Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 72/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr. -

DECIZIA PENALĂ NR.72/R/2010

Ședința publică din 04 februarie 2010

Complet de judecată format din:

PREȘEDINTE: Rus Claudia

JUDECĂTOR 2: Popovici Corina

JUDECĂTOR 3: Condrovici Adela

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, fiul lui și, născut la 15 octombrie 1986, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale nr. 19 din 25 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul penal nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, potrivit prevederilor art.160/b din Codul d e procedură penală.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat, în baza delegației nr.748/03.02.2010 emisă din oficiu de Baroul Bihor.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:

Nefiind excepții sau alte cereri prealabile instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.

Apărătorul inculpatului recurent, susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate în sensul revocării măsurii arestării preventive a inculpatului, cu consecința punerii acestuia în libertate. Consideră că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului, și pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, având în vedere gravitatea infracțiunii ce se reține în sarcina inculpatului.

Inculpatul recurent, solicită să fie cercetat în stare de libertate.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 19 din 25 ianuarie 2010, în baza art.300 ind.2 Cod procedură penală raportat la art.160 indice b alin. 3 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive și în consecință s-a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpatul, fiul lui și, născut la 15 octombrie 1986, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 4 din 16 mai 2009 emis de Tribunalul Satu Mare.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Satu Mare, a termenul de judecată fixat la 25 ianuarie 2010, luat în discuție verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive și menținerea măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174 raportat la art. 175 lit. b Cod penal.

Tribunalul Satu Mare, analizând sesizarea din oficiu, văzând disp. art.300/2 Cod de procedură penală, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a reținut că, dat fiind natura gravă a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, gradul de pericol ridicat pe care-l reprezintă pentru ordinea publică, raportat la modalitatea de comitere a faptei a constatat că măsura a fost luată legal și justificat și că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate raportat și la stadiul în care se află soluționarea prezentei cauze, fiind îndeplinite disp. art. 148 alin. 1 lit. a și f raportat la art.143 Cod de procedură penală, considerente pentru care a dispus menținerea stării de arest preventiv.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate în sensul de a se dispune revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii sale în libertate.

Inculpatul recurent a susținut, că măsura menținerii arestului preventiv dispusă prin încheierea din 25 ianuarie 2010 Tribunalului Satu Mare, este netemeinică întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.

Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art.385/6 alin.2 Cod procedură penală și art.385/14 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul formulat de către inculpat este nefondat și, în consecință, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins.

Prin încheierea recurată, în conformitate cu prevederile art. 300/2 Cod procedură penală raportat la art. 160/b Cod de procedură penală, Tribunalul Satu Marea menținut măsura arestării preventive a inculpatului, motivându-se această hotărâre cu aceea că nu sau modificarea temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.

Potrivit dispozițiilor art.148 litera f Cod procedură penală, măsura arestării preventive poate fi luată și menținută dacă sunt întrunite condițiile cerute de art.143 Cod procedură penală și inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață și pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Măsura preventivă dispusă și menținută de către instanță, respectă și exigențele prevederilor art.5 paragraf I lit.c din Convenția d l Strasbourg, în cauza dedusă judecății, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis infracțiunea de omor calificat, acesta în seara zilei de 14 mai 2009, pe fondul consumului de alcool și a existenței unei altercații mai vechi cu victima, i-a aplicat mai multe lovituri cu un lemn peste cap și față acesteia, producându-i o vătămare care în cele din urmă i-a cauzat decesul.

Potrivit dispozițiilor art.148 litera f combinat cu art.160/b alin.3 din Codul d e procedură penală, în cursul judecății, măsura arestări preventive poate fi menținută dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau dacă există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Astfel fiind, în baza prevederilor art.385/15 punctul 1 litera b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, menținându-se ca temeinică și legală încheierea recurată.

În temeiul dispozițiilor art.192 aliniatul 2 și art.189 Cod procedură penală, inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu, conform delegației nr. 747/2010, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515punctul 1 litera "b" Cod procedură penală,

RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent, fiul lui și, născut la 15 octombrie 1986, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale nr. 19 din 25 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, conform delegației nr. 748/03.02.2010, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 04 februarie 2010.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

decizie - /08.02.2010.

Judecător fond -

3 ex./08.02.2010,

Președinte:Rus Claudia
Judecători:Rus Claudia, Popovici Corina, Condrovici Adela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 72/2010. Curtea de Apel Oradea