Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR.12241/2/2009
3066/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.8/
Ședința publică din data de 04 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 2: Niculae Stan
JUDECĂTOR 3: Vasile
GREFIER
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiectrecursuldeclarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, în substituirea avocatului, în baza delegațiilor atașate la filele 16 și 17 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat susține oral recursul declarat de acesta, criticând încheierea atacată ca fiind nelegală și netemeinică. Solicită, în temeiul art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală, admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului și, rejudecându-se cauza pe fond, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, întrucât nu există probe din care să rezulte că lăsarea lui în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nici date care să justifice temerea că ar putea periclita buna desfășurare a procesului penal, cu atât mai mult cu cât acesta nu are antecedente penale. În consecință, solicită să se constate că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului au încetat și, de asemenea, nu există temeiuri noi care să justifice privarea sa de libertate, astfel încât se impune revocarea măsurii arestării preventive în ceea ce îl privește și punerea lui de îndată în libertate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat și de menținere a încheierii atacate, ca fiind legală și temeinică. Arată că Tribunalul, în mod corect, a apreciat că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, întrucât, după ce a fost pus în libertate prin înlocuirea arestului preventiv inițial al acestuia cu măsura obligării de a nu părăsi țara, nu s-a mai prezentat în fața instanței de judecată, sustrăgându-se astfel de la proces. În plus, solicită să se aibă în vedere caracterul continuat al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, precum și împrejurarea că acesta este consumator de droguri, existând riscul ca, aflat în libertate, să comită alte fapte penale.
Recurentul inculpat, personal, în ultimul cuvânt, arată că, după ce a fost pus în libertate, nu s-a mai prezentat în fața instanței, întrucât i-a fost teamă să nu fie arestat din nou. Solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prinîncheierea din data de 15 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția I Penală (ca instanță de apel), în baza art.3002rap. la art.160 alin.1 și 3 din Codul d e procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului (fiul lui și, născut la data de 25 mai 1981 în B, CNP -, deținut în baza nr.2/J din data de 02 octombrie 2009 emis de Judecătoria Sectorului 6 B) și a menținut starea de arest preventiv a acestuia.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că inculpatul a fost arestat preventiv, începând cu data de 03 octombrie 2009, pe temeiul art.148 lit.1din Codul d e procedură penală, întrucât a încălcat cu rea-credință obligațiile stabilite în sarcina sa pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, iar, prin Sentința penală nr.669/F din data de 23 octombrie 2009, Judecătoria Sectorului 6 Bad ispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, i cu aplic. art.41 alin.2 și art.74 alin.1 lit.a și alin.2 corob. cu art.80 alin.1 rap. la art.76 alin.1 lit.c din Codul penal, reținându-se în sarcina lui că, la data de 07 mai 2009, împreună cu coinculpatul, au pătruns prin efracție în boxele aparținând părților vătămate, și, cu intenția de a sustrage bunuri, furând din boxa primei părți vătămate un lacăt, iar din boxa ultimei părți vătămate un port-chei și un stop de bicicletă.
Tribunalul, sesizat cu judecarea apelurilor declarate de către cei doi inculpați din cauză, precum și de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B (sub aspectul individualizării pedepselor aplicate acestora), a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică și, totodată, că se impune menținerea ei, în condițiile în care sunt incidente în continuare temeiurile ce au determinat-
Astfel, a apreciat că, în cauză, există probe și indicii temeinice, în accepțiunea art.143 din Codul d e procedură penală, care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de care este acuzat, sens în care a făcut referire la procesul verbal de constatare a acesteia în flagrant, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părților vătămate și declarațiile celor doi inculpați, care au recunoscut inițial comiterea faptelor.
De asemenea, a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 lit.a și f din Codul d e procedură penală, întrucât inculpatul a încălcat cu rea-credință obligațiile stabilite în sarcina sa pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de care este acuzat este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în evaluarea căruia a avut în vedere natura și gravitatea faptelor, modalitatea concretă de săvârșire a acestora, rezonanța lor socială negativă, precum și sentimentul de insecuritate pe care l-ar crea în comunitate punerea sa în libertate.
Împotriva încheierii Tribunalului,a declarat recurs în termenul legal(la data de 17 decembrie 2009)inculpatul, fără a-l motiva în scris.
Recursul inculpatului a fost înaintat de Tribunal și înregistrat pe rolul acestei Curți la data de 31 decembrie 2009.
