Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 720/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 4355/2/2009
1125/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI SECȚIA I PENAL
DECIZIA PENAL NR. 720
Ședința public din data de 20 mai 2009
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Cîrstoiu Veronica
JUDECTOR: - -
JUDECTOR: - -
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lâng Curtea de APEL BUCURE ȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de ctre recurenta-inculpat împotriva Încheierii de ședinț din data de 04.05.2009 pronunțat Tribunalul Bucure ști Secția a II-a penal, în dosarul nr-.
La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns recurenta-inculpat personal, în stare de arest și asistat de aprtor din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care:
Nefiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul pe recurs:
Aprtorul din oficiu al recurentei-inculpate solicit admiterea recursului formulat împotriva Încheierii de ședinț din data de 04.05.2009 pronunțat Tribunalul Bucure ști Secția a II-a penal, în dosarul nr-, casarea încheierii și punerea de îndat în libertate a inculpatei, având în vedere c temeiurile care au stat la baza arestrii preventive nu mai subzist, nefiind îndeplinite exigențele impuse de lege pentru a menține msura arestrii preventive.
S se aib în vedere c msura arestrii preventive este o msur excepțional, apreciind c nu sunt îndeplinite condițiile prevzute de art. 148 lit. f, Cod procedur penal referitoare la pericolul concret pentru ordinea public.
S se aib în vedere circumstanțele personale ale inculpatei care nu este cunoscut cu antecedente penale, are un copil minor și o mam în întreținere.
Reprezentanta Ministerului Public formuleaz concluzii de respingere a recursului ca nefondat, în temeiul art. 38515alin. 1 lit. b Cod procedur penal, apreciind c sunt îndeplinite condițiile prev de art. 148 lit. f Cod procedur penal, astfel c hotrârea Tribunalului Bucure ști este legal și temeinic.
Recurenta-inculpat, solicit judecarea în stare de libertate având în vedere c un copil minor și mama bolnav în întreținere.
CURTEA
Asupra recursului penal de faț:
Prin încheierea de la 4.05.2009, Tribunalul Bucure ști Secția a II-a Penal a dispus în baza art.3002, rap.la art.160 Cod procedur penal menținerea arestrii preventive a inculpatei.
A respins ca neîntemeiat cererea de înlocuire a msurii arestrii preventive cu msura obligrii de a nu prsi localitatea.
Pentru a dispune astfel,instanța de fond a reținut c inculpata a fost trimis în judecat în stare de arest pentru svârșirea infracțiunilor prev.de art.215 alin.1,3 și 5 Cod penal, art.291 Cod penal și art.293 Cod penal,constând în aceea c împreun cu inculpatul folosind documente de identitate și de proprietate false puse la dispoziție de inculpatul Gav ândut în mod fraudulos imobilul din B- sector 1 substituind pe adevrații proprietari și,cauzând un prejudiciu de 175.000 euro.
Împotriva acestei încheieri,în termen legal,a declarat recurs inculpata criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând judecarea sa în stare de libertate întrucât temeiurile avute în vedere la luarea msurii arestrii preventive nu mai exist.
Critica adus nu este fondat.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate,sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform art.3856alin.3 Cod procedur penal,sub toate celelalte aspecte,Curtea apreciaz c recursul inculpatului nu este fondat urmând a fi respins ca atare,pentru considerentele ce urmeaz:
În mod corect a reținut instanța de fond c în cauz subzist temeiurile avute în vedere la luarea msurii arestrii preventive și impun în continuare privarea de libertate a inculpatei.
În cauz sunt îndeplinite condițiile prev.de art.143 Cod procedur penal existând la dosar probe și indicii temeinice care justific presupunerea rezonabil,conform art.681Cod procedur penal,c inculpata a comis faptele reținute în sarcina sa.
Și cerințele prev.de art.148 lit.f Cod procedur penal sunt întrunite cumulativ în cauz,atât sub aspectul cuantumului pedepsei cât și sub aspectul pericolului pe care l-ar prezenta pentru ordinea public punerea în libertate a inculpatei,pericol dat în special de gravitatea faptelor comise,modalitate de comitere a faptelor,respectiv împreun cu alți inculpați,a vândut un bun imobil aparținând unei alte persoane folosindu-se de acte false.
Este adevrat c inculpata este arestat de mai mult de 1 an îns rezonabilitatea termenului este analizat în raport de gravitatea și complexitatea cauzei aspecte în raport de care Curtea apreciaz c nu a fost depșit acest termen rezonabil,buna desfșurare a procesului penal impunând în continuare privarea de libertate a inculpatei.
Faț de considerentele artate,Curtea urmeaz.ca în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedur penal s resping recursul inculpatei ca nefondat.
Vzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedur penal
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge,ca nefondat,recursul declarat de inculpata împotriva încheierii de ședinț din data de 04.05.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști Secția a II-a Penal,în dosarul nr-.
Oblig pe recurent la 200 lei cheltuieli judiciare ctre stat din care 100 lei onorariu avocat oficiu se avanseaz din fondul Ministerului Justiției.
Definitiv.
Pronunțat în ședinț public, azi 20 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR
GREFIER
G
Red.SD
Dact.IE/2 ex./18.06.2009
2
Președinte:Cîrstoiu VeronicaJudecători:Cîrstoiu Veronica, Dumitrașcu Sofica, Bădescu Liliana