul că inculpata - recurentă a recunoscut o parte din faptele imputate nu poate conduce, față de considerentele expuse, la schimbarea temeiurilor ce au determinat arestarea.

În aceste condiții, Curtea, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul.

Văzând și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata, fiica lui și a lui, născută la 06 februarie 1976, în prezent aflată în Arestul B împotriva încheierii de ședință din 06.10.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția penală, în dosarul nr-.

Obligă recurenta la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 octombrie 2009.

Președinte, Judecători,

- - - - - - - -

Grefier

Red. /DC

4ex/16.10.2009

f- - Tribunalul Buzău

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3113/2006

Președinte:Paul Mihai Frățilescu
Judecători:Paul Mihai Frățilescu, Mihai Viorel Tudoran

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 697/2009. Curtea de Apel Ploiesti