În dezbaterile asupra recursului, inculpatul, care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu, a solicitat revocarea măsurii arestării preventive, întrucât nu există probe din care să rezulte că lăsarea lui în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nici date care să justifice temerea că ar putea periclita buna desfășurare a procesului penal.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată cărecursulcu care a fost sesizatăeste nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Inculpatul a fost arestat preventiv inițial la data de 08 mai 2009, pe temeiul dispozițiilor art.143 și art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, în baza nr.72/UP/2009 emis în faza de urmărire penală de către Judecătoria Sectorului 6
După sesizarea instanței de fond (Judecătoria Sectorului 6 B) cu judecarea cauzei, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi țara (pe durata căreia i-a fost impusă, între altele, obligația de a se prezenta la instanța de judecată ori de către ori este chemat), acesta fiind pus în libertate, drept urmare, la data de 05 iunie 2009.
Întrucât inculpatul a încălcat obligația impusă, lipsind în mod nejustificat din fața instanței de fond la trei termene succesive de judecată (14 iulie 2009, 04 septembrie 2009 și 02 octombrie 2009), instanța respectivă a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive, pe temeiul dispozițiilor art.148 lit.1din Codul d e procedură penală, emițând în acest sens pe numele inculpatului, la ultimul de termen de judecată menționat, nr.2/J/2009, care a fost pus efectiv în executare la data de 03 octombrie 2009.
Ulterior, prin Sentința penală nr.669/F din data de 23 octombrie 2009, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 luni închisoare (prin acordarea de circumstanțe atenuante judiciare), reținând în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, i cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal.
Sentința respectivă a fost atacată cu apel atât de către inculpat (care nu a prezentat până în prezent Tribunalului motivele căii de atac exercitate), cât și de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B (care a criticat individualizarea pedepsei aplicate acestuia de către instanța de fond, solicitând majorarea ei), prin încheierea recurată stabilindu-se un nou termen pentru judecarea apelurilor la data de 12 ianuarie 2010.
Pornind de la premisele anterior menționate, Curtea constată că instanța de apel a apreciat în mod corect asupra menținerii temeiurilor ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului, precum și asupra necesității privării în continuare de libertate a acestuia, pentru a asigura buna desfășurare a judecății, dispunând în consecință, în mod legal și temeinic, menținerea sa în stare de arest preventiv, conform art.3002rap. la art.160 alin.3 din Codul d e procedură penală.
Astfel, probatoriul cauzei - ce a servit deja la pronunțarea în primă instanță a unei hotărâri de condamnare a inculpatului la o pedeapsă cu executare în regim de detenție - justifică și în prezent presupunerea rezonabilă a comiterii de către acesta a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, acuzația ce îi este adusă fiind susținută prin declarațiile celor patru părți vătămate (, și ), prin declarațiile martorilor audiați pe situația de fapt (, și ), care au încercat să-l imobilizeze pe inculpat, fără a reuși, întrucât acesta a fugit, fiind în cele din urmă prins de către organele de poliție sesizate, precum și prin procesele verbale de constatare a infracțiunii, de cercetare la fața locului, de reconstituire și de recunoaștere de pe planșe foto.
Totodată, comportamentul inculpatului imediat după comiterea actelor materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de care este acuzat (materializat în încercarea de a scăpa prin fugă) și conduita acestuia după punerea sa în libertate, prin înlocuirea măsurii inițiale a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara (concretizată în lipsa nejustificată din fața instanței de fond la toate termenele de judecată ce au urmat acelui moment) oferă date pertinente și suficiente pentru a considera că, o dată pus în libertate, inculpatul va încerca din nou să se sustragă de la procesul penal.
În același timp, circumstanțele personale ale inculpatului (consumul de droguri, familia dezorganizată, lipsa unui loc de muncă și a unui domiciliu stabil) îl predispun pe acesta la săvârșirea unor alte fapte antisociale, posibil chiar similare cu cele deduse judecății, dovedind astfel pericolul pe care lăsarea sa în libertate l-ar determina pentru comunitate.
Drept urmare, neîncetând temeiurile ce au justificat arestarea preventivă a inculpatului, nu se poate dispune revocarea măsurii respective, după cum a solicitat acesta în prezentul recurs, nefiind îndeplinite cerințele art.3002rap. la art.160 alin.2 din Codul d e procedură penală.
Față de aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive de casare a încheierii atacate, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul.
În temeiul art.192 alin.2 rap. la art.189 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a acestuia, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. jud.
Ex.2 / 12.01.2010
/ -
Președinte:Carmen Veronica GăinăJudecători:Carmen Veronica Găină, Niculae Stan, Vasile
