Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 747/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.747
Ședința publică din data de 23 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru
JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian
- - -
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul - Serviciul Teritorial Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 14.05.1983, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 09.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr-, prin care, în baza disp. 300/2 rap. la art. 160 b alin. 3 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, constatându-se că temeiurile care au determinat luarea măsurii impun în continuare privarea sa de libertate.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul- inculpat, în stare de arest preventiv, asistat de avocat în substituire pentru d-na avocat, apărător desemnat din oficiu din cadrul Baroului P, potrivit delegației avocațiale nr.6085/2009, fila 11 dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, după care:
Cu acordul instanței, avocat, a luat legătura cu recurentul inculpat, după care, arată că nu are cereri prealabile de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Curtea, ia act că nu sunt cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, arată că inculpatul a mai formulat o cerere de recurs împotriva încheierii de ședință din data de 09.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița prin care s-a dispus menținerea măsurii preventive și față de care această curte de apel s-a mai pronunțat prin decizia penală nr.722 din 20.10.2009, așa încât, lasă la aprecierea instanței cu privire la soluția ce o va pronunța.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, a solicitat instanței respingerea recursului ca fiind inadmisibil, deoarece împotriva încheierii din 09 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița inculpatul a mai declarat recurs ce a fost soluționat de această curte de apel prin decizia penală nr.722/20.10.2009.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt, a arătat că nu a cunoscut că actele în cauză erau false, că a fost angajat de către și îăn prezent acesta se află în libertate, nu s-a sustras urmăririi penale și consideră că el însuși este o victimă, familia sa are o situație deosebit de grea, are un copil minor în întreținere, motive pentru care solicitat judecarea în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din 09.10.2009, Tribunalul Dâmbovița în baza disp. 300/2 rap. la art. 160 /b alin. 3 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 14 mai 1983 în T, județul T, cu domiciliul în comuna, sat V, nr.14, județul D, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, arestat în baza mandatului nr. 35/U emis de către Tribunalul Dâmbovița la 27.08.2009 în dosarul nr-, constatând că temeiurile care au determinat luarea măsurii impun în continuare privarea sa de libertate.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin 1 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. 1, 2 și 3, art. 26 rap. la art. 290 Cod penal și art. 291 Cod penal toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit.b Cod penal și din actele și lucrările dosarului rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul la săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Pe baza denunțurilor numiților, procesele verbale de constatare infracțiunii flagrante, de percheziție domiciliară și percheziție informatică, declarațiilor martorilor, procesele-verbale cu interceptările convorbirilor telefonice instanța de fond reține că, sunt indicii temeinice în sensul că în perioada iunie - iulie 2008 în deplină cunoștință de cauză inculpatul a sprijinit și a aderat la grupul infracțional format din inculpații sus arătați în scopul obținerii în mod fraudulos de credite bancare și de autoturisme și în mod repetat cu bună știință, în realizarea aceleiași hotărâri infracționale a încredințat actul său de identitate pentru a fi falsificate documentele folosite ulterior la fraudarea instituțiilor de credit și a societăților.
Infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și față de modalitatea în care a acționat și consecințele cauzate, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică întrucât ar putea să încurajeze și alte persoane să comită fapte de aceeași natură, apreciindu-se că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă în continuarea, menținerea măsurii nu încalcă prezumția de nevinovăție și nici jurisprudența Curții Europene.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că regretă faptele, că nu a avut cunoștință că actele pe care le-a folosit la obținerea creditului bancar și a autoturismului au fost false, că nu a beneficiat decât de 10% din acest credit, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, întrucât are probleme familiale, părinții săi sunt în vârstă, soția nu obține venituri și copil său minor este lipsit de sprijin material.
Prin decizia penală nr. 722 din 20.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul.
Din considerentele instanței de control judiciar rezultă că în mod judicios instanța de fond a reținut că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive prev.de art. 143 rap. la art. 148 lit.f pr.penală și ca atare, se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru desfășurarea normală a procesului penal, cu atât mai mult cu cât inculpatul s-a sustras urmăririi penale, iar în cauză cercetarea judecătorească nu s-a efectuat urmând a fi administrate toate probatoriile necesare aflării adevărului pentru stabilirea gradului de vinovăție al inculpatului.
A stabilit curtea de apel că, cererea recurentului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau țara este neîntemeiată, nefiind îndeplinite cerințele prev.de art. 139 pr.penală.
La data de 20.10.2009 inculpatul, a declarat din nou recurs împotriva aceleiași încheieri din 9.10.2009, a Tribunalului Dâmbovița, prin care în baza disp. art. 300/2 rap.la art. 160/b al.3 pr.penală a fost menținută starea de arest a inculpatului, constatându-se că temeiurile care au determinat luarea măsurii impun în continuare privarea acestuia de libertate.
Curtea constată că recursul declarat de inculpat este inadmisibil.
Potrivit art. 300/2 rap. la art. 160/b al.4 pr.penală, încheierea prin care s-a verificat arestarea inculpatului în cursul judecății poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore.
Întrucât recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 9.10.2009 a Tribunalului Dâmbovițaa fost soluționat prin decizia penală nr. 722 din 20.10.2009 de către Curtea de APEL PLOIEȘTI care este definivită și a intrat în puterea lucrului judecat și cum legea nu mai prevede o altă cale ordinară de atac, atacarea respectivei încheieri cu un alt recurs nu mai este posibil așa încât, acesta urmează a fi respins ca inadmisibil conform art. 385/15 pct.1 lit.a pr.penală.
Văzând și disp.art. 192 al.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul fiul lui și, născut la data de 14 mai 1983, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, județul D, împotriva încheierii de ședință din data de 09 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-.
Obligă recurentul la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian
Grefier
Red.VM
Tehnored.
4 ex./27.10.2009
dos. nr- Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Ștefan FieraruJudecători:Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian